un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Gheorghe Lazăr a fost pe locul 3 în țară ca ultimă medie de admitere și locul 2 pentru mate-info cu 9,90

28 Jul 2023  ·

GÂNDURI  ·

31 comentarii

Eu am terminat liceul Gheorghe Lazăr. Mi-ar plăcea ca Alice să facă tot acest colegiu național când va fi vremea . A fost frumos acolo în centrul orașului, cu tradiție, cu Cișmigiul pe partea cealaltă a ferestrei, cu atâtea lucruri de văzut și de făcut în jur.

Doar că anul acesta, oarecum asemănător cu alți ani, ultima medie de admitere la Gheorghe Lazăr a fost de 9,65, ceea ce face Lazărul să fie al treilea liceu pe țară ca ultimă medie de admitere.

9,65 cred că s-a înregistrat la profilul Filologie. La Mate-Info ultima medie de admitere a fost de 9,9, a doua pe țară. La Științe ale naturii, 9,85, a treia medie pe țară. Lazăr ocupă locurile 2 și 3 pe țară cu ultima medie în funcție de profil. Mai este profilul de Științe sociale cu 9,72.

Pur și simplu nu mă văd niciodată bătând-o la cap pe Alice că trebuie să fie o elevă de 9,90 sau de 9,65, ca să intre la Lazăr. Abia după ce termini anii de școală îți dai seama că notele perfecte nu contează în marea schemă a lucrurilor. Strict vorbind despre școală, este mai important să rămâi cu ceva cunoștințe generale sau să-ți descoperi pasiunea pentru vreo disciplină decât să faci perfect lucrările de control și examenul de admitere.

Deci nu cred că va ajunge acolo. Într-un fel îmi pare rău pentru că mi-ar fi plăcut să aibă o parte din experiențele pe care le-am avut și eu acolo, dar nu atât de rău.

Sursă tabel: Hotnews.

    31 comentarii

  1. Copiii nostri isi vor gasi drumul, cumva. Nu i-am inscris in competitii nesolicitate. Performanta se face cu multe sacrificii, iar invatamantul romanesc este axat pe memorarea informatiilor si mult mai putin pe gandirea critica. Noi trebuie sa suplinim aceste carente. Eu tin perfect minte cata presiune au pus parintii pe mine sa fiu copilul de 10. Orice era sub 10 era un esec. La bac am luat 9,96, asta insemnand 7 zile din 7, de dimineata pana seara, tocit, memorat, invatat, burnout. Si nu, nu a meritat deloc, privind in retrospectiva. Nu veti vrea asa ceva pentru Alice. Ea isi va croi propriul drum si isi va descoperi pasiunile pe parcurs. Important e sa-i oferiti accesul la o scoala decenta si, mai ales, sa nu va bazati pe sistemul educational romanesc. In marea schema a vietii, notele vor deveni irelevante.

      (Citează)

  2. Lasati-o dreacu de scoala, nu mai stresati copiii. E una, o vedeta d-asta, cantacioasa si influencerita care a zis ca are meleoane si nici n-a luat bacu….andreea bostanel sau ceva gen.

      (Citează)

  3. Mie mi se pare incredibil ca ultima nota de admitere în mai multe licee e 9,90. Chiar avem atâția elevi perfecți? Sau e vorba de o inflație a notelor care nu ajută pe nimeni?

    In plus, sunt mai multe studii care au ajuns la concluzia că e mai benefic pentru toți elevii să învețe în clase diversificate din punct de vedere al mediului din care provin.

      (Citează)

    • Mediul este diversificat, in sensul ca la liceele astea de top se aduna cei mai buni elevi din toate zonele tarii.
      Iar din experienta mea, in general sunt in jur de 70-80% elevi proveniti din familii cu bani care, pe langa faptul ca sunt inteligenti, si-au permis sa faca si meditatii. Iar restul de 20-30% dintre elevi provin din familii modeste, fiind copii care au reusit sa invete foarte bine fara ajutor suplimentar.

      PS: cifrele astea sunt doar asa, stabilite ochiometric de mine; nu se bazeaza pe niciun studiu oficial, asa ca ar putea sa fie gresite.

        (Citează)

    • Din toate zonele tarii? Io n am auzit de nimeni din Ardeal care sa mearga la liceu in Bucuresti pt ca, vezi Doamne, acolo sunt licee bune.
      Daca prin tara te referi la Tara Romaneasca, ok, I guess…

        (Citează)

    • se pun note foarte mari, ca sa arate bine scoala cand te uiti la cifre.
      toti au 10 la toate materiile.
      examenele sunt usoare ca sa treaca mai multi.

        (Citează)

    • Subiecte din ce in ce mai simple, de la an la an.

      Ministerul vrea musai sa se “vada progresele”, dar ce face el e o prostie fara margini. Ar putea sa lase foarte simple subiectele cu care ajungi la nota 6-7, apoi ar putea complica din ce in ce mai mult subiectele. Ma refer in special la matematica, ca la sectiile de real se da “batalia” asta.

      Ca altfel ajungem unde am ajuns acum: pentru primii 10-15-20% dintre elevi din Bucuresti, evaluarea nationala a devenit mai mult o proba de atentie, de stapanirea nervilor si de ceva noroc mai mult decat de o proba prin care evaluezi in mod real cunostintele.

      Si ceva imi spune ca nu vor schimba mizeria asta prea curand.

        (Citează)

  4. În 2019, ultima medie la mate info a fost 9.80, iar la filo 9.57.
    Ce vreau să zic e că notele au crescut dar nu așa de mult.
    În orice caz, vorbim de licee pentru copii buni.

      (Citează)

  5. Interesant ar fi sa vedem si media de la Bac dupa 4 ani.

      (Citează)

  6. Problema e ca ne amagim cu mediile astea iar sistemul este complet defect. Am luat Premiul 1.in clasele 1-8, dar nu mai tin minte nici macar notiuni elementare. Am facut Vianu, dar nu recomand nici celui mare mare dusman – o mizerie plina de frustrati. Dupa 4 ani de Vianu cu 12h de informatica nu stiu o linie de programare – nu a interesat pe nimeni sa imi explice. Noroc ca am fost baiat destept si am invatat direct la birou ce am de facut, am fost competitiv si am ajuns extrem de bine. Dar, sistemul de invatamant nu are absolut nici un merit.

      (Citează)

  7. Nu e vorba de cunostinte si de note in primul rand, valoarea cea mai mare sta in nivelul la care te raportezi, colegii din jur, preocuparile pe care le ai (si deci si ale grupului de care apartii) si in general aspiratiile in viata pe care le dobandesti, nu te nasti cu ele.
    Astea difera in functie de drumul pe care apuci, esti influentat de mediul inconjurator, mai ales la varsta liceului cand te formezi ca om.

      (Citează)

  8. valentingruia@yahoo.com

    28/07/2023 la 10:48 AM

    Hei Radu, ai grija cum comunici cu copilul că notele nu sunt atât de importante, pentru că poate înțelege că școala este opțională. O să
    fie mai greu să o virezi înapoi spre școală, să își ia atribuțiile in serios.
    Din câte am văzut cu trecerea timpului tindem să ajungem ca parintii nostri.

      (Citează)

  9. Mi se pare aberant ca mediile de admitere sa fie atat de mari, ar trebui verificat daca acele note au fost obtinute corect si cinstit. Dupa analfabetismul functional constatat in viata de zi cu zi, in mod sigur nu avem miile de elevi eminenti pe care ii arata statisticile.

      (Citează)

    • Notele sunt date pe bune, iti garantez. Cum ziceam mai sus: subiectele sunt din ce in ce mai simple.

      “Dupa analfabetismul functional constatat in viata de zi cu zi, in mod sigur nu avem miile de elevi eminenti pe care ii arata statisticile..

      Ba da, chiar avem. Doar ca nu reprezinta chiar mare lucru, statistic vorbind, cateva mii de elevi cu notele astea raportat la 250.000 de elevi la nivel national, pe o serie de invatamant. Apoi, ca sa te intalnesti cu ei zi de zi, poate ca ar trebui sa locuiesti in UK, State, Canada, Franta, Olanda sau Germania. Ca cei mai multi dintre ei acolo ajung.

        (Citează)

  10. “Abia după ce termini anii de școală îți dai seama că notele perfecte nu contează în marea schemă a lucrurilor.”

    Zise Radu, absolvent de Lazar si ETTI, institutii educationale de top, din cel mai mare oras.
    Fix la fel zic si bogatii – ca banii nu conteaza, sau modelele super-frumoase – ca frumusetea nu e importanta. Oamenii super-destepti – inteligenta nu e importanta.

    Ia sa fi facut un liceu de mijloc dintr-un oras de mijloc – Grigore Moisil din Onesti (la o cautare random pe Google) – sa vezi cum ti se ducea viata intr-o alta directie, mult inferioara calitativ: nu mai faceai ETTI, nu mai aveai atata expunere la tehnologie si ajungeai eventual “pe Anglia la depozit, baiat destept”

      (Citează)

    • Este exact cum spun unii ca nu ai nevoie de studii superioare fiindca Bill Gates a renuntat la facultate si uite ce bine a ajuns. Dar rateaza faptul ca Bill Gates atunci cand s-a retras era unul dintre studentii de top de la Harvard si ca mama lui avea cunostinte/relatii la IBM care l-au ajutat sa-si lanseze produsul.

        (Citează)

    • Aici sunt de acord cu Radu – notele nu prea contează, dacă nu vrei neapărat să te angajezi la BCG sau McKinsey. Contează mai mult să înveți chestiile importante (și să știi care sunt chestiile importante), să înveți să funcționezi în societate și să faci alegeri bune după ce termini școala.

        (Citează)

    • Eu am facut un liceu economic in provincie, grup scolar, whateva’. Si tot la ETTI am dat.
      Norocul ti-l mai faci si cu mana ta.

        (Citează)

    • @add, liceu economic sau grup scolar?
      Nu stiu la tine in localitate care era clasamentul, dar pe vremea mea in Bucuresti liceele economice erau printre cele mai buune din oras. Era bataie pe locurile de la acestea si se intra cu note foarte mari.

      Sigur ca poti sa ajungi sa obtii venituri foarte mari si daca faci doar “scoala vietii”, dar asta nu inseamna ca scolile clasice sunt irelevante.

        (Citează)

    • Poti sa sari dintr-o extrema in alta, dar adevarul tot pe la mijloc este. E bine sa ai parte de o educatie buna, dar, pana la urma, tot efortul individual te face sa razbesti, dincolo de educatia pe care ai avut-o.

      Adica, eu iti garantez ca orice baiat inteligent si muncitor care a terminat Grigore Moisil la Onesti a ajuns bine, mult peste standardul “pa Anglia, la depozit”

      Ca sa nu mai spun ca ai ales exemplu gresit. Conform statisticilor de pe site-ul lor, in 2019, au trecut bacul 98% dintre elevi. Au 24 de medii de zece la BAC la matematica din 176 de elevi. Au clase (12A) in care media generala la BAC in 2019 a fost 9.20. Cred ca sunt numai 3 licee in Bucuresti cu asa medie generala la BAC.

      Deci, nu, nu ti-ai ratat in niciun fel viata daca ai facut liceul ala in Onesti. Poate doar daca vrei musai sa ramai in orasul ala. Si nici macar de aia nu sunt sigur, la cum se poate lucra remote azi.

        (Citează)

  11. Giani Mucea: notele nu prea contează

    De acord si eu, doar ca mai tarziu – la facultate. Acolo, da, notele nu prea conteaza. La gimnaziu insa, o medie mica te duce la un liceu mai slab si te expune unui colectiv diferit (a se citi “inferior”) care, avand in vedere varsta si maturitatea elevilor, te modeleaza diferit.
    Consider alegerea liceului una dintre cele mai importante decizii pe care le fac parintii in viata unui copil, decizia care afecteaza cel mai mult viitorul acelui copil

      (Citează)

    • A, așa da. Deși nu e chiar atât de granular, adică nu trebuie neapărat să alegi cel mai bun liceu posibil. Atâta timp cât stai departe de cele mai proaste, eu zic că e ok.

        (Citează)

  12. “Pur și simplu nu mă văd niciodată bătând-o la cap pe Alice că trebuie să fie o elevă de 9,90 sau de 9,65, ca să intre la Lazăr. ”

    O gandire sanatoasa. Strict legat de Bucuresti, primele 10-15 licee de stat sunt optiuni decente. Mai degraba, alegi un liceu unde ajunge usor, ca sa nu isi piarda aiurea 2 ore in fiecare zi, decat sa te uiti la fiecare zecime privind media de intrare, ca sa il alegi “pe cel mai bun posibil”.

      (Citează)

  13. Four touchdowns in one game…liceul chiar nu conteaza.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus