un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Telefoanele mici sunt mai mișto

30 Sep 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

24 comentarii

M-am jucat cu trei telefoane Samsung A21s, A41 și A71 (comparație foto, comparație performanță și gaming), dar mă gândeam acum că pentru mine, dintre cele trei, l-aș alege pe A41. În special azi, când la eMAG costă un foarte bun 1.100 de lei. De obicei costă 1.400 lei.

Adică de câte ori l-am folosit pe A41 pentru a face fotografiile sau instalând aplicații prin el, mereu mă gândeam “băi ce mic și finuț e acesta”. În cele din urmă mi-am dat seama și de ce-mi place: are aceleași dimensiuni ca propriul meu Samsung S20.

De vreo doi ani prefer astfel de telefoane mici, dacă putem numit 6,2 inchi mic. 6,1 inchi pe Galaxy A41, de fapt, că are bezel mai mare decât S20 și ia un pic din ecran.

Practic, Galaxy A41 și alte telefoane de aceleași dimensiuni încap ușor în orice buzunar, îmi încap ușor în suportul de pahar din mașină (nu am suport de telefon în mașină, că folosesc Android Auto și telefonul poate sta oriunde), în gimbal și alte locuri.

Am folosit anterior telefoane mai mari, dar le-am văzut mai degrabă dezavantajele. Aveam un dreptunghi mare reliefat pe pantaloni în buzunar, de exemplu, de mă simțeam uneori ca și cum aș fi cărat un televizor acolo. Apoi mă deranja greutatea, atât în buzunar cât și pe gimbal-uri, că erau solicitate la maxim și se vedea că abia pot duce.

Acum un an și ceva am luat decizia bună de a trece la un S10, nu S10 Plus. Am făcut la fel și în acest an, am cumpărat un S20, nu S20 Plus, în ciuda bateriei mai mari. Ecran mai mare = consum mai mare, deci cumva echilibrează bateria de capacitate mai mare.

A41 este similar ca feeling. Un telefon subțire, micuț, parcă jucăuș în mână, gândit pentru cei ce doresc o astfel de formă. Nu-i un flagship, numele său spune asta, având în vedere că există și A51 și A71 mai sus de el, iar în curând apare un A42 cu care nu are nimic în comun (6,6 inchi pe acela), dar care îi va fi superior ca performanță. Nu-i un flagship, dar este un telefon potrivit pentru cei cu un buget mediu și care vor o astfel de dimensiune rezonabilă (chiar mică, în ziua de astăzi) pentru telefon și o masă mică.

Mi se pare că în această perioadă inclusiv telefoanele ieftine se fac cu ecran mare. A21s, care costă 1.000 de lei, are ecran de 6,5 inchi, de exemplu. Concurența directă la fel, Huawei P40 Lite are 6,4 inchi, Redmi Note 9 Pro are 6,67 inchi. Se fac puține telefoane de dimensiuni mai mici deși sunt sigur că mulți cumpărători ar prefera un astfel de model, dacă l-ar putea întâi mânui vreo zi sau două, ca mine.

Specificații Samsung Galaxy A41:

  • ecran 6,1 inchi Super AMOLED, rezoluție 1.080 x 2.400 px,
  • chipset Mediatek Helio P65 octa-core, 4 GB RAM
  • 64 GB stocare internă, slot microSD
  • cameră foto normală de 48 megapixeli, F/2, ultrawide de 8 megapixeli, F/2.2, plus cameră de adâncime de 5 megapixeli, filmare Full HD @ 30 fps
  • cameră selfie de 25 megapixeli, F/2.2
  • Android 10
  • acumulator 3.500 mAh, încărcare pe cablu la 15 W
  • dimensiuni 149.9 x 69.8 x 7.9 mm și 152 grame greutate

Preț: 1.349 lei uzual pe Samsung.ro, acum 1.099 lei pe eMAG.

Ecranul e mișto, s-a cunoscut că-i Super AMOLED în comparație cu A21s, de exemplu. Rezoluția este aceeași ca pe noul  S20 Fan Edition.Camera foto am comparat-o aici cu alte Samsung-uri. Nu-i extraordinară, nu-i dezamăgitoare, iată câteva sample-uri mai jos.

Cei interesați de selfie-uri probabil vor aprecia modulul de 25 megapixeli de pe față, integrat într-un notch de tip teardrop.

Chipsetul Mediatek se descurcă onorabil pentru prețul telefonului. Mai jos sunt teste de benchmark făcute de mine. Citiți concluziile de aici dacă vă interesează “real feel-ul”, în jocuri dai de choppy frame rate, dar nu l-aș recomanda oricum pentru jocuri, că acolo chiar vrei un ecran cât mai mare.

PCMark testează cu un scenariu uzual de aplicații, chat, fotografii, management de fișiere șamd. Geekbench este strict despre procesor în single-core și multi-core, iar 3DMark este despre performanța de randare grafică.

 

Principalele reproșuri sunt legate de lipsa rezistenței la apă/praf, că nu-i niciuna menționată în specificații, și de lipsa sticlei Gorilla de orice generație de pe ecran. Sunt chestiuni pe care le aștept chiar și de la un Samsung entry-level/mid-range care costă 1.100 de lei.

Practic, e un telefon de buget redus pentru oameni care nu se joacă și nu urmăresc toată ziua YouTube, situații în care ai vrea un ecran mare. Dintre A21s, A41 și A71, însă, eu l-aș recomanda mai degrabă pe A41 cuiva care vrea un telefon la preț decent și care să facă un pic din toate. A41 este la mijlocul drumului în seria A pentru că, de fapt, este la mijlocul drumului în cam toate scenariile posibile de utilizare.

Sper ca producătorii de telefoane să introducă și mai multe telefoane de această diagonală în viitor. Cred că este un segment ce trebuie crescut, nu ignorat. Cred că-i o chestiune psihologică în care telefoanele de diagonală mai mare par mai bune, mai valoroase, mai merituoase pentru banul dat pe ele. Eu sunt însă dintre cei ce apreciază confortul în utilizarea lor și, mai ales, în purtarea lor.

Nu știu câte minute sau ore pe zi utilizez telefonul (nu vreau să știu), dar de purtat asupra mea îl port foarte multe ore.

    24 comentarii

  1. “Mici” asta e foarte relativ. S10 nu era mic, era mediu, pentru ca exista S10e la vremea lui.
    S20 in schimb e mic, pentru ca pur si simplu nu mai exista altul mai mic ca el in gama medie/de varf de la Samsung. Sau de la orice alt producator.
    Sper ca Apple sa vanda bine iPhone SE si iPhone 12 mini, altfel tendinta asta de crestere a telefoanelor de la o generatie la alta nu pare reversibila.

      (Citează)

    • S10e avea 7 mm în minus pe lungime, dar pe lățime era la fel. Mă interesează mai ales lățimea pe mine.

      M-am gândit atunci la el, dar avea doar 2 camere. Nu o să iau cel mai mic telefon, vreau totuși și alte chestiuni care poate sunt chiar mai importante decât dimensiunea.

      Asta mi-a plăcut de fapt la Samsung în 2019 și 2020. Nu sunt diferențe hardware între S10 și S10+. Anterior ei și alți producători aveau tendința să facă mai bune telefoanele “plus”.

        (Citează)

  2. Doar pe mine ma enerveaza aspect ratio-ul care e pe toate telefoanele de ceva vreme? 21:9, 18:9 etc.
    Nu mai gasesc 16:9 absolut nicaieri :O (non chinezisme)

      (Citează)

  3. Este aici un utilitar foarte fain unde poti estima dimensiunea telefoanelor
    https://www.phonearena.com/phones/size
    Mie A40 mi-a placut mai mult decat A41.

      (Citează)

  4. Mie mi se pare că odată ce ai trecut la telefon mai mare, n-ai să te întorci la unul mic. Da, pare fain când ții unul mic câteva zile în buzunar, dar când vezi că ți-e mai greu cu lucrurile cu care erai obișnuit ai să treci peste dimensiuni – că doar vrem să facem tot mai multe cu telefoanele, e cumva ciudat să vrei unul mai mic care te limitează). Asta e percepția oamenilor în general, de asta sunt numai telefoane mari.

      (Citează)

    • Am avut ocazia de 2 ori sa revin la telefoane mai mici, din motive de telefon in service sau pierdut. Cam o saptamana dureaza senzatia de claustrofobie, dupa care te adaptezi.
      Problema e si de stil de viata, si de cat folosesti telefonul. Daca ai munca de birou si il tii pe masa 12 h/zi, si ai nevoie sa-l bagi in buzunar sau intr-o geanta doar sa-l cari pana in masina, normal ca vrei unul mare, ca nu te incurca.
      Daca ai o viata cat de cat activa, inevitabil te vei lovi de momente cand o “tableta” te cam incurca in buzunar. Mai mergi pe jos, mai alergi dupa un tramvai, mai ridici piciorul sa te sui in Range Rover, te mai apleci sa te legi la sireturi si te loveste coltul telefonului drept in ovare, mai ai o sacosa intr-o mana si vrei sa folosesti telefonul fara sa o lasi jos..

        (Citează)

    • @dam167: am avut Note8 și Note9 și apoi am făcut pasul la mai mic. Cum zice Sorin, te obișnuiește repede.

        (Citează)

    • Eu am LG G6 care e fix cat un S10 și abia aștept să apară Pixel 4a sa îmi iau unul mai mic. Ador vechiul Nexus 5 pe care inca îl mai folosesc pt podcasturi.

        (Citează)

  5. Pentru nevasta-mea am luat un Galaxy A40, care e chiar mai mic. Pentru ea e ce trebuie.

      (Citează)

  6. Mihai Oprisiu

    30/09/2020 la 1:48 PM

    nu prea e mic, e mediu. mic borbim pe la 5.8

      (Citează)

  7. Ultimul telefon de dimensiuni mici a fost Sony Z3 compact, cel putin pentru mine, care nu folosesc iOS

      (Citează)

  8. Sorin:
    Am avut ocazia de 2 ori sa revin la telefoane mai mici, din motive de telefon in service sau pierdut. Cam o saptamana dureaza senzatia de claustrofobie, dupa care te adaptezi.
    Problema e si de stil de viata, si de cat folosesti telefonul. Daca ai munca de birou si il tii pe masa 12 h/zi, si ai nevoie sa-l bagi in buzunar sau intr-o geanta doar sa-l cari pana in masina, normal ca vrei unul mare, ca nu te incurca.
    Daca ai o viata cat de cat activa, inevitabil te vei lovi de momente cand o “tableta” te cam incurca in buzunar. Mai mergi pe jos, mai alergi dupa un tramvai, mai ridici piciorul sa te sui in Range Rover, te mai apleci sa te legi la sireturi si te loveste coltul telefonului drept in ovare, mai ai o sacosa intr-o mana si vrei sa folosesti telefonul fara sa o lasi jos..

    Așa e, ține de stilul de viață. Și eu m-am adaptat și intenționez să mai țin telefonul măcar 1 an (încerc să nu schimb la mai puțin de 3), dar m-am adaptat pentru că mai tot timpul am un PC sau un laptop în apropiere. Când am ceva de comunicat pe whatsapp, ceva mai mult de o frază, deja deschid laptopul. Cumpărături online fac de pe laptop, notițe scriu pe laptop. M-am obișnuit așa și probabil singurul mare avantaj pentru mine acum e bateria mică – practic încarc de 2-3 ori pe zi telefonul la un screen time de circa 2-3 h.

      (Citează)

  9. Subscriu. Dupa cum au mai zis si altii, conteaza cand il tii in buzunar, cand te misti. Sincer nu inteleg de ce majoritatea providerilor fac aproape exclusiv telefoane mari – cred ca o linie de telefoane mai micute ar avea fanii ei.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus