Ieri a fost anunţată lansarea noului forum de discuţii al Vodafone, făcut chiar pe site-ul oficial la adresa forum.vodafone.ro.

Nu pot să nu spun cât de mult apreciez felul în care Vodafone îşi face simţită prezenţa în online, activitatea lor putând fi oricând un model pentru orice alte companie ce oferă servicii către publicul larg.

De exemplu acum ceva vreme au lansat contul de Twitter @vodafonebuzz prin care oferă suport tehnic şi comercial şi anunţă noutăţi direct pe net, pe Twitter. Din acea zi, eu am folosit doar Twitterul pentru a dialoga cu cine-o fi în spatele contului respectiv şi am primit mereu ajutor rapid şi precis în rezolvarea unor probleme sau clarificarea unor situaţii din abonamentul pe care-l am. Nu pot să vă spun ce mă bucur că am scăpat de robotul telefonic şi misterul meniurilor sale. Ceva mai târziu, tot Vodafone anunța că are oameni dedicați angajați pentru a răspunde discuțiilor ce apar pe forumurile gigantice Computer Games și Softpedia.

Acum apare acest forum oficial Vodafone. Are secţiune despre serviciile Vodafone, discutându-se despre abonamente, Internet sau telefoane, are o zonă de discuţii despre marii producători de terminale, o zonă de “comunitate” și alte câteva pe care le puteți descoperi singuri.

V-am spus deja că mă enervează faptul că dimineaţa văd numai orori, crime şi tragedii la ştirile cu care îmi încep ziua. Decizia televiziunilor de a transmite numai astfel de tragedii mi se pare greu de explicat, dar e treaba lor, iar eu pot alege dacă mă uit sau nu.

Altceva ce nu înţeleg este titlul ştirilor de pe site-uri precum Realitatea.net, StirileProTV.ro şi Antena3.ro. Titlurile sunt mereu misterioase, făcute nu să-ţi transmită chiar din acele câteva cuvinte o informaţie, ci doar să te atragă să deschizi ştirea şi să le faci o vizualizare în plus pe site. Chestia asta mi se pare o lipsă totală de respect pentru cititor şi de fapt dovedeşte că accentul nu se pune pe fidelizarea vizitatorilor şi pe informarea lor rapidă şi eficientă, ci doar pe creşterea artificială a unor statistici.

Exemple notate de mine în ultima perioadă:
Atenţie, şoferi! O stradă din Bucureşti se închide doi ani. VEZI DE CÂND – titlul corect, eficient, ar fi fost “Str. Valea Ialomiței se închide pentru doi ani începând cu 30 ian”
“Ce ţară de lângă România este la doar un pas de colaps” – titlul corect ar fi fost “Ucraina are dificultăţi financiare”
“VEZI AICI Drama prin care trece Mihaela Borcea” – titlul corect ar fi fost “Mihaela Borcea este în pericol de a pierde sarcina”
“Ce consecinţe va avea furtuna magnetică ce se îndreaptă spre Terra” – titlul corect ar fi fost “Furtuna magnetică amenință sateliţii, avioanele şi reţeaua electrică”
“VEZI AICI ce va păţi militarul-protestatar Alexandru Gheorghe” – titlul corect ar fi fost “Militarul protestatar riscă retrogradarea şi demiterea din aviaţie“.

Pe TravelGirls.ro aflu nişte motive bune pentru a călători iarna. Puteţi intui câteva din ele, precum preţuri mai mici extra-sezon, atmosfera de Crăciun, schi sau mai puţini turişti.

Eu n-am gândit niciodată aşa. Dacă aş putea, iarna n-aş merge nicăieri (ci, probabil, aş hiberna). Mereu am spus că sezonul propice pentru vizite începe prin luna mai şi se termină în septembrie-octombrie. Între aceste luni ai ocazia să vezi frumoasele oraşe străine sau natura extraordinară la modul cel mai plăcut: curate, decorate cu flori şi cu copacii înfrunziţi. În plus, eşti îmbrăcat mai lejer şi deci întreaga călătorie este mai plăcută, te poti holba la domnișoare pe stradă și parcă în general apreciezi un loc în momentul său de maxim.

Eu cred că și în țările nordice, alea mereu acoperite de zăpadă, m-aș duce tot vara. Adică măcar să fie -3 grade, nu -25.

TripAdvisor a ales cele mai bune hoteluri şi cele mai bune destinaţii turistice bazat pe voturile utilizatorilor. În ordine, cele mai bune destinaţii sunt Cape Town, Sydney şi Machu Pichu, cele mai bune hoteluri sunt unele șmechere din Belize şi Grecia, iar cele mai bune plaje sunt în insulele Turks & Caicos, Filipine şi Aruba. Citiţi articolul pentru denumiri exacte şi pentru clasamente cu multe poziţii.

Eu doar stau şi mă întreb dacă vreodată în viaţa voi ajunge în Belize, Turks & Caicos, Aruba şi alte asemenea locuri exotice. Nu cer la acelaşi hotel de lux, dar măcar să văd cu ochii mei acele locuri.

Simt că majoritatea oamenilor cred că guvernanţii incompetenţi nu au un impact real în viaţa noastră de zi cu zi. “Ăia sunt corupţi, fură, chiulesc, bagă pile… dar eu mâine tot la munca mă duc şi tot acelaşi lucru fac, indiferent că ne conduce Boc sau Hop”.

Faptul că la vârf (şi în jos) se fură nu este conştientizat prin adevăratul său impact pentru că în ziua de salariu tu încasezi leafa scrisă în contract, nu? Adică unii fură, dar parcă nu chiar din banii tăi, pentru că uite, tu în buzunar ai fix cât trebuie. “Nu ştiu mă, nu votez, nu mă interesează, eu îmi văd de treaba mea şi câştig pe măsura muncii”.

Raţionamentul acesta este adevărat, dar nu se poate aplica la orice. Da, salariul ţi-l negociezi cu patronul, nu cu Boc, dar din păcate multe, multe aspecte ale vieţii cotidiene îţi sunt decise de competența sau de rea-voința în cadrul celor ce conduc ţara.

Ieri am dat o fugă până la Mioveni. Am parcurs cei 115 km de autostradă în mai puţin de o oră, că am ţinut-o cam la 140 km/h. Mi s-a părut că am ajuns foarte rapid, că aşa e pe autostradă, arzi kilometri câte doi pe minut. Undeva aproape de Piteşti erau alte indicatoare spre alte localităţi, cea mai mare distanţă fiind până la Nădlac, 488 km. “488 km?”, m-am gândit. Păi în regim de autostradă s-ar face în 4 ore, ba chiar mai puţin dacă o calci fără a depăşi o limită decentă.

În imaginea alăturată este o bere englezească Spitfire luată recent din Bucureşti. Eticheta o descrie ca fiind “Kentish ale”, este roşcată, un pic amară, dar pe total o bere bună.

Motivul pentru care am cumpărat-o acum şi o beau cu atâta plăcere este pentru că-mi aduce aminte de Londra. Era anul 2007, era prima mea vizită în Londra şi ţin minte şi acum entuziasmul cu care descopeream fiecare minunăţie a acestui oraş magnific. Ţin minte cele trei ore petrecute într-un trafic infernal pentru a intra în City venind dinspre periferia Croydon, dar pentru mine fiecare magazin de pe stradă şi fiecare trecător erau ceva nou de privit şi analizat. Ţin minte acel sentiment pe care doar adrenalina ţi-l poate da în momentele în care la tot pasul găseşti ceva extraordinar şi după fiecare colţ de stradă descoperi ceva frumos și unic, astfel încât suma lor ajunge la o valoare ce nu poate fi depăşită de nimic altceva.

Şi da, văzusem pe atunci o mare parte din Europa şi credeam că Parisul este un oraş ce nu poate fi uşor egalat. Londra (încă din acele ore scurte şi apoi reconfirmata părerea în anii ulterior de alte două ori) mi s-a părut însă a fi oraşul suprem, atât de variat şi de întins şi de complex încât nu doar că depăşea tot ceea ce văzusem până atunci, dar este atât de sus deasupra lor încât comparaţiile nu-şi au rostul. Iar astăzi, în 2012, după multe alte locuri minunate văzute, nu mi-am schimbat părerea ci doar mi-am reconfirmat-o de fiecare dată.

Ca să mă întorc la povestea cu Spitfire, după câteva ore de mers prin Londra şi exclamat un şir lung de “wow, omfg” şi alte asemenea interjecţii, după ce văzusem cu ochii mei bulevardele Fleet Street şi The Strand, după ce stătusem în mijlocul podului Westminster ca să admir Parlamentul şi pe sub mine trecea, lată cât toată zilele, Tamisa despre care până atunci citisem doar în cărţi, după parcul St James şi Harrods şi Mayfield, omul care ne făcea turul de oraş m-a dus şi într-un pub englezesc.

Nu ştiu dacă sunteţi familiarizaţi cu termenul de downshifting, adică să treci într-o treaptă inferioară de viteză, dar nu maşina, ci chiar viaţa ta.

Downshifting-ul presupune întoarcerea la o viaţă mai liniştită, mai calmă, mai fericită prin eliminarea a cât mai multe surse de stres cotidian. Înseamnă să încerci să scapi din această capcană a vieţii pe care o impune societatea modernă omului obişnuit, adică viaţa în care doar munceşti tot mai mult şi mai greu, cu mai mult stres şi mai multe responsabilităţi, în această cursă nebună de a câştiga mai mulţi bani şi de a avansa mai sus în carieră.

Este o capcană în care oricine poate cădea uşor. Poate că aşa eşti învăţat, să munceşti din greu. Poate că eşti incompetent şi atunci fiecare zi de muncă ţi se pare o corvoadă, fiecare sarcină este un chin şi un adevărat puzzle ce trebuie rezolvat, iar stresul care se acumulează este covârşitor. Poate că pur şi simplu îţi place viaţa bună şi angajatorul te-a prins în braţele acestei capcane, când vrei mai mulţi bani, o maşină mai bună, o casă mai mare şi singura metodă de a le obţine este de a munci mai mult şi până mai târziu decât o făceai înainte.

Downshifting-ul spune că întâi trebuie să te gândeşti dacă merită totul. Dacă ai nevoie de toate acestea. Nu cumva îţi lipseşte timpul liber? Nu cumva câştigi mulţi bani, dar nu apuci să te bucuri de ei? Nu cumva termini munca doar ca să ajungi acasă şi să deschizi din nou laptopul pentru a te gândi la alte planuri şi strategii? Aşa că reduci turaţia.

Nu ştiu data precisă la care ProTV a început să cenzureze violența din filmele pe care le difuzează, dar eu am observat asta acum câteva luni. Pur şi simplu au tăiat din filme scenele violente, cu sânge, omorurile, împuşcăturile “cu zeamă” şi orice fază dură.

În principiu sunt de acord cu asta. Ţin minte că prin anii 90 toate filmele pe care le vedeam pe casete video erau pline de gâturi rupte sau tăiate cu cuţitul şi prezentat în detaliu cum iese sângele din ăia. Violenta gratuită.

Dar ce te faci cu filmele care sunt astfel făcute? Care nu vor să fie neapărat violente, ci doar “realiste”? Ieri am văzut o parte din Braveheart, cu Mel Gibson, şi filmul avea o grămadă de scene cenzurate. De fapt, când spun că am văzut o parte nu mă refer că am deschis prea târziu televizorul, ci că o mare parte pur şi simplu n-au mai difuzat-o prin acele tăieri mici şi repetate.

Acum câteva zile a fost Expendables. Un film bun, făcut special pentru împuşcături, bătăi şi sânge. Ţin minte faza de final când Stallone scoate pistolul şi trage spre cineva, apoi ProTV-ul a cenzurat gloanţele ce-l ciuruiau pe respectivul şi deci într-o scenă se scotea pistolul şi în următoarea imagine omul rău era deja mort şi prăbuşit la pământ. Au mai fost şi alte filme cenzurate la fel.

Nu mai sunt copil, pot să mă uit la un film violent. Mai mult, există un sistem de evaluare a filmelor cu A.P. 12 – A.P. 18. Marchează-l cum trebuie şi dă-l întreg la televizor, pasează problema copiilor uşor de impresionat către părinţii acestora, care ar trebui să fie pe fază şi să nu-i lase să se uite la scenele violente. Nu răpi bucuria vizionarii filmului tuturor telespectatorilor, indiferent de vârstă.

Probabil că va veni o perioadă în care ProTV-ul va transmite din nou filme precum Patimile lui Cristos sau Apocalypto, plus deja celebrele şi violentele Predator 2, Eliberatorul sau alte “capodopere” cu Stallone, Van Damme şi alţi eroi din tinereţea noastră. Ce-o să facă atunci, vor transmite în 25 de minute un film de 90 de minute?

Probabil că civilizaţia noastră chiar este un loc groaznic din moment ce nu prea mai poţi găsi ceva fabricat pe scară largă şi care să nu includă sclavie, abuzuri şi nedreptăţi. Zilele trecute citeam despre fabricile chinezeşti unde se asamblează iPhone-uri şi condiţiile inumane de acolo. Mai demult observam că pentru cafea există un simbol aplicat pe pachete şi care înseamnă “Fairtrade”, adică produse fabricate legal, fără sclavie şi abuzuri. Concluzia imediată a fost “dar celelalte 95% dintre mărci… cum se fabrică?”

Ciocolata nu face excepţie, ne zice CNN. Munca pe plantaţiile de cacao din Africa, acolo unde începe totul, se face şi prin sclavie şi cu copii şi în condiţii sub limita decenței. Cine ar fi crezut că un produs atât de banal şi de nevinovat precum ciocolata poate ascunde astfel de probleme?

Eu am o teorie. Vedeţi, lumea se agită cu diamantele şi aurul extras aiurea şi sclavia de acolo. În general lumea se agită cu tot felul de produse a căror industrie poate fi uşor condamnată deoarece nu este una pentru marea masă a oamenilor. Câţi îşi permit diamante sau aur? La o adică poţi susţine să se închidă sau să se reformeze totul, deoarece tu oricum nu aveai parte de acele produse şi e mult mai uşor să nu “vrei” ceva ce oricum n-ai fi putut obţine.

Cafeaua şi ciocolată sunt însă alte lucruri, nu? Cine ar putea trăi fără ele? Aşa că ne facem că nu auzim, că nu ştim, că nu ne pasă, iar singurul mod prin care se atrage atenţia asupra acestor practici ce nu fac cinste omenirii din secolul 21 este micuţul logo Fairtrade pus la baza unui pachet de cafea Starbucks sau a unei tablete de ciocolată.