un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ceva inedit în cartier: panouri fotovoltaice pe balcon

24 May 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

37 comentarii

Pe aici prin cartier, mai spre Timpuri Noi, cineva și-a pus panouri fotovoltaice pe balcon. Sunt intrigat de posibilitate.

Este clar că omul a avut acolo o situație favorabilă. Are balconul mai pe colțul clădirii, a pus panourile fotovoltaice fără să-și ocupe el mult spațiu din balcon, dar și fără să incomodeze vreun vecin.

Sunt foarte curios câtă energie îi generează. Este orientat spre nord, nu prea are soare ziua. Dacă ar avea soare ca mine (mă uit direct spre ecuator, like a very warm boss), ce ar putea alimenta cu acele panouri? Un televizor? Două calculatoare? Aerul condiționat? Toată casa?

De asemenea, mai sunt curios și dacă îi fac căldură în balcon și cât de mare o fi circuitul electric necesar lor.

Oricum, dacă aș avea casă, mi-aș pune imediat panouri. România are parte de mult soare (mai mult decât Germania —vezi Solar Atlas— care își generează o mare parte din necesarul energetic din fotovoltaice), deci ar genera ceva energie. Dacă nu mă înșel este chiar o lege în această privință, nu? Că orice casă nouă trebuie să aibă ceva de energie regenerabilă sau verde? Eu aș pune panouri fotovoltaice și probabil aș investi și într-o baterie de casă care să înmagazineze energia respectivă pentru când va fi nevoie de ea, asta dacă nu aș pune în practică treaba cu introdus curentul în rețea și compensat apoi cu consumul meu real.

    37 comentarii

  1. Astept ca la o furtuna sa i le zboare de acolo si sa ii cada cuiva pe masina sau mai rau in cap.
    Cam ce autorizatie si-a luat sa puna panourile alea acolo pe fatada blocului, ah e romania, nu ai nevoie de autorizatie, poti sa faci ce vrea muschiul tau.

      (Citează)

    • Autorizație ca aia de parabolica sau aer condiționat.

        (Citează)

    • Nu cad alea de acolo decat daca vine uraganul. Fatada blocului are sanse mai mari sa cada(o parte a si facut-o) decat panourile alea…

        (Citează)

    • Ideea nu e rea… Implementarea e nasola in cazul in care nu are soare si montajul pare haotic, dar poate omul face doar niste teste… De exemplu cel de la un etaj superior ar fi putut sa puna 4 panouri fotovolatice pe cele 2 colturi alea balconului inchise cu placi weiss… hai sa nu mai fim revoltati aiurea ca omul nu a stricat cine sitie ce fatada de 5 stele cu panourile alea si in plus ajuta mediul inconjurator…

        (Citează)

    • Lumea nu stie ca exteriorul cladirii nu iti apartine, teoretic nu ai avea voie sa faci asta fara acordul asociatiei de propietari. Nu m-am gandit la aparatele de aer conditionat, dar probabil ca s-a impamantenint ca e ok. Totusi alea sunt prinse destul de serios …. .

      Mai sunt si aia care isi izoleaza doar bucatica lor de apartament…

        (Citează)

    • Aparatele de aer condiționat sunt prinse bine dar la panourile ăstuia ai făcut tu o expertiză ca la MLPAT asa din ochi si nu e bine. 😂

        (Citează)

    • @L!nuX, aia care isi izoleaza doar bucatica lor de apartament sunt de apreciat pentru efortul pe care il depun in conditiile in care restul vecinilor refuza sa faca orice investitie.

        (Citează)

    • Eu am panouri de barca de 1,5kg ce sunt prinse in 6 puncte iar posibilitatea de a cadea este egala cu cea de a pica geamul termopan cu totul. Sunt de 100Wh si am orientare SV, zilnic un panou face cam 300W si curentul il folosesc la device-uri cum ar fi router, telefoane, tv. Am 3 balcoane si daca pun pe toate geamurile as genera 1.6kw pe ora cat sa-mi duca AC-ul pe mediu. Pe langa producerea de curent, panourile umbresc apartamentul care se incalzeste mai putin !

        (Citează)

  2. lucrari fara autorizatie (nimeni nu ti-ar da autorizatie pt asta), cum ne place in Romania.
    apoi, panouri fotovoltaice pe nord, fara unghi catre soare (care oricum nu trece pe acolo) si sub un balcon ( :)))) ), nu vor produce mare lucru.

      (Citează)

  3. Și din cauza asta arata România ca o ghenă pentru că fiecare își pune cum vrea orice oriunde.

      (Citează)

  4. Cu banii de pe alea mai bine isi tencuia si el balconul. Arata cam horror.

      (Citează)

  5. Frumos ar fi sa ii genereze o amenda si sa fie si televizat, ca sa potoleasca setea de energie a altor inventatori.

    Abia am mai scapat de antenele parabolice si acum sa apara hidoseniile astea. Ar fi excelent sa fie montate pe blocuri acolo unde e posibil. Ar putea genera curentul pentru casa scarii si poate si ceva pentru apartamente. Sau efectiv reduceri pentru locatari. Hopa, ca incep sa o dau in sf-uri in tara unde ne miram de nereguli si atat, fara sa facem nimic in plus (aka legi pentru fatade si peisagistica, chestii ce se pot rezolva doar din pix)

      (Citează)

    • Nu se merita sa pui baterie pt inmagazinarea energiei din fotovoltaice, decat daca reteaua e instabila si ai parte de perioade lungi de avarie. Sistemul fotovoltaic cu inmagazinare este mai complex si mult mai scump decat unul simplu cu introducerea surprusului in retea, iar acum de cand compensarea pentru prosumatori e 1 la 1, chiar nu se justifica sa inmagazinezi.

        (Citează)

  6. Țigănie made in Romania.

      (Citează)

  7. Din amintiri, un panou standard facut de LG sau Panasonic, da cam 300~350W. Cele de top si ceva mai scumpe dadeau si peste 400W, dar erau destul de rare.

    Un panou fotovoltaic ce are parte de soare poate tine chiar 3~4 televizoare sau laptopuri. Dar pentru frigider sau congelator iti trebuie mai multe panouri pentru un singur electrocasnic.

      (Citează)

    • Depinde ce frigider e, al meu clasa A+++ are o putere de 60W la maxim, 30W in regim normal si consuma 26Wh.

      Adica 0.6KWh/zi. I-ar fi suficient un panou de 100W la 6 ore pe zi cu soare maxim.

        (Citează)

  8. Ala e chiar urat pus acolo. Vezi ca sunt si geamuri semi transparente fotovoltaice, ce pot fi integrate chiar si in termopane (doar alea fixe). La un search pe Google “geam semi transparent fotovoltaic” o sa vezi ca sunt multi care ofera solutii de genul.

    Dar nu te astepta la minuni, mai ales daca nu ai suprafara vitrata mare si nu esti dispus sa mai renunti la lumina natural din casa.

      (Citează)

  9. As putea paria ca alimenteaza ceva pe baza de crypto…

      (Citează)

  10. Deci nu doar mie imi venise ideea asta (la bloc). Bate soarele cred ca 10h/zi pe balcon de ajunge la 50C

      (Citează)

  11. Estimarea mea este că are niste panouri mici, nu din alea standard de 1.6m*1m sau 1.9m*1m cu puteri 250-450W. Au ceva de genul 80-120W bucata, deci undeva pe la 300W maxim toate adunate. Nici nu sunt identice, nu am idee cum le poate folosi impreuna in serie, dacă au același curent maxim. Orientarea cu mai mult de 15grade diferență față de sud este non-sens. Ce are el acolo e eventual vreun hobby, poate că măsoară cu un Arduino și un circuit MPPT ieftin iluminarea de-a lungul anului în ideea de a calcula energia produsă pentru a fi sigur că tentează investiția într-un sistem fotovoltaic. Către nord? Vax, irelevant.

    Hai sa va zic o chestie. Am calculat cam care ar fi treaba sa montez cu vecinii un proiector cu led de 10-20W, alimentat dintr-o baterie, încărcată cu un panou fotovoltaic de 20W, pus montajul pe stilp in aleea de acces, controlat să se aprindă apus-rasarit. E de trei ori mai scump decit curentul consumat de un proiector de 20W de la apus la răsărit în perioada de.utikizare a bateriilor, cam trei ani. Apoi alte baterii.
    Nu zic acum că nu e rentabil un sistem fotovoltaic, ci doar că investiția trebuie făcută serios, la puteri mari, nu chestii din astea de sub 100W.

      (Citează)

  12. Ce se vede in poza, sunt doua panouri de 10 W si unul de 30 W, aproximativ. Deci 40-50 W.
    Estimez ca produce cam 100Wh/zi in umbra aia :)

    Eu cu 2 panouri de 60W, si un controller Victron si o baterie LI-Ion de 240Wh (facuta dintr-o baterie de bicicleta) alimentez asa:
    -doua becuri de 6 W (echivalent 60W incandescanta)
    -un bec 3W, un proiector 12W, aplica 12W
    -banda leduri 9W
    -incarcator telefon mobil 5V 2A

    Toate la o casuta off-grid in Covasna.

      (Citează)

  13. Acelea par a fi panouri ieftine monocristaline, de maxim 75-100 W fiecare, la 18 V. Le poti monta la 12V sau 24V cu o baterie auto sau ceva tipic panourilor. Panourile nu trebuie neaparat sa fie expuse direct in soare pentru a functiona, merge si cu ce se reflecta de pe cer sau cladirile din jur, dar scade si puterea. In cazul de fata estimez ca dispune de maxim 1/3 din puterea maxima (daca au vreo 300-350 W in total, atunci va dispune de aproximativ 100-115 W ). Poate alimenta dispozitive mici pe USB (telefon, tableta) sau ceva direct pe 12 V (becuri led, router mic, camera supraveghere, alarma). Daca are o baterie de capacitate mare poate folosi un invertor de tensiune 12V – 220V si poate alimenta un laptop sau ceva echivalent. Costurile instalatiei depasesc cu mult ce produce, dar in caz de pana de curent e buna. Sau daca alimentezi un sistem de alarma (blocul pare a fi anii ’90, cu contorul electric pe scara blocului, deci usor de dezactivat de catre hoti).

      (Citează)

  14. Eu vad 3 panouri patrate si unul dreptunghiular. Mai vad deasemenea o tiganie maxima.

      (Citează)

  15. Blocul ala arata deja urat si fara panouri. Acuma e altceva – LUX de Timpuri Noi.
    Ceva antene de Digi ar fi la fel de potrivite.

      (Citează)

  16. Panouri moderne au o capacitate de max 200Wp/mp.
    La cum arata poza ta, este o instalatie de max 100Wp, facuta de joaca.
    Cel mai probabil are un invertor de stalp de iluminat, incarca o baterie cu Pb de 120Wh (din care poate utiliza 40% deci cam 50Wh) si cu care tine aprins 1 bec LED de 7W timp de 7h.
    Este chiar un pericol ca poate sa zboare de acolo si sa cada la cineva in cap.

    Intrand la treburi serioase, treaba asta cu fotovoltaicele pare ca devine de mare interes.
    Cu montaj favorabil (pe S si inclinatie 34 grade, fara umbre) in Romania se pot produce 1000kWh pe an pentru fiecare 1kWp instalat.
    In zona de costuri, 1kWp instalat are un cost in jurul a 1000 EUR (depinde cu cine lucrezi, ce faci in regie proprie si cati kWp instalezi).
    Daca mai pui si programul AFM (subventie 4000 EUR) si compensarea 1:1 pe energie activa poti deveni prosumator eliminand bateriile din ecuatie si reducand semnificativ costul la energia electrica.

      (Citează)

  17. Blocul meu este orientat pe sud; cei de la etajul 4(toti au balcoanele acoperite) si-ar putea instala panouri de 1500W, poate chiar mai mult. Pai si nu creste greutatea balconului?! Nu, daca renunta la geamurile de termopan ale balcoanelor care oricum nu folosesc la nimic pentru ca si la interior tot termopan au! Nu mai zic ca daca renuntam l;a acoperisul de azbociment si tabal si revenim la terasa dreapta….Ne asiguram 80% din electricitate tot blocul!

      (Citează)

    • Esti sigur ca izolatia necesara pentru terasa este mai usoara decat un acoperis clasic? Si daca ai fi tu cel care locuieste la ultimul etaj ai fi de acord sa se demonteze acoperisul stiind cat de greu este in Romania sa convingi asociatia de proprietari sa faca reparatii daca exista infiltratii de apa?

        (Citează)

    • Terasa blocului are o arie mica relativ la numarul de locatari (sunt multe etaje).
      Avand in vedere ca la eficienta maxima poti obtine 200Wp/mp, din pacate, pentru blocuri nu e fezabil.
      Proiectele cu fotovoltaice sunt eficiente pentru case, acolo unde ai suprafata mare la acoperis pentru fiecare gospodarie in parte.

        (Citează)

    • Fiind bloc cu 4 etaje probabil majoritatea apartamentelor sunt de 2 camere. Astfel ai o suprafata de acoperis de 60-70 mp, care se imparte la cele 5 niveluri. Rezulta undeva la 10-15 mp disponibili pentru fiecare apartament.
      Din valorile prezentate in comentariile de mai sus, daca se foloseste tot spatiul disponibil, ai putea ajunge chiar la o productie de aproape 2000 kWh/an.

        (Citează)

  18. L!nuX:
    Lumea nu stie ca exteriorul cladirii nu iti apartine, teoretic nu ai avea voie sa faci asta fara acordul asociatiei de propietari. .

    Mai sunt si aia care isi izoleaza doar bucatica lor de apartament…

    Ba stiu foarte bine, de ce crezi ca lasa fatadele blocurilor sa cada si subsolurile sa se transforme in lacuri subterane? Se stie ca la bloc te intereseaza doar ce e in apartament pe interior, “spatii comune” e doar un sinonim exotic pentru “sursa de scandal”

      (Citează)

  19. Panourile respective intr-adevar sunt pt hobby, par de generatie veche si marimea lor indica puteri f mici..30-50W.
    Instalarea pe N este de evitat si nu vei vedea o instalatie serioasa cu asa montaj.
    dar in lipsa de spatiu sau alta orientare merge pt hobby, important este sa fie lumina, un panou monocristalin este destul de bun pt lumina incidenta. Cine a spus mai sus ca poate sa cada gresesc, exista sisteme de prindere f bune care rezista si la furtuni serioase. Cel mai probabil sistemul este folosit pt ceva iluminare de noapte sau vreun sistem de antene de minat Helium.
    Eu am montat pe casa sistem serios de 5 Kwp, Invertor Fronius cu 15 panouri montate pe S care imi produc in jur de 3 MW pe an. M-a tentat si pe mine montajul pe N in lipsa de spatiu pe S pentru a suplimenta sistemul dar din calcule rezulta o eficienta de – 50% fata de montajul pe S, deci nu prea e fezabil. Un panou de 400W ti-ar scoate in conditii ideala de temperatura si iradiatie max. 150W pe N, adica doar cateva luni pe an. Nu ti-ai recuperi investitia prea curand la un pret de 1000Ron per panou si la 0.6 lei kwh la Hidroelectrica :)

      (Citează)

  20. La mine in complex tot timpul e discutie ca nu ai voie sa pui AC-urile pe fatada si sa-ti inchizi balconul, desi toata lumea a semnat cand a cumparat. “Dar e balconul MEU!!!!111”. Unu a fost el mai destept si l-a inchis, a trebuit sa dea jos sandramaua si a platit si amenda.

      (Citează)

    • Asta cu AC-urile este o problema foarte dubioasa. Nu inteleg de ce dezvoltatorii nu “gandesc” de la inceput o zona in fiecare balcon unde sa fie montata unitatea exterioara.

        (Citează)

    • @Andrei G

      Daca gandesc o zona, in niciun caz nu ar trebui pe balcon, ca ala nu mai e “gândit”.

        (Citează)

    • Da, ai dreptatea, ar fi mai utila o nisa in afara balconului. Dar ma gandesc ca oriunde este zona asta, tot ar fi mai bine decat ca fiecare locatar sa decida de capul lui si sa avem fatadele alea penale in care nu vezi 2 aparate pe aceeasi linie.

        (Citează)

  21. Salut!
    Victor, ai montat panouri flexibile?
    Sunt puse pe geamuri , sau montate pe fațada blocului?
    Ce fel de invertor folosești?

    Victor:
    Eu am panouri de barca de 1,5kg ce sunt prinse in 6 puncte iar posibilitatea de a cadea este egala cu cea de a pica geamul termopan cu totul. Sunt de 100Wh si am orientare SV, zilnic un panou face cam 300W si curentul il folosesc la device-uri cum ar fi router, telefoane, tv. Am 3 balcoane si daca pun pe toate geamurile as genera 1.6kw pe ora cat sa-mi duca AC-ul pe mediu. Pe langa producerea de curent, panourile umbresc apartamentul care se incalzeste mai putin !

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus