un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Votul în străinătate: două povestiri

11 Nov 2014  ·

GÂNDURI  ·

15 comentarii

După turul 1 și fiasco-ul din străinătate, am primit emailuri de la cititori din diasporă despre cum s-au descurcat cu votul pe acolo. Puteți citi mai jos două emailuri și să trageți ce învățăminte doriți din ele.

Pentru Turul 2, deși guvernul a promis rezolvarea tuturor problemelor, vă recomand să mergeți cât mai devreme la vot. Luați cu voi apă, un sandviș, haine groase, o umbrelă, poate un mic taburet și un smartphone pentru a pune fotografii și informații pe net.

Demisia de ieri a ministrului de externe Titus Corlățean arată strategia PSD: votul în diasporă va fi prost organizat! Se va face tot ce-i posibil pentru ca acolo să voteze cât mai puțini, deoarece estimez că 80% dintre românii plecați peste granițe vor vota cu Iohannis.

Votul va fi prost organizat. Vinovatul moral deja a demisionat ieri. Împotriva cui să mai protestezi? Fără ministru va exista mereu scuza că nu a avut cine să organizeze lucrurile, Ponta va ridica din umeri spunând că i-a dat afară pe cei vinovați din MAE, și va merge mai departe la Cotroceni.

Așadar, dacă nu-l vreți pe Ponta președinte și locuiți în străinătate, mergeți devreme la vot. Faceți tot ce-i posibil să ajungeți la urne și să aplicați ștampila cu putere, cu furie, împotriva celor care astfel v-au ținut la coadă acolo; sau aplicațî-o pentru ei, dacă așa vreți, că nu-i treaba mea cu cine votați, dar mergeți la vot și arătați-le că nici măcar proasta organizare nu vă face să renunțați.

Update important: bănuiesc că știe toată lumea că declarațiile pe propria răspundere pot fi luate de pe site-urile MAE și BEC și tipărite și mers cu ele la secție, dar atenție, trebuie semnate în fața comisiei! Mergeți cu una completată și o semnați pe loc acolo, dar mai luați cu voi și o hârtie necompletată, că cine știe ce-o trebui scris și unde.


Șerban, Bratislava

Am votat la ambasada din Bratislava. Am ajuns in jur de 16:00 si am votat imediat.

Nu era nici un fel de coada. Cand am ajuns eu o persoana tocmai votase si pleca. Cand am plecat eu altii doi intrau sa voteze, cand am ajuns la masina (pe strada din fata ambasadei) alti doi romani tocmai parcau masina. Deci nu pustiu, dar nici un fel de aglomeratie. Era un anunt la avizier care spunea ca pana la ora 12:00 votasera 60 de persoane.

IMPORTANT: poate fi o alternativa buna pentru cei din zona Viena, daca acolo gasesc iar cozi mari. Trenul face o ora de la gara centrala din Viena pana la gara centrala din Bratislava.

De la gara centrala nu e nici un autobuz direct pana in zona ambasadei.

Se poate merge pe jos ~40 min, sau folosi aplicatia de android “imhd.sk” pt orientare cu reteaua de transport in comun din Bratislava, sau direct site-ul imhd.sk
Zona cu ambasada si statia de transport public cea mai apropiata: http://goo.gl/maps/Eo2zV .

Cheers !


Raluca, Munchen

Buna, Radu.

Am vazut indemnul tau si as dori sa-ti trimit impresiile mele, ma si cetatean roman ce a votat la München. Iarta-mi mailul fenomenal de lung :)

In primul rand inca ma felicit ca m-am decis sa ma duc la Consulat de la ora 11 (si nu de la 14, cum planificasem initial). Daca nu o faceam, nu cred ca as mai fi apucat sa votez.

Cand am ajuns eu era coada in fata Consulatului. M-am gandit ca voi sta cam o ora. Dupa care am traversat si am vazut si restul cozii, care se intindea si dupa colt (Consulatul e pe strada Richard-Strauß-Straße, fix pe colt. Coada ajunsese pe strada Bülowstrasse). Cred ca eram deja vreo 400 de oameni.

Se inainta foarte greu, in conditiile in care existau doar 5 stampile, iar declaratiile pe proprie raspundere se completau doar in incinta Consulatului, la 2 mese (au fost, ulterior, aduse inca 3).

Am avut foarte mare noroc de vreme frumoasa (saracii conationali din Londra au asteptat in ploaie sa voteze). dar, cu toate ca era soare, coada era la umbra (mie dupa primele trei ore de asteptat imi inghetasera picioarele, si am rugat colegii de coada sa-mi tina locul, sa ma pot duce 5 minute pe partea insorita sa ma incalzesc, ca soparla :) ).´eram deja cam 1.000 de oameni (s-a facut o numarartoare, iesisem aproximativ 1.050 la ora 14. Asta fara sa punem la socoteala pe cei ce votasera deja sai pe cei ce nu ajunsesera inca).

Atmosfera nu a fost chiar atat de tensionata, cel putin nu la inceput. S-a ras si s-a glumit mult. Dupa cateva ore, cand coada a ajuns la al doilea colt (strada Niedermayerstraße) chiar glumeam ca ar trebui sa existe check-pointuri :) Spre final (aproape de ora 17:00) oamenii au inceput sa realizeze ca nu vor ajunge sa voteze, si unii au inceput sa se certe cu cei din Consulat.

Nu dau vina pe cei de la Consulat. au facut saracii oameni tot ce au putut, in conditiile date: au mai scos mese, bagau mai multi oameni la completat de declaratii (initial se intrau ca´m cate 5, dupa cateva ore se intra in ritm continuu – iesea unul, intra altul). Cabinele nu au fost decat niste cutii de carton, cu fundul si o latura taiate. Doamnele din Comisie scriau la foc continuu, iar supraveghetorii au facut tot posibilul sa evite scandalurile. Dar tot s-a inaintat greu. Eu am apucat sa votez la 16:50, dupa aproape 6 ore de asteptat la coada. Cei care nu dadusera inca “coltul” nu cred ca au mai apucat.

Per total a fost un dezastru organizatoric. Au fost oameni care au venit inclusiv din Nürnberg sau Ingolstatt sa voteze (unii cu masina, altii cu trenul), pe cheltuiala proprie si pe timpul lor. dar, in mare, majoritatea se astepta sa fie coada (chiar daca nu in halul asta).

Socul cel mai mare a fost, insa, reactia unor romani de acasa. Am citit injurii aduse noua, celor ce am ales sa plecam din tara. Am fost acuzati ca fraudam, ca nu avem dreptul sa votam, deoarece noi “stam la caldurica si ne permitem sa decidem soarta tarii o data la 5 ani”, uitand ca noi, cei de la coada, am mers sa votam tocmai pentru ca inca ne intereseaza soarta tarii noastre. Avem familii si prieteni in Romania, suntem romani si, chiar daca am preferat meleaguri mai “calde”, asta nu inseamna ca ne-am uitat tara. Nu cred ca exista multe persoane care se considera “eroi” sau care cred ca au facut un sacrificiu in a merge la vot, ci un fapt normal.
Ne pasa de tara noastra, chiar daca o alta ne-a oferit conditii mai bune. Si nu toti am plecat la capsunarit sau la sters batrani la fund. Eu, de exemplu, am plecat din tara din motive pur personale (prietenul meu e neamt, si mi s-a parut mai potrivit sa ma mut eu in Germania si sa-mi gasesc de lucru decat sa se mute el in Romania). Sa fiu injurata pentru ca am ales o alta cale e absurd. Sa fiu facuta “capsunara” (termen devenit peiorativ, cam ca si “basist”, cu toate ca nu este nimic rusinos in a munci, chiar si la cules de capsuni) si sa fiu scuipata si criticata de catre conationali doar pentru ca, din punct de vedere locativ, nu ma aflu in aceeasi tara ca ei, a fost durerea cea mai mare. Si inca mai e. E cumplit sa vezi ca, pe langa clasa politica, care se sterge la cur cu dreptul nostru, mai sunt si romani care se caca pe noi si ne acuza de tot felul. Pentru prima oara in viata am fost dezgustata de oameni. Nu de Stat, nu de Guvern, nu de puliticieni, ci de oamenii de rand, care si-au varsat tot veninul catre noi. Dar asta nu ma impiedica sa mai sper intr-o schimbare.

Si in 16 Noiembrie ma duc de la 7, cu sandwich-ul de acasa, cu termos, haine groase si baterie de rezerva :) si eu, si restul. Nu ne lasam calcati in picioare.

feat_coada_vot

Harta coada

    15 comentarii

  1. Puie Monta!

      (Citează)

    • @Mihai: cea mai mare greșeală a acestei campanii a fost sloganul “puie monta”. O înjurătură fără nici o informație.

      De ce este Ponta rău?

      Dacă Ponta e rău, cu cine să votez atunci?

      Asta trebuia comunicat celor care nu votează sau votează cu Ponta. Înjurături putem toți zice, dar nu-i vreo mare scofală.

        (Citează)

  2. Injurati degeaba! mergeti la vot si chemati cati mai multi din jurul vostru.De luni toti vom vedea consecintele :-(

      (Citează)

  3. eu am planuit sa merg pe la 6-7 dimineata. sa vedem daca reusesc sa ma trezesc :)

      (Citează)

  4. “Așadar, dacă nu-l vreți pe Ponta președinte”
    Mă eu sunt “băsist”. De ce sa nu iasă toată lumea la vot?? Să iasă toți 18.000.000 Și pontistii și Basiștii. Să câștige cel mai bun.

    Eu sunt oripilat de puterea politicului. PD-ul a făcut ce a făcut și a manipulat în așa măsură încât lumea nu mai zice nimic de ei.

      (Citează)

    • @adi: de acord, de asta am continuat fraza cu “sau aplicațî-o pentru ei, dacă așa vreți, că nu-i treaba mea cu cine votați”

        (Citează)

  5. Eu cred ca a fost pur si simplu incompetenta si prostie, nu rea vointa, nu avea niciun interes Ponta sa opreasca strainii sa voteze, era primul tur si orice om stia sigur cine va intra in turul 2. Daca scenariul ar fi adevarat l-ar fi aplicat in turul 2 ca sa profite pe bune de voturile in minus.

      (Citează)

  6. @Mihai: nu injura, pune stampila …

      (Citează)

  7. Am avut ieri o discutie cu un coleg cu mai multa inclinatie catre detalii legislative (asa, ca disclaimer, nici unul dintre noi nu e jurist), care zicea ca e un articol in legea electorala care spune ca daca romanii votanti s-ar inregistra din vreme pe listele permanente de vot (“Registre” parca se numesc in lege) de la ambasadele/consulatele tarilor in care locuiesc, n-ar mai trebui sa completeze acele Declaratii pe propria raspundere, ci ar vota asa cum votam si noi in tara la circa noastra de votare.

    Ne-am uitat, de curiozitate, pe rezultatele finale ale votului din strainatate de la primul tur de pe sit-ul BEC, si pe listele permanente nu era nimeni inscris in nici o tara, toti votantii votasera pe listele speciale.

    Mie mi s-a parut ca ce a ingreunat cel mai mult procesul de vot in strainatate a fost completarea Declaratiilor pe propria raspundere, care trebuia facuta in fata comisiei. Odata completata declaratia, votezi intr-un minut si ai eliberat stampila pentru urmatoarea persoana.

    Legile in discutie sunt: 350/2004 art.7(2), care trimite la Legea 35/2008 actualizata, din care ne intereseaza art. 22(5^1).

    Daca e cineva jurist pe aici, poate isi da cu parerea?

      (Citează)

  8. joke.r or not

    11/11/2014 la 5:22 PM

    Pe aceeasi tema: In tara s-au organizat sectiile de vot astfel ca maxim 2000 de persoane sa fie arondate unei sectii. Cam cate sectii ar vrea ofuscatii vocali (si nu ma refer la cei de buna credinta) sa se infiinteze? Stiu, ar vrea.. sa voteze de acasa, dar inca nu se poate. La vreo 3.000.000 de romani plecati din tara, ar ajunge 1500 de sectii de votare ..peste hotare? Nu va chinuiti sa faceti calcule, era o intrebare retorica…

      (Citează)

  9. Si eu am votat in strainatate pentru ca eram in delegatie. Nu completarea declaratiei a fost problema ci trecerea in lista suplimentara, unde se puneau din nou toate datele. Daca la declaratie, erau 2-3 persoane ce completau simultan, pe lista trecea doar presedintele comisiei. Si desi eu am stat doar ~30 de minute la coada imi dau seama cat s-ar fi ingreunat procesul daca ar fi fost mai multi, nu doar cei 400 in total ce au votat acolo.

      (Citează)

  10. In sfarsit unul care nu se plange. Serban! Bravo! A mers omul frumos la o ora decenta si a votat la fel de decent, nu s-a dus seara, pe ultima suta de metri ca sa aiba dupaia ce latra pe net ca si altii pour example.

      (Citează)

  11. Breh Daniela poate nu ai inteles bine cum sta treaba dar votul e un drept nu o favoare. :)
    Indiferent ca e pe prima sau ultima suta de metri tot drept se cheama si e dreptul lor sa ‘latre’ pe net (pour example).

      (Citează)

  12. daniela, desteapta te-a fatat maica-ta. Citeste si o sa vezi ce a spus Raluca. Daca nu mergea la 11 si mergea la 2, nu mai vota. Eu am fost la 4, in conditiile in care pentru parlamentare am fost la 6 si nu era nici dracu’. Ce pot sa spun, ii multumesc lu vivi ca ne-a facut sa iesim la vot:)

      (Citează)

  13. Ok, nu completarea declaratiei a fost problema ci transcrierea datelor de pe ea. Ce incercam eu sa zic mai sus este ca legea da posibilitatea votarii fara a fi necesara declaratia si toate problemele aferente, daca lumea cere sa fie inscrisa din timp pe listele permanente. Dar nimeni nu pare sa fie interesat.

    O prietena din UK a scris la ambasada despre asta, sunt curioasa cand si daca ii vor raspunde.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus