nwradu blog

established 2006

Eu consider că meseria de bucătar n-ar trebui asociată niciodată, sub nici o formă, nici măcar că metaforă sau reclamă, cu dezbrăcatul de haine. Nu. E o idee proastă.

Jurnalul Naţional apare în aceste săptămâni cu volumele Cireşarii, de Constantin Chiriță. Nu trebuie ratate! Aventurile acelor tineri pot fi citite indiferent de vârstă şi generaţie, dar au cu atât mai mult farmec dacă o faci în copilărie. Eu le-am recitit anul trecut pe toate, doar aşa… ca să-mi rămână mai bine în memorie aventurile lor, şmecheria lui Tic, inteligenţa lui Victor şi castelul fetei în alb (cartea mea preferată). Cărţile nu puteai fi mai bune decât dacă apărea şi Scooby-Doo în ele.

Informaţii mai multe sunt pe site-ul Biblioteca pentru toţi. Calendarul este:

• Vol 1, Cavalerii florii de cireş – apărut pe 30 iunie.
• Vol 2, Castelul fetei în alb – apărut pe 7 iulie.
• Vol. 3, Roata norocului – apare pe 14 iulie.

Ultimele două volume, Aripi de zăpadă şi Drum bun, cireşari, nu sunt încă anunţate oficial, dar probabil vor apărea pe 21 şi pe 28 iulie 2010.

Era în hotelul în care am stat în Londra, alături de automatul de reîncărcare telefoane şi iPod-uri. Ăştia vând orice prin vendomate. 6 lire o carte și avea un meniu mare, nu doar cele ce se vedeau.

Singurul post cu adevărat interesant pe care l-am găsit în cele 2000+ ce mă aşteptau necitite este de pe blogul lui George R. R. Martin, scriitorul SF-Fantasy cunoscut în special pentru seria A Song of Ice and Fire. Postul despre care vorbesc se referă la fanfic, adică fan-fiction, acele povestiri scrise de fani ai unor cărţi celebre, povestiri ce au ca personaje tot eroii şi au loc tot în universul creat în original de un scriitor celebru.

Eh, Martin e împotriva fanfic-ului şi, citindu-i argumentele, îi dau dreptate. În primul rând, dacă ai talent la scris, mai bine îţi creezi propriul univers şi propriile personaje, nu le copiezi pe ale altuia. Să gândeşti o lume interesantă, organizarea ei şi legile ce o guvernează sunt probabil cea mai dificilă parte a unui roman SF bine scris. Mă gândesc la cărţi precum Amber sau Lord of Light de Roger Zelazny, unde sunt sigur că toţi cei ce le-au citit şi-au zis “bă eşti nebun, ce idei a avut şi asta!”. La fel pot spune şi despre lumi şi idei mult mai cunoscute, precum întreaga mitologia pe care se bazează Stăpânul Inelelor (cei care au citit Silmarillion au văzut o mică parte din ea) sau criza cauzată de căderea imperiului din Fundaţia lui Asimov sau navele Rama ale lui Clarke sau Ringworld-ul lui Niven. Recent am dat peste acelaşi factor “wow” în cărţile lui Hamilton (Steaua Pandorei, trilogia Void, trilogia Night’s Dawn).

Da, am fost trist când am terminat aceste cărţi. Aş fi vrut să mai fie ceva, să mai citesc aventurile lui Sam sau Corwin, să văd cum va evolua Fundaţia în continuare sau să mai citesc despre lumile noi explorate de Joshua. Dar fanfic-urile ce fac tocmai acest lucru nu mi se pare că au vreo valoare. Nu am citit nimic care să se ridice la înălţimea originalului şi e şi normal: sunt ferm convins că un alt Zelazny sau un alt Tolkien nu va fi niciodată. Fanii pot să descrie orice aventuri noi şi orice evoluţie a personajelor, dar toate par lipsite de substanţă şi nu au aceeaşi forţă ca cele puse pe hârtie direct de către scriitorul ce le-a făcut celebre în primul rând. Miile de povestiri cu Harry Potter sunt cel mai recent exemplu.

Un alt motiv foarte bun este chiar cel descris de Martin mai jos:

Marion Zimmer Bradley had been an author who not only allowed fan fiction based on her Darkover series, but actively encouraged it… even read and critiqued the stories of her fans. All was happiness and joy, until one day she encountered in one such fan story an idea similar to one she was using in her current Darkover novel-in-progress. MZB wrote to the fan, explained the situation, even offered a token payment and an acknowledgement in the book. The fan replied that she wanted full co-authorship of said book, and half the money, or she would sue. MZB scrapped the novel instead, rather than risk a lawsuit.

Tare, nu? Citiţi întreg postul lui Martin pe blogul său [Someone Is Angry On the Internet].

Deşi laud acest post, sunt destul de enervat de faptul că Martin stă să scrie pe blog despre sport, filme şi altele, în loc să lucreze la cartea 5 din seria A Song of Ice and Fire. Nu de alta, dar seria are 7 cărţi plănuite şi n-aş vrea să dureze încă un deceniu până se termină.

În același timp, blogurile scriitorilor sunt mereu o lectură plăcută. Talentul la scris nu se maninfestă doar în cărțile publicate, ci și pe Internet.

Eu din postul scris de George R.R. Martin pe blogul său înţeleg că e aproape gata cu al 5-lea volum din A Song of Ice and Fire, pentru cei ce urmăresc seria. Îi iese atât de lung încât se gândeşte să mute câteva capitole în a 6-a carte, The Winds of Winter. Volumul 5, Dance With Dragons, ar trebui să se desfăşoare în paralel cu volumul 4, ultimul publicat, urmărind ce face cealaltă jumătate din personaje în acelaşi interval de timp. Bănuiesc că nu numai eu aştept cu interes noua carte şi apoi pe restul din serie.

Citeam acum câteva luni pe net despre influenţa pe care romanul lui Salinger, De veghe în lanul de secară, a avut-o asupra societăţii americane şi mă gândeam că trebuie să recitesc şi eu această carte. Am citit-o acum mulţi ani, când eram mai mic şi mai necopt; am vrut să văd doar ce pățește Caulfield, fără să mă gândesc prea mult la motivele şi semnificaţia acţiunilor sale, şi cred că tocmai aici este farmecul romanului. Acum îmi mai aduc aminte doar de celebra problemă a răţuştelor de pe lacul din Central Park şi ce se întâmplă cu ele atunci când vine iarna şi îngheaţă apă.

J.D. Salinger a murit ieri, la 91 de ani, din cauza naturale [CNN]. Mi-am adus aminte de Catcher in the Rye şi că intenţionam să o recitesc. O voi face cu prima ocazie, deși rareori mi se întâmplă să mă intereseze astfel o carte scrisă acum 59 de ani.

Molvania este o parodie de ghid de călătorie într-o ţară ficţională din Europa de Est, făcut de nişte australieni ce vor să facă mişto de noi. Numele întreg este Molvania: un ţinut încă neatins de stomatologia modernă şi prezintă sfaturi de vizitare a unei țări ce în istoria ei a fost stăpânită de tirani, aliată cu nemţii şi apoi cucerită de Uniunea Sovietică, iar după căderea comunismului în 1990 a ajuns o dictatură condusă de un guvern corupt. Sunt cunoscut, nu?

Molvanîa is described as a very poor and rural country, heavily polluted and geographically barren. The infrastructure is terrible, with necessities such as electricity, clean water, and indoor plumbing being rare finds, largely due to bureaucratic incompetence. Though the tour guide tries to explain otherwise, there is little to do in the country, as all hotels are tiny, filthy, and dilapidated, the ethnic cuisine is disgusting, and the “tourist attractions” are all boring and overpriced. The Molvanîan people in turn are portrayed as being generally rude, dirty, and at times a bit psychotic, with numerous bizarre and illogical beliefs and traditions.

A fost gândită că o parodie, adunând toate clişeele despre Europa de Est, dar din păcate este perfect adevărată pentru ţara noastră. Fiecare cuvânt din descrierea de mai sus ni se potriveşte ca o mănuşă, deşi pun pariu că autorii nici măcar nu au fost pe aici şi susţin că România ar fi doar vecină cu această ţară (OK, se potrivește și Moldovei, dar nu e mare diferență). Noi combatem A Land Untouched by Modern Dentistry cu A Land of Choice, dar nu suntem convingători. Măcar nu-i și Elbonia tot aici.

via Wikipedia.

Nu, n-are nici o legătură cu Cartea Cărţilor şi Memo.

Am găsit în Diverta cărţile de mai jos. Printre titluri e şi Cartea Băieţilor – Cum să supravieţuieşti oriunde şi oricând, Cartea Fetelor – Cum să fii cea mai bună în toate şi Cartea Fetelor – Cum să străluceşti în orice situaţie. Super, nu? Se pare că la băieți e vorba doar de supraviețuire, în timp ce la fete e mai complicată viața.

M-am uitat un pic pe cea a băieţilor. Unele sfaturi sunt practice, gen Cum să faci un nod care se dezleagă uşor sau Cum să te orientezi cu ajutorul busolei sau Cum să aprinzi un foc. Altele, precum Cum să eviţi să fii atacat de un urs polar sau Cum să supravieţuieşti unui hipopotam flămând, ar trebui să aibă un singur răspuns scris mare pe pagina, anume “nu te du în acele zone, idiotule!”. Cum să supravieţuieşti la discotecă şcolii…

La fete e mai amuzant. Cartea care te învaţă cum să fii ce mai bună din lume la orice e făcută parcă pentru fete ce trăiesc într-o lume de basm precum cea din desenele animate, înconjurate de voie bună, oameni veseli, rândunele ciripitoare şi flori larg deschise. Din acest motiv te învaţă să faci un pampon, să ghiceşti în palmă, să pui de mâncare păsărelelor, să faci un chip dintr-un ou :|, să ai grijă de puii de găină, să faci un cristal (aici întrebarea mai bună ar fi de ce ai vrea să faci un cristal) şi alte sfaturi care te pot transforma în Sandi Belle sau într-o fată bună la toate (în mod dezamăgitor, despre cum să excelezi la sex oral nu e scris nimic).

Cum să străluceşti în orice situaţie e pentru Cenuşăreasa care merge la bal şi nu ştie ce trebuie să facă acolo (sfat gratis: nu-ţi pierde un pantof, e semn de idioţenie).

• Cum să te dai jos cu graţie dintr-o limuzină (Britney Spears a picat acest test, pentru că n-a citit cartea)
• Cum să coborî treptele (cu grijă)
• Cum să-ţi săruţi prietena (oooh)… în aer (damn).
• Cum să scapi de coşuri (decolteu generos şi nu mai observă nimeni coşurile)
• Cum să ai ochi luminoşi (sfat gratis: stai pe un drum naţional, pe centrul său, în toiul nopţii).
• Cum să faci o piruetă perfectă (caută un bar de striptease și învaţă acolo)
• Cum să dai impresia că ştii să dansezi flamenco

Altele sunt bune şi în viaţa de zi cu zi:

• Cum să plângi la o nuntă (sfat: nu plânge, că nu e înmormântare)
• Cum să nu mai ai ochi umflaţi (părăseşte-l dacă te bate aşa rău)
• Cum să arăţi superb fără cheltuială (nu purta haine)
• Cum să arăţi bine în cizme de cauciuc (nu purta haine)
• Cum să pozezi (aţi ghicit… nu purta haine)
• Cum să scapi de valurile de fani (poartă haine)
• Cum să mimezi cu succes o melodie (dă-l naibii de karaoke, mai bine te învăţa cum să mimezi un orgasm)

Vreo 40 de lei fiecare, dacă mai ţin bine minte. Cuprinsul e foarte generos, îl găsiţi în imaginile de mai jos.

Bine aţi venit la a treia ediţie a premiilor nwradu, care recunoaşte meritele filmelor, serialelor, melodiilor şi gadgeturilor ce l-au impresionat pe autorul acestui minunat blog. A mai trecut un an, tragem linie şi adunăm:

• Cel mai bun film: Star Trek.
• Cea mai bună comedie: Adventureland (n-am scris despre el, dar e mişto filmul).
• Cel mai bun film de acţiune: G.I. Joe.
• Cel mai dezamăgitor film cu pretenţii: Transformers 2, plictisitor şi neinteresant. Şi Funny People, Watchmen, Jennifer’s Body sunt chiar în spate.
• Premiul “nu-mi vine să cred că mă uit la prostia asta”: Watchmen.
• Cea mai marfă actriţă: Kristen Stewart. Anul acesta n-am văzut filme cu femei frumoase (nu socotim pornografia aici), în afară de Anne Hathaway în Bride Wars, dar am pus-o anul trecut pe primul loc.
• Cel mai bun serial: Lost, sezonul 5.
• Cel mai dezamăgitor serial: Warehouse 13. La Heroes nici nu m-am mai uitat.
• Serialul cel mai aşteptat să revină: Lost, sezonul 6.
• Gadgetul pe care mi-l doresc cel mai mult: Un HTC Hero cu tastatură QWERTY, când o apărea.
• Artistul anului: Susan Boyle.
• Cea mai bună melodie: Poker Face – Lady Gaga.
• Cel mai bun moment din sport: Button şi Brawn GP câştigând campionatul mondial de Formula 1, la debutul echipei în acest sport.
• Cel mai dezamăgitor moment din sport: Naţionala de handbal a României, pe hârtie mereu favorită la trofeu, în practică mereu pe locul 8. În mod normal aş fi zis că echipa naţională de fotbal a dezamăgit, dar cu asta ne-am obişnuit deja.
• Cel mai bun joc PC jucat în 2009: Dragon Age: Origins.
• Cea mai bună carte citită în 2009: Steaua Pandorei, de Peter Hamilton.

Şi aşa începe 2010. Aştept să văd Sherlock Holmes, Iron Man 2, Salt şi încă un Harry Potter. Mă joc rar pe calculator şi doar titluri excepţionale, aşa că momentan am doar Mass Effect 2 în vizor (apare la sfârşitul lui ianuarie) şi sper să fac rost de un Playstation 2 şi 3 ca să joc seria Final Fantasy. La capitolul seriale vreau să revină Lost, Supernatural şi Dexter şi să vedem dacă începe şi altceva la fel de bun. În septembrie ar trebui să apară ultima carte din trilogia Void a lui Peter Hamilton şi poate chiar şi George R.R. Martin reuşeşte să termine a 5-a carte din seria Song of Ice and Fire, ca apoi să scoată şi volumele 6 şi 7, de preferinţă înainte să mi se nască nepoţii.

Urmăriți și premiile din 2008 și 2007.

Un comentariu lăsat în postul cu Nemira spune:

dispariţia librăriilor nu e numai un semn al evoluţiei. E şi un semn al inculturii generaţiilor din prezent.

Eu am afirmat că librăriile tradiţionale dispar pentru că sunt înlocuite de magazinele online care vând cărţi mai rapid și mai eficient. Nu sunt însă de acord cu faptul că ar fi un semn al inculturii din prezent.

Cum văd eu cultura? Aceasta nu se poate face cu forţa şi nici oferi pe tavă. Trebuie să o vrea omul. Iar dacă o vrea, o caută singur. Nu citeşti Pe Aripile Vântului pentru că ai intrat din greşeală într-o librărie ca să te adăposteşti de ploaie, iar cartea aceasta era prima pe raft şi la reducere substanţială şi acesta e motivul pentru care ai citit-o din scoarţă în scoarţă. Nu, o citeşti poate pentru că auzi că este o capodoperă a culturii universale, pentru că auzi că filmul este foarte celebru, pentru că la “Te pui cu blondele” a fost şi “cum se numea moşia lui Scarlett O’Hara?” printre întrebările puse. Motivul în sine nu contează, important este că te-ai decis să citeşti cartea, iar în acel moment nu mai e important dacă o obţii din librărie, de pe Amazon, de la un prieten sau din biblioteca bunicii. Cultura o cauţi singur, vrei să ştii mai mult, vrei să cunoşti creaţiile celebre ale lumii. Iar data viitoare când vei auzi pe cineva spunând “mă voi gândi mâine la asta”, vei zâmbi pentru că mai ştii pe cineva care spunea aşa. Nu te poate face să reții asta cu forța, aşa cum nu te poate nimeni împiedica să ajungi la o carte.

În al doilea rând, nu cred că doar prin cărţi “se face cultură”. Poate asta e ideea părinţilor noştri, care nu aveau televiziune, nu aveau Internet, nu aveau acces la informaţii, aveau doar cărţi şi le citeau poate din plictiseală, nu neapărat din interes cultural. Acum poţi să îţi măreşti orizontul de cunoaştere prin atâtea mijloace încât cărţile au rămas cea mai lentă dintre ele. Lumea evoluează.