un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Year in review 2022 pe blog: statistici, top articole, comentarii și planuri

16 Jan 2023  ·

GÂNDURI  ·

28 comentarii

A mai trecut un an, al 16-lea al istoriei blogului, care a început cândva prin aprilie 2006 (that’s a lot of years!). Am scos din nou tot felul de statistici despre ce s-a întâmplat în 2022 pe blog, plus comentariile mele personale atașate lor.

TRAFIC

Au fost un pic peste 1,6 milioane de vizitatori unici, peste 3,6 milioane de vizite și peste 6,2 milioane de afișări. Timpul mediu în pagină a fost de 2 min 6 secunde, dar metrica aceasta nu înseamnă mai nimic pe o perioadă așa lungă, ci mai degrabă contează per-articol.

Este o scădere de vreo 4% față de anul anterior, dar mă așteptam la mai mult. Am scris mai puțin. Au fost mai puține articole virale. Mai mulți oameni s-au întors la birou sau au călătorit și deci au avut mai puțin timp de bloguri. Per total, deci, mi se pare un rezultat rezonabil. Not great, not terrible.

A fost o scădere ceva mai mare în trafic venit din Google, ceea ce înseamnă că nu fac o treabă prea bună pe SEO sau Google a schimbat din nou algoritmii săi și favorizează alte genuri de site-uri. Social Media Traffic a fost cam la fel, dar cu o creștere a celui din Instagram. Poți pune link-uri pe stories în Instagram, iar asta poate funcționa ca o modalitate de share la articole.

Traficul pe ore arată fix la fel. Intervalul 9-11 este cel de oră de vârf pe blog, iar traficul începe după ora 6 dimineața.

Traficul de pe mobile a crescut din nou, fiind acum la peste 80%. Avem următoarea evoluție: 2020 – 71,5%, 2021 – 74,1%, 2022 – 80,8%. PC-urile au scăzut la 17,6%. Asta este statistica pentru vizitatori. Pentru vizite, care probabil este mai relevantă, datele zic 71,5% mobil față de 66,9% în 2021, iar pentru afișări totale avem 64,9% pe mobil față de 61,3% în 2021.

(Vizită sau sesiune înseamnă o rundă de browsing prin site. De exemplu, dacă o persoană intră dimineața și citește vreo 2 articole, apoi mai intră seara și citește 4 articole, înseamnă în total 1 vizitator unic, 2 vizite și 6 afișări.)

Spartans! What is your smartphone brand? Păi Top 5 este aproape neschimbat, cu Samsung, Apple, Huawei, Xiaomi și Motorola. Mă miră să văd Huawei în continuare pe locul 3, dar distanța este foarte mică. Huawei a scăzut de la 16,5% în 2021 la 11,72% acum, iar Xiaomi a crescut de la 6,5% la 10,13%. Mai mult, asta este statistica referitoare la vizitatori. În vizite, Xiaomi ar fi pe locul 4.

Marele câștigător al acestui an pare să fi fost Oppo, care a urcat de pe locul 9 pe locul 6. Realme urcă de pe 16 pe 11.

Aș spune deci că Motorola și Xiaomi și Oppo merită mai multă atenție pe blog, că statistica spune că sunt cititori interesați de aceste branduri. Am zis însă la fel și anul trecut și n-am făcut nimic în această privință, cred că am scris în total 4 articole despre Xiaomi și unul despre Oppo.

În alte date despre tehnologie, cele mai multe accesări sunt din Chrome (69%), apoi Safari (16%) și Samsung Internet Browser (5%). Pe sisteme de operare, Android conduce lejer (63%), urmat de iOS (19%) și Windows (15%). MacOS are doar 1,72%.

Pe Windows, versiunea 10 are 89% cotă de piață, urmată de 7 (8%). Windows 11 nu apare deloc prin analytics, ceea ce mă face să cred că este inclus în Windows 10.

Alte statistici:

  • 85% din vizitatori sunt din România, apoi urmează Germania, UK, Polonia, SUA, Italia, Moldova, Spania, Franța și Austria. Polonia și SUA au inversat locurile față de anul trecut, iar Moldova a scăzut pe locul 7. De fapt, creșterea cea mai mare este pentru Polonia, de pe 6 pe 4.
  • București 40%, Cluj-Napoca 6,3%, apoi Timișoara, Iași, Ploiești, Brașov, Constanța, Craiova, Pitești. Din UK cele mai multe accesări au fost din Londra. Polonia este uniform distribuită între vreo 6 orașe. Din SUA, în top sunt Washington (statul din nord-vest, nu capitala), Virginia, North Carolina, California și Oregon. Ca și mai sus, este însă posibil ca aici să fie multe VPN-uri folosite de companii românești pentru a ieși pe net.
  • 59% bărbați, 41% femei estimează Google prin metode știute doar de el

ARTICOLE

Am publicat 1.029 articole în 2022 (și mai au vreo 30 în drafts), din care 256 au fost Știrile zilei despre tehnologie. Nu cred că am ratat știrile în nici o zi lucrătoare în 2022.

Cele mai citite articole scrise în 2022:

  1. Câteva scule și unelte Parkside utile din noul catalog Lidl
  2. Mega Image încă își tratează clienții ca pe niște hoți
  3. Nu schimbați euro la curs de speculă și nu vă grăbiți la pașapoarte și nu luați iod de pomană
  4. Credeți că arabii dau petrol în lume? Topul producătorilor pe 2021 arată altceva
  5. Experiențe și reguli ciudate cu Banca Transilvania, Raiffeisen și ING în aceeași lună
  6. Aplicația Lensa AI cu Magic Avatar: nu doar că le dai dreptul să facă ce vor cu fața ta, dar le dai și bani pentru asta
  7. Și mai multe scule și unelte Parkside găsite în Lidl-ul din cartier
  8. Simt că voi lua o țeapă cu o mașină electrică sau hibridă la anul
  9. Iată primele produse-vedetă de la eMAG Black Friday (vineri, 11 noiembrie)
  10. Cea mai elegantă metodă de pus filme pe televizor: activezi media server-ul integrat în Windows și scapi de stick-uri USB

Articolele despre Lidl au rupt. Mulți au fost sigur că este campanie, că altfel de ce le-aș fi scris? De asta! Primul din listă a avut 50.000 de vizitatori unici în 3 zile. Am tot auzit de pe alte site-uri că articolele despre Lidl atrag mulți vizitatori și s-a confirmat și aici.

Mă bucur că articolul cu Lensa AI a ajuns în top. Poate astfel s-au lămurit mai mulți ce fac astfel de programe de fapt.

În funcție de categorie și trecând peste cele de mai sus, cele mai citite articole au fost următoarele:

Tehnologie:

  1. Xiaomi a făcut un telefon care arată foarte bine
  2. Ceva inedit în cartier: panouri fotovoltaice pe balcon
  3. Două sfaturi pentru cei ce dețin crypto în acest moment
  4. HBO Max este de acum disponibil în România (și cum l-am instalat și activat)
  5. Comparație foto între Samsung A53 și S22 Ultra (cu stocare mare)

Food & lifestyle:

  1. Am băut Carpathian Single Malt, primul whisky românesc (varianta maturată și în butoaie de Pinot Noir)
  2. De ce nu are succes magazinul Unirea, iar magazinele se închid treptat
  3. Am mâncat la Phoenix Cernica New Concept, un restaurant pe malul apei, lângă București
  4. Sunt sătul de discuțiile despre cât de scump este litoralul nostru
  5. A apărut în magazine whisky-ul românesc Carpathian Single Malt

Gânduri:

  1. Black Friday 2022: lista magazinelor, oferte bune și știri
  2. România în două imagini: benzile de alergare de pe Lacul Morii
  3. Acțiuni, bursă, fonduri, imobiliare – ediția martie 2022
  4. Mi-a pus ANAF poprire pe conturi fix de Black Friday
  5. Banca Transilvania are o politică extra-dură împotriva clientului în legătură cu popririle

Auto:

  1. 1.000 de sisteme de verificare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere de luat vederi vor fi amplasate pe șosele
  2. Vine din nou vremea SUV-urilor coreene
  3. PSA: valabilitatea tuturor asigurărilor RCA emise de City Insurance încetează pe 11 mai 2022
  4. Noua Hyundai Kona este și mai OZN decât mă așteptam
  5. De ce cred eu că Renault încheie un parteneriat cu Geely pentru motoare

Pe categoria de Turism nu m-am mai uitat. N-am scris aproape deloc în acest an. Singura noastră plecare reală a fost în Bulgaria la un hotel mișto, Reina del Mar, am făcut un clip video cu hotelul, dar am tot amânat să scriu un articol și apoi s-a terminat sezonul. O să-l scriu acum în 2023, probabil ca va fi mai folositor așa celor care-și caută o vacanță.

Cele mai multe clickuri s-au dat pe:

Ca și Google în rezultatele lor anuale de căutare, am pus mai sus linkuri către site-uri sau articole recomandate de mine. Am scos din listă unele clickuri mai numeroase poate care s-au dus către canalul meu de YouTube, routere, oferte de Black Friday șamd.

Cele mai multe share-uri s-au dat prin butoanele de WhatsApp și de Copy URL.

Anul acesta am refuzat foarte multe produse la review, iar pentru cele testate am scris articole mai mici, concentrate pe ce mi-a plăcut și ce nu. Cred în continuare că nu mai există mult interes pentru review-uri din diverse motive: sunt disponibile mai rapid pe YouTube la străini, este ușor să cumperi și să dai retur dacă nu-ți place, tehnologia s-a plafonat și de obicei contează doar 2-3 mici aspecte la un dispozitiv (de exemplu bateria și camerele la un telefon), că în rest știi la ce să te aștepți.

Cele mai citite review-uri:

  1. Review: panou radiant cu infraroșu Aeno Eco Smart Heater (un încălzitor de cameră foarte smart)
  2. Review Philips 50PUS8807: televizor LED cu panel 4K 120 Hz și preț bun pentru calitatea imaginii sale
  3. Samsung S22 Ultra: l-am primit, i-am făcut unboxing și fotografii de noapte
  4. Review Redmi Note 11 Pro 5G: sub nivelul setat de generațiile anterioare
  5. Review Huawei P50 Pro: prea scump pentru toate problemele sale

Faptul că primele două sunt electronice și electrocasnice îmi confirmă că mai degrabă în astfel de direcții este interes. Oamenii nu au atât de multe informații despre televizoare, aspiratoare, espressoare automate și alte asemenea produse și pe acestea le caută mai degrabă.

Articole lungi pe care mi-a plăcut să le scriu:

BANI

Știți deja că nu dau sume exacte. Procentual, însă, sunt cu 8% sub anul anterior la valoare facturată din campanii, însă 2021 a fost un an excelent.

În 2022 sunt cu vreo 10% peste 2019 și 2018, care înainte de pandemie au fost ani foarte buni. De fapt, 2022 este al doilea an după 2021, istoric vorbind, dpdv venituri. Așa că mă declar mulțumit.

Există un fenomen real de mutare a bugetelor spre video și de acolo spre TikTok și Instagram. Treaba asta nu mă îngrijorează așa mult precum pe alții din următorul motiv: cred că este loc de toți, chiar dacă bugetele sunt în mod evident limitate și este un zero-sum game de fapt.

Zic că este loc pentru toți pentru că blogurile rămân totuși canale de comunicare foarte adecvate atunci când este nevoie de explicații detaliate sau avansate pe un subiect, sau de materiale de amploare. TikTok și Instagram sunt canale cu attention span foarte mic, sunt bune pentru awareness și adus un produs în fața oamenilor. În paralel, însă, este nevoie și de canale unde să găsești pe larg o explicație despre acel produs sau serviciu, scenarii de utilizare, ce e bun, ce este rău, ce este diferit șamd.

Așa că, în privința campaniilor pe blog, eu mă întreb mai degrabă “cum pot să atrag campanii mai bănoase?” și “cum pot să atrag noi idei de campanii?” și mai ales “ce campanie pot propune eu cuiva?”. Ultimul aspect este cel mai important. Campaniile propuse de mine, pe subiecte care mie îmi fac mare plăcere sau abordate într-un astfel de mod, mereu au funcționat bine.

Altfel spus, mă interesează să devin eu mai bun și să fac ceva să-mi meargă mie mai bine, nu altora mai prost.

Cele mai citite articole publicitare au fost:

  1. Iată primele produse-vedetă de la eMAG Black Friday (vineri, 11 noiembrie)
  2. Comparație foto între Samsung A53 și S22 Ultra (cu stocare mare)
  3. Am cumpărat un robot multifuncțional Monsieur Cuisine Smart cu rezervare online din Lidl Plus (prin Click & Pick)
  4. Cursuri Microsoft gratuite pentru a învăța de la zero o meserie bănoasă în IT
  5. Iată cum am decorat casa de Crăciun (noi decorăm totul) (care a fost doar pe jumătate campanie, dar să zicem)
  6. Iată o soluție hibridă foarte eficientă de încălzit casa: pompă de căldură plus centrală termică modernă
  7. Cum sunt joburile în tech hub-ul ABOUT YOU din România: aceleași salarii pentru toate țările Europei, muncă remote, tehnologii moderne și scalabile

Afilierea a mers mai bine în acest an, dar nu pentru că am făcut eu ceva special. Anul trecut am greșit eu, am pus un tip de linkuri care de Black Friday nu au funcționat și am pierdut niște clickuri acolo, foarte bine.

Anul acesta n-am mai greșit. Dacă țin bine minte, am fost nr. 1 în afiliere Profitshare de Black Friday la Fashion Days, în ziua când au început ofertele, și apoi nr. 1 sau nr. 3 la eMAG în ziua când au început ofertele lor. Aveam impresia că am făcut niște screenshoturi, dar se pare că nu am făcut. Oricum, Black Friday a fost o perioadă bună, iar restul anului destul de mediocru.

Am văzut un apetit mare pentru console PS5. Toate articolele despre cum consola PlayStation se află în stoc la eMAG au avut și conversii, deci folosesc cuiva și probabil voi mai scrie și în continuare astfel de materiale, atunci când sunt și eu pe fază.

COMENTARII

Au fost aproximativ 35.490 de comentarii pe blog în acest an. Top 20 comentatori este mai jos:

Podiumul este același ca în anul trecut: Andrei G, Gaelex și Marean. Celor trei le voi trimite un voucher eMAG, cum am făcut și anul trecut. Sunt uimit că Matilda a urcat pe locul 4, după ani de zile în care intra pe blog o dată pe lună. Încă un pic de efort și voucherul rămâne în familie :P

Le mulțumesc însă tuturor celor care au lăsat comentarii și îmi pare rău că de multe ori nu apuc să și răspund, așa cum ar trebui. Este unul dintre lucrurile care trebuiese schimbe le schimb în acest an.

Le reamintesc celor care nu au un avatar, dar comentează des, că pot merge pe gravatar.com și pot asocia o imagine cu emailul de pe care comentează.

YOUTUBE

2022 a fost un an milestone pentru că vechiul meu canal, @nwradu, a ajuns la 10.000 de subscriberi după o luptă seculară. La propriu, cred că a durat un secol sau ceva să ajung la 10.000.

Au publicat 48 de clipuri video în acest an pe acest canal. Mai puțin decât speram, dar not bad oricum. Îmi place mult să filmez și să editez, am scule potrivite, cu timpul stau mai prost și desigur cu prezența pe cameră. Unele lucruri se mai pot repara, altele nu.

În 2023 îmi propun să fac mai multe clipuri video, desigur.

Al doilea canal, cel “personal” @RaduDumitru, l-am făcut pentru că YouTube preferă să nu faci shaorma #cudetoate pe un canal (ca pe blog 😂), ci să ai clar niște domenii ale tale. Așa că nwradu a rămas de tehnologie, iar celălalt canal este unul mai personal, mai de alte lucruri din viață, mai de Gânduri, Food & Lifestyle și Turism, cum ar veni.

Pe acest canal am publicat 29 de clipuri video și vreo 10 short-uri. Și aici ar merge mai multe desigur, ba chiar am ceva planuri în acest sens. Multe articole se pretează și pentru format video, de exemplu state of nwradu și altele. Îmi trebuie doar timp și sper să inventeze cineva ziua de 30 de ore sau pastile de ne-somn.

Cel mai urmărit clip video publicat în acest an a fost cel despre Android 13 și OneUI 5 pe S22 Ultra:

Pe canalul personal, cel mai urmărit clip a fost turul noului apartament, atunci când a fost gata:

INSTAGRAM

Nici nu știu de ce mai menționez Instagram. Mi-am propus ca în 2022 să public des fotografii acolo și am făcut fix opusul acestui lucru. Am publicat 38 de fotografii și reels în total.

Cea mai de succes a fost una cu mine și Matilda, fotografie făcută atunci când Alice a împlinit un an, la minut de fapt, că s-a nimerit să fim pe afară:

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Radu Dumitru (@nwradu)

Dar na, poate mai bine la anul. Instagram este cea mai utilizată rețea socială de către mine, dar nu postez multe pe feed. Postez destul de mult pe Stories, mă găsiți mult mai des acolo.

PLANURI DE VIITOR

E bine să-ți faci planuri. Este și mai bine să le urmezi, să le implementezi și în realitate, chestie la care eu sunt codaș. Dar totul începe cu câteva planuri, care-ți așază intențiile și activitatea pe un făgaș. Iată-le pe ale mele.

Mai multe articole mici. Chestiuni mai simple, mai rapide, așa cum ar trebui să fie pe un blog personal. Multă vreme am considerat că un articol trebuie să fie “greu”, să fie amplu sau important. Sunt însă convins că pe lângă astfel de articole este loc și de unele mai mici. O observație despre ceva, o idee, o întâmplare interesantă povestită pe scurt, nu musai legată de alte două similare și care împreună trag vreo concluzie despre civilizația noastră și destinul uman.

Este greu de explicat în cuvinte. Se va vedea mai degrabă în fapte, sper eu.

Mai multă activitate în comentarii. Din partea mea, desigur. Am crescut deja ritmul, dar sunt departe de nivelul la care îmi doresc eu.

Planul meu este ca zilnic să aloc mai puțin timp articolelor și mai mult timp comentariilor. Am avut multă vreme o mentalitate “articole noi first”. Dacă aveam timp liber, lucram la un articol nou. Acum, voi face pauze de citit și răspuns la comentarii.

Altă politică de gestionare a comentariilor. Pe scurt, mai mult delete. Da, știu, “cenzură! huo! nu-ți plac părerile contra!” Ba da, îmi plac mult, că altfel n-ar fi nimic de discutat în lume. Să zicem însă că după 16 ani de blogging ajungi să fii obosit de aceleași comentarii la care trebuie să răspunzi cu “nu, nu-i așa” sau “nu mai zi fake news” sau “du-te și înjură pe canalul tău, nu pe al meu” și altele asemănătoare.

Multă vreme am avut politica de a publica toate comentariile, indiferent cât de ciudate ar fi ele, pe principiul “mai bine îi răspund unuia ca să vadă și o sută alții care nu comentează de ce respectivul nu are dreptate”. După un timp, însă, cam obosești. Și vorbeam despre asta cu Vali Petcu acum vreo 3 luni și mi-a zis o idee foarte bună, ceva de genul “Ții musai să-i răspunzi unuia doar ca să nu creadă alții că ai dat Delete pentru că te incomoda comentariul? OK, faci asta, dar la următorii 3 care comentează similar în același articol le dai Delete și gata, că răspunsul este deja mai sus”. Ceea ce sună bine, este o strategie de moderare care se aplică uzual și pe forumuri.

În practică, vor fi puține comentarii șterse, de obicei cele mârlănești sau care creează o atmosferă tensionată, nu una de discuții plăcute. Pragul de decizie este unul personal al meu și poate veți fi de acord cu el, poate nu. În general ați văzut că am o toleranță mare.

Cât despre blocarea comentariilor, sunt o mulțime de oameni care pur și simplu nu reușesc să se exprime ca niște adulți sau care consideră că sunt pe reddit sau youtube sau în liceu sau în junglă. Cum spuneam, după niște ani de blogging, toleranța pentru așa ceva scade. Dacă eu mă exprim frumos și nu înjur sau nu zic nimic jignitor despre alții în comentarii, mă aștept în schimb la același lucru.

Exista cândva un plugin bun care ascundea comentarii în funcție de votul celorlalți cititori. Problema lui era că făcea o bază de date uriașă și lentă. Nu cred că s-a îmbunătățit între timp, că prin natura lui trebuia să rețină date despre fiecare comentariu și utilizator.

Aș vrea să comentez un pic mai mult știrile zilei. Să scriu un paragraf la fiecare link în sine, poate cu detalii despre ce zice acea știre sau cu opinia mea despre ea. O să încep să fac asta și să văd ce presupune acest aspect ca formă și efort.

Mai multe clipuri video. Am cum sa le fac, am idei, am despre ce. Nu prea am timp când să filmez, exceptând momentele când doarme Alice. Inclusiv unele articole aș fi vrut să le transform și în variante video, pentru că pe YouTube este un alt tip de public consumator de content, dar nu am fost mult timp pentru asta.

Trebuie să învăț un Analytics nou. Prin iulie Google dezactivează analytics-ul curent și rămâne doar cu o versiune nouă, care la o primă vedere mi se pare mai misterioasă, axată pe funnel de conversie (ceea ce este normal, că banii vin de la site-uri de acest tip, nu de la bloguri). Oricum, nu-mi place, dar trebuie să mă descurc prin el.

Aș vrea să fac un toggle pentru dark mode on/off. Momentan site-ul intră pe dark mode urmând setarea globală a telefonului sau Windows-ului sau Mac-ului vostru.

Rescrierea blog roll-ului. Nici nu știu dacă mai folosește cuiva, de fapt, dar un blog are și un blog roll și îl voi lăsa acolo. Momentan cred că 70% dintre site-urile din el sunt moarte. Între timp s-au mai schimbat și preferințele mele, vreau să fac și niște recomandări de YouTube, o să-mi iau cândva o jumătate de zi să-l aduc la zi.

Articole despre turism din trecut. Bulgaria din 2022. SUA și Thailanda din 2019. Am niște restanțe și cred că pot fi materiale interesante și poate și de ajutor celor ce vor călători acum în astfel de destinații, turismul fiind în mare parte din nou o îndeletnicire a oamenilor.

Mai puține review-uri de telefoane. Oricum testam doar anumite modele. În acest an am decis să mă concentrez mai degrabă pe camerele foto și ce avantaje/diferențe sunt pe acolo, plus throttling de procesor și autonomia bateriei. Restul elementelor nu mai sunt de interes, lumea cam știe deja la ce să se aștepte. Aș vrea să testez mai multe electronice și electrocasnice de alte tipuri, care de multe ori sunt mai interesante. Despre telefoane cred că ne-am convins deja toți cum ne pot îmbunătăți viața.

More Instagram. Fac multe fotografii, unele bune, așa că trebuie să încerc sa le pun mai mult pe net. Poate câte un photo dump, poate mai multe stories legat de ce fac ziua.

Doamne-ajută!

    28 comentarii

  1. Bravo Radu, hai fa-ti curaj pentru articolul cu Reina :)

      (Citează)

    • Îh. O mie de poze de paginat, mult text de scris. O să vină și el, poate chiar acum în ianuarie, dar nu-i ceva ce aștept cu entuziasm să fac.

        (Citează)

  2. Subscriu!

      (Citează)

  3. Radu, n-ai putea sa faci chestia aia in care numele si email-ul ramaneau salavate, ca la Vali eventual?
    E foarte frustrant sa stai de fiecare data sa le scrii.

    Daca tot vorbesti cu el, poate il intrebi si de sistemul de +/- la comentarii, poate nu ingreuneaza asa tare ce foloseste el? :-D

      (Citează)

  4. Felicitări, Radu! Keep up the good work!

      (Citează)

  5. Pentru localizare pot sa-ti dau o explicatie din prisma experientei personale: daca folosesc laptopul de la firma am setat un proxi care variaza periodic intre Polonia, Austria sau Germania. Eu nu am posibilitatea de a schimba locatia.
    Este posibil ca si alti cititori sa fie in spatele aceleiasi solutii tehnice si de aceea raportarile sa-ti arate cititori din anumite zone.

      (Citează)

  6. Felicitari si la mai mare, succes in review-uri – sunt printre putinele in care am incredere.

    Economistul din mine nu are liniste sa nu remarce si sa aduca aminte de inclus si luat in calcul inflatia cand se fac comparatii YoY.

      (Citează)

  7. Hai că ești bine. Și nici nu ai intrat în burn out.
    Succes în continuare!

      (Citează)

  8. Acum am văzut un articol care mi-ar fi fost de folos, cel cu comparația între A53 și S22 Plus. Eram oricum hotărât pe baza a ceea ce-am văzut la alții, A53 este pentru prietena mea, dar nu m-am gândit să caut comparații cu flagshipuri (între timp e mulțumită de telefon, a trecut perioada de rodaj). Mă bucur că-ți merge bine (așa deduc eu în mare din articol) și că ai idei despre cum vrei să continui. Nu-ți face griji despre răspunsul la comentarii, uneori sunt multe și e imposibil să răspunzi la toți și să mai și urmărești apoi răspunsurile.

    Legat de telefoane, eu spun să scrii dacă ai ceva de spus (eu am început să mă interesez pentru mine). Aș face articolele despre știri din tehnologie mai interactive punând acolo părerea ta. Pe mine m-ar ajuta să înțeleg de ce ai ales acea știre și poate lumea ar comenta mai mult.

      (Citează)

  9. Felicitari, succes si spor la treaba!

      (Citează)

  10. Felicitari! L-am citit cap-coada.
    Ramanem aproape si in 2023.

      (Citează)

  11. Bun planul cu comentariile, sper sa te tii de el, ca de obicei comentariile iti scapa de sub control. Scrii mult la articole, te documentezi, descrieri, poze, filme, teste… dar comentariile ajung sa ma faca sa nu mai citesc data viitoare. Plus ca interactiunea pe care o ai cu cititorii este aproape inexistenta.
    Toti vad campanii, publicitate, frustrare ca platesti 50 de lei pe un burger sau ca lasi bacsis la restaurant. Devine obositor. Un rating pentru comentarii ar fi poate util.
    Eu comentez rar desi citesc blogul de cel putin 12-13 ani. Recunosc ca si eu am comentat prost/rautacios la unele articole, dar consider ca aveam cumva dreptate.
    Ca sfat, fa reclama la ce te pricepi (electro/food/turism/auto/whisky) si cu branduri corecte.

      (Citează)

  12. Succes si multa energie anul asta.

      (Citează)

  13. @Radu Linux nimic?

      (Citează)

  14. Pe cand si lucu la interactiunea cu cei ce se obosesc sa iti lase un comentariu ?
    Nu stiu daca ai realizat dar interactiunea ta pe blog in seciunea de comentarii e foarte redusa in conditiile ai cam 10 comentarii pe articol si 2-3 articole pe zi.

      (Citează)

  15. Zic să faci un test. Să introduci vot pozitiv și negativ la comentarii. Neapărat amândouă. Pariu că-ți va crește numărul de afișări? Și eu cred că generează și un alt tip de interacțiuni în rândul comunității. Oamenii vor fi mai atenți ce și cum să comenteze. Da, vor fi și abuzuri, dar experiența va fi pozitivă una peste alta. Și mă va face să revin în secțiune, să văd cum a fost primit comentariul meu. Din curiozitate, interes, vanitate etc. Și blogul are de câștigat.

      (Citează)

  16. Review-ul la Reina del Mar ar trebui sa aduca trafic serios. Vine perioada in care oamenii cauta sa-si rezerve vacanta iar Reina e unul dintre cele mai bune hoteluri din BG. Nu stiu cum ai putea sa obtii si bani din asta, nu doar trafic, poate parteneriat cu vreo agentie de turism.

      (Citează)

    • Cred ca multa lume a renuntat la Reina 😁. Au crescut cam mult preturile pentru vara aceasta. Iar reducerile cele mai mari au fost pana pe 31 decembrie.

        (Citează)

  17. Marian:
    Cred ca multa lume a renuntat la Reina 😁. Au crescut cam mult preturilepentru vara aceasta. Iar reducerile cele mai mari au fost pana pe 31 decembrie.

    Sunt oameni care vor merge in continuare. Preturile au crescut peste tot. Anul trecut am fost 4 nopti la HVD Club Bor in Sunny Beach (excelent hotelul) si o saptamana in Antalya/Side. In Bulgaria am platit 530 euro si in Turcia 2000 euro. Acum, in aceleasi perioade si la aceleasi hoteluri, Bulgaria este 850 si Turcia 2700.

      (Citează)

  18. Felicitari, un blog de bun simt pe care il citesc zilnic. Ca preferinta, rar citesc articolele tale care au 4-7 ecrane de text, dar poate sunt pasionati pe acele nise pe care ii incanti.
    Plus, mi se pare ca scrii foarte mult pe tehnologii rare, cu piata mica. Telefoane de care nu a auzit nimeni, jocuri pe care le joaca foarte putini pasionati, tot felul de versiune, upgrade pe care le ignor complet. Sa zic, vreo 70% din stirile zilei sunt foarte nisate. Cred ca ar merge sa plusezi pe tehnologii mai comune.

      (Citează)

    • Stiri despre tehnologiile comune gasesti peste tot. Din punctul meu de vedere, articolele cu stiri despre tehnologie de la Radu sunt unele dintre cele mai interesante.

        (Citează)

  19. Nici la mine nu se salveaza numele/email/website.

    Ar trebui sa fie o optiune cu…
    “Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.” Cred ca se activeaza din Jetpack.

    Succes in continuare!

      (Citează)

  20. Felicitări! Ce faci, faci bine!

      (Citează)

  21. Bogda: De acord cu ce zice băiatul. Sunt unele dintre cele mai bune știri!

    De acord cu ce zice băiatul. Sunt unele dintre cele mai bune știri!

      (Citează)

  22. Da subscriu si eu dpdv al comentariilor. E placut sa vezi cand autorul discuta cu cei care il citesc pe marginea unui subiect. We are not just numbers or statistics, Radu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus