nwradu blog

established 2006

Mi-a picat fisa. Atunci când cineva îţi spune “poţi să-ţi iei ideea şi să ţi-o bagi în fund!” e de bine. Ştiţi cum stă găina peste ouă, pe post de incubator. La fel ţi se sugerează şi ţie să faci cu respectiva idee. “Bag-o sub tine, stai pe ea până se dezvoltă şi prinde viaţă”. E de bineeee!

De azi şi până pe 18 martie este prima etapă de votare, în care puteţi alege blogurile care vă plac cel mai mult, primele din top urmând să intre în următoarea etapă a competiţiei. Lista e aici, aveţi nevoie de cont pentru a vota. Voi analiza şi eu lista, măcar la anumite categorii mai mici, şi vă voi spune ce am votat.

Dacă doriţi să mă votaţi pe mine, mă găsiţi în categoria Cel mai popular blog şi puteţi utiliza şi butonul de mai jos.

SclaveleMele.ro

Ce e cu site-ul ăsta? Pare o idee lansată de un obsedat sexual, avid urmăritor de filme porno dure. Asta face acum gașca ProTV?

Trăim într-o ţară în care sclavia modernă este cea de natură sexuală. Daţi o căutare pe orice site de ştiri şi veţi găsi zeci de articole despre românce bătute, violate şi forţate să se prostitueze în bordeluri de la noi din ţară şi din afara ei. Problema e una reală şi e gravă. Iar la noi a făcut cineva un site care ia sclavia şi o ridică pe o culme, o expune public, te lasă să controlezi ce se întâmplă, ba chiar poţi participa şi la un concurs pentru a câştiga o sclavă.

Cele de mai sus sunt cuvinte mari. Sclavie sexuală, prostituţie forţată, trafic de carne vie. Nu m-am lovit de ele în viaţă şi pentru mine și pentru tine sunt totuşi doar ştiri într-un ziar sau site. Dar mie personal, în viaţa relativ banală pe care o am, îmi e rușine să accesez acest site. Mi-ar fi rușine daca mi-ar plăcea, dacă m-aș simți bine urmărind clipurile și dacă aș încuraja chiar și un scenariu pe net. N-am avut niciodată fetișul acesta al sclavelor. Nu vreau să câștig una, nu vreau una nici pe gratis, nici dacă sună acum la ușă și zice că a venit să-mi îndeplinească orice dorință sexuală. E o mare diferență între ideea că o femeie vrea să facă sex cu tine pentru că asta e dorința ei și ideea că e forțată să facă sex, așa cum implică ideea de sclavă.

Şi ok… azi sunt indignat, mâine mă întorc la alte probleme mai importante din viaţa mea şi uit de acest site. Dar sunt surprins că nu văd indignare din partea femeilor, blogerițe sau nu. Voi unde sunteţi atunci când cineva transformă în entertainment subiectul sclaviei sexuale, care pentru femei ar trebui să fie ceva ce nu se ia în glumă, fiind asociat cu violul şi prostituția? Vă place ce se întâmplă?

E clar că există femei şi femei, altfel cele 3 vedete ale site-ului n-ar fi acceptat să fie puse în postura aceasta, chiar şi pentru bani. Iar dacă pentru bani sunt dispuse să-şi bage un prezervativ în gura sau să defileze în chiloţi sau fără pe net, poate ar trebui să fie cinstite şi să recunosca tot ce sunt dispuse să facă pentru bani. Linia e fină şi se trece uşor peste ea. In plus, sunt sătul de femei care arată cât de cât bine și care consideră deci că, dacă se dezbracă și ne arată o bucă, ar trebui sa cădem la picioarele lor și să le mulțumim pentru favoarea pe care ne-o fac lăsându-ne să ne uităm la ele. Te dezbraci pentru bani, nu e greu asta sau vreo mare realizare, dovadă toate femeile urâte pe care totuși le plătește cineva pentru a apărea în filme porno.

Am conştientizat recent faptul că oamenii trăiesc toată viaţa cu aceeaşi mobilă în casă, iar după o vreme vor să o lase moştenire copiiilor. De exemplu ai mei se simt foarte jigniţi că nu vreau biblioteca mare din sufragerie. “Dar de ce nu o vrei? E lemn bun, model frumos, uite ce mare e şi ce bine se potriveşte cu camera. N-are nici o zgârietură… cum să nu o iei tu? Pentru cine crezi că am păstrat-o şi am avut grijă de ea? Cine mai are biblioteca aşa frumoasă?”

Păi… printre altele şi nişte proaste fete de pe pitzipoanca.org, în spatele cărora am văzut acelaşi model. Probabil alţi sute sau mii de oameni care au cumpărat aceeaşi mobilă, că doar e luată dintr-un magazin comunist al unei fabrici la fel de comuniste, care producea totul în serie. Nu e vreo antichitate valoroasă, n-a ţinut Napoleon cărţi în ea, nu e nici de la Regele Carol. E doar o bibliotecă. Dar cred că aşa sunt românii, pentru că în general pe la cine am fost am găsit mobilă de când lumea şi pământul sau ani la rând n-am observat nici o schimbare.

Eu vreau să fac altfel. Nu vreau să trăiesc toată viaţa cu aceeaşi mobilă în casă, aceleaşi forme, aceleaşi culori. O dată la 5, maxim 10 ani, aş vrea să schimb cât mai multe. Biblioteca veche cu una nouă, în care să aranjez altfel diversele obiecte, suveniruri, fotografii şi cărţi pe care le-am strâns. Faianţa şi gresia din baie şi bucătărie cu una de altă culoare şi alt model. Dulapul și patul albastru din dormitor cu unele verzi. Farfuriile. Covorul. Tablourile. Mi se pare demoralizant să îţi petreci toată viaţa înconjurat, în mare, de aceeaşi mobilă.

Partea a doua dintr-o serie începută aici.

Cifrele serii: stau într-un bloc de 8 etaje şi tocmai am petrecut 90 de minute la o şedinţă a asociaţiei de proprietari.

1. Celor de la etajul 6 şi mai jos nu le pasă de starea terasei blocului şi de faptul că cei de mai sus sunt inundaţi la fiecare ploaie. Nici nu vor să dea bani pentru reparaţia ei.
2. Celor de la parter, etajul 1 şi poate şi 2 nu le pasă de lift şi starea acestuia. Nu vor nici să-l plătească la întreţinere, darămite să dea bani pentru reparaţia sau modernizarea cabinei.
3. Orice şedinţă de bloc se lasă cu scandal, expresii obişnuite fiind “eu am zis asta? când am zis aşa ceva?”, “am dat banii pentru a rezolva problema X şi acum s-a stricat Y; de ce n-am dat de la început pentru Y?”, “vă arăt facturile doamnă, atât a costat!”, “găsiţi dumneavoastră pe unii mai buni, eu pe ăştia i-am găsit!” şi alte asemenea.
4. 20% vor să se crească fondul de reparaţii pentru a se rezolva problemele blocului, 80% nu.
5. E mereu un om cu gura mare care ştie mai bine decât toţi ceilalţi ce trebuie făcut şi le explică pe rând “vă zic eu dom’le… aşa se face… asta e soluţia… nu, aşa se face!“. Omul acesta are un “nemesis”, de obicei o femeie cu gura mai mare, venită doar să se certe cu toţi şi să se plângă că dăm prea mulţi bani în fiecare lună şi totuşi nu se face mare lucru prin bloc sau că priorităţile sunt greşite.
6. Nimeni nu ştie legea, dar toţi au câte o părere despre ce ar trebui să facă administratorul şi preşedintele de bloc şi cum ar putea fi făcută o treabă mai bună. Nu înseamnă că se oferă ei să o facă, ci doar ştiu mai bine.
7. E foarte uşor pentru o firmă angajată să facă o lucrare să dea o mare țeapă blocului. Ei știu că asociaţia e greu de organizat şi că nu vor fi daţi în judecată prea curând pentru că au făcut treabă de mântuială.
8. Puţini vor să dea bani pentru înfrumuseţarea blocului. Nu le pasă că uşile sunt ruginite, cutiile poştale devastate sau scara blocului e mâzgălită de copii. Poate să arate ca o cocină tot blocul, câtă vreme nu le influenţează direct viaţa nu vor nici să dea bani pentru renovare.
9. La sfârşitul şedinţei se fac întotdeauna mici grupuri de discuţie pe la fiecare etaj, de câte 2-3 oameni.
10. Odată intrat în casă, constaţi cu stupoare câte ore au trecut şi concluzionezi că de fapt s-a discutat mult şi nu s-a decis nimic concret, decât să se dea mai mulţi bani la fondul de rulment şi reparaţii. Visezi la şedinţa în care administratorul îți va spune că e totul ok şi că nu e nevoie să se mai strângă bani pentru nimic.

Astfel de observații ar trebui strânse și publicate într-un roman care sunt sigur ca ar avea succes prin străinătate, pentru că oamenii de acolo nu cunosc viața la bloc. Poate un serial TV, dar nu în genul comediei de pe ProTV. Am mai scris și altădată de pasiunea mea secretă.

Un apartament de 4 camere, la mine în bloc, costa 180.000 – 200.000 de euro acum vreo doi ani, când era un maxim al preţurilor în domeniul imobiliar. Zilele trecute acelaşi apartament s-a vândut cu 110.000 de euro.

Vă daţi seama la câţi bani dați băncii s-ar duce acea diferenţă de preţ în momentul în care ați face un credit pentru a cumpăra apartamentul?

Sper că Daniela Crudu îşi face vânt cu acel ziar, pentru că dacă îl citeşte am o veste proastă pentru ea: îl ţine invers! Şi care e ideea acestui pictorial? Nişte femei lucrează acolo în spate, iar Daniela se plimbă în “pupăza” goală printre ele şi se freacă de mobila lor? Pare creepy şi cumva jignitor, e ca şi cum ai zice “atât de mult respectăm muncă şi meseria voastră, încât am adus-o pe una goală să o fotografiem crăcănată aici lângă voi”. O galerie mai mare e pe PlayboyRomania.ro

Domnişoara de mai jos ştie cineva cine e? Am văzut-o ieri la Ştirile ProTV, la un reportaj despre viitorul Dansez Pentru Tine, dar a fost un cadru rapid şi nu subiectul ştirii. Poate mai apare şi cineva nou în Playboy.

The Hurt Locker, marele câştigător al 6 premii Oscar, incluzând cel mai bun film şi cea mai bună regie, are încasări totale de 21 de milioane USD în cele 8 luni de când a fost lansat. Avatar, lansat de mai puţin de 3 luni, are 2,559 miliarde USD încasări, de 120 de ori mai mult. Probabil că pe popcornul consumat la Avatar s-au dat mai mulţi bani decât a încasat Hurt Locker în toată istoria lui.

N-am văzut nici Avatar şi nici Hurt Locker. Dar nu mă poate convinge nimeni că cel mai bun film al anului este unul care abia la jumătate de an de la lansare a reuşit să ajungă “pe zero” şi apoi să obţină şi un mic profit. Nu mi se pare logic.

Sumele sunt de pe BoxOfficeMojo.com.

Am avut acum 5 minute un mare moment de tip “lol” când am văzut că organizatorii RoBlogFest mi-au şters blogul de la categoria Blog de Tehnologie, unde îl înscrisesem eu. Alaltăieri eram, azi nu mai sunt, şi mă înscrisesem cu link direct la categoria tech, ca să apară doar acele posturi. Se pare că degeaba am câteva sute de posturi pe acest subiect, dacă nu scriu numai despre tehnologie nu am voie să particip.

Nominalizarea s-a terminat ieri, pe 11 începe votarea, aşa că între timp puteţi vedea lista de bloguri nominalizate la fiecare categorie, poate mai descoperiţi ceva nou. Voi încerca şi eu să mă uit pe cât mai multe şi să vă zic ce am votat.

Anul trecut erau 3116 nominalizări, acum s-au strâns doar 1618, de două ori mai puţin. Mă întreb de ce. Nu mai sunt aşa multe bloguri? E posibil să se fi atins acum un an sau doi un maxim, dar apoi mulţi bloggeri, văzând că nu sunt nici băgaţi în seamă şi nici nu le ies bani din asta, să fi abandonat ideea. Nu le mai pasă de RoBlogFest? Posibil şi asta, având în vedere că în fiecare an a fost câte un pic de scandal după voturi, când printre câştigători s-au strecurat şi tot felul de “necunoscuţi”. Sau poate pentru că acum, mai mult decât în oricare alt an, n-au mai fost categorii pe care să te potriveşti cu un blog mai generalist. Văd că nici sponsorii nu mai sunt așa numeroși și nici cu nume așa mare ca anul trecut, când Microsoft și KFC au fost prezenți.

Am intrat pe Monden.info ca să văd live-blogging-ul pentru finala Eurovision România. În loc de asta, am găsit un post, actualizat live, ce-i drept, care mă informa ce trupă este acum pe scenă şi cum se cheamă melodia pe care o cântă. Atât.

Eu unul aştept mai multe de la o denumire pretenţioasă precum “live blogging”. În primul rând aştept părerea personală a celui ce scrie : cum i s-a părut fiecare melodie, ce fel de haine purtau cântăreţii, ce fel de spectacol au pus în scenă, poate un screenshot pentru fiecare artist, cât a aplaudat lumea, ce fac cei din culise, ce apă minerală bea Anda Adam şi cum şi-a prins părul Paula Selling. Dacă nu am televizor în faţă, live blogging-ul ăla ar trebui să-mi fie suficient ca să-mi fac o idee bună despre ce se întâmplă acolo. O listă cu ora la care cântă fiecare puteam avea de acum câteva săptămâni, când se punea la punct desfăşurarea serii.