un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Windows 11 apare pe 5 octombrie și nu cred că voi upgrada imediat

1 Sep 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Cred că este prima oară când nu sunt entuziasmat pentru o nouă versiune majoră de Windows. Windows 11 se va lansa oficial pe 5 octombrie și eu momentan nu am în plan să upgradez când va fi disponibil pentru PC-urile existente.

Am înțeles că interfața este mult mai bună și că au făcut schimbări pentru plăcerea utilizatorilor, dar speram la mai mult. Sunt dezamăgit, de exemplu, de faptul că aplicațiile de Android oricum nu vor rula la lansarea din 5 octombrie, ci cândva mai târziu, deci mai bine rămân la Link to Windows/Phone dacă vreau asta, care merge suficient de bine.

Am fost dezamăgit și de faptul că Windows 11 se va putea instala pe orice PC ce rulează Windows 10. Inițial anunțaseră o listă restrictivă de hardware. Acum se pare că poți instala Windows 11 pe orice PC, doar că nu va fi cu o apăsare de buton Upgrade, ci trebuie să folosești metoda old school de ISO și instalare de pe stick sau CD.

Mi se părea că este momentul perfect ca Windows să lase în urmă bagajul de drivere și cod necesar pentru a suporta orice componentă veche. Windows 10 este foarte bun și stabil, va funcționa în continuare mulți ani fără nici o problemă. Windows 11 putea folosi acest lucru în avantajul său pentru a veni cu un cod modern, optimizat doar pentru PC-urile din ultimii 2-3 ani. Cândva trebuie să se întâmple asta, că Windows nu poate să care în cod până la adânci bătrâneți tot ce-i nevoie de pe vremea Windows XP încoace.

Vedem în octombrie, poate o să dau un YOLO pe butonul de Upgrade Now și intră Windows 11. Momentan, însă, Windows 10 este atât de stabil încât 11 este greu de vândut, mai ales că o mulțime de widgeturi și funcții sunt utile mai degrabă prin SUA.

    14 comentarii

  1. Pentru mine mood-killer a fost nevoia pentru TPM.
    Laptopul cu Window a fost cumparat in saptamana in care au lansat upgrade-ul de la W8 la W10. Consumer level, dar dupa atatia ani totul functioneaza perfect. Chiar si azi componentele hardware nu sunt slabe sau invechite la modul incat sa creeze probleme.
    Singurul upgrade a fost schimbat HDD cu SSD – la vremea aia era imposibil de gasit un laptop non-business cu SSD.
    Dar fiind consumer level, nu are TPM. Deci nu va avea W11.
    Asa ca ghinion ;)

      (Citează)

    • Nu ai ghinion :), se pare ca au revenit pe decizia lor si acum Windows 11 va putea fi instalat si pe PC/laptop-uri mai vechi.

      https://www.theverge.com/22644194/microsoft-windows-11-minimum-system-requirements-processors-changes

        (Citează)

    • Daca a fost lansat cu Windows 8 cred ca nici procesorul nu e compatibil, trebuie sa fie Intel de la generatia 7 in sus sau AMD Zen de la a doua generatie.
      Si nici partea cu business/consumer nu e o indicatie. Eu am un Thinkpad, am toate specificatiile necesare, dar pentru ca era varianta de saraci(E480) Lenovo n-au pus chip TPM. La ultrabookul Asus ala vechi de acum 8-9 ani am TPM (probabil 1.2), dar nu am procesorul.
      Asta e, sarim o versiune de Windows, ca de obicei.

        (Citează)

    • Am un desktop cu două procesoare lansate în 2007, readus la viață de un Windows 10. Voi fi foarte supărat dacă nu pot să instalez și 11. Microsoft să lase prostiile și să-l facă compatibil și cu Alcatel-ul OT Easy pe care îl aveam în liceu.

        (Citează)

    • am pe un laptop cu i5 gen 2 fara uefi si W11 merge blana fara rateuri .exista tutorial pe net cum se instaleaza pe pc fara uefi .succes!

        (Citează)

  2. Eu am citit pe undeva ca poti sa fortezi upgrade-ul manual, dar va fi complet unsupported. Adica s-ar putea sa nu mai primesti nici update-uri de securitate.

      (Citează)

  3. Cred ca in laboratoarele Microsoft dilema ceva de genul: sa-i lasam pe cei cu calculatoare vechi sa se planga ca nu-l pot instala sau sa-i lasam pe toti sa si-l instaleze si apoi sa se planga ca nu le merge bine si ca-i un sistem de operare de rahat.

    Si ne intrebam oare de ce au ales calea a doua cand pe telefoane si tabletele Android nimeni n-are probleme ca primeste updateuri si patchuri doar timp de cativa ani.

      (Citează)

    • Timp de câțiva ani? Care 1 an, maxim 2 (nici măcar în unele cazuri)? Este unul dintre motivele pentru care am renunțat la Android. Să nu mai spun de timpul pentru livrarea update-ului…

        (Citează)

  4. Eheee, daca nu ai mai instalat Windows licentiat pe laptopuri/PC-uri vechi cum sa stii cat de utile sunt driverele alea vechi?

      (Citează)

  5. Eu acum stau pe win7 – s-ar putea sa trec la 11 daca nu va mai fi gaurit ca win 10, care strica ceva la fiecare update.

      (Citează)

  6. Eu am întâmpinat probleme cu el, așa că m-am întors la 10. Și culmea e că problemele păreau să fie cauzate de anumite site-uri pe care le utilizam și nu le mai puteam administra. Au dispărut imediat ce m-am întors la 10, ceea ce mă face să cred că 11 are încă destul probleme pentru a nu mă grăbi să fac upgrade.

      (Citează)

  7. Windows 7 SP1 rămâne cel mai stabil Windows de până acum, părerea mea.
    Se mișcă minunat.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus