►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
The nwradu had a mixed month. Am avut și zile aglomerate. Am făcut și lucruri mișto. Am stat și degeaba. A fost bine.
Mie mi s-a părut că iulie, după o perioadă prea lungă de răceli și concedii, mi-am revenit la un ritm mai bun de scris pe blog. Am reușit să fac doar asta ziua, să-mi adun gândurile, să găsesc subiecte pe care să-mi placă să le abordez. Mi-ar fi plăcut să fac și mai mult video, dar nu prea am avut cu ce.
Pe 1 august am făcut și un road-trip până la Orăștie și Alba Iulia. A fost primul drum lung cu Tesla prin România și a decurs excelent, mașina este rachetă pe dealuri și în depășiri și este foarte confortabilă pe autostradă, unde aproape că se conduce singură.
Pot să spun că am scăpat și de teama de încărcare. Nu doar că sunt stații rapide cam oriunde prin România (în practică am încărcat doar la Sibiu, la Supercharger, dar pe A1 după Sibiu sunt stații în fiecare benzinărie), dar timpii de așteptare nu sunt mari pentru mine, că beau o cafea în acest timp.
O să vă spun detalii în curând, inclusiv cifre exact de consum și autonomie. Per total, însă, după vreo 2 luni cu Tesla, doar mi se confirmă că am cumpărat-o la momentul potrivit și nu sunt probleme de încărcare.
În rest a fost o lună slabă pentru tehnologie, cum se întâmplă de obicei în această perioadă a anului, cu excepția lansărilor Samsung. Ciclul se relansează prin septembrie, când Apple va veni cu noile iPhone. Practic, urmează încă o lună mai slabă pentru lansări de gadgeturi.
Iulie a fost însă o perioadă peste așteptări pentru campanii, de obicei vara fiind slabă la acest capitol. Not so this year, deși unele s-au amânat pe august. Am avut una inedită pentru mine cu KFC. Mi-a plăcut foarte mult testul rețelei Orange 5G+. Ca cineva care ține minte începuturile rețelelor de date în România și lansarea cu tam-tam a 3G-ului și reclame la viteze de 3,6 Mbps, să prind 1.100 Mbps pe telefonul mobil, la mine în cartier, a fost wow. Ingineria rules!
Îmi place și că am găsit câteva serii de articole pentru blog pe subiecte care-mi plac mie foarte mult. Cea cu hoteluri de lux este un exemplu, alta ar fi 3 lucruri învățate, iar în ultima vreme am revitalizat destul de mult și Turul Cafenelelor. Este inexplicabil de ce n-am făcut o treabă mai bună acolo, având în vedere că merg destul de des prin cafenele diverse.
În curând încep și o nouă serie, una legată de băuturile și cocktailurile mele preferate, că eu sunt genul care citește istoria lor și cum au fost inventate și cred că vă pot bate și pe voi la cap cu descoperirile mele, nu doar pe Matilda.
Topul celor mai citite articole de la ultimul state of nwradu și până astăzi este, apropo, distrus de diverse mecanisme de promovare ale Google pe care nu le pot controla. Cele mai citite articole au fost:
Dricul Hyundai a fost ceva scris în 3 minute după ce am pufnit de râs văzând mașina. Nearby Share pe locul 6 mă uimește și pe mine, nu vedeam așa mare interes aici. Articolul despre Mamaia l-am scris într-un stil amuzant și ușor ironic; nu știu dacă a fost și perceput așa.
Din restul topului, mi-a făcut plăcere să scriu numerele 3 și 4 despre jocuri și apartamente. Mă bucur că au fost și citite. Un articol care mi-a plăcut și mai mult să-l scriu a fost cel despre cum luna august este una foarte bună pentru gaming, dar n-a prins la fel.
Am impresia că lumea nu a înțeles exact că nu acelea sunt singurele două motive pentru care apartamentele se scumpesc în prezent, ci sunt două motive care contribuie la situația din București, două motive la care oamenii nu prea se gândesc de obicei.
A fost reparat espressorul chiar rapid la service-ul oficial, cred că două zile a stat acolo. Apărățelul meu este din nou acasă, la locul lui, și duduie sub presiune extrăgând cafea.
Simt că am și huzurit. Am fost plecat la Alba Iulia și a fost bine. Am fost la vreo 2-3 grătare în weekenduri. A fost aniversarea de căsătorie a părinților mei și am petrecut frumos. Am ieșit cu diverși prieteni pe la cafele în weekenduri. Am tras de alții să tot ieșim și nu s-a concretizat nimic, dar poate în perioada următoare chiar o facem.
Am ascultat diverse podcast-urile bune la Mel Robbins. Am și scris despre unele, un articol despre cum mulți trăiesc nefericiți sau stresați pentru că nu fac ce-și doresc și altul despre cum oamenii tind să evite sau să amâne rezolvarea unor probleme pentru că se tem de acest proces. Cred că voi mai scrie un articol cu alte podcasturi recomandate de acolo pentru că uneori afli niște lucruri fascinante de la diverși experți în domeniu.
Podcastul acela despre evitare m-a făcut să-mi dau seama că asta fac și eu privind comentariile de pe blog. Și cum “exposure” este soluția, am început să fac un efort mult mai activ în a fi prezent în comentarii și se va cunoaște în perioada următoare.
Am fost la Summer Well în fiecare zi. Alice a rămas acasă cu bunica ei și noi am avut un soi de mini-vacanță la Summer Well, cum ne simțim de obicei acolo, chiar dacă în acest an Matilda a plecat mai devreme în fiecare zi. Mi-a plăcut festivalul. Ca de obicei, a fost unul complet. Summer Well nu mi se pare doar despre muzică, ci despre întâlnit prieteni pe acolo, mâncat ceva bun stil street food, stat pe pajiște la relaxare, făcut selfie-uri pe la diversele instalații luminoase și în general petrecut o zi “cu de toate” șamd.
Alice👶 a trecut de 5 săptămâni neîntrerupte de grădiniță fără a răci. Este un miracol. Treaba asta ne-a ajutat mult să intrăm într-un ritm bun acasă, mai ales că Matilda a început munca de la 10 iulie.
Alice mi se pare că progresează enorm în fiecare lună. Se hrănește singură cu lingura și furculița. Înțelege tot ce-i spunem, chiar dacă înapoi formulează mult mai puține cuvinte. Măcar ne putem înțelege cu ea pentru că a învățat să spună Da sau Nu la foame, nani, sete și altele. Dansează mai mult. Tot exersează ca să se îmbrace singură. Este mai curajoasă în legătură cu orice, iar acum suntem speriați că începe să se urce pe comoda televizorului.
A început din nou să aibă probleme cu somnul noaptea pentru că doarme cam puțin la grădiniță, o oră, o oră și un sfert, și nu este destul pentru cât obosește acolo. Lucrăm și la asta. Cred că în timp se va adapta mai bine cu somnul de la grădi, care este mai agitat decât în liniștea și bezna de acasă.
Aș vrea să călătorim mai mult cu ea prin țară, dar are rău de mașină și nu știu cum să procedăm. Nu vreau să o văd că-i este rău și vomită. Cred că la un moment dat va trebui să încercăm, de test, și să călătorim super-lent sau cu opriri dese.
Mai are o lună și împlinește 2 ani. Trece de la toddler la copil. Sunt foarte mândru de ea, mai ales după ce am văzut-o ce frumos se joacă sau mănâncă împreună cu alți copii.
Am investigat și o grădiniță de stat de aici din cartier și în final am decis să nu o mutăm acolo, deși am fi putut. Nu știu dacă voi scrie separat de asta. Pe scurt, însă, mi s-a părut că nu-i țin deloc pe copii afară, iar eu aș prefera ca măcar la grădiniță Alice să zburde prin curte și să se joace în aer liber. Apoi, fiecare sală avea televizor în ea și pun pariu că îi țin pe copii hipnotizați în față televizorului pentru că sunt mai ușor de gestionat astfel, pe când noi am vrea să se joace cu alți copii și cu jucării creative, nu să se uite la CocoMelon toată ziua.
Așa că rămânem la cea din prezent pentru încă un an și vom vedea pentru grădiniță dacă schimbăm sau nu.
M-a pus naiba să caut câțiva colegi de liceu pe LinkedIn și Facebook. O fostă colegă de clasă tocmai își internase fetiță în spital cu leucemie acută. Ce să zici când vezi asta despre o fetiță aproape de vârsta lui Alice? Cel mai aiurea în viață mi se pare faptul că, indiferent ce faci și cum trăiești, ți se poate întâmpla așa ceva fără să poți influența în nici un fel lucrurile.
Matilda❤️ a reînceput munca. Lucrează tot de acasă în principal și se duce 2 zile la birou. S-a convins imediat din comparație că este mai productivă de acasă.
A reînceput și școala de șoferi, acum direct pe cutie automată. Ea zice că merge bine. Vom vedea, vă zic eu dacă este cazul să vă feriți sau nu pe străzi. Am întrebat-o pe ce mașină face școala. A zis că pe un Mercedes cu formă de gogoașă în spate. “-De gogoașă? -Da… mai rotund așa!”
Simțim amândoi că petrecem prea puțin timp cu Alice. O luăm de la grădiniță la ora 18 și pe la 19:30 deja se culcă. Încercăm să o luăm mai devreme de acolo de câte ori Matilda are programul mai liber după-amiaza, dar ea lucrează în special cu colegi din SUA și pe la orele serii se suprapun de obicei pentru call-uri.
Nu pot să zic că am văzut ceva memorabil în această perioadă. Secret Invasion a fost prost, pur și simplu prost. Ne uităm însă pe Disney+ la The Bear, despre care tot vedeam pe YouTube rețete de mâncare, și la Only Murders in the Building, care sunt seriale excelente.
Ne-am mai uitat pe la un Love is Blind pe Netflix, dar a fost un sezon slab. Lincoln Lawyer sezonul 2 a fost bun și mă gândesc să citesc și cărțile pe care este bazat. Am citit despre autorul lor, care are practic două serii de cărți: unele mai avocățești cu Lincoln Lawyer, altele polițiste, dar până la urmă ambele sunt cu mistere ce trebuie rezolvate, doar că de personaje diferite.
Am ascultat playlist-ul de Summer Well. Am ascultat și seturi de la Tomorrowland, Tiesto, Mattn și Vintage Culture având unele foarte bune.
Am fost de câteva ori la Baristro și a fost mereu bine. În rest n-am mâncat ceva special. Multă ciorbă de la Ciorbă și Plăcinte, că au deseori 30% reducere la tot meniul. Am mai fost și pe la Grain Trip, luăm des de acolo prin Bonapp cu 50% reducere. Am gătit mai mult acasă la cuptor sau la robot.
Mă joc F1 23 și este un joc bun. Este jocul oficial, are toate echipele, siglele, piloții acolo, circuite făcute ca la carte, complexitate de la simplu la foarte complicat pentru cei ce vor asta. Singura mea problemă este că e un joc foarte lung, până la urmă, este genul în care trebuie să joci sezon după sezon ca să avansezi la alte echipe prin Formula 1, iar eu vreau să joc și altceva. Vorba aia, apare Starfield în curând, plus Armored Core, mă tentează și F1 Manager 2023, timp nu am de niciunul dintre ele.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
49 comentarii
16/08/2023 la 6:34 AM
Bravo. Nu am inteles de ce nu sta mai mult copilul acasa, eu unul credeam ca blogarii stau acasa toata ziua, deci unul dintre parinti ar fi acasa si pana la ora 18, dar poate am citit eu in diagonala, ca eu nu am inteles ce era cu regretul respectiv; ma rog.
Asteptam cu drag si editia despre burse, imobiliare si asseturi!
Mihai(Citează)
16/08/2023 la 9:54 AM
Pentru ca, daca sta acasa, inseamna ca nu lucreaza, nu?
nashu_mare(Citează)
16/08/2023 la 10:09 AM
Nu a zis nimeni asa ceva. Imi imaginez ca sa fii blogar nu necesita chiar un program strict. Daca as fi stiut ca programul de blogar este unul draconic, cu pontare/semnat condica si nu permite alocarea unei ore +/- pt copil, nu as fi intrebat. Probabil chiar pe la orele16-18 se scriu cele mai bune articole, timp pe care nu il poti sacrifica? Intreb. Ma gandeam ca e mai flexibila treaba ca blogar, daca gresesc, nu ma supar sa aflu asta.
Pe mine m-a surprins putin, asa ca am intrebat :)
Mihai(Citează)
16/08/2023 la 10:17 AM
Si, daca nu ai program strict, inseamna ca ziua e brusc mai lunga sau ca poti sacrifica alte chestii cum ar fi somnul?
Sa ai program flexibil inseamna ca azi poti pune o pauza la o anumita ora, cand ai nevoie punctual sa rezolvi altceva. Daca ai zilnic un program cu gauri/pauze in el la aceeasi ora, nu mai e un program flexibil, e un program fix, program pe care ti-l faci singur dar de care trebuie sa te tii. Dar, din nou, nu inseamna ca se prelungeste ziua.
nashu_mare(Citează)
16/08/2023 la 11:53 AM
Nu te poți concentra la nimic. Este un copil care vrea atenție, vrea să apese și el butoanele pe care le apeși tu, să te tragă ca să te joci pe jos cu el șamd. Țipă, mănâncă, varsă chestii etc. În fiecare minut.
În fine, nu are rost explicația dacă nu ai copii. Când ai, te convingi singur. Și eu eram convins înainte că nu e mare lucru să lucrezi de acasă când stă și copilul acasă, deși alți părinți îmi ziceau opusul.
nwradu(Citează)
17/08/2023 la 6:10 AM
Cred asta. No joke. Am si auzit multe din categoria “cand o sa ai si tu copii..”, chiar tind sa le cred, incluzand “cand o sa ai copil mic o sa iti inventezi o gramada de munci numai sa nu fii tu parintele care sta cu copilul”,
si “decat sa stai cu copilul, sa vezi ce o sa iti placa orice delegatie sau ovetime” 😀
Acum imi este clar si ca blogar este o profesie deosebit de solicitanta, care cere numeroase sacrificii si nu permite omului sa isi vada copilul mai mult de o ora si jumatate pe zi, ceea ce da nastere la regrete profunde 😀 Ca la chirurgi, doar ca nu taie 😀
Mihai(Citează)
16/08/2023 la 7:05 AM
Sa iei Tesla acum este echivalentul modern al sustinerii lui Hitler in anii ’30.
Gaelex(Citează)
16/08/2023 la 11:53 AM
Man acesta este unul dintre cele mai amuzante lucruri pe care le-ai spus ever! Reductio at hitler!
nwradu(Citează)
16/08/2023 la 12:24 PM
Ma stradui si eu, in concediu e neuronul relaxat si mai loveste inspiratia.
Gaelex(Citează)
16/08/2023 la 1:49 PM
:))))) nu ca-s fan tesla, dar merita sa faci putin effort pentru un reductio ad hitlerum ca la carte.
Boris(Citează)
16/08/2023 la 7:55 AM
Gradinitele cu TV ar trebui interzise. Nu inteleg cum se accepta asa ceva, cu atat mai mult intr-o gradinita de stat, unde regulile ar trebui sa fie clare.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 8:11 AM
https://stirileprotv.ro/stiri/social/cum-se-face-educatie-la-gradinita-stati-cuminti-in-fata-televizorului.html
Deea(Citează)
16/08/2023 la 8:34 AM
Ce e ala “toddler”? De “mișto” m-am saturat sa tot zic. N-ai cu cine.
Dan.S(Citează)
16/08/2023 la 8:39 AM
Toddler se foloseste pentru copilul care a implinit 2 ani. Limba romana evolueaza, get over it. Copiii mei vorbesc o romano-engleza, adolescentii din ziua de azi la fel. E strict problema ta daca nu te adaptezi.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 10:34 AM
Mademoiselle, din motive ce nu tin de mine nu pot folosi nickname-ul obisnuit.
Noi doi aveam o intelegere sa nu mai comentam unul la altul.
So, please!.
In alta ordine de idei, vad ca sunt locuri de munca in domeniul tau.
https://www.olx.ro/oferta/loc-de-munca/angajez-om-familie-la-vaci-de-lapte-IDgv71I.html
Dan.S(Citează)
16/08/2023 la 10:38 AM
Eu nu am nicio intelegere cu dumneata. E blog public, nu decizi tu cine si ce comenteaza. Asa ca poti sa faci ce poftesti cu intelegerea ta unilaterala Thank you, honey.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 10:45 AM
Now you got me triggered:))) O sa-ti dau replica la absolut orice comentariu pe care-l lasi. Români românind, vorba unui ilustru blogger.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 11:46 AM
“Mademoiselle”? Ce-i cu rom-franceza asta aici? Nu există cuvantul echivalent în limba română? 😀
Andrei I(Citează)
16/08/2023 la 11:55 AM
Păi tu poți să zici, asta nu înseamnă că îmi schimb felul în care vorbesc sau scriu. Treci peste, sunt lucruri mai importante în viață.
nwradu(Citează)
16/08/2023 la 8:54 AM
Daca am face un drinking game ori de cate ori zici ca vei raspunde la comentarii am fi muci cu totii. In schimb, daca am face unul cand raspunzi la comentarii, toata lumea ar fi treaza.
alex(Citează)
16/08/2023 la 11:09 AM
:))))))) A fost bună asta!
Radu e prea organizat, de aceea nu răspunde la comentarii. El scrie la ora X, programează apariția articolelor la X+5 și apoi are alte activități mai puțin online. Paradoxal, tot asta o să fie și cheia rezolvării problemei. O să se organizeze, și de la ora 21 la ora 22 va sta pe blog și va răspunde la comentarii. Sau nu.
motanes(Citează)
16/08/2023 la 11:57 AM
Nu este asta cauza, deși procedura de lucru cam așa este. Majoritatea articolelor sunt programate, iar ziua scriu altele sau fac altceva.
În ce privește comentariile, pur și simplu am început să-mi impun activ să verific articolele din când în când, plus că am o altă fereastră cu interfața de comentarii deschisă și din când în când arunc un ochi și pe acolo.
nwradu(Citează)
16/08/2023 la 9:58 AM
La 2 ani am înțeles ca e terribile twos – sa ne tii la curent! Și despre grădinițe ar fi fain sa povestesti. Matilda (mai) alăptează? Ai ceva mai mult timp dacă alăptezi?
In Luxemburg, dacă începi munca (bine, după 9 luni, nu după doi ani) și încă alăptezi, ai o pauza de 1h30 pe zi pentru asta; practic cele 8 ore de lucru devin 6h30 și poți sa iei copchilul mai devreme de la creșa (trebuie doar certificat de la medic care atesta ca încă alaptezi).
Mada(Citează)
16/08/2023 la 10:03 AM
Ce intrebare stupida! Ne bucuram nespus Luxembourg-ul iti ofera program redus pentru asta. Ar fi foarte ciudat ca un toddler de 2 ani sa fie alaptat.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 2:44 PM
Lol. Exista femei care alăptează pana la 2, 3, 4 ani. Dacă tu nu ai auzit, nu înseamnă ca nu exista. Întrebam pentru ca îmi spusese cineva ca exista ceva și prin Ro când am pomenit de treaba asta de aici, dar nu îmi era clar (și in continuare nu îmi e).
Mada(Citează)
16/08/2023 la 12:00 PM
Nu, s-a oprit pe la 1 an și 2 luni. Întâi de noapte, ca să doarmă Alice fără trezire, apoi de tot pe măsură ce Alice mânca mâncare normală.
Dacă te referi la timp de concediu maternal, aici nu contează. Ai 2 ani de la stat, dar poți sta mai puțin dacă vrei asta. Matilda a stat 1 an și 10 sau 11 luni pentru că apăruse un post bun și s-a întors pe el.
nwradu(Citează)
16/08/2023 la 6:08 PM
@Deea, nu te supara, dar daca toddler inseamna copil care a implinit 2 ani, nu ti se pare ca ai facut un pleonasm?
@Mada, din punct de vedere al Codului Muncii nu exista pauza de alaptat in Romania. Poate doar sa fie vreo companie care ofera acest beneficiu mamelor ce aleg sa se intoarca la munca inainte de 2 ani.
Andrei G(Citează)
16/08/2023 la 10:18 AM
Nu exista intrebari stupide, ci doar oameni curiosi care merita un raspuns !
In alta ordine de idei, recomandarile de la experti sunt cele de mai jos:
The World Health Organization (WHO) recommends exclusive breastfeeding for the first 6 months with continued breastfeeding for 2 years or more. You might notice that there is no mention of a cutoff or weaning age. In fact, both groups advise continued breastfeeding for as long as it is beneficial to both mother and child.
Ariel(Citează)
16/08/2023 la 10:23 AM
Clar. Aveti curiozitati nestavilite in privinta vietii private a oamenilor. Eu am alaptat doar 3 luni ca nu s-a putut mai mult, si amandoi sunt bine, sanatosi, au racit destul de putin. WHO sunt aia care au musamalizat tot ce a tinut de Covid, sigur-sigur trebuie sa iau in considerare recomandarile lui Tedros. Dar sunt si mamicute turbate cu sfanta alaptare, eu zic sa nu va opriti la 2 ani, mergeti pana la 4-5.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 10:37 AM
*48-60 de lunițe
nashu_mare(Citează)
16/08/2023 la 10:43 AM
Daaa, totul e diminutivat. Laptic, cacutza, mucutzi, “AVEM 18 lunitze” etc. Fac urticarie de la diminutive, unora le-a luat complet Universul mintile odata cu aparitia copilului.
Deea(Citează)
16/08/2023 la 11:51 AM
Eu ma intreb tie ce ti-o luat mintile? Daca zici ca nu e de la copil…
alex(Citează)
16/08/2023 la 12:02 PM
@Deea: nu te judecă nimeni, nu trebuie să reacționezi așa defensiv. Mie mi se pare că fiecare trebuie să alăpteze cât se simte confortabil.
Știu că studiile zic că nu strică alăptare mai lungă, dar într-o societate modernă avem destul acces la medicină și mâncare încât să nu conteze asta așa mult. Știu femei care n-au vrut să alăpteze deloc sau nu au putut. Se întâmplă, copiii tot bine ajung sau, altfel spus, nu acest factor le influențează dezvoltarea, sunt alții mai importanți.
nwradu(Citează)
16/08/2023 la 12:25 PM
Nu va puneti cu Deea. E mamica moderna, feminista, progresista, antivaxer si probabil casnica, deci are si o tona de timp liber sa va raspunda la infinit.
Andrei(Citează)
16/08/2023 la 12:31 PM
Gresit. Nu sunt feminista absolut deloc. Vaccinuri imi fac oricand, am fost printre primii la vaccinat, inclusiv booster. Moderna nu-s. Casnica nu-s, momentan am cel mai mare salariu din casa, traiasca corporatiile ca mananc si eu o paine. Hugs!
Deea(Citează)
16/08/2023 la 6:11 PM
@alex, daca ne gandim putin, Deea a fost mereu agresiva in comentarii. Dar pana acum injura faptul ca Romania o trage pe ea in jos si nu ii permite sa aiba viata pe care si-o doreste.
Probabil ca acum, cand a plecat din tara, nu mai are pe cine sa dea vina pentru toate problemele si refuleaza in comentarii la adresa altor cititori.
Andrei G(Citează)
16/08/2023 la 11:52 AM
Felicitări pentru articol. Dar. Sfat. Nu mai tine ceașca de cafea așa. Cu degetul mic în sus. Si nici cea de ceai, evident. Baftă în continuare.
Adi(Citează)
16/08/2023 la 12:03 PM
O țineam la mișto așa, pentru poză. De obicei o țin solid de toartă sau, dacă este una simbolică, direct de cană.
Mulțumesc!
nwradu(Citează)
16/08/2023 la 2:35 PM
Voiam si eu sa las un comentariu, dar am citit ineptiile poluante lasate de Deea si mi s-a luat.
ipo(Citează)
16/08/2023 la 3:23 PM
Pai vad ca ai lasat.
mArius(Citează)
18/08/2023 la 9:13 PM
N-ai luat de trecere la sarcasm, ne vedem în toamnă
ipo(Citează)
16/08/2023 la 4:05 PM
Cred că la un moment dat va trebui să încercăm, de test, și să călătorim super-lent sau cu opriri dese
Doar o idee care e posibil sa nu o ajute pe Alice, insa la altii am vazut ca are efect: nu-ti fa obiectiv sa conduci super-lent ci super-uniform. Adica fara accelerari si mai ales franari bruste. Fara schimbari bruste de directie, gen evitat o pietricica pe ultimul metru.
Asta totusi inseamna ca pe anumite zone, din cauza altora, trebuie sa conduci lent, insa nu mereu. Dar ideea e sa poti prevedea si sa franezi si sa accelerezi lent, uneori chiar avand viteza mare.
caprui(Citează)
16/08/2023 la 4:35 PM
V-am văzut la Alba Iulia, nu am apucat sa te salut. Pe tine doar o fracțiune de secundă, chiar imposibil de recunoscut, in schimb pe Matilda am recunoscut-o din prima. Mi-ar fi plăcut să schimbăm câteva cuvinte dar nu am vrut sa deranjez.
Coco Moll(Citează)
16/08/2023 la 6:45 PM
Sa pun si eu paie pe foc ca alaptatul ostentativ in public nu este OK? Pentru ca una este necesitatea biologica si alta este dorinta de atentie si validare pentru mama eroina.
Gaelex(Citează)
16/08/2023 la 8:10 PM
Legat de problemele cu somnul poate nu sunt neaparat probleme cu somul. Noi o adormeam pe fetita si apoi o mutam in patut, noaptea se trezea si plangea. Cand mergea la bunici, pentru ca alerga toata ziua prin curte si obosea cerea singura la nani si uneori se ducea singura si se culca. Noaptea daca se trezea pentru a merge la toaleta se intorcea singura in pat.
Acasa in schimb, daca se trezea plangea si ne chinuiam s-o adormim la loc. A avut niste episoade de febra si a dormit cu sotia sau cu mine timp de o saptamana in care am observat ca se trezea si daca era cineva langa ea mergea la toaleta si urca singura in pat si se culca la loc cum facea si la bunici. Posibil s-o deranjeze faptul ca se trezeste si e singura in patut.
Dupa episoadele astea am decis s-o lasam sa doarma cu noi si de atunci nu au mai fost probleme cu plans noaptea.
Pentru raul de masina exista niste acadele si ceva plasturi care se lipesc pe burta, intrebati la farmacie sau medicul de familie. La noi plasturii au fost eficienti o perioada (era prea mica si nu stia sa manance acadele), dupa care i-a fost rau si cu plasturi si am trecut pe acadele.
florin(Citează)
16/08/2023 la 10:35 PM
Si cum reușești sa iti dai seama de diferenta?
Marius(Citează)
17/08/2023 la 5:56 PM
Una alăptează în 4K pe aleea principală în parc, cealaltă e pe o bancuță și eventual folosește o eșarfă să se acopere.
Gaelex(Citează)
16/08/2023 la 10:54 PM
Matilda lucreaza in IT? Nu ma intereseaza in mod special, dar parca tot timpul am vazut-o ca pe o persoana tech, dar nu asa technique ca tine:)
Cristi(Citează)
17/08/2023 la 4:32 PM
Taman ma intorsei dintr-o excursie prin ungaria si austria. Proprietarul pensiunii din budapesta, unde am stat, avea o tesla y. Omu avea si un passat. A explicat simplu: tesla ptr oras si mers la tara la vreo 50 km. Passat ptr drumuri lungi. A zis ca nici macar pana la viena nu s-ar duce cu tesla ptr ca vrea sa stea relaxat. In aceiasi ordine de idei, un tovaras care si-a luat electrica (tot tesla y) acu vreo 3 luni, acum vrea sa scape de ea. Explicatia: e un stres in plus mai ales la drum lung. Acu vad ca radu e super fan electrica, dar io tind sa-i cred p-astia doi de mai sus.
Cat despre electrice, atat la budapesta cat si la viena, n-am vazut atatea electrice pe cat ma asteptam. Ba din contra. La noi vad insa ca e dileala maxima cu electricele. Atatea electrice n-am vazut pe nicaieri ca-n romania.
Blackskull(Citează)