un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Despre branduri în 2012 – partea 1

26 Dec 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

6 comentarii

digg_oatmealÎn lista de mai jos am analizat câteva companii/branduri de care eu unul mă “lovesc” zilnic și le-am dat verdicte pentru ce-au făcut în anul 2012. Au fost trei posibilități, anume “plus” pentru bine, “minus” pentru rău și “meh” pentru nimic special de raportat.

Contribuiți sau contraziceți-mă în comentarii, iar în alte articole viitoare revin cu alte branduri.

GOOGLE – meh

Google nu mi-a arătat nimic notabil în 2012. Android a mers pe calea lui, Gmail n-a adus nimic nou, Google+ nu m-a impresionat, Drive-ul nu m-a prins precum concurența lui, Chrome a pompat versiune după versiune…
Nu țin minte ceva crucial de la Google în acest an, vreo modificare importantă, vreun upgrade bun la serviciile lor “veșnic în beta”.

SAMSUNG – plus

Cu singuranță a fost anul Samsung, chiar dacă anul trecut poate am zis același lucru și îl vom zice și la final de 2013. Așa arată o companie care se înscrie pe o tendință sănătoasă de creștere.

Galaxy S III a fost vedeta anului, Note II este un alt model excelent, tableta Note la fel. Între ele, o multitudine de dispozitive pentru toate buzunarele. La un televizor Samsung cred că visează toată lumea, iar ultrabookurile noi arată grozav, ba chiar au plusat și cu SSD-uri, mirrorless-uri și Galaxy Camera.

Nu poți cere mai multe de la o companie. Poate doar să facă prețurile mai accesibile, dar asta e o utopie.

HTC – meh

HTC a avut un început bun de an, anunțând încă din februarie noua serie One. În sfârșit se părea că au înțeles care-i drumul de urmat către succes.

Apoi au urmat 10 luni fără nimic special. Fără căști Beats în pachetul telefoanelor, deși le-ar fi dat un avantaj imens pe piață, acest brand fiind foarte dorit, cu o vânzare sub așteptări a seriei One, cu modele slabe, entry și medium-level lansate în restul anului.

Începutul a fost bun, dar urmarea slabă echilibrează balanța și îi aduce doar un “meh”. Am speranțe mari pentru la anul, sunt foarte mulțumit de One X-ul meu și sper să vină cu o nouă generație la fel de bună.

EVOMAG – plus

Eu zic că a fost un an bun pentru Evomag. Deși încă la distanță mare în urma eMAG-ului și tot cu același site destul de aglomerat și stufos, mie mi-a plăcut evoluția Evomag din 2012 și de fapt ea se cunoaște și în cifre. De Black Friday, după marile magazine “offline” gen Altex, Flanco, Domo, urmează în topul vânzărilor Evomag, înaintea altora precum PC Garage, Clickshop, Azerty și restul.

Adăugați la asta un showroom nou și mai mare, plus adusul rapid de diverse modele noi de telefoane și tablete, și iese un “plus” de la mine.

SONY – meh

N-am reținut nimic de la Sony în 2012. Laptopurile sunt ok, dar nu ceva uimitor, aparatele foto la fel, televizoarele nu mai au atractivitatea de altădată, un nou Playstation nu se știe când apare, iar Vita are dificultăți în a intra pe o piață unde toată lumea se joacă pe tablete. Mai mult noroc la anul!

FACEBOOK – minus

Facebook nu m-a deranjat prin introducerea Timeline, cum poate v-ați aștepta, ci prin lipsa de hotărâre în ceea ce privește interfața și monetizarea serviciului. Adică ok, trebuie să facă și ei bani, că nu mă aștept să-mi ofere ditamai rețeaua socială pe gratis, din bunătatea inimii. Dar să se decidă odată cum fac asta și să treacă la treabă. Reclame în feed? OK. Posturi sponsorizate, indiferent că urmăresc sau nu respectivul brand? OK.

Doar să o stabilească, să o știm și noi și gata, să o lăsăm să fie. Schimbările zilnice, modificările continue mai degrabă mă enervează. Adăugați la asta și continua modificare a interfeței, a albumelor, a zonei de mesaje, a timeline-ului, a butoanelor de Like, de parcă ar concedia și angaja noi oameni în fiecare zi în departamentul “interfață”. Toate modificările mici și dese mai degrabă m-au enervat.

La toate acestea se adaugă toate problemele vechi nerezolvate. Search-ul nu există, nici măcar prin propriile tale mesaje, sunt zeci de pagini identice pentru orice brand, setările de privacy sunt neintuitive. Până când?

foto via The Oatmeal

    6 comentarii

  1. Sony a scos cateva telefoane bune. Practic s-au reinventat dupa ruperea de Ericsson. Xperia S e un telefon excelent si au mai scos cateva modele interesante. Din pacate au preluat si ei modelul Samsung si au scos toate literele alfabetului, nu stiu ce vor mai face la anul.

      (Citează)

  2. lol, da. sony au cumpărat partea ericsson şi au inceput să facă telefoane. nu mai zic de lansarea a37, a57, a99 şi cele mai bune mirrorless.

      (Citează)

    • La mirrorless-uri moderne Sony sunt pionieri, dar modelele scoase pana acum sunt pentru incepatori, mai greu de utilizat de cei care butonează des la fiecare scena pentru a schimba parametrii principali. NEX-6 si NEX-7 sunt prea de curand pe piata ca sa-mi schimbe opinia, poate in 2013. Momentan chiar si in Japonia Olympus are cota majoritara de piata si pe buna dreptate.
      SLT-urile nu m-au impresionat. Au fost inventate de Canon prin 1960, dar n-au prins pana acum dintr-un motiv bun: oglinda face ca doar 70% din lumina sa ajunga la senzor, ceea ce ii scade performantele in lumina slaba. Ramane de vazut pentru anul urmator daca vor avea succes sau nu.

        (Citează)

  3. La FB adauga inca un minus pentru cel mai prost API pentru multitudinea de butoane tot introduse.

      (Citează)

  4. fă-ţi un favor şi scoate-ţi din cap aia cu “au fost inventat in anii 60 de canon”. n-are a face.

    şi tot nu iti merge favinconul şi nici mailurile de anunţare a comentariilor.

      (Citează)

  5. O sa ajung sa cred ca evomag a functionat de Black Friday..

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus