E timpul să vorbim un pic şi despre cum se poate scrie cu tastatură cu diacritice româneşti (adică ă î ș ț â) în Windows 7, sistem de operare care suportă în întregime limba română şi scrierea corectă a caracterelor speciale acesteia. Vă arăt aceeaşi metodă pe care o folosesc eu în mod normal pe toate calculatoarele mele.
E foarte simplu. Iată paşii ce trebuie urmaţi:
1. Deschideţi Region and Language din Control Panel. Ca să ajungeţi acolo e suficient să deschideţi meniul Start şi să scrieţi “region” sau urmaţi calea mai lungă prin întreg Control Panel.

Ei, staţi aşa, mai e până acolo. În primul rând le mulţumesc tuturor celor care au participat la concursul despre Windows 7, unde cei de la Microsoft dau ca premiu un smartphone HTC Radar cu Windows Phone 7.5 (un model foarte bun, review-ul meu detaliat este aici). Au fost multe înscrieri în concurs şi am citit multe comentarii şi articole interesante.
Pe cine aleg câştigător? Păi în principiu aş împărţi articolele primite în 4 categorii:
Dacă n-ar fi fost punctul 4 (sau ar fi fost mai slab), aş fi organizat o tragere la sorţi între cele mai bune posturi.
Fără multe alte discuţii, câştigătorul concursului şi al unui HTC Radar este utilizatorul “Ariel” cu un post care se găseşte aici (vedeţi documentul PDF). E bine scris, are lucruri interesante prezentate, a pus şi imagini şi comentarii, a organizat textul pe capitole – ce mai, nu cred că-i poate contesta nimeni premiul meritat. Felicitări şi contactează-mă cu o adresă de email validă, cea cu care comentezi este cam “bizară”.
Mă gândesc că sunteţi împărţiţi în două categorii de oameni atunci când vine vorba de probleme şi erori la calculator:
În primul caz, frazele pe care le auziţi cel mai des sunt “şi ce s-a deschis? Unde ai apăsat? Nu te-a întrebat dacă…? Ai făcut click sau dublu-click? Dublu, da? Rapid, de două ori! Citeşte-mi cuvânt cu cuvânt eroare primită şi ce alegeri ai”.
În al doilea caz, vă luptaţi cu exprimări defectuoase, ascultaţi 20 de minute o problemă şi apoi o rezolvaţi poate în 30 de secunde, dificultatea fiind mai degrabă să înţelegeţi ce nu merge decât să corectaţi acest lucru.
Pentru ambele situaţii Microsoft a inclus în Windows 7 un utilitar numit “Record Steps to Reproduce a Problem” (demo video la finalul articolului). Acesta înregistrează ceea ce faci tu la calculator sub forma unui fişier HTML care include ce-ai făcut şi screenshoturi de pe ecran, plus eventualele tale comentarii. Acest fişier poate fi trimis direct celor de la IT Suport, ca să vadă direct ce problemă ai.
Cei de la Microsoft m-au întrebat despre experienţa mea de-a lungul timpului cu Windows. Iar prin “de-a lungul timpului” eu am înţeles “dintotdeauna”, aşa că m-am pus pe socoteală şi pe scos amintiri din negura neuronilor. E adevărat ce se zice, când bei ceva îţi aduci aminte de cele mai ciudate lucruri și povestești vrute și nevrute!
Primul meu calculator a fost un 486 DX2 cu 4 MB de memorie RAM şi… cam atât. Se întâmpla în 1996. A venit şi cu un monitor Daewoo cu tub, unul de 14 inci din câte ţin minte. Nu mai ştiu cât de mare era hard-diskul (80 sau 325 MB) şi parcă avea la bord o placă video Trident care nu era bună de nimic. A fost şi primul meu contact cu Windows, versiunea 3.11.
Primul soft pe care am învăţat să-l folosesc a fost Paint. Primul desen în Paint a fost o căsuţă, din aceea copilărească, având coş fumegând, uşă mare cât jumătate din peretele casei şi un geam lângă ea. Probabil că de fapt era o cabană, una mică. Un şopron, dar cu sobă şi coş. În fine. Apoi am învăţat Minesweeper, m-am jucat în Control Panel şi File Manager.
Sincer să fiu nu ştiu la ce era bun Windows 3.11. De obicei stăteam în DOS 6.22 şi de acolo lansam jocuri, din Norton Commander. Eram expert în modificat autoexec.bat şi config.sys, în transformarea memoriei EMS în XMS, în eliberat memorie convenţională pentru că unele programe sau jocuri nu porneau fără 600 kB liberi.
Am senzaţia că vorbesc chineză pentru probabil 80% dintre cei care citiţi acest post. Memoria convenţională reprezenta primii 640 kB de memorie RAM! Nici măcar un megabyte întreg, iar acum am 4 GB de RAM şi habar n-am şi nici nu-mi pasă ce face Windows 7 cu ei. Chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, nu-mi vine să cred că au existat vremuri în care jonglam cu himem.sys şi cu “load high”, care parcă se prescurta LH.
Update: concursul s-a încheiat, urmează să citesc ce ați scris și să aleg câștigătorului unui HTC Radar. Durează câteva zile.
___
Pornesc astăzi un concurs care are ca temă Windows 7, sistem de operare ce a împlinit 2 ani pe 22 octombrie, și trebuie să scrieți ce anume vă place la el și cum vă ajută în muncă sau distracție. Premiul pe care îl puteți câștiga este un smartphone HTC Radar, un model cu Windows Phone 7.5 oferit de Microsoft.
Ca o paranteză, nu-mi vine să cred că au trecut deja doi ani de la lansare. Eu folosesc Windows 7 încă de la o versiune release candidate, deci și mai de mult timp, şi parcă ieri abia scriam că am instalat-o şi că se mişcă extaordinar şi că are o grămadă de funcţii bune în ea. Acum, când văd XP-ul, parcă văd epoca de piatră şi Windows 3.11, aşa de urât şi de lipsit de eficiență mi se pare. Dar deja v-am zis asta în diverse review-uri la SkyDrive, shortcut-uri utile, software gratuit unu şi doi.
Bun. Concurs. Premiu un HTC Radar, care e un smartphone foarte bun, vă asigur. Dacă sunteţi din Bucureşti, câştigaţi şi un tur de onoare al sediului Microsoft, ceea ce va fi o altă experienţă interesantă.
Vă puteţi înscrie de astăzi şi până pe 21 noiembrie (2 săptămâni). Pentru a participa trebuie să scrieţi un text (sau video) despre Windows 7. Poate fi despre cum vă ajută această versiune să vă faceţi mai uşor treaba, ce feature vă place cel mai mult, ce noutate apreciaţi cel mai mult faţă de vechiul XP sau Vista sau, de ce nu, un tutorial despre ce utilizați mai des din Windows 7.
Dacă aveţi blog, scrieţi pe blogul vostru un post (dacă includeţi şi un link către nwradu.ro rămân recunoscător), şi apoi lăsaţi un comentariu aici cu linkul către articol, pentru înscriere, altfel n-am cum să știu că participați. Sunt sigur că bloggerii cu care am fost în Covasna acum câteva luni, la invitaţia Microsoft, vor avea idei şi inspiraţie, aşa că mă bazez pe De Ce, Denisuca, Ştefan, Nihasa, Hoinaru sau Dan Dragomir să dea tonul.
Dacă nu aveţi blog, puteţi scrie chiar aici în comentarii.
Cum aleg câştigătorul? Citesc tot ce aţi scris şi dau telefonul persoanei care a avut cel mai interesant post sau de la care am învăţat ceva nou. Total subiectiv.
Când aleg câştigătorul? Păi în funcţie de câţi se înscriu în cursa pentru un HTC Radar, poate dura câteva zile după data de 21 noiembrie până citesc totul şi fac un clasament şi aleg pe cineva, aşa că nu pot estima clar. În principiu n-ar trebui să dureze mult.
Un like pentru blog, în caseta din dreapta sau aici, e binevenit!
OK, vă spuneam anterior despre un laptop Maguay primit la teste, dar la teste de software. L-am folosit ca să instalez software gratuit de la Microsoft, care are multe programe bune şi utile dacă ești pe Windows 7. Am descoperit şi următoarele:
Microsoft Security Essentials – e un antivirus gratuit. M-am uitat pe Security Essentials şi este cel puţin la același nivel sau mai bun decât alți antiviruși gratuiți și chiar și din cei plătiți. Update-uri de câte ori este nevoie, scanare de toate felurile, nu ocupă procesorul, nu te bate la cap cu mesaje. E genul bun de antivirus, îşi face treaba şi tace. Aflați mai multe informații și descarcați-l gratis de aici.
[nggallery id=13]
Zilele trecute am primit la teste un laptop Maguay MyWay, un model cu Core i3, 6 GB de memorie RAM şi ecran de 15 inci. Îmi place brandul, folosesc în mod curent un Maguay la birou (un model mai puternic din seria ExpertBook, cu procesor Core i7 şi rezoluţie Full HD la 15 inci), aşa că am zis “super, primul meu Maguay pe blog!”
Atâta doar că mi s-a zis “vezi şi tu cum merge Windows-ul pe acest laptop!”, nu obişnuitul “vezi cum merge laptopul”. Am vrut să mormăi “merge foarte bine, cum altfel cu Windows 7?”. Eu am pe acasă inclusiv un laptop cu procesor Celeron, luat acum vreo 4 ani pe când era cel mai ieftin model posibil şi merge foarte bine de când am pus Win 7 pe el pentru sarcinile de zi cu zi. Totuşi, am zis “mmm….. biiiiine, o să mă uit pe software….”
În mintea mea se formase deja o idee. Mi s-a părut ocazia ideală să încerc, ca într-o maşină virtuală, cum merg diverse programe gratuite pe care Microsoft le oferă celor care au Windows cu licenţă originală (şi nu numai, dar nu bag mâna în foc pentru că eu şi acasă am licenţe cumpărate pentru toate sistemele, aşa că nu mai sunt la curent cu limitările şi problemele celor piratate). Azi, prima pare, că sunt multe rău.
M-am gândit să încep cu acele programe care au legătură cu Internetul şi comunicaţia. Primul ar fi, desigur, Windows Live Messenger (download), ceva foarte, foarte tare. Live Messenger este unul dintre cele mai bune programe “de Facebook”, adică un soft care-ţi aduce Facebook-ul pe desktop, nu în browser. Tot ce trebuie să faci e să-ţi conectezi contul de Facebook la cel de Live.com, operaţiune care mie mi-a luat 2 minute şi n-a necesitat nici măcar să-mi fac vreun cont nou pe live.com, ci am folosit adresa curentă de gmail pentru login.
Softul e genial. În partea stângă a ecranului îmi arată update-urile importante ale prietenilor de pe Facebook, iar în dreapta e lista de contacte online, cea din chat-ul Facebook. Pot vorbi direct cu cei de acolo, eu în Live Messenger şi ei în interfaţa Facebook din browser şi pot să comentez la orice status al cuiva şi comentariul apare direct în Facebook.
Din reacţiile de pe net am înţeles că prezentarea făcută de mine serviciului SkyDrive a fost bine apreciată, ca şi serviciul în sine. Zilele trecute mi-am dat seama de cât de util îmi este SkyDrive şi ca extensie a acestui blog:
1. îmi permite să pun pe net fotografiile la o rezoluţie mai mare. În mod normal le reduc la 1024 pixeli, gândidu-mă la încărcarea serverului, bandă, timp de transfer şi alţi factori. Pe SkyDrive însă aş putea merge măcar până la un 1600px fără probleme, atunci când detaliile contează.
2. pot prezenta mult mai uşor fotografii originale făcute cu gadget-urile de la teste. Să zicem că am un DSLR, unde o fotografie are minim 5 MB. Pe blog aş putea pune maxim 2-3 ca exemplu, dar pe SkyDrive pot să pun oricâte, că le hostează Microsoft pe gratis, oferă acces şi la imaginea originală, prezintă datele EXIF şi, mai important, schimbă de la o fotografie la alta în mai puţin de o secundă, chiar şi la fişiere imense. Aşa am făcut la Nokia N9.
3. pot pune mult mai multe imagini la un articol. Nu te interesează un anume produs sau un eveniment? Atunci nu vreau să simţi că ai pierdut timp şi trafic încărcând de pe blog 58 de fotografii despre ceva ce nu te interesează. Pot să pun doar 10 cele mai bune în articol, iar mai multe vor fi pe SkyDrive, dacă-ţi captez interesul. OccupyBucharest mi-a deschis ochii aici.
Ultimele comentarii
» Ahem, doktore, un parlament ideal ar trebui să aibă...
» Am zburat cu Malev si fara sovinism (Ariel, wtf? ) nu am fost multumita, 13...
» De la Digi nu prea ai solutii de HD...
» Victor ITi Multumesk Dar aI Idee Cand...
» Salut! Am si eu o Intrebare Am o antena...
» @ilie: Digi HD pentru satelit inca nu...
» buna
» cum sa fac sa vad hd pentu ca am digi...
» eu n-am avut ocazia sa zbor cu Malev, insă mai mulți parteneri de afaceri...
» Ungurii n-au reusit sa privatizeze Malev. Crezi ca vor reusi romanii cu...