un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ce i-aș zice cuiva care-mi spune că divorțează

25 Oct 2022  ·

GÂNDURI  ·

29 comentarii

Acum câteva săptămâni vorbeam cu cineva și la clasica întrebare “și ce mai faci?” mi-a răspuns cu “totul bine, în afara faptului că divorțez”. Ce să zici când cineva îți spune asta?

Sunt însă adult, așa că în loc de awkward silence am întrebat și eu “dar ce s-a întâmplat, dacă vrei să zici?” și “sunt sigur că o să treci cu bine peste asta”. Și nu le-am zis de formă, chiar credeam asta despre respectiva persoană. Este însă genul de discuție care te ia mereu prin surprindere, I guess.

M-am gândit însă acasă că aș putea spune și pe blog ceva încurajator pentru toți cei aflați într-o situație similară. În mod evident, eu n-am divorțat niciodată, dar pot să vă spun ce-am observat despre persoanele divorțate din jurul meu. Și sunt multe, că divorțul are o rată de aproape 50% în România, oarecum în media lumii dezvoltate.

Ca o paranteză, am observat în principal trei cauze principale pentru divorț:

Era o relație veche, începută din tinerețe, și care din inerție a ajuns la căsătorie. Adică cei doi cumva erau conștienți că relația lor scârțâie, dar au spus mereu că următorul pas sigur îi va apropia mai mult. S-au mutat împreună, că sigur îi va apropia mai mult. Și-au luat credit de casă la comun, că sigur îi va apropia. Și-au luat câine, și-au făcut tatuaje similare, că sigur asta îi va apropia.

Și următorul pas a fost căsătoria, că poate hârtia semnată le va rezolva problemele. Apoi au văzut că problemele sunt tot acolo, așa că au divorțat la 6, 12, 24, 36 de luni după căsătorie.

Cei doi au evoluat pe căi diferite. Poate gândeau la fel la 25 de ani, dar la 35 de ani au descoperit că aveau de fapt puține lucruri în comun, că fiecare avea alte interese, alte plăceri, alte planuri de viață, alte păreri politice, destinații preferate sau opinii despre copii. Se întâmplă și asta. La un moment dat descoperi că sunteți doar buni prieteni și atât, că ați pornit pe două trasee alăturate, dar care în timp s-au îndepărtat precum rădăcinile unei ecuații din teoria haosului. Și fiecare zice “vreau altceva în viață, de fapt” și se ajunge la divorț.

Unul dintre soți și-a găsit pe altcineva. Se întâmplă. Lumea este mare, tentații sunt multe, la fel și persoane extraordinare de care poate te îndrăgostești deși ai deja pe cineva acasă. Acesta este cel mai nasol divorț, că pentru celălalt soț vine mereu ca un șoc, îi dă bine de tot la rinichi.

Și sigur că sunt și multe alte motive de divorț. Din fericire, în bula mea nu am avut pe nimeni care să divorțeze din motive de abuzuri și chiar bătaie. Pe de altă parte, pe soția unui cunoscut au luat-o mascații din casă într-o zi, ocazie cu care a aflat niște nasoale despre ea. Cum spuneam, pot fi multe motive de divorț.

Și ce-am concluzionat eu, din toate cele întâmplate altor persoane din jurul meu? Păi că:

Există viață după divorț. Cred că absolut toate persoanele care au divorțat și-au refăcut apoi viața. Vorbesc despre cei din jurul meu, desigur.

Unora le-a fost mai simplu, altora mai greu. Unii au trebuit să-și facă prieteni noi. Unii s-au întrebat unde vor cunoaște pe cineva, că în jurul lor sunt numai oameni cu relații de durată, fără “sânge proaspăt”. Unii au fost nevoiți să învețe să folosească Tinder, să flirteze din nou, să se îmbrace mai bine, să-și schimbe modul de viață sau hobby-urile.

Dar, în cele din urmă, cumva au reușit. Nu știu pe nimeni divorțat și care astăzi să nu fie într-o altă relație de durată și, mai important, să nu spună “sunt fericit acum”.

Ce-am observat este că unii nu s-au și recăsătorit apoi, cu acte în regulă, deși au ani de relație stabilă și copii. Poate au concluzionat că un certificat nu are mare valoare.

Terapia de cuplu ajută. Dacă nu este prea târziu, dacă sunt doar probleme ce pot fi rezolvate, terapia de cuplu ajută enorm. Un terapeut poate acționa uneori ca un mediator imparțial. Alteori știe exact cum să scoată la iveală adevăratele gânduri sau dorințe ale fiecărei persoane dintr-un cuplu.

Asta duce la o comunicare mai bună, o reașezare a relației, o reîntoarcere la momentele când fiecare era mult mai interesat de a înțelege mintea partenerului său, pe care în prezent poate îl ia de bună și nu-i mai acordă aceeași atenție.

Ai nevoie de prieteni. Ai nevoie de oameni cu care să vorbești despre dificultățile prin care treci, care să te susțină, care să te scoată la o bere sau la un masaj. Ai nevoie de socializare și distracție. Ai nevoie de oameni prin care să cunoști oameni noi, care să-ți facă lipeala cu cineva.

Am cunoscut cândva o domnișoară care, după divorț, a trebuit cumva să învețe de la zero să se descurce în viață. Nu stătuse niciodată în chirie, așa că nu știa cam ce se dă în mod uzual la un apartament. Nu avea carnet, dintr-o dată a descoperit că deplasarea fără soț cu mașină este mai complicată decât se aștepta. Era perioada pre-Uber, iar taximetriștii îi spuneau tot felul de mârlănii. Nu știa ce înseamnă aerisirea caloriferelor și avea nevoie de un grup de prieteni în care să o ajute cineva.

Bărbații poate că sunt predispuși să se îngroape în muncă, să comande pizza și să se joace pe calculator la nesfârșit, nu știu. I-am văzut pe unii declarând că nu mai vor nici o relație, că vor sta forever alone până la bătrânețe. Până la urmă, după o vreme singurătatea i-a făcut să iasă din zona de confort sau au cunoscut oricum pe cineva care i-a motivat să-și schimbe opinia.

Ajută să ai prieteni care să tragă de tine, să îți prezinte oameni noi, să te susțină în momentele dificile și să te asculte când ai ceva de zis. Să recunoască un semn de depresie, să te îmbărbăteze cu un “hai că nu ești foarte urât, oi găsi tu pe cineva până la urmă” la nevoie.

Treaba asta cu “să ai prieteni” pare la mintea cocoșului, dar în practică este mai dificil decât pare. Sunt două capcane la mijloc. Prima ar fi că prietenii se cam împart, la un divorț, și rămâi cu mai puțini. A doua este că majoritatea au treaba lor și este dificil să-ți faci unii noi ca să-ți extinzi cercul.

Și cam asta i-aș zice în general cuiva care îmi spune că divorțează.

Acum haideți să facem un mic sondaj ca să vedem cum stau lucrurile în bula blogului:

Cum sunteți voi?

(vedeți direct rezultatele)

Loading ... Loading ...

    29 comentarii

  1. Urat, foarte urat este divorțul. Mai ales dacă sunt și copii implicați.
    Indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nu am mai privit cu încredere oamenii care au dus la divorț.

      (Citează)

  2. Cine spune: “sunt fericit acum”?! N-am folosit in viata mea acest cuvant la modul serios, suna extrem de fals in viata reala. Ca intr-o telenovela. Plus ca fericirea este confundata cu multumirea, sunt multi “fericiti” cand depasesc un moment nasol din viata, cand isi gasesc alt partener, cand avanseaza la job, chestii din astea marunte…

    Inca o chestie referitor la prietenii care trebuie sa aleaga cu cine “continua” dupa un divort. Tot din filme este luata, nu exista asa ceva in viata reala. Fiecare are prietenii lui, care, eventual, devin si prietenii celuilalt pe timpul casatoriei. Dar este o prietenie de convenienta, pentru ca ai de-a face des cu partenertul/partenera prietenului tau si il accepti in grupul vostru. Atat. Cand divorteaza, fiecare ramane cu amicii lui. Prietenii comuni, pe care ti-i faci in timpul casatoriei, oricum nu rezista… sunt mai mult niste cunostinte cu care socializezi in cercul conventional al cuplurilor.

      (Citează)

  3. Depinde de felul de a fi al fiecaruia. Unii trec mai usor, altii cad in letargie depresie etc.
    In cazul meu, dupa 11 ani de relatie, din care 4 de casatorie, dna m-a anuntat ca ea are alte aspiratii. Ulterior am aflat ca avea de fapt si alt “sponsor”. Il avea pe daddy, baiat de succes cu 15 ani mai mare. In secunda 2 m-am organizat rapid, luat alta casa in care sa ma mut, pe numele alora batrani, ptr ca inca nu venise vorba de divort. Desi in capul meu asta urma. Doar ca am zis intai sa ma rezolv eu. Cand totul a fost rezolvat, am anuntat doamna ca ne vedem la notar ca sa terminam amiabil. Nu aveam nimic de impartit. Copii nu erau la mijloc, asa ca a decurs rapid. Fosta a fost efectiv siderata de chestia asta. Nu se astepta, chiar m-a “certat” ca nu am facut nici un efort sa lupt ptr ea. Au urmat cei mai faini 2 ani de burlaceala. Apoi am zis ca parca e nasol si singur si uite ca de 6 ani sintem iar 2 si este foarte bine.
    Regrete dupa divort, nu pot sa zic ca am. Cat a fost a fost ok. Ma bucur ca nu au fost copii la mijloc, ptr ca taman se pusese problema de asa ceva.

      (Citează)

    • Asta cu certatul ca nu ai facut vreun efort sa lupti pentru ea dupa ce te-a inselat este absolut epica.

        (Citează)

    • @Gaelex, mentalitatea asta a aparut din revistele alea pentru femei in care li se spune ca daca inseala tot partenerul este vinovat ca nu le-a oferit suficienta atentie.
      Si atunci in mintea lor se aprinde un beculet care le spune ca barbatul ar trebui sa isi ceara scuze pentru comportamentul care le-a “fortat” sa caute atentie in alta parte (desi nu isi doreau acest lucru).

        (Citează)

    • E laitmotiv in pizdărie asta cu “n-ai luptat ptr relatie”.

        (Citează)

    • Sean Connery are un interviu in care explica de ce este de inteles sa ii mai dai o palma femeii. Exact pentru acest fel de situatii s-a gandit.

        (Citează)

  4. Mulți căsătoriți, unul singur cuplu divorțat. Au spus ca dacă avea un copil poate încercau mai mult sa salveze căsnicia .

      (Citează)

  5. Eu nu pricep de unde ai scos ca rata divorțului e de 50% in Romania. De fapt e in jur de 28-30, daca investighezi mai atent.

    P.S. nu cunosc niciun cuplu divorțat.

      (Citează)

  6. Nu cred ca “unul dintre soti si-a gasit pe altcineva” este o cauza a divortului.
    Cred ca intai sunt probleme in relatie sau iubirea a incetat si de-abia apoi unul dintre soti isi gaseste pe altcineva.

    Nici eu nu am cupluri divortate in cercul de cunostinte apropiate, dar cupluri probleme sunt.

      (Citează)

  7. Familia mea – plina de divorturi
    Bunici divortati, unchi-miu divortat si el, mama si ea, alte doua familii de unchi la fel.

    In randul “prietenilor” (cunostinte nu tocmai apropiate) cunosc destui de asemenea. Cel putin 10. Nu prieteni de catarama dar oameni cu care am stat la masa, cu care ma cunosc de ani buni.

    In cercul cel mai apropiat suntem numai oameni happily married, cu copii si asezati la locul lor.

    Personal, sunt casatorit de 10 ani.

      (Citează)

  8. ““hai că nu ești foarte urât, sunt doar toți ceilalți mult mai simpatici…”

      (Citează)

  9. „Ce i-aș zice cuiva care-mi spune că divorțează?”

    „Felicitări!”
    Mult mai bună o decizie tranșantă decât întins pelteaua, că poate o merge cumva …

      (Citează)

  10. Eu sunt o divortata fericita. Sincer am banuit ca se va ajunge aici, dar am mers inainte sperand ce ai scris tu in articol. Dupa divort, am pierdut prietenii lui si el pe ai mei. Insa amandoi ne-am gasit instant pe cineva si amandoi suntem cu acea persoana si acum, dupa 7 ani si ceva. El are copil, e casatorit, si-a luat casa etc. Eu la fel. Totul bine.

    Cui divorteaza eu ii spun ca ei stiu ce este mai bine pentru ei, ca sper ca s-au gandit bine si le doresc sa fie fericiti. Atata tot.

      (Citează)

  11. Divortul e de o mie de ori mai bun decat statul cu o persoana pe care o urasti. Mai ales cand sunt si copii. E o prostie sa zici ca “stai de dragul copiilor”. Ce vad copiii aia? Numai tensiune, certuri, reprosuri, nefericire. Aia nu e copilarie.

      (Citează)

    • O viziunea simplista. Uneori unul din parinti vrea sa se razbune pe fostul partener alienand copiii, si atunci singura solutie este sa arunci in aer relatia doar dupa ce copiii cresc.
      Alteori unul din parinti e oarecum dus cu capul si celalalt parinte nu isi doreste sa isi lase copilul in grija fostei/fostului. Uneori singura solutie este sa tii capul jos si sa iesi din relatie abia cand este si copilul in siguranta.

        (Citează)

  12. De ce sa divortezi cand poti sa nu te casatoresti? :))

      (Citează)

    • Fiecare e liber sa facă fix ce vrea. Pentru mine căsătoria e un commitment. E un mod de a spune lumii “this is my person”. A nu face acest pas face să pare ca you’re holding back.

        (Citează)

  13. Comentez foarte rar, dar la subiectul asta vreau sa raspund. Situatia mea mi se pare inedita (nu cred ca sunt singurul, dar, oricum, cred ca e o chestie rara). Am divortat in 2010 si, la anul, merg la starea civila, din nou, cu aceeasi persoana. Mai pe romaneste, ne “luăm” din nou.

      (Citează)

    • Ambițioși!

        (Citează)

    • Dacă aș fi un om rău aș zice că nu-i inedit deloc, se cheamă masochism. Noroc că nu sunt, deci să zicem că e… ultraoptimism.

        (Citează)

    • @ Iulian c si Peredhil :)) Am vrut sa editez comentariul cu niste precizari, dar se terminase timpul de editare. In 2010, la divort, aveam 15 ani de casatorie(ceea ce nu e chiar nimic). Amandoi cu situatie materiala ok, studii superioare, neintelegeri in privinta traiectoriilor profesionale si mai cu seama a orasului in care sa ne stabilim. Acum avem, eu 50, ea 49 si ne vom stabili in acelasi oras unde a avut loc divortul . Numai buni de insuratei :) (primarul e acelasi care ne-a casatorit si prima oara, doar popa e altul) Ah, intre timp, niciunul dintre noi nu s-a mai casatorit cu altcineva, doar cateva relatii pasagere. Tot felul de ciudati pe lumea asta, noi fiind unii dintre acestia. :)

        (Citează)

    • Vai cât de tare! A doua oara sa fie cu noroc 😆 As vrea sa ne zici mai multe detalii. De ce divorțul inițial și cum v-ați regăsit?

        (Citează)

    • @ Matilda: Nimic spectaculos, nimic teatral, ea o oportunitate de “mega boost” de cariera in alta localitate, eu cu o situatie bunicica in alt oras (naveta). Ce facem? Pai… te las daca nu mergi cu mine. Eu: cum sa merg, ce fac acolo? Adio. Pa. Primii 4 ani dupa divort nu ne-am vorbit. In 2015 am inceput sa ne salutam pe FB. In 2017 ne-am (re-)intalnit in orasul de bastina, din 2018 incoace, love de la distanta, 2021 si 2022 concediul impreuna. In 2023 avem nunta. :) (inca un amanunt, primarul e nepotul de sora a bunica-mii, un fel de unchi cum ar veni. A ras: “Hai , ca va astept, numai vedeti ca e ultima oara”)

        (Citează)

  14. Blackskull:
    E laitmotiv in pizdărie asta cu “n-ai luptat ptr relatie”.

    Ce limbaj, bravo.

      (Citează)

    • cata_nv:
      @ Iulian c si Peredhil :))Am vrut sa editez comentariul cu niste precizari, dar se terminase timpul de editare. In 2010, la divort, aveam 15 ani de casatorie(ceea ce nu e chiar nimic). Amandoi cu situatie materiala ok, studii superioare, neintelegeri in privinta traiectoriilor profesionale si mai cu seama a orasului in care sa ne stabilim. Acum avem, eu 50, ea 49 si ne vom stabili in acelasi oras unde a avut loc divortul. Numai buni de insuratei :)(primarul e acelasi care ne-a casatorit si prima oara, doar popa e altul)Ah,intre timp, niciunul dintre noi nu s-amai casatorit cu altcineva, doar cateva relatii pasagere. Tot felul de ciudati pe lumea asta, noi fiind unii dintre acestia. :)

      Primarul vostru a fost primar fara intrerupere de 27 de ani (deci probabil de cel putin 30 de ani, avand in vedere ca alegerilr au fost in ’92 si ’96)? Sau comunitatea voastra a facut ca voi in familie, ati “divortat” macar un mandat de el si apoi l-ati reales?

        (Citează)

  15. Matilda: Ce limbaj, bravo.

    E inovativ. Daca stai sa te gandesti, cum sa-i zica comunitatii de femei? La fel si comunitatii de barbati, cu cuvantul corespunzator. Chiar ca bravo, I’m using that.

      (Citează)

  16. Casatoria este singura cale spre divort.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus