un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Nu înțeleg de ce mulți consideră că monarhia ar fi putut salva România

11 May 2016  ·

GÂNDURI  ·

25 comentarii

Am sărbătorit 150 de ani de la venirea regelui Carol 1 în România, moment aniversat parcă fără mare tragere de inimă de casa regală, pe fețele cărora parcă mai degrabă vedeai o atitudine de înmormântare.

Dar nu fețele lor contează. Fiind acest moment aniversar, au apărut din nou cei care spun că României i-ar fi fost mult mai bine după Revoluție dacă revenea regele Mihai la putere. Că n-ar mai fi fost corupție în țară, că am fi trăit din nou o perioadă de creștere în toate domeniile, așa cum s-a întâmplat în cea interbelică. Sunt mulți regaliști în țară, e suficient să spui “regele Mihai” pe stradă și aproape imediat îți răspunde cineva cu “hip hip ura”.

Toți acești oameni îi atribuie regelui o putere pe care nu o are. Carol, Ferdinand și restul regilor României n-au domnit ca monarhi absolutiști, ci cu un Parlament și un Guvern asemănător cu cel din zilele noastre. Regele a fost practic un președinte de stat, doar că ales pe viață și cu titlul lăsat copiilor săi și cu mai multe parade și plecăciuni. Care ar fi fost diferența?

Dacă venea Mihai ca rege după 1989, ce făcea? Curăța țara de corupți precum un supererou? La primele alegeri, n-ar mai fi votat lumea tot cu FSN, PSDN, PNL și restul? Poate că Iliescu n-ar fi fost președinte, dar ar fi fost prim-ministru, iar într-o moharhie parlamentară primul ministru conduce de fapt țara, după cum puteți observa în Marea Britanie, Spania și restul țărilor europene monarhii.

Monarhia presupune că în fruntea țării se află un om incoruptibil pentru că are deja palate, avere, respect și onoare. Este, însă, doar un om legat de niște legi stricte, într-o țară condusă cu un Parlament și Guvern ce fac și aplică legile, regele având doar rol consultativ sau figurativ. Ca și Iohannis, și-ar fi exprimat îngrijorarea pentru situațiile din țară, dar măcar în sistemul curent la 5 ani vine alt om și face asta, nu-l asculți pe același rege timp de 30-40 de ani.

Mai ales că, după un timp, te întrebi ce-l face special pe acel om de are palate, servitori și viață bună, el și copiii săi, doar pentru că acum 150 de ani o rudă a stat pe tron? Încă mai credem în sânge albastru?

Cum ar fi putut regele să împiedice ascensiunea unui Dragnea, Tăriceanu, Băsescu, Udrea, Ghiță șamd într-un sistem foarte asemănător cu cel de acum? Că doar nu-i provoca la duel și-i elimina, unul câte unul, ca-n Cei Trei Muschetari. E o monarhie parlamentară constituțională, nu Game of Thrones.

Doi la mână, cei ce cred că perioada domniei casei Hohenzollern a fost lapte și miere pentru omul de rând poate ar trebui să citească niște istorie, dar din aia reală, nu din cea despre care zice Eftimie aici. Corupție era și atunci, multă, fenomenul de “baroni locali” fiind mai de amploare decât acum pentru că venea pe fondul ideii de “nobilime căreia i se cuvine” și a lipsei de informare și de educație. Acestor oameni li s-au adăugat marii industriași și marii negustori care tocmai atunci înfloreau și la noi.

Sau poate ați uitat de răscoala de la 1907?

În concluzie, regalitatea n-a făcut mare lucru pentru omul de rând, iar tocmai asta speră cei care vor acum o monarhie. În opinia mea, însăși ideea de monarhie este legată de nobilime, sânge albastru și apartenență la cea mai înaltă clasă socială, o zonă în care nu te poți identifica și cu omul de rând. În general vorbind, în întreaga istorie europeană monarhii au aruncat câte un covrig țăranilor doar atunci când acestora le ajusese cuțitul la os.

Sigur, a fost o perioadă bună pentru România, dar generată nu musai de genialitatea casei Hohenzollern, ci ajutată și de contextul internațional: Imperiul Otoman căzuse sub propria degradare și presiunea altor mari imperii, Imperiul Austro-Ungar la fel, Europa era în reorganizare, revoluția industrială ajunsese și la noi.

Toate țările au crescut atunci. Și în multe dintre ele cei de la conducere n-au reușit să oprească creșterea ulterioară a fascismului, iar multe țări au căzut la Al Doilea Război Mondial, România included.

Nu în ultimul rând, fostul rege Mihai pare cam plăpând, să zicem. Nu acum la bătrânețe, așa a fost mai mereu. În condițiile de mai sus, eu n-am putut vedea niciodată în domnia sa omul care să ghideze cu adevărat țara, care să urle tare de pe tron (pentru că mai mult nu i-ar fi permis constituția) la semnalarea neregulilor și a corupției. Am fi avut mai multe parade și mai multe bârfe în ziare, că-i mai numeroasă familia. Dacă alții văd altceva în fostul rege Mihai, eu nu înțeleg de ce.

    25 comentarii

  1. personal stiu mai multi care cred ca pe timpul lui Ceausescu era mai bine…asta cu monarhia mi se pare un trend hispsteresc, pana acu vreo cativa ani nu am auzit de monarhie

      (Citează)

  2. Astia cu monarhia sunt cei care au pus prea multa baza in orele de istorie si au auzit numai legendele. Nu, nordicii nu sunt unde sunt pentru ca au monarhie. La fel si pentru englezi. Sunt acolo pentru ca au o alta mentalitate ca societate. La ei monarhia este doar un apendice benign ramas din aplecarea lor spre conservatorismul politic.

      (Citează)

  3. adica regalitatea ar fi pastorit la fel strasnic coruptii ca nea Ilici? ar fi dat la fel de multe pomeni? greu de crezut. nu vom sti nicodata.

      (Citează)

  4. Apropo de coruptia de atunci, citate din ziar de pe vremea lui Eminescu… enjoy
    http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Mihai+Eminescu&d=ziarul+%22Timpul%22

      (Citează)

  5. Mai ales că, după un timp, te întrebi ce-l face special pe acel om de are palate, servitori și viață bună, el și copiii săi, doar pentru că acum 150 de ani o rudă a stat pe tron?

    Pana la urma la asta se reduce totul. Ce il face special pe acel om? De ce trebuie unul fara nicio calitate, care nu a fost ales de nimeni sa ne conduca 40-50 de ani? Si presupunand ca fostul rege Mihai ar fi cel mai pregatit, ce te faci daca cei ce ar urma sunt varza.

      (Citează)

    • Calitățile alea ar trebui dovedite prin muncă, campanie electorală șamd. În monarhie, ajungi pe tron pentru că tac-tu a fost rege. Poți fi și loază drogată, nu contează, e dreptul tău ereditar.

        (Citează)

  6. Pai si daca il alegem o data la patru sau cinci ani… care e diferenta? Ce au putut face presedintii de pina acum? Diferenta ma gindesc ca ar fi fost calitatea oamenilor, ca Iliescu si Constantinescu mi se par mult sub Mihai, cind te uiti ce au pastorit si cum s-au impus. Johannis e prea devreme sa spun, desi.. e clar in ce directie merge, iar Basescu isi toarna singur rahat peste mostenire (ai fi spus ca uite, justitia a facut cel mai mare progres in timpul lui, cine stie cit o fi fost meritul lui).

      (Citează)

  7. Simplu, e greu de crezut ca se poate a avea o guvernare mai proasta ca cea din ultimii 25 de ani.

      (Citează)

    • Da, niște guvernări așa proaste că totuși suntem în UE și NATO cu un PIB pe cap de locuitor la care ar visa literalmente 5 miliarde de oameni de pe planetă.

        (Citează)

    • Nea caisa, cand mergi la mare si te aduce valul mai la tarm, nu e chiar meritul tau de inotator de performanta care esti.

        (Citează)

  8. hai sa o lamurim odata pt totdeauna asta cu regele Mihai.

    In general un rege n-are asa multe griji, dar cateva tot are. Una din ele este sa aiba grija de viitorul casei sale.

    Ori ex-regele Mihai i-a dat cu flit si acesteia. Si-a maritat fetele cu
    – un actor securist de mana 14
    – un texan batran care organiza lupte ilegale de cocosi.

    Iar de educatie, nu si-a dat nici macar osteneala sa le invete romaneste. Bataie de joc maxima fata de propria Casa Regala. Nici comunistii daca vroiau sa isi bata joc de casa regala nu reuseau asa de bine.

    Casa de Hohenzollern judecandu-l pe Mihai in consiliul lor a tras concluzia, in 2011 , ca acesta le pateaza blazonul, si i-au retras dreptul de a se mai numi de Hohenzollern. I s-a dat doar posibilitatea sa demisioneze onorabil, ca sa nu fie dat afara. De atunci s-a schimbat, isi spune de Romania.

    Cu alte cuvinte, actuala ramura cu Mihai cu tot e considerata degenerata de catre Hohenzollernii autentici.

    Care altfel exista bine-mersi si sunt niste nemti pragmatici, implicati in egala masura in industrie (fabrici de cherestea sau gen, daca imi amintesc corect) si conducerea landului respectiv, unde sunt respectati in continuare.

    Deci daca am vrea un rege care sa ne ajute cu ceva, mai curand am avea sanse sa ne adresam iar casei de Hohenzollern decat cu Mihai.

      (Citează)

    • Casa Regală, prin vocea Regelui Mihai, a anunțat că rupe legăturile dinastice cu Casa de Hohenzollern.

      Cu alte cuvinte, i-a lăsat în off-side (deci nu vor mai putea avea vreodată pretenții regale în România) pe următorii: Prințul Alexander de Hohenzollern, Prințul Albrecht de Hohenzollern, Prințul Ferdinand de Hohenzollern, Prințul Aloys de Hohenzollern, Prințul Fidelis de Hohenzollern, Prințul Johann-Georg de Hohenzollern, Prințul Carl Christian de Hohenzollern, Prințul Nicolas de Hohenzollern, Prințul Hubertus de Hohenzollern, Prințul Ferfried de Hohenzollern, Prințul Meinrad de Hohenzollern, Prințul Carl Alexander de Hohenzollern, Prințul Carlos Patrick de Hohenzollern.

      În acest moment, cum de altfel era și normal, Regele e unul, Regele Mihai, iar posibilii urmași la tron sînt, în ordine, fiicele-sale: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia, Maria.

      kmkz.ro

        (Citează)

    • Prin referendum putem aduce din nou monarhie in Romania, cum am facut si prima data de fapt. Dar eu as aduce pe unul din aia mici ai lui Diana, astia din Austria s-au prostit la a doua generatie de Romania.

        (Citează)

  9. asta cu monarhia e ca epoca lu Ceasca pentru unu care s-a nascut dupa 89.. O fi bine, o fi rau.. depinde pe cine intrebi. Oricum iti trebuie doctorat in istorie ca sa poti vorbi in cunostinta de cauza.

    In ceea ce ma priveste, asa ignorant cum sunt, nu m-as fali prea tare cu Casa Regala dupa ultimele semnale si nu ma refer neaparat la dezmostenirea Principelui Nicolae cat mai ales la pozitia asumata la puciul constitutionalo-parlamentar din 2012, facut de comunistii din USL.

      (Citează)

  10. Bre sunt multe lucruri pe care nu le intelegi si devine tot mai clar pentru ca ai inceput sa postezi regulat despre ele. O idee buna ar fi sa te limitezi pe blog la lucrurile alea pe care le intelegi si pentru care esti apreciat ca daca ne apucam sa-ti explicam toate alea se muta blogul in comentarii si trebuie sa incepi sa ne dai salarii. In plus exista riscul ca lumea sa creada ca asta cu “nu inteleg” e doar o expresie si sa ia de bune toate prostiile bolduite pe care le postezi și e pacat.

    Bineinteles asta e doar o idee si sugestie personala, e treaba ta ce vrei sa intelegi

      (Citează)

  11. Oamenii se gandesc cu romantism la vremurile de demult si le infloresc realitatea. Regele Mihai a fost intotdeauna slab si manipulabil, a se vedea impotenta sa in fata comunistilor sau a tatalui sau de s-a ajuns sa se mosteneasca tronul din fiu in tata.

    Oamenii de asemenea sunt prosti sau nu cunosc trasaturile negative ale regalitatii, cat de corupt era Carol al II-lea, cum organiza partide de poker la care cei dornici sa fie vazuti bine pierdeau intentionat.

      (Citează)

  12. “Nu înțeleg de ce mulți consideră că monarhia ar fi putut salva România” : Pt ca DIPLOMATIE; e ceea ce noi nu avem nicaieri.

      (Citează)

  13. In primul rand, in perioada respectiva, existau doar 2 mari partide, nu ca azi cand orice 3 oameni pot sa creeze un partid cand ies noaptea la o bere. Si atunci alegerile ar fi fost diferite. Nu se mai fragmenta toata dreapta in o suta de partide si candidati, astfel incat majoritatea voturilor sa se duca la reprezentantul stangii.
    In al doilea rand, puterea regelui in Romania era diferita fata de ceea ce vezi acum in statele europene monarhice. Avea mult mai multa putere de decizie. Si sa nu uitam ca Romania Mare s-a datorat geniului unor regi care au optat sa intre in razboi impotriva tarii natale, in beneficiul tarii pe care o conduceau.

    Sunt complet de acord ca in conditiile politice actuale, sa reinstaurezi monarhia in Romania nu are sens, dar hai sa incercam sa nu minimizam efectele pozitive ale monarhiei romanesti din perioada ante / interbelica.

      (Citează)

  14. În acest moment, cum de altfel era și normal, Regele e unul, Regele Mihai, iar posibilii urmași la tron sînt, în ordine, fiicele-sale: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia, Maria.

    Nick:
    În acest moment, cum de altfel era și normal, Regele e unul, Regele Mihai, iar posibilii urmași la tron sînt, în ordine, fiicele-sale: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia, Maria.

    Gresit. Intrucat Carol al II-lea a mai avut un fiu (recunoscut legitim ca fiind primul nascut): Carol Mircea Lambrino (decedat in 2006), deci fiul lui, Paul Lambrino este mostenitorul Casei Regale.

      (Citează)

  15. Monarhia este un sistem perimat, credeam ca am stabilit acest lucru încă din 1789.

      (Citează)

    • Green:
      Monarhia este un sistem perimat, credeam ca am stabilit acest lucru încă din 1789.

      E la fel de perimat ca si democratia. Toate tipurile de guvernare decad, unele mai rapid decat altele, Regimurile dictatoriale/autoritare se duc pe copca cel mai repede i general, iar pe termen scurt au cele mai bune rezultate. restul se duc pe copca mai incet. Cred ca in principiu succesul e dat prin coerenta si rigoare, precum si de intelegerea avantajelor si profitarea de ele. E Irelevant ca e democratie sau monarhie. De fapt democratia prezidentiala cred ca e un dezavantaj intrucat inseamna schimbarea abordarii dupa maxim 8 ani ( in medie), cele parlamentare au sansa de coerenta pe termen lung. Daca schimbi placa la fiecare la perioade intre 4 si 10 ani nu prea faci mare lucru. De fapt nu reusesti sa dai coerenta unei directii, schimbi directia precum un capitan de vas beat.
      Monarhiile constitutionale se aseamana intrucatva cu democratiile parlamentare. Germania e democratie parlamentara. UK e monarhie constitutionala.
      Nu e nimic nou sub soare din anitchitate pana acum privind regimurile politice. Esential sunt 3 tipuri: democratie, aristocratie, monarhie. Ele degenereaza toate in olocratie, oligarhie si tiranie.
      Desi in viata reala ele sunt diverse mixuri, ce includ si modelul economic si social totusi ele degenereaza. Unele mai mult, altele mai putin.
      Totusi nu cred ca e oportun sa ne intoarcem la monarhie, optiunea mea e democratie parlamentara.
      Problema cea mai mare este insa ca desi pestele se impute de la cap, el se curata de la coada. Cu alte cuvinte pentru a schimba ceva semnificativ trebuie reformat poporul, nu conducatorii. Sistemul invers, de schimbare a poporului de catre un conducator mesianic, nu functioneaza.

      1789? Presupun ca nu ai citi Tocqueville – Despre vechiul regim si revolutie.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus