nwradu blog

established 2006

În general nu mă interesează subiectul Blackberry şi nu cred că am mai scris despre aceste telefoane, dar noul Torch e interesant. Nu că mi-ar plăcea mie BB-ul prea mult, dar mi se pare util de observat direcţia în care RIM duce telefoanele pe piaţa americană.

În primul rând telefonul este un slider cu tastatură, dar şi ecran touchscreen. RIM s-a prins deci că ecranul tactil este util indiferent de modelul telefonului. Cu tastatura scrii mailuri şi contacte şi mesaje, dar probabil că sunt de două ori mai numeroase ocaziile când scoţi telefonul din buzunar doar pentru a verifica dacă e ceva nou pe el, cât e oră sau ce mesaj ai primit, iar pentru astfel de operaţii care necesită două-trei apăsări e foarte bun touchscreen-ul.

În al doilea rând, seamănă foarte mult cu Palm Pre. N-am mai auzit nimic de Pre, după prima lună de la lansare. A făcut nişte furori, dar apoi s-a stins în marea de telefoane Android şi Win Mobile ce au apărut tot atunci. Trebuia să se lanseze și în Europa și țin minte că un comentator zicea că va avea mare succes, dar uite că n-a fost așa. Design-ul, slider vertical cu tastatura QWERTY, a plăcut însă americanilor şi se pare că doar RIM a învăţat ceva de aici, restul producătorilor neabordand acest format.

Nu prea înţeleg de ce s-au zgârcit la un procesor de doar 624 MHz şi la un afişaj de doar 360 x 480 pixeli, care mai e şi o rezoluţie atipică pentru programe.

Foto și detalii via ArsTechnica.

Eu nu ştiam treaba asta până azi, dar dacă ai mai multe monitoare conectate la calculator (eu am monitorul de birou ca primary şi televizorul mare ca secondary display), în Windows 7 poţi muta o fereastră de pe unul pe altul cu winkey + shift + săgeata stânga sau winkey + shift + săgeata dreaptă, funcţie de unde ai monitorul.

De ce e mişto asta? Pentru că pot lansa un IrfanView cu fotografiile din excursie, îl pot muta cu winkey+shift+left pe televizor şi acolo le pot vedea full screen la super calitate şi dimensiune. Sau pot muta un PDF pe televizor şi word-ul în care traduc din el să-l ţin pe monitor. Sau player-ul video, în caz că nu folosiți Media Player Classic și opțiunile sale de fullscreen. E mult mai simplu decât să le duc cu mouse-ul şi combinaţia de taste mă ajută şi pentru programele care se deschid, din greşeală sau buguri, pe televizor şi vreau să le aduc înapoi pe monitor fără a deschide televizorul ca să le văd exact unde au ajuns.

Update-ul e cel oficial HTC, conţine Android 2.2 (FroYo) şi interfaţa HTC Sense, e ceea ce aşteptam de atâtea luni. Am avut cea mai plăcută surpriză când am aterizat pe Băneasa, am deschis telefonul şi am fost anunţat de acest update.

Se poate instala doar pe telefoane necodate, precum cele luate din magazinele normale, nu de la operatori. Trebuie să intraţi în Settings > About Phone şi prima opţiune este System Software Update. Faceţi click pe Check Now şi veţi fi informaţi că există un nou ROM. Conectaţi-vă întâi la un WiFi pentru download, deoarece are vreo 90MB pachetul. După download veţi fi întrebaţi dacă să-l instalaţi, iar telefonul se va restarta de vreo două ori înainte de a vă informa că aţi făcut cu succes update-ul. Nu se pierde nici o informaţie şi nici o aplicaţie din telefon, dar am impresia că trebuie refăcute setările de ringtone și notificări.

Versiunile de software (Settings > About Phone > Software Information) pe care le instalează sunt:

• Android Version: 2.2
• Software Number: 2.09.405.8
• Baseband Version: 32.43.00.32U_5.09.00.20

Cum e? Super! Mi-a mers perfect update-ul, telefonul a pornit normal, mi se pare că se mişcă mai rapid prin meniuri şi între ferestre, sunt nişte opţiuni suplimentare prin meniuri, câteva widget-uri noi printre care şi unul de News & Weather, interfaţa Gmail are butoane de Next şi Previous mail, include WiFi Hotspot, mi-a apărut o aplicaţie Voice Search şi una Navigation (prin Google Maps, dar încă n-am testat-o), înregistrează video la 720p, interfaţa de SMS-uri e mai marfă (mi se pare doar mie că are însă niște probleme cu ordinea cronologică a mesajelor?), permite mutarea aplicaţiilor pe cardul SD, radio cu RDS și widget pentru el şi multe altele. O listă întreagă cu modificări am găsit pe XDA-Developers, vă asigur că veţi fi impresionaţi când o veţi citi. Aşa trebuie să arate un update de ROM!

Îmi plac şi tot felul de detalii mici, precum butoanele din interfaţa camerei foto, care se rotesc atunci când schimbi poziţia telefonului. Iar pentru mutarea aplicaţiilor din memoria internă pe cardul SD trebuie să aveţi în vedere că şi programatorul trebuie să permită asta, altfel butonul de Move to SD Card nu poate fi apăsat. Există însă o posibilitate de a ocoli asta, citiţi aici.

Până acum telefonului îi lipseau trei elemente ca să fie perfect, dar situaţia s-a îmbunătăţit:

1. Android 2.2 cu interfaţă Sense – rezolvat!
2. Swype cu predictor şi dicţionar în română – rezolvat mulţumită lui Faithless_Soul care l-a postat într-un comentariu aici.
3. iGO pentru rezoluţia 800 x 480 - trebuie să apară în următoarele săptămâni, poate chiar zile.

Imbinarea antenelor, in lateral stanga, e punctul sensibil

În timp ce urmăream prezentarea inițială a iPhone 4 pe Engadget am văzut o chestie ciudată. Antena. Apple a făcut un telefon cu antena în exterior, o antenă pe care puteai s-o atingi cu mâna. Imediat am avut niște imagini din ‘tinerețe’ când aveam oarece tangențe cu radio emițătoarele de la diverse radio-uri mai mult sau mai putin legale. Coroborat cu bruma de teorie pe care o știu în domeniu mi-am zis că oamenii ăștia ori sunt geniali ori vor avea mari probleme.

Începând cu Nokia 8810, care a avut prima antenă încorporată, semnalul telefoanelor a devenit mai prost (părere personală) și era/este o loterie în privința calității receptiei la fiecare model nou scos de producători. Unele mai bune, altele mai proaste.

Principiul de bază al antenelor este acordarea pe frecvența/frecvențele de lucru. Nu e obligatoriu să fie acordate perfect dar, pentru orice imperfecțiune, randamentul antenei scade. Principalul pertubator al unei antene este apropierea de un alt conductor și, dacă intern se poate calcula în așa fel încât piesele fixe să fie compensate din punct de vedere al influenței asupra antenei (gen baterie, carcasă, lcd și alte conductoare), cea mai mare problemă vine de la apropierea cu corpul uman, care din nefericire e un perturbator major.

Revenind la iPhone4. Da, este o chestie interesantă dar extrem de greu de pus în practică, dacă nu chiar imposibil. Aici sunt două probleme mari:

Prima este că lași oamenii sa puna mâna direct pe metalul antenei. Adică devii parte a antenei și, cum nimeni nu are mâna acordată pe frecvențele GSM, receptia se duce pe apa sambetei.

A doua e că au pus o altă antenă (Bluetooth + WIFI) imediat lângă cea de GSM și atunci când pui degetul pe amândouă rezultatul este că cele două antene, acordate pe frecvențe diferite dar apropiate, devin cuplate electric și toate orele muncite calculând și simulând antena devin egale cu zero.

O explicație de ce efectul e așa variabil și imprevizibil: oamenii sunt diferiți din punct de vedere electric. În funcție de grasime, nivel de transpirație, dietă, capacitanță, variază extrem de mult și rezistența corpului, deci și nivelul de perturbare a antenei. Eu de exemplu, așa la o măsurătoare simplistă, am în general 1 megaohm între mâna stângă și cea dreaptă. Chiar și cu mâinile umede am tot vreo 250 kohm, pe când alții au sub 100 kohm în mod normal.

Rezolvare: sincer nu cred că o să fie vreuna în afară de acoperirea antenei cu un strat de cel puțin 0.5mm de plastic din construcție. Fizic mi se pare imposibil să ai antenă expusă care poate fi atinsă de mână cand emite sau recepționează, ba chiar e și periculos. În banda de 900Mhz (GSM, nu 3G) telefoanele emit cu un maxim de 2W (destul de mult). Din nefericire încep să facă asta atunci când semnalul e slab. Sincer eu n-aș fi prea fericit să am un aparat care îmi bagă constant în mână energia echivalenta cu 2W de putere radiata. Știu, și celelate fac cam la fel, dar, conform legilor capacitanței și reactanței una e să faci corp comun cu antena și alta e să fii la 1mm distanță.

Sunt surprins ca nu-si pune nimeni problema valorii SAR a unui telefon cu antena expusă. SAR reprezintă un indicator pentru cât de puternic te iradiază un telefon mobil (în sensul de “faci cancer de la atîta vorbit la telefon!”). iPhone 4 are o valoare de 1,17 W/kg, sub cea maxim admisă de 1,6 W/kg, dar testarea se face pe un manechin căruia un braț robotic, complet izolat, îi duce telefonul la ureche. Când mâna face corp comun cu antena, absorbția e foarte mare în acel țesut. Ar trebui refăcut testul cu iPhone 4 pentru această situație, avand în vedere cazul special în care se găsește.

***
Post scris de nea_caisă. După care, datorită instrumentelor de editare comună din Google Docs, eu l-am umplut de comentarii şi corecţii, s-a tăiat, ne-am certat ca chiorii pe termeni, am dezbătut daca wattul e putere sau energie, ne-am împăcat la o tequila, iar 3 ore mai târziu a ieşit ceea ce aţi citit mai sus. Titlul de tabloid l-am pus eu singur :P

Cam la aceeaşi oră, Apple anunţa că e, într-adevăr, imposibil, cel puţin cu tehnica de acum, să faci un telefon cu antenă externă expusă. Vor da gratuit huse pentru fiecare iPhone 4 vândut, vor da banii înapoi celor care vor să returneze aparatul, etc. Şi-au asumat vină şi nu au altă rezolvare. Am apreciat şi limbajul excelent de PR, eficiența în a spune “telefonul deconectează cu doar 1% mai multe apeluri decât vechiul 3GS”, decât să dai numărul concret şi să zici cum l-ai obţinut. Păcat de design-ul cu sticlă si tot acel look SF al generației 4, dacă trebuie să o ții într-o husă de silicon moale.

Bonus: Nokia și RIM sunt furioși că au fost amintiți de Jobs. Nokia declară că au ales mereu performanța antenelor în fața design-ului terminalului, RIM că nu-ți trebuie husă ca să utilizezi un Blackberry.

Daily Briefing

Samsung Galaxy S este cel mai tare smartphone din gama Samsung: ecran Super AMOLED de 4 inci, Android 2.1, 8 GB memorie internă şi slot de card Micro SD, wifi b/g/n, bluetooth 3.0, camera de 5 MP care şi filmează la 720p, procesor la 1 GHz, 512 MB memorie RAM, GPS, baterie de 1500 mAh. Concurează în mod direct cu HTC Desire.

Iar după o săptămână de utilizare, este mai bun decât un HTC Desire? Hai să vedem.

Construcţie. Galaxy S mi se pare foarte elegant, chiar dacă seamănă izbitor de mult cu un iPhone 3GS. Marginea argintie a carcasei îi delimitează plăcut conturul, spatele este plăcut la atingere şi texturat cu un model discret, dar ceea ce impresionează cel mai mult este cât de subţire este telefonul şi cât de uşor. Abia îl simţi în mână şi în buzunar, ceea ce nu mă aşteptam de la un model cu ecran de 4 inci diagonală. Are doar 119 grame, unul din cele mai uşoare telefoane din clasa sa şi cu aproape 10% mai uşor decât Desire-ul meu. Mai mult, îmi place că pe spate, în partea inferioară, are un fel de ridicătură, o “bărbie” de care îl poţi apuca pentru a-l extrage din buzunar.

Bărbia

În toată utilizarea sa am avut senzaţia de “bine închegat”. Nu trosneşte, nu simţi că-i poţi apăsa, chiar şi pentru o fracţiune de milimetru, anumite zone, nu pare a avea fante prin care să intre praful. E drept că este nou-nouţ, nu se ştie cum evoluează în timp. Butonul central, de “home”, se apasă, dar celelalte două, de “menu” şi “back”, sunt capacitive, ceea ce poate fi un pic deranjant. Pe total însă e o plăcere să-l ţii în mână şi să-l butonezi, e elegant şi are aspectul de “top of the line” pe care îl merită.

Langa Desire

Citeste in continuare »

Evomag vinde noul iPhone la 8599 de lei, cu o husă de piele inclusă. Eu aş fi inclus una siliconică, dacă tot dai aproape 90 de milioane pe un telefon măcar să primeşti şi husa cu care să nu piardă semnalul.

Erau nişte viteji pe Twitter, când scriam despre Samsung Galaxy S, care acuzau că nu e drept să zicem că e mai bun decât un iPhone, în condiţiile în care n-am testat şi noua generaţie Apple. La banii aştia poate să fie şi poleită cu aur şi să o includă pe Bianca Drăguşanu în pachet, tot n-aş da atât. Dar vitejii aceia sunt rugaţi să-şi ia iPhone 4, acum că e disponibil.

Noua generaţie Sony Vaio Y: ecran de 13.3” (1366×768), procesor Intel Pentium U5400 (1.20GHz dualcore cu 3MB cache), video integrat Intel HD Graphics, memorie RAM 4GB tip DDR3 800MHz, HDD 320GB 5400rpm, cititor de carduri SD şi Memory Stick, boxe, microfon, webcam, LAN şi WLAN b/g/n, Bluetooth, 3 conectori USB2.0/1 conector IEEE 1394, ieşire HDMI și VGA, baterie care ţine maxim 9 ore, carcasă uşoară din magneziu (1,78 kg), culoare argintie. 3600 de lei la eMag și 3.520 de lei la Evomag.

Asta am avut eu la test, pentru câteva zile, dorindu-mi în primul rând un notebook micuţ şi uşor pentru excursia din Delta Dunării. Îi spun “mini-review” pentru că n-am testat câte operaţiuni pe secundă face procesorul, n-am instalat 3D Mark, n-am încercat să rulez Crysis pe el şi nici nu am făcut alte teste gen Tom’s Hardware. Nu am văzut rostul. Un notebook de 13,3 inci diagonala ecranului îl iei în primul rând pentru mobilitate, pentru dimensiunea şi greutatea redusă, dar nu ca să-l foloseşti în 3D Studio.

Mobilitatea şi autonomie. M-am convins de ceea ce bănuiam de ceva vreme, că pentru un utilizator ca mine dimensiunea ideală a unui laptop este de 13,3 inci. Nu e mare şi greu cât unul standard de 15,4 inci, dar nici nu are ecran prea mic, cu care să-ţi chinui ochii, precum cele de 10-11 inci. Nu, 13,3 inci e perfect.

Sunt mulţumit şi de tastatură. Deşi notebook-ul e de dimensiuni reduse, observaţi din imagine că tastele sunt bine spaţiate, chiar prea bine, de îţi trebuie vreo două zile să te obişnuieşti cu ele. O problemă am avut cu tasta Space: eu sunt obişnuit să o apăs cu degetul mare de la mâna dreaptă, undeva în lateralul tastei, aproape de Alt Gr, dar notebook-ul fiind nou şi tasta mai fermă, nu înregistra de fiecare dată apăsarea. Bănuiesc că în timp îşi dă drumul sau te obişnuieşti să o apeşi mai spre centru.

Tastatura completa

Trackpad-ul e texturat

Autonomia este bună. N-am prins cele 9 ore din testele oficiale, dar a rezistat 7 ore cu wireless-ul pornit, cu mine pe browser, Twitter şi Yahoo Messenger, iar routerul wireless aflat departe în altă cameră. Vreo 5 dintre aceste ore au fost între 9 şi 14 în timpul prezentării Microsoft, alte două ore consumându-le cu o seară înainte cu telefonul conectat pe post de modem. Pentru astfel de utilizare, gen conferinţe, evenimente, stat pe net pe drum în maşină sau tren, este foarte bun. Probabil că reducând din service-uri, ţinând wireless-ul pe putere minimă şi reducând la minim luminozitatea ecranului se prind şi acele 9 ore lăudate.

E foarte uşor de transportat. L-am avut în ghiozdan împreună cu ditamai aparatul foto şi cu alte obiecte şi nu mi s-a părut că aş transporta ceva prea greu în spate. E uşor de manevrat, se poate ţine lejer cu o mână și nu simți că stă să crape carcasa (e magneziu, nu plastic), iar dacă te interesează să stai cu el în braţe, în pat, nu te deranjează greutatea lui. Alimentatorul trebuia făcut mai mic, fiind tot cărămida clasică de la toate notebook-urile din lumea asta.

Performanţă. Rulează Windows 7 Home Premium din naştere şi merge bine. Se cunoate că are 4 GB de memorie RAM de tip DDR3, chiar dacă procesorul nu e foarte puternic, fiind mai degrabă gândit pentru consum redus. Cu un browser, Yahoo şi Seesmic se mişcă bine. Durează vreo jumătate de secundă sau chiar mai mult să treacă de la o fotografie de 12 MP la alta. Mi-a plăcut să văd wireless-ul 802.11N în acţiune, atât în download cât şi în testele pe care le-am făcut pe speedguide.net a fost fix de două ori mai rapid decât laptopul meu (care are doar b/g). Dacă nu mă înşel, N-ul poate fi şi mai rapid dacă setez routerul pe 5 GHz, dar eu l-am ţinut pe 2,4 GHz mod mixt B/G pentru compatibilitatea cu alte echipamente de prin casă.

Camera web, boxe şi microfon. Toate merg foarte bine. L-am utilizat pe Yahoo Messenger pe video-calling şi am descoperit plăcerea acestui mod de comunicare. Microfonul e sensibil, boxele sunt mediocre spre bune (cred că sunt reduse ca dimensiune), iar camera web capturează în maxim 640×480 pixeli. Camera vine şi cu un soft drăguţ, care printre altele poate să-ţi detecteze fața şi să facă zoom digital pe ea. Mă mişcam în fotoliu dintr-o parte în alta şi camera mă urmărea în stânga şi în dreapta. În plus are o grămadă de moduri de modificare a imaginii, mai amuzante sau mai utile (unul îţi înlocuieşte imaginea cu un urs de pluș, dar prin detecţia fetei ursul zâmbeşte când zâmbeşti şi tu, clipeşte odată cu tine, se mişcă, etc).

Software. Pe lângă Windows 7, laptopul a venit şi cu antivirus McAfee, dar nu ştiu dacă e permanent sau doar trial. Cert e că nu puteam să-l opresc sau să umblu în setările lui până nu-l activam la ei pe site, dar eu nu doream să-l activez pentru că nu era laptopul meu. Din acest cerc vicios soluţia a fost să-l dezinstalez de tot. Bravo McAfee pentru un soft foarte bun, concuraţi cu Bit Defender la premiul “cel mai enervant antivirus/firewall”.

În rest Sony îţi umple Windows-ul de tot felul de utilitare, mai bune sau mai rele. Mie mi-a plăcut Vaio Gate, un fel de dock în partea de sus a ecranului, asemănător cu cele de pe Mac-uri. Apare doar când duci mouse-ul acolo, se animează frumos, pui tu acolo ce pictograme vrei, etc. Un aspect bun este că te anunţă foarte discret, vreo 10 pixeli pe partea de sus a ecranului, de noi elemente în feed-urile pe care le urmăreşti. Aspectul rău este că ia feed-urile doar din Internet Explorer, deci trebuie să le configurezi şi pe acolo dacă vrei să utilizezi această funcţie.

Ce are şi ce n-are. Ecranul e foarte bun la culori şi luminozitate, se vede că e un Sony. Are cititor de carduri SD şi separat cititor de Memory Stick, în caz că eşti mare fan al cardurilor Sony. 3 conectori USB mi se par suficienţi, iar ieşirea HDMI este un mare bonus. Pentru nostalgici are şi conector VGA, dar şi LAN pe RJ-45. Are Bluetooth din naștere. N-are unitate optică, dar nu i-am simţit lipsa. Nu-mi place că jackurile audio pentru căşti şi microfon extern sunt pe laterală stângă, fiind un pic peste mâna (sau pe sub mână, ca să fiu exact), eu le-aş fi preferat pe partea dinspre mine.

In stanga: VGA, HDMI, USB, Firewire, jack-uri audio

Dreapta: doua USB-uri, LAN si Power

Frontal: cititor de carduri SD si MS

Ce nu mi-a plăcut. LED-ul de power este foarte enervant. Mie nu-mi plac luminiţele inutile. Pe carcasa calculatorului meu le-am dezactivat pe toate, am oprit LED-ul de pe televizor, am noroc că şi la monitorul de birou pot să-l închid, sunt bucuros că cel de pe boxele Genius s-a ars. Eh, Vaio Y n-are un LED micuţ, ci unul lung de 1 cm şi care luminează verde aprins. Când stai pe întuneric şi eventual vrei să te uiţi şi la un film ai mereu şi o lumină verde în faţa ochilor. Aş fi preferat să se poate stinge din software, dar nu e gândit aşa. În rest am menționat deja că aș fi vrut un alimentator mai mic și cu un cablu mai lung.

LED-ul de alimentare, culoarea verde-enervant

Concluzie. Un notebook foarte bun pentru gama sa. Dacă sunteţi fan Sony sau pur şi simplu vreţi un notebook cu autonomie foarte mare, veţi fi încântaţi de acest model. Eu încep să strâng banii pentru unul de 13,3 inci, vreau să scap de rabla mea.

eMag vinde Sony Vaio Y la 3600 de lei, iar Evomag la 3520 de lei.

Pe carcasa scrie mare Vaio

Butoane Vaio si Assist, nu le-am utilizat

Am un iPod Classic şi acum, pregătindu-mă de un concediu mai îndelungat departe de calculator, caut şi o metodă prin care să-l încarc de la priză. Un simplu adaptor USB de priză, precum acesta, nu e bun. iPod-ul nu trage curent de la el și pace.

Cât costă însă un adaptor de priză original Apple? 144 de lei la iStyle! 156 de lei la eMag! Şi e doar un ştecher în care înfigi cablul USB al iPod-ului, atâta tot.

Ai zice că e ceva minunat înăuntru, dar din ce văd pe net, e foarte simplu. Un alimentator chior pe USB are doar doi pini din cei patru ai mufei, lipsind cei de date. Alimentatorul de iPod trebuie să-i aibă şi pe cei de date, legaţi la alimentare prin două rezistoare. Asta e toată diferenţa dintre un alimentator de 10 lei şi cel Apple de 150 de lei, două rezistoare de câţiva bani fiecare. Aşa se face profitul.

Nu dau 150 de lei pe un ştecher, nici mort nu dau. Ştie cineva vreun alt alimentator, 3rd party, ieftin şi care să încarce un iPod?

Când am luat decodorul HD de la RCS prindeam ProTV HD şi Sport.ro HD, dar primeam un mesaj că “acest canal nu este disponibil” în locul transmisiunii. După mine asta înseamnă că cele două posturi ale trustului MediaPro nu s-au înţeles cu RCS-ul pentru retransmisia pe cablul TV, dar acum probabil şi-au rezolvat problemele, pentru că le recepţionez fără probleme.

Aşadar, dacă aveţi decodorul HD, încercaţi şi voi.

Motivul pentru care n-am scris până acum de partea a doua a prezentării Microsoft din Delta Dunării [prima parte aici] este că n-am avut timp să instalez chiar eu preview-ul de la Internet Explorer 9. Nu că n-aş fi avut încredere în demo-ul făcut de Tudor acolo, dar am vrut să-l încerc pe calculatorul meu, să mă conving că în Deltă nu s-a folosit vreun Alienware sau server NASA pentru randarea site-urilor.

Preview-ul la IE9 a fost cel mai “holy shit” moment. Ne-a impresionat pe toţi prin rapiditatea randării site-urilor. Orice site. Cum face asta? IE9 folosește placa video pentru accelerare (orice placă video, chiar şi cele integrate în placa de bază sunt suficiente) şi ştie şi să utilizeze procesoarele multi-core. Este viitoare generaţie de browsere şi probabil cea mai revoluţionară invenţie de la introducerea tab-urilor.

Am repetat testele pe care le-am văzut făcute de Tudor în Delta, cele despre care vorbeam mai sus şi care pot fi accesate de oricine pe IEtestDrive.com. Toate sunt făcute în JavaScript şi HTML, nu în Flash, aşa că aici contează doar engine-ul browserului şi calculatorul pe care îl ai. Mai jos sunt rezultatele:

Citeste in continuare »