Am primit de la Lenovo o tabletă ThinkPad, care face parte din gama “business”. Nu este la fel de subţire sau de frumos rotunjită precum tabletele făcute pentru marele public, care trebuie să ia ochii prietenilor, dar se laudă cu alte calităţi.

În primul rând are un stylus. Ştiu că veţi spune că nu este nevoie de unul, că de asta are touchscreen capacitiv, dar stylusul îţi permite să schiţezi şi să desenezi rapid pe ecran, cu linii subţiri şi clare, iar de multe ori e nevoie şi de aşa ceva la muncă.

Dacă citiţi cu atenţia articolul de pe CNN despre TripAdvisor, de la postul precedent, veţi vedea că de fapt nu hotelurile s-au plâns direct despre cum review-urile proaste le strică afacerile, ci o firmă de “reputation management” le-a intermediat totul.

Acum întrebarea cheie: la noi există astfel de firme sau e un domeniu mort şi disponibil?

În general firmele de PR sunt responsabile cu managementul unui brand, dar eu prin PR înţeleg mereu acţiuni pozitive, precum comunicate “de bine”, evenimente şi alte asemenea făcute să crească respectivul brand în ochii publicului. O firmă ce oferă management al reputaţiei mă aştept să fie cea care sare la gâtul celor ce scriu de rău, îi ameninţă cu tribunalul, depune plângeri, încearcă să dea la cap acolo unde poate şi în general încearcă să şteargă tot ce s-a zis de rău despre cineva.

Ştiţi exemple de astfel de firme sau campanii desfăşurate astfel şi în România? Asta pe lângă veşnicele zvonuri despre oameni angajaţi doar ca să scrie comentarii negative despre candidații la divers funcții prin stat.

Site-ul TripAdvisor se confruntă cu nişte plângeri venite din partea unor hoteluri ce au primit review-uri proaste pe acest site şi acum sunt ocolite de turişti. Pe bună dreptate, în opinia mea, acele hoteluri cer site-ului TripAdvisor să demonstreze că respectivele review-uri sunt ale unor oameni oneşti, clienţi reali şi nesatisfăcuţi de calitatea serviciilor oferite.

Spun că sunt de acord cu respectivele hoteluri pentru că nici eu nu am încredere în TripAdvisor. Mi se pare că este un site gigantic (50 de milioane de vizitatori pe lună!), foarte greu de moderat, supravegheat şi mai ales pe care este imposibil de validat tot “user content-ul” pe care se bazează, acele review-uri de hoteluri şi locaţii din lumea întreagă.

Când am plecat în Corfu am citit tot ce zicea TripAdvisor despre hotelul pe care vroiam să-l aleg. M-a lămurit buştean. Clienţii sunt atât de diferiţi încât vacanţa de vis a unui om fără mari pretenţii este coşmarul hotelier al unuia care fusese cu un an înainte în Seychelles la 5 stele. Din păcate, felul oamenilor nu reiese din nici un review, iar cele scrise sunt nişte generalizări destul de grosiere, fără un pic de gând de genul “stai un pic, normal că a mirosit a mâncare din moment ce eram cazat deasupra bucătăriei”.

Citez dintr-o ştire de pe Money.ro:

• Chinezii pun mâna pe un simbol al Germaniei
• Cunoscutul producător Putzmeister, un simbol al industriei germane, va fi deţinut în proporţie de 100% de firma chineză Sany
• Business-urile Putzmeister şi Sany sunt complementare din punct de vedere geografic, iar prin această achiziţie se va naşte un lider global pe această piaţă, au spus nemţii
• Putzmeister este o firmă de familie din Baden-Wurttenberg, are venituri anuale de 570 de milioane de euro şi 3.000 de angajaţi.

E un întreg articol, dar nu se spune nicăieri ce produce Putzmeister. Eu unul habar n-am ce produce acest simbol al Germaniei, această afacere de familie cu 3000 de angajaţi. Nu ştiu nici Sany ce produce. Money.ro nu vrea să-mi spună, pentru că informaţia nu are legătură cu subiectul articolului, nu?

Egiptenii sunt noii campioni ai violențelor pe stadioane, dupa ce o luptă între suporteri s-a terminat cu 73 de morți și intervenția armatei pentru a evacua lumea și a transporta răniții. 73 de morți! (și crește numărul). Eu nu-mi pot închipui cum pot muri atăt de mulți oameni într-o bătaie pe stadion, că doar nu s-au luptat acolo ca la porțile Troiei, dar na…

Dacă nu știți ce să mai citiți, iată un ghid bun de pe site-ul Antena1.ro: Top 7 distracţii posibil mortale ale adolescenţilor.

E vorba de turnat vodka în ochi, cocktailuri de Sprite, dropsuri şi codeină, petreceri curcubeu (despre care am ştiut fără să mă uit că e vorba de mult sex oral făcut cu diverse rujuri – deşi nu văd partea letală), lovitul în diverse zone “sudice” sau etnobotanicele. În mod bizar, limp bizkit-ul nu e pe listă.

Totuşi, de ce ai pune un astfel de articol pe site-ul unei televiziuni?

via antena1.ro

Și că veni vorba de metrou, iată o imagine din stația de metrou Timpuri Noi. În caz că nu ştiţi această staţie, în fotografie puteţi vedea tavanul ei, care este făcut sub forma unor casete, doar că respectivele bucăţi sunt de sticlă.

Da, acolo sus e sticlă. Tot tavanul staţiei este din sticlă groasă, mată, ţinută pe poziţie doar în zona colțurilor. Vibrează atunci când trece câte un tramvai sau vreo basculantă pe deasupra. Vă daţi seama ce-ar fi în cazul unui cutremur, când ar cădea sticla şi de la 10-15 metri înălţime în capul celor din staţie?

Sunt tare curios ce arhitect a avut această idee genială şi cine a aprobat-o din punct de vedere al siguranţei călătorilor. Ştiu că aşa este de când lumea şi pământul, dar cred că s-ar fi putut renova cu ceva mai sigur.

Iată că nu doar Orange s-a băgat în plata călătoriilor de metrou prin SMS, ci şi Vodafone, sistemul lor devenind operaţional la doar câteva zile după cel “portocaliu”.

De fapt este acelaşi sistem, după cum îi dau seama din faptul că numărul de acces este acelaşi, 1700. Nu ştiu cine l-a implementat pentru ei, dar din comunicatul Vodafone am aflat că procedura de lucru este următoarea:

1. Dai SMS la unul dintre următoarele numere:
7477 - pentru o călătorie, cost 0,5 euro plus TVA
7492 - pentru 2 călătorii, cost 0,9 euro plus TVA
7490 - pentru 10 călătorii, cost 2,2 euro plus TVA

Dând SMS la aceste numere de fapt plăteşti călătorii şi atât. Treci apoi la pasul 2.

2. Pentru acces în staţia de metrou, suni la 1700 şi apropii telefonul de unul dintre aparatele nou-montate. Telefonul va începe să emită un semnal sonor ce va fi identificat de respectivul aparat, un fel de handshake ca la modemurile de telefonie.

Din câte am înţeles, respectivul semnal sonor are două componente, una pe care o aud oamenii şi alta pe frecvenţe din afară posibilităţilor urechii noastre. Chestia asta mă îngrijorează un pic deoarece telefoanele au difuzoare ce pot emite doar frecvenţele pe care auzim noi, mai mult de atât nu ar avea sens şi ar ridica costurile. Modulele audio sunt astfel gândite… Poate că era mai simplu cu vreun cod de acces sau cod de bare afişat pe ecran sau altceva. Rămâne de testat.