un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Aproape toate jocurile de astăzi vor fi imposibil de jucat pe termen lung

10 Aug 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

33 comentarii

Un raport al Video Game History Foundation spune că doar 13% dintre jocurile lansate până în 2010 mai sunt disponibile pentru vânzare sau accesibile cumva doritorilor. Ei făceau raportul acesta din perspectiva colecționarilor de jocuri pentru o istorie a gamingului.

Mie mi se pare trist din perspectiva faptului că gamingul este o industrie mai mare decât cinematografia (ca încasări) în cadrul categoriei mare de entertainment, dar este inaccesibilă. Majoritatea filmelor vechi sunt ușor de găsit, la fel și a cărților. Jocurile, însă, devin… perisabile.

Și situația nu este rea doar pentru jocurile făcute până în 2010. Jocurile moderne, deși disponibile digital acum la vânzare, au altă problemă semnificativă: majoritatea cer conexiune online permanentă, ceea ce înseamnă servere de verificare ținute active de producătorul jocului respectiv.

În timp, pe măsură ce trec anii, producătorii dezactivează acele servere și jocurile devin imposibil de jucat. Aproape lunar sunt știri despre jocuri ale căror servere se închid și de multe ori nu este vorba doar de serverele pentru multiplayer.

Nu, în timp se închid și serverele de verificare pentru gaming single-player. Mai mult, multe jocuri necesită launchere proprii, iar unele companii se închid sau se vând sau la un moment dat renunță la un launcher pentru altul șamd. În 10, 15, 20 de ani se întâmplă multe.

Exemple de jocuri ce au always-on DRM și necesită conexiune constantă la serverele proprii chiar și în single-player: Starcraft 2, Assassin’s Creed, Diablo 3, Battlefield, Gran Turismo 7, GTA 5 și altele. Unele au primit patch-uri pentru a elimina funcția, dar nu toate.

Lucrurile ar sta un pic mai bine dacă acele companii care se închid sau care închid serverele ar mai lansa un ultim patch pentru fiecare joc în parte. Un patch care să elimine nevoia unui launcher propriu sau a verificării unei conexiuni permanente cu serverul sau a vreunui anti-cheat care nu mai este de mult disponibil. Dar nu fac asta.

Și uite așa o mare parte din entertainmentul de astăzi dispare. Peste 10 sau 15 ani, când vei dori să-i arăți copilului ce jucai tu în tinerețe, nu vei avea cum. O să-i povestești ce mișto era un Final Fantasy, dar nu-l vei putea arăta. O să-i spui cât de multe ai jucat vreun GTA sau vreun Total War, nu-l vei putea arăta. Sad.

Uneori anumite jocuri sunt “preluate” de comunitate și ținute pe servere private. Prea puține, însă. Nu este oricum nici o garanție că vor rămâne așa multă vreme și uneori este plin de cheateri (iar alteori sunt bune). Alteori, producătorul original intervine și dă în judecată serverele private pentru a le închide, deși nu îi fac nici o concurență, cum a făcut Activision recent cu unii care țineau servere de Call of Duty ediții vechi.

    33 comentarii

  1. “The other 87% are only playable through some museums or through industry-derided piracy.”

    Se mai găsește ac de cojocul lăcomiei și utilizării excesive a FOMO…

      (Citează)

  2. Eu inca joc “Command and Conquer Generals and Zero Hour” la aproape 20 de ani de la lansare si inca merge

      (Citează)

  3. E o problemă la soft în general, nu doar la jocuri. Speranța mea e că încep să apară devs care să le refacă sau să facă copii mai bune – a apărut relativ recent o versiune de Heroes II – și vor avea susținere de la oameni ca să nu iasă în pierdere. Așa poate se împarte industria în două: o parte consumeristă care merge în direcția de acum și alta care preferă jocurile de calitate, mai vechi. Mi-e greu să cred că va mai face cineva un Heroes III, un Caesar 3, un Europa Universalis IV sau chiar un Age of Empires.

    Cred că nici cei care vând aproape același lucru an de an (gen EA) n-o să mai aibă succes mult timp, pentru că tot mai puțini vor considera că mici update-uri merită 50-60-70 de euro an de an.

    Bine, discuțiile astea sunt oricum deplasate, pentru că n-ar trebui să ne mai jucăm.

      (Citează)

    • dam167: Cred că nici cei care vând aproape același lucru an de an (gen EA) n-o să mai aibă succes mult timp, pentru că tot mai puțini vor considera că mici update-uri merită 50-60-70 de euro an de an.

      Se cumpără pentru multiplayer. Restul care doar vor un meci rapid pot juca și FIFA 2022 în continuare.

        (Citează)

  4. Cred că ai vrut să scrii “comunitate”, nu “comunicate”.

      (Citează)

  5. Peste 10 sau 15 ani, când vei dori să-i arăți copilului ce jucai tu în tinerețe, nu vei avea cum. O să-i povestești ce mișto era un Final Fantasy, dar nu-l vei putea arăta.

    ba da, ii arati pe youtube sau tik tok sau ce site va fi la momentu’ ala. you’re welcome

      (Citează)

    • Îi arăți în sensul că te joci cu el, că doar n-o să se uite la ce vrei tu pe YT.

        (Citează)

    • de ce ai vrea, ca om la 50 de ani, sa te joci cu fii-tu un joc de acum 20 de ani? si, in plus, ce te face sa crezi ca el vrea sa joace jocu ala? e ca si cum vreau sa ma joc gta 1 peste cativa ani cu copilu meu…

        (Citează)

    • Pentru că unele jocuri erau mai bune acum 20 de ani. Vezi tu dacă îi place sau nu, dar ideea era că măcar poți să-i arăți ce ți-a plăcut (sau încă îți place) ție.

        (Citează)

    • Sau va nmaturizati si lasati jocurile pe calculator pentru copii.

        (Citează)

    • Trist reply, vezi ca studiile au aratat ca jucatul in general ajuta la dezvoltarea unei gandiri critice, sunt educative si chiar sunt terapie pentru oameni cu diferite dificultati, batranii deasemenea, aia care se joaca au un grad redus de dezvoltare a dementei, pe scurt tot ce ai spus aici este hate gratis spus in necunostiinta de cauza, sa asociezi jocurile ca si cum ar fi DOAR pentru copii nu este decat ignoranta pura. Pe pariu ca ” esti distractiv ” pe la petreceri, sufletul petrecerii ce mai …

        (Citează)

    • De ce ar vrea să se uite pe YouTube copilul? Dacă-l poate juca el/ea poate că mai ține ceva, dar să se uite? Probabil va prefera să se uite la ceva modern.

      Also, să te uiți pe YouTube este ca și cum ai zice că tu nu vrei să vizitezi ceva mișto, că te poți uita la fotografii pe net.

        (Citează)

  6. Dupa cum zice si dam e o problema in software. Nu prea e sustenabil sa faci un produs, sa-l vinzi si gata. Investitia in dezvoltarea produsului este foarte mare si nu prea mai merge modelul one time payment. Pt ca daca il faci bine de la inceput nu prea se mai vand versiunile urmatoare iar tu in continuare trebuie sa cam platesti R&D. Asa ca de-asta se muta toti pe SAS, ca sa poata intretine dezvoltarea recurenta care costa de te indoaie.
    La jocuri trebuie sa mai creezi continut nou, sa mai faci patchuri si da, sa te protejezi impotriva pirateriei din pacate. Si chestia asta duce la ce ai scris in articol, jocurile dispar ca nu mai este profitabil pt firme sa le mentina.
    Si evident te intrebi atunci ce cumperi cand iei un joc – dreptul de a-l juca pana il inchide firma? pt ca nu poti sa-l revinzi, nu poti sa te joci la nesfarsit, nu poti face multe din lucrurile pe care le consideram normale cu o proprietate.

      (Citează)

    • Eu urmăresc Paradox, încă mi se par fair în ansamblu. De exemplu Europa Universalis IV e în continuă dezvoltare din 2013, prin DLC-uri. Aparent nu e ieftin să dai câteva zeci de euro în fiecare an, dar există și moduri, iar conținutul nou chiar te face să-l rejoci și cumva îl completează, nu-l repară – adică nu e un joc prost la lansare care devine bun abia după 2-3 ani. Când ai jocuri bune și îți faci o reputație și comunitatea e dispusă să dea mai mulți bani.

      Pirateria apare când oamenii nu au acces la ceva, nu neapărat că e scump. Iar măsurile anti piraterie fac mai mult rău pentru că îi încurcă și pe ăia care plătesc.

        (Citează)

    • @dam167 nu cred ca ai jucat Victoria 3. Au scos un joc incomplet, asta e evident cu ochiul liber. Adica frate ai victoria 2, iei de acolo toate featurele bune si aspectele pozitive si le portezi ca idee pe jocul nou si de acolo dezvolti jocul. Dar nu … au scos jocul incomplet si o sa il dezvolte pe parcurs prin DLC-uri.
      Plus mizeria care a aparut mai nou: “noi scoatem jocul, dar zicem ca inca e in beta, insa va cerem bani pe el”. Pai ori e in beta ori nu mai e ?

        (Citează)

    • vlad: Si evident te intrebi atunci ce cumperi cand iei un joc – dreptul de a-l juca pana il inchide firma?

      Da, fix asta cumperi, dar ei te păcălesc și nu-ți spun acest lucru.

        (Citează)

  7. Un alt exemplu este Drive Club. M-am apucat de el acum 2 ani, pe PS4 cu juniorul.
    Am facut totate achievementurile pana la punctul in care daca vrei sa deblochezi urmatoarele masini trebuie acces la server. Server ce nu mai exista de ani buni.

      (Citează)

  8. Eu rejoc Planescape: Torment, versiunea Enhanced Edition. Joc aparut in 1999. Problema e la jocurile vechi care au nevoie de o conexiune online permanenta. Starcraft 2 e un exemplu bun daca dispare Blizzard, adio si single-player. Devine legit sa folosesti un crack in aceasta situatie.

      (Citează)

  9. De asta aleg sa cumpar majoritar jocuri de la dezvoltatori mai mici. macar stiu o treaba ca ajuti diversitatea, concurenta. Firmele mari sunt ***** rau cand vine vorba de disponibilitatea jocurilor pe termen lung. Nu e vb ca e rejoc, e vorba ca nu vreau sa cumpar un joc si sa fiu legat de un server, ca aia se numeste de fapt abonament in all but name.

      (Citează)

  10. Jocurile pe console o sa poată fi jucate in continuare dacă încă deții consolele respective, eventual și jocul in suport fizic(in cazul in care o sa fie șterse din librărie la un moment dat)

      (Citează)

  11. dam167:
    Bine, discuțiile astea sunt oricum deplasate, pentru că n-ar trebui să ne mai jucăm.

    Boris:
    Sau va nmaturizati si lasati jocurile pe calculator pentru copii.

    Când vă aud cu din astea, îmi închipui deja că nu vă pierdeți vremea nici cu meciuri de orice fel, vizionate pe viu sau de pe canapea, glumițe răsuflate pe interneți, social media, emisiuni, seriale sau filme de mâna a șaptea, concerte cu dihănii gheboase sau discuții fără de cap sau coadă la bere – etichetate pompos drept „socializare”. Ceea ce e de apreciat, timpul e o resursă finită.

      (Citează)

    • Daca cineva tre’ sa iti explice diferenta ntre a te uita la sport, muzica, tv sau filme si a te juca pe calculator probabil ca da, in cazul tau maturizarea mentala necesita mai mult decat lasatul de jocuri.

        (Citează)

    • Să vedem… utilizarea resurselor de timp într-un mod neconstructiv, oricum ai lua-o (la muzică și filme am pus special accent pe cele de o calitate redusă) , consumând conținut pasiv, eventual și după un program pe care ai opțiuni reduse de a-l modifica. Versus utilizarea resurselor de timp în mod neconstructiv, dar implicat activ într-un conținut dinamic și cu un program pe care ți-l faci cum ai chef ( mai complicat pentru MMO, să zicem ). Da, diferența e clară.

      P.S: N-am mai jucat nimic de aproape doi ani, din rațiuni de timp și oarecum lipsă de chef, dar mă amuză ipocrizia celor de critică activitatea respectivă în timp ce urmăresc meciuri de… cam orice , filme/ emisiuni pentru antropoide neevoluate sau alte asemenea exemple de conținut pentru „oameni maturi”.

        (Citează)

    • Toate sunt forme de entertainment. Este ok să te joci până la 100 de ani și după aceea.

        (Citează)

  12. Atata timp cat vor exista servicii DRM Free gen GOG, Zoom-platform, etc si jocuri fizice care sunt 100% complete si jucabile offline inca se poate salva library-ul oficial. Ce ne-ar trebui in schimb ar fi o lege care sa oblige publisherii sa ofere variante jucabile offline, patch-uri si tool-uri de servere indata ce se decide inchiderea serverelor oficiale. Practic clientii sa nu fie lasati orfani de produsul cumparat.

      (Citează)

    • Alex: Ce ne-ar trebui in schimb ar fi o lege care sa oblige publisherii sa ofere variante jucabile offline, patch-uri si tool-uri de servere indata ce se decide inchiderea serverelor oficiale

      Sau măcar să elimine DRM-ul și verificările always-online după sfârșitul perioadei de suport a produsului.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus