blog demisec cu note fine de tehnologie

Primarul Firea se preface că muncește pentru rezolvarea problemelor de trafic

Clock icon

24 Oct 2017

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

31 comentarii

Auziți aici idee nouă lansată de marele primar:

Primarul general Gabriela Firea a declarat, la Adevărul Live, că va demara un sondaj de opinie în care îi va întreba pe bucureşteni dacă sunt de acord ca Primăria să pună o nouă taxă pentru maşinile care tranzitează centrul Capitalei, ca urmare a faptului că Bucureştiul „a fost invadat de rable“ după ce taxa de mediu a fost eliminată. (Adevărul)

Nu poți să întrebi prin sondaje sau la vot populația dacă vrea să plătească o taxă în plus. Evident că toată lumea va spune “nu, nu vrem taxe suplimentare, găsiți altă metodă!”

Așa că o astfel de inițiativă este ridicolă și inutilă. Firea va spune ulterior “iată, eu am încercat să fac ceva privind traficul și poluarea din oraș, dar n-am avut cum.” Iar lumea o va aplauda, eventual de pe conturi false făcute chiar din Primărie și din STS, cum deja au făcut pe site-ul cu această știre (e amuzant, dați click).

Nu mă înțelegeți greșit. Eu sunt pentru o astfel de taxă. Dar, ca orice taxă, trebuie impusă cu forța, nu cerută de popor, că poporul nu cere niciodată să plătească taxe suplimentare.

Știți ce aș vrea eu? Taxe mai mari pentru înmatricularea mașinilor vechi. România a ajuns groapa de gunoi a Europei, toate mașinile lor second hand se vând aici. Cum ITP-ul se poate trece la mica înțelegere, iar controale în trafic nu se fac, circulă o mulțime de rable ce scot fum ca la Copșa Mică, iar Bucureștiul este un oraș foarte poluat.

Poluarea asta ne afectează pe toți. Nu contează unde lucrați, ce nivel de trai aveți, câți bani câștigați – aveți o speranță de viață mai mică pentru că orașul e poluat. Iată niște linkuri:

Mașinile sunt principalul poluator, urmat de praful generat de șantiere și distrugerea spațiului verde. Uitați-vă pe fereastră când se pornește vântul pe afară și veți vedea cum praful întunecă atmosfera.

Din păcate, măsurile concrete sunt greu de luat deoarece necesită timp lung și bani mulți pentru implementare. Reintroducerea unei taxe consistente de mediu pentru mașinile ce poluează mult este un prim pas, urmat de un sistem care să facă imposibilă circulația pe termen lung a celor înmatriculate pe Bulgaria. Ar trebui taxate suplimentar și mașinile diesel, așa cum fac multe alte țări.

Pe termen lung, însă, este nevoie de o centură funcțională, de parcări la marginea orașului și de un transport în comun eficient. Mai țineți minte scandalul cu benzile speciale pentru autobuze introduse de Firea prin primăvară? Au fost eliminate în aceeași, că doamne-ferește să piardă vreun vot pentru sănătatea oamenilor, dar s-a zis că vor fi reintroduse la vară sau poate în toamnă. În curând se face iarnă și nimic nou, planul pare abandonat.

Este nevoie de parcări mai multe, de managementul traficului, de pasaje subterane, dezvoltarea mai rapidă a metroului, supravegherea șantierelor, replantarea copacilor și gazonului și o mulțime de alte metode. Uitați-vă la cei ce ne conduc, mie mi se par incapabili de a lua o măsură bună, darămite un întreg lanț.

În plus, după 50 de ani de comunism românii vor să meargă cu mașina ca simbol al succesului în viață. De asta Piața Victoriei, cel mai conectat punct la transportul în comun, este și printre cele mai sufocate de mașini. Poți să le spui acelorași oameni că vor trăi cu 3 ani mai puțin din acest motiv, că vor avea boli de plămâni sau copii cu astm, dar nu le pasă, important este să aibă fundul în mașină.

    31 comentarii

  1. – nu taxa de inmatriculare, impozit bos. impozite mari anuale pt masinile poluante si vechi.
    – parcari la capetele metroului (nu-s asa multe, “slava domnului”)
    – un RATB functional, in care lumea plateste bilet.

    As plati bucuros taxa de centru, atata timp cat plateste toata lumea, nu ca la autobuz.

      (Citează)

  2. Singura modalitate legala de a consulta cetateanul e referendumul. Acum problema nr 2 e ca nu se pot organiza referendumuri ce au ca obiect taxele si impozitele.

      (Citează)

  3. Legat de masini poluante, am descoperit si eu ce se mai gaseste pe OLX zilele astea:
    https://www.olx.ro/oferta/anulare-filtru-particule-dpf-off-egr-fap-eliminare-bmw-opel-ford-audi-ID5Fv0Y.html#9f3217552f

      (Citează)

    • apoi cand va veni o taxa de poluare pe CO2 toti proprietarii de tractoare vor sta linistiti pentru ca motorul lor elimina mai putin CO2 decat un motor pe benzina, RARul va sta degeaba ca pana acum, deci se va umple Romania de masini diesel fara EGR si DPF dar cel putin vor avea mai putin CO2

        (Citează)

    • Din câte știu, filtrul de particule este eliminat de mulți posesori de diesel, ca să meargă mașina mai bine.

        (Citează)

  4. În plus, după 50 de ani de comunism românii vor să meargă cu mașina ca simbol al succesului în viață.
    Au trecut 25 de ani de la cadearea comunismului. Chestia asta nu mai e valabila. Se merge cu masina pentru ca transportul public e sub orice critica: ultraaglomerat si impredictibil. Si asta nu este cauzat de trafic, uita-te la inghesuiala de la metrou. E pur si simplu multa lume care vrea sa ajunga in alta parte decat e gandita infrastructura de transport in comun sa ii duca.

    Altfel, ideea de a schimba 3 mijloace de transport RATB pentru a ajunge dintr-un punct in altul e horror.

      (Citează)

    • Adevarat!
      Am un pic sub 5km de acasa pana la birou. Cu masina (mai mult Uber in cazul meu) ajung in 15 minute. Orice varianta cu transport in comun dureaza cam o ora si implica schimbat cel putin 2 mijloace diferite, evident fara statii comune.

      Daca luam cele 90 minute in plus petrecute pe drum in fiecare zi, le inmultim cu 5 zile lucratoare pe saptamana, 4 saptamani pe luna, 12 luni pe an, obtinem aproximativ 15 zile pierdute stand in RATB.

      Nu, multumesc.

        (Citează)

    • @ claudiu: boss sper ca uber atunci cand ploua afara si vine apocalipsa. la un calcul simplu cei 5km ii parcurgi in maxim 40 min, adica te incadrezi in recomandarea de minima miscare/zi :). sau trotineta sau bicla (mai ales ca firea a dat si vouchere)

        (Citează)

    • nashu_mare: Au trecut 25 de ani de la cadearea comunismului. Chestia asta nu mai e valabila.

      Ba da, că astfel de concepte se schimbă greu, vin de la generațiile anterioare.

        (Citează)

    • metroul are o capacitate extrem de mare. poti avea metrouri care vin la 1 minut unul dupa altul daca ai peron si pe o parte si pe alta – unul pentru imbarcare si unu pt debarcare, separate complet – sa nu poti sa intrii pe la debarcare de niciun fel.
      Acum trebuie sa-i treaca si cuiva prin cap sa faca peronul pe sensul opus ca de sapat gasim:)
      E practic imposibil sa aglomerezi metroul in felul acesta. Intr-un metrou intra cateva sute de oameni care intra si ies in mai putin de 2 minute.
      Nu inteleg de ce dracului nimeni nu vorbeste de solutii validate, serioase si simple in tara asta. Are Bucurestiul bani cu vagoanele – toate merg pe subvenitii la RATB/intretinere panselute de prost gust, fantani arteziene pe trotuare (vedeti langa https://creativefood.ro) si salubrizare de tip fantoma

        (Citează)

  5. Impozitul pe masina in Bucuresti ar trebui sa fie de 10 ori mai mare, parcarea la ADP de 20 de ori mai scumpa, taxa pe rable aduse din afara ar trebui sa fie de la 1000 de lei in sus. Desigur, asa gandesc unii care pun pret pe sanatatea (poluarea e cauza principala la cancer) si viitorul copiilor lor.
    Cum gandeste o puliticianista ajunsa primar? SI nu doar ea ci orice politruc ajuns primar? Simplu: daca maresc orice taxa, impozit, amenda, etc, eu pierd voturi. Asa ca ma fac si eu ca ii intreb pe fraieri ce parere au in legatura cu de diverse subiecte…

      (Citează)

  6. Trecem peste faptul că de la soluțiile promise pentru traficul din București în campania electorală a ajuns la ”demararea unui sondaj”, dar măcar de ar fi făcut deja sondajul și tot părea că încearcă să facă ceva. Altceva decât gargară…

      (Citează)

  7. Taxarea/impozitarea trebuie sa rezolve (a se citi taxeze) 2 probleme mari si late: poluarea si spatiul. Prin urmare, formula de calcul ar trebui sa ia in considerare cantitatea de noxe emise (si nu doar g de CO2) precum si amprenta si masa vehiculului. Nu rezolvi nimic cu aglomeratia daca maine se umple Bucurestiul de masini electrice. La fel, de ce ar trebui, ipotetic, sa platesc impozit urias daca as avea o motorizare de, sa zicem, V8 5L care polueaza sub 100g CO2 (stiu ca tehnologic momentan nu exista asa ceva) iar cel cu o rabla de 1.8 si TDI si veche de 10 ani polueaza mai mult de atat.
    Ar trebui, ca fiecare masina sa aiba un timbru care sa ia in calcul nivel de noxe, amprenta si masa si, periodic, la ITP de ex, sa se constate ca valorile de acolo sunt conforme.
    Ai Tesla X care ocupa 2 locuri de parcare dar care nu polueaza, platesti cat un Trabant puturos. Ai un Smart sau un scuter electric, te-ai scos.

      (Citează)

    • Da, soluții pot fi multe, fiecare cu avantaje și dezavantaje. Trebuie doar să le aplice cineva.

      Femeia aia de-i ministru la Mediu mi se pare depășită de situație.

        (Citează)

  8. nashu_mare:
    În plus, după 50 de ani de comunism românii vor să meargă cu mașina ca simbol al succesului în viață.
    Au trecut 25 de ani de la cadearea comunismului. Chestia asta nu mai e valabila. Se merge cu masina pentru ca transportul public e sub orice critica: ultraaglomerat si impredictibil.Si asta nu este cauzat de trafic, uita-te la inghesuiala de la metrou. E pur si simplu multa lume care vrea sa ajunga in alta parte decat e gandita infrastructura de transport in comun sa ii duca.

    Altfel, ideea de a schimba 3 mijloace de transport RATB pentru a ajunge dintr-un punct in altul e horror.

    In vreo 10 max hai sa zicem 15 ani se rezolva si transportul in comun.Exista o directiva pentru liberalizarea transportului in comun practic o sa exista concurenta acerba ca si in telecom.CFR tot le amana pentru ca vai si tulai in ce hal suntem.

      (Citează)

    • Nu cred ca se rezolva cu transport de suprafata liberalizat. E nevoie de infrastructura serioasa sub pamant.

        (Citează)

    • zzzz: In vreo 10 max hai sa zicem 15 ani se rezolva si transportul in comun.Exista o directiva pentru liberalizarea transportului in comun practic o sa exista concurenta acerba ca si in telecom.CFR tot le amana pentru ca vai si tulai in ce hal suntem.

      mda, si vor aparea toate microbuzele si autobuzele rupte si hartanite

        (Citează)

    • Nici eu nu cred în soluția liberalizării. Vezi la CFR, unde au apărut câțiva operatori privați, dar pe foarte puține rute.

        (Citează)

  9. Cred cu tarie ca nu se va face nimic si cand spun nimic, ma refer ca nu se va pune vreo taxa sau nu se va moderniza parcul auto ratb, ori alte chestii dependente. Sigur putem visa, putem dezbate, dar nimic nu se va intampla, pentru ca avem o clasa politica locala, cat si nationala incompetenta chiar, analfabeta functional.
    Cand lumea va intelege, asta si va actiona ca atare printr-o sanctionare simpla si anume anulare de voturi sau orice alta metoda electorala, chiar as propune o pisica pentru primaria capitalei urmate si de niste miscari de strada, poate si un pic de protest la primarie sau de ce nu la locuinta doamnei, poate, dar poate atunci se va intampla ceva.
    In rest o sa ne scremem, o sa ne plangem, o sa spunem ca nu se mai poate trai, in oras si cam atat.

      (Citează)

  10. Nu poți să întrebi prin sondaje sau la vot populația dacă vrea să plătească o taxă în plus. Evident că toată lumea va spune “nu, nu vrem taxe suplimentare, găsiți altă metodă!”

    Prosti mai sunt elvetienii atunci!

    Un minim de incredere in capacitatea cognitiva a omului de rand, sau macar la instinctul.

    Nu e problema de vointa, e problema de raspundere. Tu o crezi pe Firea daca iti promite ca pune taxa si banii ii investeste in infrastructura de transport in comun?

    Hai sa gandim mai simplu:
    – O singura taxa, pe propietate, la nivel local si sa reflecte dorinta comunitatii si nivelul pietei;
    – O singura acciza pe benzina/motorina pentru intretinerea infrastructurii.

    Am observat o chestie in rationamentul tau, pornesti de la idea ca ITP-ul e inutil deci trebuie sa adaugam o taxa forfetara care sa curate rablele. Nu iti pui problema daca nu ar trebui eliminat direct ITP-ul atunci, daca tot e inutil.

      (Citează)

    • Ehe, dacă am fi noi ca elvețienii…

      alxzen: Am observat o chestie in rationamentul tau, pornesti de la idea ca ITP-ul e inutil deci trebuie sa adaugam o taxa forfetara care sa curate rablele. Nu iti pui problema daca nu ar trebui eliminat direct ITP-ul atunci, daca tot e inutil.

      ITP-ul are mecanismul său de control. Bun, rău, nu contează. Dacă ar fi controlat perfect, mulți ar circula fără ITP, așa că nu s-ar schimba multe în stradă.

      Eu însă văd pe stradă foarte multe mașini ce scot fum ca niște furnale. Acelea trebuie taxate constant în funcție de noxele trecute în specificații (că un euro6 ajunge mai greu ca acelea).

        (Citează)

  11. lrpx:
    apoi cand va veni o taxa de poluare pe CO2 toti proprietarii de tractoare vor sta linistiti pentru camotorul lor elimina mai putin CO2 decat un motor pe benzina, RARul va sta degeaba ca pana acum, deci se va umple Romania de masini diesel fara EGR si DPF dar cel putin vor avea mai putin CO2

    Asta imi scapa mie de ani de zile: ce naiba e greu asa de pus la punct RAR-ul?
    Taxa pentru masina veche este o masura puternic discriminatorie! Exista masini de 20 de ani cu motoare extrem de bine intretinute si exista masini de 4-5 ani care scot o tona de fum inecacios la fiecare plecare de la stop!
    Ar trebui rezolvata sursa problemei – de ce are drept de circulatie un automobil poluant? Nu, nu ar trebui sa aiba si pentru asta baietii aia de la RAR care dau dovada motivati de un schimb de hartii trebuie rezolvati. Si e simplu: 2-3 gioarse, luat frumos la intrebari cel/cei care iau spaga. Repetat la fiecare 1-2 luni si s-au lecuit!

    Nici macar nu ar fi nevoie de multi politisti.

      (Citează)

  12. O faza foarte tare apropo de vechea taxa de poluare, respectiv urmatoarea.

    Se laudau cu surle si trambite ca poti recupera taxa de de poluare chiar si pentru masinile deja vandute.
    M-am dus cu actul de vanzare cumparare la ANAF (fiind singurul document ramas in urma masinilor respective).
    La ANAF mi se spune ca se poate depune cerere de recuperare a sumei, doar cu talonul si cartea masinii in original.
    Si zic, ok…am vandut masina, cum s-ar presupune sa aduc aceste documente. Persoana respectiva, foarte resemnata imi spune “Stiu, si eu imi pun aceeasi intrebare”.

      (Citează)

  13. Sunt de acord cu taxa de centru si impozite marite pentru masinile care polueaza mai mult, dar asta nu rezolva absolut nimic cat timp nu se incaseaza aceste taxe sau impozite. Politistii dau (mai rar adevarat) amenzi pentru parcare neregulamentara dar nu le plateste nimeni. Dupa cativa ani se presciu si gata. Trebuie intrat cu bata. Ridicat masini, si intrarea in posesie dupa ce achiti o suma semnificativa. Cat timp toti primarii se feresc sa nu supere cetatenii (soferii indeosebi) nu vom rezolva nimic. Tot ce trebuie facut este sa se aplice legea chiar si asta care e acuma. Blocarea cu intentie a cailor de acces si a drumurilor publice este considerata infractiune in codul penal dar nu prea am auzit de dosare penale de acest gen decat alea care au fost televizate. Deci nu e greu….trebuie doar sa vrei.

      (Citează)

  14. In loc sa va bucurati ca zilele trecute s-a dat prima oara cu insecticid anti tantari.

      (Citează)

  15. De cand a inceput scoala, merg doar cu bicicleta la munca. Am 7.5 km. 25 de minute cu bicicleta. 30-35 cu masina si tot atat cu ratb. Asta in medie. Ieri, pentru ca a plouat foarte tare, am luat masina si am facut 45 de minute. Prefer sa fac 45 de minute in masina decat sa ma sufoc la metrou sau sa stau in acelasi trafic in autobuz. Efectiv devin claustrofob in autobuz. Vara, cand e foarte cald, la fel, mai folosesc masina. Dar pentru ca sunt copii in vacanta, fac tot 20-25 de minute (cat fac pe bicicleta), dar nu transpir.

    Sunt de acord cu taxa pe centru, dar sa o plateasca toata lumea. Sunt de acord cu plata biletului RATB la sofer! In felul asta e obligatoriu ca toti sa plateasca calatoria. Sunt de acord cu taxe mai mari pe masinile mai vechi.

      (Citează)

  16. Inainte de taxa pe centru sa se aplice legea. Cei care parcheaza aiurea, in spic unde trebuie paralel, in zona semnului de interzis, in intersectii, la mai putin de 50m de intersectie, pe trecerea de pietoni, etc sa primeasca amenzi zilnic. Asta este principala problema. De exemplu unde sunt 3 benzi pe sens, raman doua sau una jumate. Fara masinile parcate aiurea, se va circula mult mai bine.
    Dar nu cred ca va avea cineva 00-le sa aplice legea. Este sinucidere politica.

    Si daca ai masina nu inseamna automat ca primaria este obligata sa-ti faca parcare la domiciliu si la serviciu. Este rasunderea ta unde depozitezi un bun personal.

      (Citează)

  17. E un cerc de incompetență. Cei de la RATB nu sunt capabili să introducă urcarea doar pe ușa din față și cu plata biletului, așa că nu au bani de autobuze noi sau de repararea celor existente.

    Primăria nu-i capabilă să le facă benzi speciale.

    Mi se pare normal că oamenii încă zic “mai bine iau mașina decât să fac același timp până la muncă, dar strivit în aglomerația din autobuz”.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus