un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Acer actualizează gama de laptopuri și monitoare, dar difuzorul lor inteligent îmi place cel mai mult

22 Oct 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Acer a prezentat ieri noi dispozitive, colecția lor pentru 2021 cum ar fi. În general, au actualizat gamele de laptopuri cu procesoare Intel de generația a 11-a și alte mici îmbunătățiri. Iată câteva modele notabile.

Porsche Design Acer Book RS

După cum îi spune numele, laptopul este proiectat de studioul de design al Porsche și mi se pare că arată foarte bine. E un model pentru cei ce-și doresc un aspect special, poate chiar unic în jurul lor. Din păcate, modelul nu apare în comunicatul oficial de presă în română și e posibil să nu fie vândut și în zona aceasta.

Capacul monitorului este din fibră de carbon, lateralele aduc acel aspect de lingou, de linii precise și unghiuri drepte, balamaua este una continuă, ecranul tactil are bezel foarte subțire și este acoperit cu Gorilla Glass 2. Greutatea totală este de 1,2 kg cu o grosime de 16 mm.

Modelul pare și foarte performant. Intel Core de generația 11, dar cuplat și cu o placă video MX350 de la NVIDIA, care-i suficient de bună pentru a accelera diverse activități și chiar și jocuri. Bateria ține până la 17 ore. Ai chiar și senzor de amprentă pe el.

Acer Swift 3x

Vine cu soluția grafică Intel Xe MAX și sunt curios să văd niște teste de performanță. În rest, aceeași poveste: procesoare noi, baterie de 17 ore, Wi-Fi 6, USB mai bun…

Spin 5

Modelul este un 2-în-1 cu ecran tactil de 13,5 inchi și stylus. 1,2 kg, 14,9 mm, Core i7 cu grafică Intel Xe, Killer Wi-Fi și autonomie lungă.

E la modă acum să mergi pe cartea anti-microbială, după cum am văzut și la câteva telefoane recent lansate. Tastatura, palm rest-ul și chiar și touchpad-ul sunt acoperite cu un material tratat anti-microbial cu ioni de argint și care aparent distruge 99,9% din bacterii și virusuri conform unor standarde de măsurare din domeniu.

Există și un Spin 3, care-i mai simplu în dotări.

Aspire 5

Seria Aspire este cea de ultrabook-uri normale. Are și cele mai variate modele, cu ecran de la 14 la 17 inchi, grafică NVIDIA MX350 sau MX350 sau Intel Xe, ba chiar au și modele cu AMD în interior.

Halo Smart Speaker

E un difuzor inteligent ce pare mișto, deși verdictul final depinde de cât de bine este făcut și programat. Redă muzică, are microfoane și integrare cu Google Assistant, conectivitate Bluetooth și wireless.

Ce-i mișto la el? Afișajul de tip dot matrix de pe una din fețe, care arată ora sau informații meteo sau ce vrei tu, adică poate funcționa ca un ceas de cameră. Sub difuzor se află o lampă RGB care poate genera diverse jocuri de lumini în funcție de muzică sau o lumină discretă noaptea, ca un soi de lampă de veghe. Pare un fel de all-in-one al difuzoarelor și mi-ar plăcea să testez unul.

Monitoare de gaming Predator și Nitro

Șase modele noi a prezentat Acer. Rezoluții Full HD sau 1440p, refresh până la 280 Hz și timp de răspuns până la 0,5 ms G2G, acoperire mare a spectrului de culori și alte asemenea specificații, în funcție de ce anume doriți să facă acel monitor.

Unul dintre modele, Predator XB273U NV Visioncare, are un sistem performant de filtrare a luminii albastre și un senzor cu care reglează automat luminozitatea și temperatura de culoare pentru a ajusta imaginea în funcție de iluminatul ambiental. Pe termen lung, asta reduce oboseala ochilor și îi protejează.

Pe spate, unele monitoare au și un soi de iluminare tip Ambilight, dar nu m-am prins dacă este doar o tușă de design sau chiar poate ilumina puternic peretele din spatele monitorului pentru a genera ceva lumină ambientală care să micșoreze stresul ochilor.

Predatorshot

Apropo, Acer produce și o băutură energizantă numită Predatorshot, care poate nu-i cel mai inspirat nume, dar să trecem peste. Nu înțeleg de ce o produc. Dacă nu se găsește la supermarketuri în mod uzual, ce rost are? Și e mai cool decât un Redbull sau altceva din piață sau de ce-ar alege-o cineva?

Sigur că nu-i vreun mare efort de producție, că probabil rebranduiesc vreo băutură deja existentă în piață, dar ce rost are totuși munca de a o promova, prezenta pe site șamd?

Purificator cu ventilator Acerpure

Produsul este un 2-în-1, adică purifică aerul și apoi îl suflă cu putere în încăpere folosind ventilatorul din partea superioară, care este de mai mare putere decât cel dintr-un purificator standard.

So far so good, dar mă uit totuși la fotografiile aparatului și nu-mi dau seama cum te poți asigura că acel ventilator trage din spate doar aer purificat, doar aerul care iese în sus din purificatorul de sub el, și nu doar ventilează praful din cameră.

Adică purificatorul ar trebui să tragă aer murdar în el și să-l dea curat prin partea de sus, da? Bine, dar dacă deasupra este un ventilator suplimentar de mare putere (orientabil, îl poți pune să sufle la orizontală, dacă vrei), aerul murdar din cameră nu cumva intră în acesta, pentru că are o aspirație mult mai puternică și deci particulele de praf intră mai degrabă în acesta, nu în unitatea purificatorului?

Nu știu, o fi sau nu o fi. Oricum în domeniul purificatoarelor contează mai degrabă senzorul care măsoară calitatea aerului și comandă purificarea (sau nu) acestuia. Dacă senzorul e prost și nu detectează corect nivelul de praf, particule, compuși organici volatili și restul elementelor ce-ar trebui filtrate, atunci purificatorul nu știe că trebuie să lucreze. Dacă e bun, își face treaba chiar și cu un ventilator pus peste el.

    1 comentariu

  1. Cand spui ACER spui ieftin . Cand spui ACER spui lipsa de fiabilitate , baterii proaste si probleme imediat dupa garantie . Coroborat cu suportul zero pe Romania … Asta nu are cum sa se pupe cu preturile scontate de ei .

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus