un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Noul iPhone si alte concluzii

8 Jun 2010  ·

TEHNOLOGIE  ·

12 comentarii

În ordinea în care am aflat despre ele.

Jobs despre iPad: “we’re selling one every 3 seconds”. Asta da companie și produs de top.

Farmville e acum şi pe iPhone. Peste mii de ani, când vor sosi extratereştrii aici, ne vor găsi corpurile mumificate în faţa unui ecran de Facebook sau cu un iPod în mână, jucând Farmville. Au 70 de milioane de jucători activi, dar pun pariu că dacă mâine vine apocalipsa şi poimâine supravieţuitorii trebuie să reînceapă totul ca o civilizaţie agrară, n-ar şti niciunul ce seminţe să planteze şi cum să are un câmp.

iPhone 4 are sticlă pe faţă şi pe spate şi inox pe lateral. Un design inovativ, la care se adăugă grosimea de doar 9,3mm, cel mai subţire smartphone de pe piaţă. Bănuiesc că nu prea mai aveau ce să inoveze masiv la noua generaţie ca să o diferenţieze puternic de alte smartphone-uri existente pe piaţă, aşa că s-au concentrat şi pe aspectul exterior. Tare sunt curios cum se împacă utilizarea de zi cu zi cu sticla de pe ambele părţi.

Rezoluţia de 326 pixeli pe inch, când ochiul vede un maxim de 300 ppi, e un fel de a spune “afişajul acesta este cel mai tare care poate exista”. Calitatea imaginilor nu mai este limitată de ecran, ci chiar de ochiul uman. Rezoluţia urcă la 960×640 pixeli, bateria la 300 de ore standby (aproape 13 zile) şi permite 10 ore de browsing pe WiFi şi 40 de ore de ascultat muzică.

Când a arătat fotografii făcute de angajaţii Apple cu noua cameră foto de pe iPhone, mă gândeam că va arăta una şi cu barul în care s-a pierdut prototipul. Ar fi fost o glumă bună.

Noul iPhone filmează 720p şi editează filmele în telefon prin softul iMovie, cu tot cu tranziţii, text, fundaluri, etc. Totuşi, de câte ori v-aţi dorit să puteţi face editare video pe telefonul mobil?

Iar faza cu video-calling e interesantă, dar veche. Următoarea revoluţie va fi când se vor integra proiectoare în telefoane, ca la unele aparate foto, şi în loc să te uiţi pe ecran la persoana pe care o suni, o vei putea proiecta pe un perete sau chiar 3D ca în Star Wars. Aia ar fi ceva şmecher. Aşa cum e acum, video-chat-ul de pe iPhone 4, numit FaceTime, este doar pe WiFi, ceea ce îl face un fel de messenger. Asta mă miră, pentru că aveau o relaţie bună cu operatorii de telefonie, iar aceştia nu doreau să permită oamenilor să comunice audio-video prin alte metode decât reţelele lor, că aşa fac bani. Iar acum Apple aduce cea mai avansată metodă de comunicare în reţeaua lor gigantică de utilizatori iPhone 4 şi o face ocolind complet operatorii de telefonie. Nu m-ar mira că acest FaceTime să fie restricţionat de anumiţi vânzători.

Pe total mă declar plăcut surprins de iPhone 4, e probabil cel mai avansat smartphone al momentului şi asta pentru că Apple lucrează nu doar la hardware, ci şi la un software performant care să scoată în evidență avantajele telefonului. Ce nu-mi place însă e sistemul prea închis: FaceTime merge doar pe dispozitivele lor; ai nevoie de iTunes; softul ţi-l aprobă Apple, după ce îl scrii aşa cum îţi spun ei. Întreg sistemul are succes pentru că are o bază de clienţi de multe milioane de oameni, dar nu-mi place această lipsă de deschidere. Cred în continuare că tot Androidul şi licenţa sa open-source sunt de viitor.

    12 comentarii

  1. Arunca un ochi pe Samsung I8520 Beam :)

      (Citează)

  2. noi avem videocall de o gramada de timp, foloseste careva? am testat de 2 ori cand a aparut si gata, nici n-am mai vazut pe nimeni sa foloseasca de atunci.

      (Citează)

  3. nu mi se pare ca este cel mai avansat smartphone, sunt altele mult mai bine dotate hardware si cu sisteme, asa cum ai zis si tu, deschise. Sunt aplicatii third party care permit video calling si o fac intr-un mod decent.

      (Citează)

  4. 1. au declarat ca FaceTime va fi public. oricine va putea sa-l implementeze in telefon, laptop sau aplicatie gen messenger/skype.

    2.atunci cind ai peste 200.000 aplicatii care fac tot ceea ce vrei iti mai pasa daca sistemul e inchis sau nu?

      (Citează)

  5. @adrian boioglu: cand din alea ai nevoie doar de 5 ti se cam rupe si preferi sa mergi pe un sistem deschis

    partea aia cu video-call este excelenta. nu exista decat de fooooarte mult timp si nimeni nu a folosit-o vreodata.

      (Citează)

  6. “atunci cind ai peste 200.000 aplicatii care fac tot ceea ce vrei iti mai pasa daca sistemul e inchis sau nu?”

    atunci cand windowsu avea IE si MediaPlayer incluse pe cd era monopol. La tata steve nu?

      (Citează)

  7. Deci iphone este si va ramane cel mai lucios si cel mai bine promovat smartphone.
    Eventual cu rezolutia cea mai mare, desi n-am ce face cu ea asa mare.
    Deci WOW, dar nu asta imi trebuie mie.

      (Citează)

  8. Nici eu nu suport platformele inchise si vreau Android, dar pur si simplu nu vor ei sa fie cei mai buni. Nu au profesionalismul asta batut in cap pe care il are Apple.

    FaceTime va a vea succes pentru ca e promovat de Apple pentru SUA, nu conteaza ca noi aveam deja si nu foloseam, in Japonia e folosit sanatos.

    Sticla aia de pe fata si spate zic ei ca e aceeasi care se foloseste la geamurile elicopterelor si trenurilor de mare viteza.

      (Citează)

    • Cred ca FaceTime va revitaliza video-chat-ul. Eu am vazut o singura data o astfel de convorbire si nu mergea prea bine prin 3G. In rest n-am folosit si nici n-am simtit nevoie niciodata. Cred ca ati observat ca majoritatea telefoanelor au inceput sa renunte la camera de pe partea frontala, s-au prins si eu ca nu o vrea nimeni.

      Eh, acum cred ca o pun la loc. iPhone 4 va aduce moda, multi vor incerca sa se bage si ei in sistemul FaceTime, e posibil ca si producatorii sa inceapa sa reintroduca acele camere.

      iPhone-ul pare foarte avansat si pentru ca se actualizeaza o data pe an si comparat cu modelul anterior sunt multe schimbari. Daca te uiti la HTC, au schimbat si ei multe fata de modelele de acum un an (abia scoteau Magic-ul cam pe atunci), dar diferenta nu e asa usor de sesizat. Totusi, nu pot sa nu admir Apple pentru cat de bine le ies elementele hardware si software, mai ales ca la unele dintre ele lucreaza de mai bine de un an si tot primii le scot pe piata.

        (Citează)

  9. pai normal ca htc a schimbat mult la telefoane, doar scot unul pe luna. si, exagerand, pot spune ca mai toate arata la fel….urat, dupa mine. plus ca unele sunt foarte mari, cine naiba cara un hd2 in buzunar?

    iphone vine acum cu chestii pe care alte tel. le au de ceva ani si ni le prezinta ca pe ceva revolutionar. da, sunt ceva mega ptr posesorii de iphone. oricum, probabil ca vor avea vanzari record. si un rahat cu un mar muscat pe el cred ca s-ar vinde in cantitati industriale.

      (Citează)

  10. Sunt convins ca la americani o sa aiba succes, desi ei sunt foarte ofuscati de schimbarile tarifare recente de la AT&T.
    In EU insa, alta mancare de peste… oamenii nu se lasa asa usor indoctrinati de el jobso.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus