un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Și mai multe scule și unelte Parkside găsite în Lidl-ul din cartier

18 Oct 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

26 comentarii

Am ajuns ieri pe la Lidl-ul din zona mea, cel de la Mihai Bravu. Spre surpriza mea, aveau chiar mai multe unelte și scule Parkside decât mă așteptam.

Catalogul lor Parkside de săptămâna trecută, care nu mai este online ca să vi-l arăt, avea uneltele de aici, plus un ferăstrău circular, menghine cu șurub și încă 2-3 chestii.

Când am ajuns însă ieri în Lidl am găsit mult mai multe scule. De exemplu, aveau și acum termometrul în infraroșu despre care vă spuneam, cel cumpărat de mine în martie 2021. Este bun, rugged, cu ecran iluminat și țintire cu laser.

Aveau și aparat de spălare cu presiune, 135 de bari, la 500 de lei, cu tot cu lance și alte accesorii. Aveau și aparat de sablare Parkside, cu tot cu un borcan de nisip sau ce material de sablare se folosește în el.

Am mai văzut șurubelnițe electrice cu acumulator, bormașină cu fir, ciocan rotopercutor pentru demolări, aparat de gravură, flex, polizor dublu. Aveau și mărunțișuri, daltă pentru demolare, un levier mega-uriaș, biți, burghie SDS pentru percuție, biți de diverse tipuri, spirale HSS, furtun de nivel și altele.

Aș fi luat menghine cu șurub, ceea ce eu înainte aș fi numit prese cu șurub, dar fix asta nu aveau. Pot fi utile la casa omului, de exemplu dacă vrei sa ții două obiecte presate pentru lipire sau dacă lucrezi singur la ceva și montezi o menghină ca să țină două obiecte pe poziție între ele.

Am luat în schimb lapte UHT, că este mult mai ieftin decât cel online, adică 5,7 lei litrul UHT 3,5%. Am luat și alte alimente, două sacoșe, fix ca omul care a intrat doar după lapte, banane și iaurt pentru Alice.

Am luat și o bucată de pulpă de porc, cu gândul că poate o fac pulled pork la cuptor pentru sandvișuri viitoare. La casă am aflat că nu mi-o pot vinde, că nu este în sistem, era ceva eroare și n-ar fi trebuit pusă în frigider în primul rând. Not sure dacă să fiu nervos sau poate am scăpat de cine știe ce problemă reală cu o carne care era pe cale să fie retrasă.

    26 comentarii

  1. Sunt curios ce lapte e ăla la 3.7 lei. Un lapte decent incepe de la 7-8 lei. Mă refer cu ceva gust.
    S-a întâlnit cu vreo vacă laptele ăla?:)

      (Citează)

    • 5,7 nu 3,7.

        (Citează)

    • 5,7 lei cred că este.

        (Citează)

    • @Tano, laptele la producator se vinde cu preturi cuprinse intre 1,6 si 2,5 lei (astea era preturile din Septembrie).
      De ce ar fi imposibil ca un magazin sa vanda catre clientul final cu 3,7 lei? Desigur ca nu se intampla asta fiindca toata lumea vrea profit maxim, dar chiar si la suma aceasta ar exista o marja de profit (mai ales pentru un lant mare precum Lidl).

        (Citează)

  2. articolul asta era vandut deja in kilogramul cumparat de lidl si n-ai avut alta inspiratie decat o compunere sub-mediocra de clasa a 3a?
    aveau si din alea.. aveau si din alea.. am vrut sa iau din alea, dar fix pe alea nu le aveau..
    nu recomanzi nimic, nu critici nimic, nu nimic..

    not here to judge (e optiunea ta cum faci cu articolele), dar sunt iritat ca am pierdut timp citind o chestie care ma asteptam sa fie macar decenta daca nu si utila.
    pune un semn pe articolele astea la kilogram sa le pot evita.. sau voi ajunge (si stiu ca nu sunt singurul) sa evit complet blogul.

    da e munca ta si e decizia ta despre blog.. dar si de partea asta.. e timpul meu / nostru (al cititorilor) pe care il vrei (si care evident ca nu e gratuit, cum nu e nici munca ta).

    am mai scris feedback e tema asta.. dar aricolul asta pare ca atinge noi culmi.
    din partea mea asta.. alt feedback scris nu mai vine.. doar vizite in minus daca directia se pastreaza.

    succes!

      (Citează)

    • De undeva trebuie sa vina bani… Eu mi-am dat seama din prima propoziție ca este sponsorizat și m-am oprit. Am venit aici la commenturi ca sa văd exact ce ma așteptam. Dacă tot îți place de Radu de ce nu ii plătești o suma de bani lunar, ca sa nu fie nevoie sa ii citești articolele de genul? Asta e meseria lui și cumva are nevoie sa o monetizeze…

        (Citează)

    • @john2381: articolul nu este plătit de Lidl, cum nici primul nu a fost plătit.

      Publicitatea este în general marcată cu titlu albastru și scrie mare PUBLICITATE sub titlu. De ce mai cere lumea să o marchez, dacă nu crede în marcaj?

      Articolul acesta este pur conținut de blog personal. Am văzut ceva plăcut, am zis și altora. Este ceea ce fac de 16 ani. Nu este vreun clickbait, ba chiar aș spune că titlul descrie exact ceea ce cuprinde articolul.

      Nu te mulțumește conținutul său prea subțirel? Poate fi chiar un indiciu că nu este articol publicitar. Dacă ar fi fost, făceam efortul de a pune fotografii mai bune, nu?

      Dacă vrei să știi de ce l-am scris, este pentru că primul a avut până acum 32.843 de vizitatori unici. Este mereu interes mare pentru Lidl.

        (Citează)

    • Dan: Eu mi-am dat seama din prima propoziție ca este sponsorizat și m-am oprit.

      Mulțumesc că-mi iei apărarea, dar trebuie să duci radarul ăla la service :P

        (Citează)

    • Propun să facem o poteră și să-l linșăm pe Radu, în furci, topoare și alte scule Parkside, ca să se-nvețe minte, să nu mai scrie și alte articole publicitare nemarcate. Păi, ce facem aici?!! Îl lăsăm să facă ce vrea, pe internetul nostru?!!!

        (Citează)

    • nwradu: pentru că primul a avut până acum 32.843 de vizitatori unici

      ah, un fel de manea atunci.
      totusi, indiferent de ce kpi (sau cum se mai numesc acum) se cer pentru campanii,
      suntem de acord ca popularitatea (vizitatori unici) nu e un indicator de calitate, da?

      nwradu: Mulțumesc că-mi iei apărarea

      nu am intentionat sa fie un atac, ci un feedback constructiv (chiar daca pararea / impresia mea e diferita de a ta).
      cred ca am fost cel putin la fel de constructiv ca la articolul precedent despre parkside si lidl unde am comantat la obiect despre scule.

      Dan: Asta e meseria lui și cumva are nevoie sa o monetizeze…

      si sunt complet de acord cu asta.
      eu pana acum am platit informatiile de aici cu timpul meu petrecut pe blog (pe care il arata in rapoartele pentru campanii),
      cu comentarii (care ajuta si ele la alt timp, al altora)
      si cu clickuri pe linkurile de afiliere de pe care am si cumparat cand s-a nimerit sa fie.
      despre alt fel de plati (mai directe sau nu) o sa consider cand / daca va fi cazul (acum nu).

      in fine, ideea mea era..
      publicitate sau nu..
      nu imi doresc sa petrec timp citind o imitatie de catalog lidl aici.
      o pot face mai eficient direct de la sursa cand chiar imi doresc / am nevoie.

        (Citează)

    • scriu acest reply doar ca sa mai echilibrez balanta, sa mai reducem din hate. eu sunt fan lidl si mi-au placut ambele articole si chiar mi-am cumparat o unealta parkside mentionata de Radu pentru ca nu am mereu timp in magazin sa ma uit la ele in detaliu, dar descrierea facuta de Radu m-a atras.
      specific ca si eu sunt intelectual fin ca john, si nu ascult manele, ca sa nu credeti ca mi-au placut articolele ca sunt eu mai fraier ca restu’.

        (Citează)

    • Crap, l-ai dezamagit pe John si l-ai facut sa piarda timpul sau pretios, timp pe care l-ar fi putut valorifica altfel, mult mai productiv, inventand sau revolutionand ceva de care sa beneficieze generatiile urmatoare. Sau chiar salvand pamantul de la dezastrul spre care se indreapta. Data viitoare Radu incearca sa pui mai multa seriozitate in redactarea articolelor.

        (Citează)

    • “ nu am intentionat sa fie un atac, ci un feedback constructiv (chiar daca pararea / impresia mea e diferita de a ta).”

      Ii detest pe astia care ataca agresiv si arogant, cu nasul pe sus ca si cum si-au facut ei timp sa-ti ofere atentie tie, muritorule, care se arunca ca rata la muci cu acuzatii aiurea si cand le demonstrezi ca-s pe langa o dau cu feedback constructiv. Johny, tati, reciteste ce ai scris si cum ai scris, e ok sa gresesti, cu totii o facem, nu esti primul care acuza aiurea, si eu o fac si dupa aia imi dau seama ca am latrat aiurea. Diferenta e ce inveti din asta? Lectia asta e importanta, pentru ca daca faci asa la munca, te tranteste cu cracii in sus cel caruia i-ai trimis mailull. Lectia e, data viitoare aduna date inainte sa arunci cu concluzii. Sau pune intrebari care sa te faca sa clarifici presupunerea.

        (Citează)

  3. Apropos de lapte UHT, m-am uita pe o cutie si expira in aprilie 2023. LAPTE.

      (Citează)

    • Ehm… Știi că tocmai asta însemnă UHT, nu?

        (Citează)

    • Asta înseamnă UHT. Este fiert la o supertemperatură și ambalat imediat, ceea ce elimină din el bacteriile care-l pot strica. În practică, ține cu vreo 3 zile în plus față de laptele normal după ce-l desfaci. Noi bem lapte doar pentru cafea, iar cel non-UHT parcă avea alt gust în ziua în care terminam cutia.

        (Citează)

    • Ce-i aia supertemperatura? Nu poti fierbe laptele la nivelul solului la o temperatura mai mare de 100 de grade, deci nimic super despre aceasta temperatura.

      Daca modifici presiunea si folosesti o oala speciala de fiert sub presiune, atunci poti sa ai temperaturi de fierbere de peste 100 de grade… dar nu in asta consta pasteurizarea din cate mi-aduc vag aminte.

      UHT este o forma glorificata de pasteurizare.

        (Citează)

    • Wikipedia.
      135 de grade.
      Salvai cateva minute si un comentariu inutil.

        (Citează)

    • @Gaelex, exact asta si este tratamentul UHT. O pasteurizare care se face la temperaturi mult mai mari si astflel extinde termenul de valabilitate al laptelui pentru cateva luni (in loc de cateva zile/saptamani).

        (Citează)

  4. zoro does not agree #the”P”

      (Citează)

  5. Termometrul era in stoc si saptamana trecuta, spre deosebire de pix care nu era deloc disponibil.

      (Citează)

  6. Anda:
    Iata, inca 50 de mii de euro bineveniti (minus onorariu avocat).

    Foarte buna remarca :))

      (Citează)

  7. Eu din cauza articolului mi-am luat detector de metale, lemn si fier prin pereti, masurat camere si nu mai stiu ce face. E un 5 in 1. Bine, aveam nevoie ca toti au in anunturi imobiliare 24m2 dar de fapt is 23 si tot asa. Deci sponsorizat sau nu a avut efect. Referitor la marca Lidl de scule. Ai mei au la tara drujba electrica de vreo 8 ani. Lanturi si vreo 2 patine a avut schimbate si aia a fost. A taiat o mica padure pana acum

      (Citează)

  8. Walter White:
    scriu acest reply doar ca sa mai echilibrez balanta, sa mai reducem din hate. eu sunt fan lidl si mi-au placut ambele articole si chiar mi-am cumparat o unealta parkside mentionata de Radu pentru ca nu am mereu timp in magazin sa ma uit la ele in detaliu, dar descrierea facuta de Radu m-a atras.
    specific ca si eu sunt intelectual fin ca john, si nu ascult manele, ca sa nu credeti ca mi-au placut articolele ca sunt eu mai fraier ca restu’.

    +1

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus