un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Nou în România: asigurare de locuință cu monitorizare activă, alertare și intervenție (p)

5 Dec 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

clauza_groupama_acasa_24-7_0Premieră în România: o asigurare de locuință oferă și metode active de a limita din fașă eventualele daune, micșorând astfel bătaia de cap pentru toate părțile implicate. Opțiunea se numește Acasă 24/7 (e asta de aici) și poate fi atașată unei asigurări de locuință cu extra acoperiri (ceea ce se numește ALExA) de la Groupama, iar senzorii din casă nu-ți trimit alerte doar ție, ci și unui dispecerat permanent ce te sună imediat ce apare o problemă. O notificare pe telefon poate că se pierde din neatenție, dar un apel insistent cu siguranță nu.

Ideea este următoarea în piața asigurărilor de locuințe: există acele asigurări obligatorii de locuință, impuse de stat, ce acoperă vreo 20.000 de euro daune provocate de cutremur, inundație (calamități naturale, nu avarii accidentale) sau alunecare de teren. Apoi puteți încheia una facultativă, pentru care, la modul grosier vorbind, veți plăti cam 0.1% pe an din valoarea asigurată (de exemplu 80 de euro pe an la un apartament de 80.000 de euro), asigurare ce acoperă casa și bunurile pentru multe alte riscuri (incendiu, daune provocate de vecini) și la o sumă pe măsura lor, chiar dacă vorbim de o poliță facultativă de bază.

Peste această asigurare puteți adăuga diverse alte clauze, exact ca opționalele la o mașină: despăgubire dacă vi se ard echipamentele la o supratensiune, asigurare pentru centrala termică, pentru accidente șamd.

Una dintre aceste clauze este Acasă 24/7, făcută de Groupama în colaborare cu Orange, și care-ți oferă în costul ei:

  • un kit de monitorizare Orange Smart Home cu un senzor de incendiu și un senzor de inundație, care trimit notificări pe telefon și email.
  • monitorizarea alertelor în paralel din dispeceratul permanent Groupama, de unde un operator te sună imediat ce apare o problemă.
  • dacă vrei, îți trimit în maxim o oră un specialist care să te ajute cu remedierea avariei, fără costuri suplimentare.
  • decontarea unor cheltuieli conexe de până la 5000 euro, precum cazarea la un hotel sau chiria pe perioada cât casa ta este inutilizabilă.
  • 10% reducere la asigurarea locuinței și pentru alte clauze.

Clauza Acasă 24/7 cu beneficiile de mai sus, costă 135 de euro pe an, ceea ce-i un preț mai bun decât componentele luate separat.

SENZORII INCLUȘI ÎN ACASĂ 24/7

Poate îi știți deja de la sistemul Orange Smart Home. Senzorii sunt fabricați de Fibaro, sunt alimentați cu câte o baterie CR123 ce ține aproximativ un an și comunică într-o tehnologie wireless cu unitatea lor de control, care trimite apoi prin conexiunea la Internet a casei alertele către aplicația ta de mobil sau email și către dispeceratul Groupama.

groupama_alexa_acasa_senzori_01

Detectorul de fum folosește cea mai frecvent întâlnită tehnologie în acest domeniu, detecția optică de particule de fum. Este mic și alb, gândit să fie instalat pe tavan fie cu două șuruburi prin capac, fie cu bandă dublu-adezivă, cum am făcut eu.

Detectorul include o sirenă foarte puternică, este practic imposibil să stați lângă el atunci când se declanșează, așa că îl veți auzi din orice colț al casei. Un buton de pe față permite oprirea alarmei, atunci când ai văzut problema, sau testarea senzorului pentru a confirma că este funcțional (emite el o serie de lumini și bip-uri mai ceva ca R2-D2 din Star Wars).

Eu l-am testat dând foc unei hârtii și senzorul s-a declanșat la câteva secunde după ce-a ajuns fumul la el, după cum puteți vedea în clipul video. În cazul unei situații mai grave, gen o tigaie uitată pe foc sau un plastic care arde, sigur se va declanșa la fel de rapid chiar și din tavan. Intuiți deja avantajul său enorm, vă alertează de un incendiu încă din faza incipientă, limitând mult daunele.

via GIPHY

Detectorul de inundație este gândit pentru a fi plasat în zonele unde te aștepți la probleme cu apa, de exemplu pe lângă mașina de spălat vase sau coloana de țevi sau sub cadă. Este tot alb, mic, include și el o sirenă puternică (nu ca cel de incendiu, dar o auzi fără probleme) ce se declanșează nu doar în caz de inundație, ci și dacă-l miști de pe poziție, avertizându-te astfel că poate l-ai mutat în timp ce dai cu mopul.

Instalarea este imediată, îl pui unde vrei și gata. Ca tehnologie, are trei pini aurii pe “burtă” și când îi atinge apa se declanșează alarma. Funcționează fără greș de la pelicule fine de apă, dă alarma înainte de a avea o inundație tip “șuvoi”. Dacă știi unde-s robinetele, ai oprit totul înainte de a strica ceva, pe când altfel poți inunda jumătate de bloc în timp ce te uiți liniștit la televizor, neștiind ce se întâmplă în baie.

via GIPHY

Unitatea centrală de control este o cutie neagră și nu foarte mare, pe care e bine să o pui în preajma routerului și să o conectezi prin cablu Ethernet la acesta. Instalarea ei este simplă, te ajută site-ul Orange să o pui în funcțiune și să o integrezi prin instrucțiuni pas cu pas. Senzorii trebuie apoi înrolați pentru a fi monitorizați de această unitate, un proces la fel de simplu, tot cu instrucțiuni afișate pas cu pas pe ecran.

Pe scurt, alegi tipul senzorului și instrucțiunile îți spun cum să-i scoți capacul și să apeși vreo 3 secunde un buton din interior, moment când va fi preluat de sistem. Îi dai și nume, ca să știi care se declanșează.

groupama_alexa_acasa_senzori_03

Ulterior mai ai de ales doar modul în care vrei să fii notificat de alerte, dar sistemul devine de tipul “fire and forget”, nu mai ai de ce umbla la el cu lunile. Îți trimite alerte atunci când bateria unui dispozitiv este aproape consumată.

Interfața cu Orange se oprește aici. Prin Acasă 24/7 ești clientul Groupama, către ei plătești, folosești interfața Orange doar pentru configurarea sistemului și primirea alertelor.

Alertele sunt trimise întotdeauna pe mobil prin notificări push și ajung în câteva secunde (puteți vedea pe video, de altfel). N-am văzut niciodată o situație când să nu vină alerta. Aplicații sunt pentru Android și iOS, iar opțional se trimit și emailuri. Aceleași alerte ajung la dispeceratul Groupama, care te sună indiferent de oră în cazul unei alarme și la ore normale de program în cazul unei notificări de alt tip (low battery șamd). Pe mine m-a sunat o doamnă imediat (puteți vedea pe video și asta).

alarma_smart_home_apaalarma_smart_home_fum

Poți adăuga suplimentar senzori de fum și inundație, până la 256, dar îi cumperi tu. Poate vrei câte unul în fiecare baie, plus sub mașina de spălat vase. Groupama ți-i monitorizează pe toți cei de inundație și incendiu.

Și cam asta e treaba cu clauza Acasă 24/7. Adaugi ceva inteligență asigurării și limitezi daunele în caz de probleme, că ați văzut pe la știri cât de serioase pot fi problemele în cazul unui incident. Ce mai este de reținut:

  • sistemul este unui pilot, disponibil în doar 10 orașe: București și Ilfov, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Sibiu, Ploiești și Arad.
  • pentru intervenția de urgență, Groupama colaborează cu o rețea națională de furnizori. Dacă vrei, un specialist (instalator, electrician, ce-o fi nevoie) poate fi la domiciliul clientului în mai puțin de o oră ca să intervină pentru remedierea problemelor.
  • sistemul include și un SIM pentru unitatea centrală de control, care trimite alertele și prin SMS, dar o face numai către numere Orange.

Moar details: site-ul oficial Groupama, unde sunt explicate toate ceva mai bine.

    13 comentarii

  1. Foarte buna ideea si parteneriatul Orange cu Groupama insa am o nelamurire legata de mentiunea asta:

    Esti alertat prin aplicatie, e-mail si sms – daca esti abonat Orange.

    Deci daca nu sunt in reteaua lor nu ma pot folosi de notificari ?

      (Citează)

    • doar notificarea prin sms nu merge daca nu esti abonat Orange, aplicatia insa merge pe orice telefon cu internet.

      si notificarile prin email functioneaza pe orice dispozitiv cu internet, dar notificarile pe email sunt cam inutile, ca ideea e sa te avertizeze instant.
      ma rog, daca ai push cum are Radu :), e ok si aia.

        (Citează)

    • E cum a zis Robo. Pe email și push primești notificări indiferent ce folosești, prin SMS se trimit doar către numere Orange.

      Eu am sistemul smart home, l-am păstrat după teste, dar cum nu am telefonie Orange nu primesc SMS-urile. Îmi e suficientă notificarea push.

      Emailul vine și el în primul minut, cred că mai degrabă contează cât de rapid face serverul de email actualizarea lor.

        (Citează)

  2. da, buna treaba asta cu monitorizarea casei

    am si eu Orange Smart Home de un an de zile, sunt super multumit de el….

    am si asigurare extinsa de locuintasi e buna si aia – acum cateva luni mi-a plesnit un racord de la o chiuveta in timp ce eram in concediu (senzorul de inundatie era pus in alta parte, apa nu am inchis-o ca am fost prost) si m-au despagubit pana la ultimul leut, inclusiv pe vecini.

      (Citează)

  3. Totul suna interesant, dar vizavi de unitatea de control: In caz de urgenta, sa presupunem ca nu exista energie electrica din cauza apei – scurt, sarit siguranta. Si automat internet. Sistemul devine inutilizabil din cate am inteles. Unitatea de control ar fi trebuit sa aiba baterie de backup ce poate tine macar cateva zile, si sa poata trimite notificari prin reteaua GSM catre toate numerele.

      (Citează)

    • Dacă ești interesat de acest aspect, poți lua cel mai ieftin UPS și-ți ține fără probleme unitatea de control și routerul ca să primești notificările.

        (Citează)

    • Am inteles ca e work in progress la Orange sa rezolve si problema bateriei. Pentru moment primim alerte de deconnectare instant in caz de power failure iar daca nu esti la locatie poti trimite pe cineva sa verifice sistemul.

        (Citează)

  4. nwradu:
    Cum a decurs constatarea și toată procedura?

    foarte bine: am sunat, am programat constatare, a venit omul si a vazut, apoi i-am dat eu estimari, s-au mai gandit si ei si la final am primit foarte aproape de suma estimata.
    mi-au despagubit de exemplu si scaunele din bucatarie, ca statusera in apa si a plesnit putin vopseaua, eu nici nu vazusem.

    foarte bine a fost faptul ca am avut posibilitatea sa iau banii cash, adica nu mi-au impus ei nici echipa de reparatii si nici macar sa repar.

    au zis doar ca daca nu repar ceva si am in acelasi an o alta dauna la acelasi lucru, a doua oara nu mai primesc despagubire pentru acel lucru (de ex. la mine paguba cea mai mare a fost parchetul, pe care nu l-am schimbat si nici nu o sa-l schimb ca si-a revenit surprinzator de bine si il mai tin asa 1-2 ani ca nu am nervi acum pentru renovarile pe care le presupune inlocuirea parchetului).

    despre Uniqa e vorba, chiar am fost surprins de cat de bine au mers lucrurile.
    si au primit despagubiri si vecinii (nu aveau pagube mari, un perete acolo)

      (Citează)

  5. Intreb si eu: trebuie sa-mi fac abonament la Orange pentru Smart home? Sau cu merge partea asta?
    Probabil ca da, insa este abonamentul standard?

      (Citează)

    • Dacă vrei asigurarea cu smart home, te duci la Groupama, închei o Alexa cu clauza Acasă 24/7 și primești de la ei kitul smart home.

      Singura treabă pe care o vei avea cu Orange este că trebuie să-ți faci cont pe site-ul lor, că ai nevoie pentru softul smart home. Tot ce plătești este către Groupama.

      Dacă vrei doar Smart Home, fără nici o legătură cu asigurările de locuință, te duci la Orange, închei abonament pentru smart home, costă 180 de euro pe an dacă nu mă înșel, cu doi senzori la alegere.

        (Citează)

  6. nwradu:
    Dacă vrei asigurarea cu smart home, te duci la Groupama, închei o Alexa cu clauza Acasă 24/7 și primești de la ei kitul smart home.

    Singura treabă pe care o vei avea cu Orange este că trebuie să-ți faci cont pe site-ul lor, că ai nevoie pentru softul smart home. Tot ce plătești este către Groupama.

    Dacă vrei doar Smart Home, fără nici o legătură cu asigurările de locuință, te duci la Orange, închei abonament pentru smart home, costă 180 de euro pe an dacă nu mă înșel, cu doi senzori la alegere.

    Mersi Radule!

    Deci merg, fac asigurarea si apoi voi primi de la Orange kitul. Deci nu voi fi nevoit sa fac un contract cu Orange pe 24 de luni la un pret lunar de 15 euro.
    Stiu, voi avea nevoie de o cartela pentru aparat. Dar daca asta e alegerea mea ce si de care va fi, atunci e ok.

      (Citează)

  7. in varianta unei asigurari la Groupama, la sistemul smart home se poate adauga si o camera video+ senzor de miscare, cu un scenariu gen la detectia senzorului de miscare sa inceapa inregistrarea? in cazul asta se va folosi tot cloud-ul orange?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus