un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Acum 99 de ani, România se pregătea de cel mai bun an al său

1 Dec 2017  ·

GÂNDURI  ·

27 comentarii

Acum 99 de ani, Europa era un loc foarte diferit, cufundată în cel mai mare război de până atunci, unul suficient de amplu încât s-a desfășurat și pe alte continente, că nu degeaba i se spune mondial.

România urma să intre în anul Marii Uniri, cea pe care o aniversăm acum, când suprafața și populația urmau să se dubleze, deschizând cea mai bună perioadă a țării noastre. Dacă aveți timp, citiți mai multe articole despre cum s-a desfășurat totul, e o poveste interesantă.

De exemplu, mulți români consideră că Marea Unire a venit ca urmare a campaniei de succes a România în primul război mondial, dar cred că trebuie să fim conștienți că am avut și foarte, foarte mult noroc. Noi am intrat în război în 1916, de partea Antantei și, după un început bun, am rămas izolați după ce Imperiul Rus a căzut din interior, iar Bulgaria a atacat dinspre sud. Da, acum 100 de ani eram în război cu Bulgaria.

Dinspre Transilvania avansau spre noi Puterile Centrale, care la începutul anului 1918 somează România să încheie pace. Bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz au fost defensive, victorii importante pentru menținerea unității naționale și negocierea unei păci în locul unei ocupații totale. Condițiile păcii erau foarte dure, Dobrogea urma să fie cedată în totalitate Bulgariei, iar negocierile se vor întinde pe mai multe luni.

Problemele interne ale Imperiului Rus (unde Lenin preia în cele din urmă puterea) fac însă ca, în aprilie 1918, Basarabia să se unească la România. O lună mai târziu se semnează pacea cu Puterile Centrale, pierdem Dobrogea și ceva teritoriu în Carpați. Războiul, însă, este câștigat de Antanta și SUA, așa că prevederile acelei păci sunt anulate, iar finalul războiului găsește România de partea învingătorilor.

Aici este norocul de care spuneam. Câteva luni în plus sau în minus, câteva bătălii cu altă soartă pe frontul de vest sau poate dacă Lusitania n-ar fi fost scufundată în Atlantic de un submarin nemțesc, și țara noastră ar fi pierdut teren, în loc să-l câștige în cele din urmă.

Mi se pare că această constatare are o morală bună: te poți bate în piept cât vrei pe noțiuni de suveranitate și “fac ce vreau în țara mea”, cum se întâmplă în zilele de astăzi, dar soarta unei națiuni depinde puternic de acțiunile aliaților săi și de cât de puternice sunt acele alianțe.

În octombrie și noiembrie oficialități din Bucovina fac demersurile necesare pentru a cere și obține unirea cu România. În decembrie, ultima bucată, Transilvania, se alătură României Mari.

Țara arată ca mai jos, națiunea română la momentul ei de maxim, având și Republica Moldova de astăzi, ba chiar și Bucovina și Buceagul ce astăzi sunt ale Ucrainei, plus Cadrilaterul, județe aflate acum în Bulgaria.

Regiunile României
CC BY-SA 3.0, Link

Al doilea război mondial avea să o distrugă. Colosului URSS nu i-a putut sta nimic în cale, au luat teritoriile din nord-est după bunul plac. Germania a luat din nou Transilvania, noroc că au fost înfrânți și am luat-o înapoi (sau primit-o înapoi, cum vreți să-i spuneți). Păcat de Cadrilater, care prin 1940 a trecut la bulgari sub presiunea naziștilor și acolo a rămas.

Puteți citi mai multe:

Păcat că, 99 de ani mai târziu și intrând în anul ce va sărbători un secol de România formată din cele trei mari provincii, societatea noastră pare mai divizată decât oricând. “Marile adunări naționale” se fac acum pentru a protesta împotriva corupției și unei clase conducătoare ce reinterpretează votul democratic prin care a câștigat puterea și dă legi ce o poziționează la adăpost de justiției pentru a fura fără nici o teamă.

Acum 100 de ani se lupta pentru ce-i al românilor. Astăzi România este furată din toate părțile chiar din interior și ne uităm aproape neputincioși la asta. Acum 100 de ani țara se pregătea să intre în cel mai bun an al său. Astăzi mi se pare că ne îndreptăm spre cel mai rău. Sper ca elanul patriotic ce a însuflețit România în 1917 și 1918 să reapară în 2018.

    27 comentarii

  1. La multi ani România !!!

      (Citează)

  2. Păcat de Cadrilater, care prin 1940 a trecut la bulgari sub presiunea naziștilor și acolo a rămas.

    De ce păcat? Bucata aia era o furaciune, luată de la bulgari cu câțiva ani înainte de WW1, când Românii s-au dus să facă ei legea pe la castraveți pe acasă, că i-au prins atunci pe ăia un pic mai rupți în cur decât noi.
    Numai zic nimic se restul că îți stric mesajul articolului și pe urma zici că sunt hater.

      (Citează)

  3. Lumea evolueaza, la fel si hotii…de-asta acum ne chinuim sa supravietuim cu ei printre noi :(

      (Citează)

  4. Mărășești, Mărăști și Oituz au fost un dezastru, pierderea de vieti a fost imensa pentru armata romana prost dotata si slab antrenata.

      (Citează)

  5. In 1916 aveam armata slab dotată și instruită, am avut noroc cu misiunea militară franceză și generalul Henri Mathias Berthelot care devine consilierul militar al regelui Ferdinand, si comandantul de căpetenie al Armatei României.

    Acum noroc cu Uniunea Europeană și SUA care dau peste mână politicienilor când o iau razna.

    Să nu uităm că România la vremea respectivă era destul de înapoiată, să comparăm cu Franța și Versailles care a fost construit pe la 1715. In 1866 când regele Carol I a intrat în București și a fost cazat in Casa Golescu, azi parte din Palatul Regal de pe calea Victoriei, în fața casei era noroi unde se bălăceau rațe și uneori porci.

    Decretul lege de unire a Transilvaniei cu România: https://turistiniasi.blogspot.ro/2017/12/la-multi-ani-romania.html?m=1

      (Citează)

  6. Romania s-a unit nu din intamplare, ci in urma unei munci de 70 de ani.

    In Ardeal a fost un efort concret de trezire nationala, in care au reinventat ce inseamna sa fii roman: – sa fii muncitor, hotarat, increzator in viitor, capabil sa depasesti momentele grele, sa stii sa razi. Reprezentantul lor in literatura – Cosbuc. Isi botezau copiii cu nume romane, care nu puteau fi maghiarizate, si-au propus sa faca multi copii, au fost solidari.

    Astea au pus bazele Ardealului si de aia am ramas uniti.

    Din pacate totul s-a facut praf dupa unire, din vina celor din regat.

    Cand canonicul Grama l-a criticat pe Eminescu, l-a criticat din perspectiva asta, ca nu se potrivea. Eminescu e frumos ca Miorita, adica minunat dar depresiv si lamentabil.

    Daca vrem sa facem ceva remarcabil boss, 50 de ani de munca.

      (Citează)

    • Si inca ceva:

      – scoala ardeleana a facut o munca atat de buna, incat Ardealul nu a mai fi putut rupt de Romania cand a venit backlashul firesc, spre deosebire de Basarabia si Cadrilater, care au cazut pentru ca Romania s-a bazat ca eh, am castigat, de ce sa mai muncim?

      – munca lor e cu atat mai demna de respect cu cat nu aveau nici o sansa. Austro-Ungaria era de 10 de ori mai puternica decat Romania, si mai moderna. Au lucrat 70 de ani fara nici un moment in care unirea sa fie posibila.

        (Citează)

    • Fără căderea marilor imperii în WWI, cei din Ardeal rămâneau doar cu copii cu nume românesc. Sigur, pe total marile imperii nu puteau rezista la nesfârșit, mai ales cele precum cel Austro-Ungar, cu atâtea națiuni ce doreau independență, dar nu putem ști ce-ar fi fost altfel.

        (Citează)

  7. Ce vremuri, când ne învecinam cu ţări civilizate gen slovacia şi polonia.

    Mă fascinează mereu cât rău au putut face ruşii lumii civilizate, prin comunism, de la revoluţia lor bolşevică, revoluţia culturală din china, şi până azi prin ce foamete se-ndură-n coreea de nord, şi tot sunt unii care mai vor vremuri din acelea.

    Nu înţeleg cum poţi să studiezi istoria, şi să zici: acele vremuri când statul era stăpân absolut pe individ…erau mai bune, faţă de azi.

    Fără nuanţe politice, doar ca şi concept general, doar trebuie să te uiţi la coreea de sud şi de nord, germania de vest sau de est (când era) şi se vede de la ani lumină distanţă diferenţa…şi totuşi…

      (Citează)

    • Da, ăia de au inventat comunismul sunt de fapt responsabili pentru zeci de milioane de morți. Mi se pare exemplul perfect că orice idee, cât de prostă, poate căpăta totuși adepți capabili de orice.

        (Citează)

  8. Deșteaptă-te Române aranjament instrumental pianistic de Mădălina Slav: https://www.facebook.com/StirileTVRonline/videos/1649553765092928/

      (Citează)

  9. God was floating above the Earth with Saint Peter by His side. He had the Horn of Abundance in His hand and from the Horn He was pouring wealth and riches to the peoples of the world. You could see Him dropping a gold mine here, an oil field there, a beautiful landscape over some other place. But at some point, God tried to make a really tight turn, He lost balance, and He dropped the Horn of Abundance.
    “Alas!”, He cried, “What have I done! I dropped all the riches in one place! Who’s living down there, Peter? What nation?”
    Peter took out his globe, checked it and said “It’s the Romanians, my God. They now have all the riches there can be.”
    And God shouted down: “Damn you! May you never enjoy them!”

      (Citează)

  10. Ar fi de făcut cîteva precizări:
    1. Dacă nu se prăbuşea Rusia ţaristă, n-am fi avut nici o şansă să recuperăm Basarabia (Rusia era parte a Antantei, care pînă la urmă a cîştigat războiul)
    2. Cadrilaterul era un teritoriu în care românii reprezentau în 1913 mai puţin de 4% din populaţie (practic, doar oraşul Turtucaia avea peste 50% români, în rest mai erau cîţiva în Silistra şi unele sate de pe malul Dunării). Mai numeroşi erau românii în zona Vidinului (în 1891, în ocolul Vidin românii reprezentau 40%) şi mai departe spre est, pe malul Dunării, în districtele Lom, Oreahovo, Sviştov (cam 15-20% dintre locuitori)
    3. Prin pacea de la Bucureşti era cedată Bulgariei numai partea de sud a Dobrogei (pînă la linia Rasova-Agigea), restul urma să fie administrat în comun de Puterile Centrale. Eşecul diplomatic înregistrat de bulgari (care revendicau toată Dobrogea) avea să contribuie la demisia guvernului Radoslavov în iunie 1918.
    4. E discutabil dacă scufundarea Lusitaniei a determinat intrarea S.U.A. în război. Mai degrabă, factorul decisiv pare să fi fost telegrama Zimmermann, prin care Germania promitea Mexicului, în caz de intrare în război, recuperarea unor teritorii pierdute în secolul al XIX-lea de mexicani (prin prevederile tratatului de la Guadalupe Hidalgo)
    5. Teritoriile incluse în 1940 în Ucraina aveau (conform recensămîntului din 1930) o populaţie majoritar slavofonă (ruşi, ucraineni, bulgari în Bugeac) sau pro-rusă (găgăuzi – în Bugeac). Excepţie făcea (şi face şi azi) ţinutul Herţa, care a avut întotdeauna o populaţie în mare majoritate românească.
    Altfel, la mulţi ani tuturor românilor, oriunde ar fi ei, aproape sau departe de ţară!

      (Citează)

    • Marcos: 4. E discutabil dacă scufundarea Lusitaniei a determinat intrarea S.U.A. în război. Mai degrabă, factorul decisiv pare să fi fost telegrama Zimmermann, prin care Germania promitea Mexicului, în caz de intrare în război, recuperarea unor teritorii pierdute în secolul al XIX-lea de mexicani (prin prevederile tratatului de la Guadalupe Hidalgo)

      Cred că e mult mai complex. în fond, dacă se temeau de Mexic, puteau mobiliza armata la granița cu aceștia și lucrurile se terminau acolo.

      SUA era într-o perioadă de ascensiune pe toate planurile, iar WWI le-a permis să se afirme ca putere mondială. Cred că doar au vrut un pretext pentru a se implica.

        (Citează)

  11. mac gregor:
    resursele sunt un blestem, nu o bogatie.

    https://youtu.be/rStL7niR7gs?t=12m44s

    Mai putin pentru cei care stiu sa le exploateze: Canada, Norvegia, US…

      (Citează)

  12. Se spune “Bucovina și Buceagul CARE astăzi sunt ale Ucrainei”, poate de data asta iti recunosti greseala si nu incerci sa pici ca pisica in picioare din orice pozitie. :)
    https://destepti.ro/cum-este-corect-ce-sau-care-prieteni-ce-sunt-devotati-sau-prieteni-care-sunt-devotati-etc

      (Citează)

    • Mă dă voi nu puteți să faceți ceva mai constructiv? Gen o labă?

        (Citează)

    • Nota 10 pentru observație, îmi place că ai urmărit în continuare subiectul.

      Totuși, observi că în linkul dat de tine omul acela recomandă “care” doar pentru că i se pare lui că se abuzează de “ce”, deși zice că oricare formă este corectă, da?

        (Citează)

  13. Cadrilaterul ( si toata Dobrogea) a fost a imperiului otoman. Pe la 1877 multi romani au cazut la sudul Dunarii si era firesc ca regele sa se lacomeasca si la acea bucatica stropita cu sange romanesc..
    Schimbul propus de diplomati (francezi) luminati ca sa primim Dobrogea pentru Basarabia de sud (rusii neimaginandu-si sa nu controleze gurile Dunarii) a fost fericit.. pe termen lung si putea fi perfect daca se pastra si Cadrilaterul..(investitii consistente a regalitatii romane acolo, ma bucur ca bulgarii le-au conservat..)

    Alminteri am mai pandit noi multe.. inclusiv banatul sarbesc ..

      (Citează)

  14. Teoria cum ca evreii ar fi negociat intrarea SUA in razboi in schimbul unui viitor stat este doar de domeniul SF sau nu ? :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus