un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Mai multe despre burgeri

12 Jan 2011  ·

GÂNDURI  ·

14 comentarii

Burger King deschide vineri un restaurant lângă Piaţa Romană, mai exact între McDonald’s şi KFC, pe locaţia fostului restaurant Everest. Astfel la Romană se face careul de ași McDonalds – KFC – Burger King – Pizza Hut şi lipseşte doar un Starbucks pentru ca noi să fim consideraţi obezi şi cuceriţi 100% de imperialismul american.

Am auzit într-o ştire despre francizele ce vor apărea în viitor în România că în 2011 urmează să intre şi Subway pe piaţa noastră. Subway e un fast-food care vinde sandvişuri (“subs”), foarte popular în Marea Britanie şi probabil şi alte ţări. Eu am mâncat de multe ori la ei în Anglia şi mi-a plăcut, sunt sandvişuri făcute cu ce ingrediente vrei tu, calde și bune. Ceva asemănător adusese Quiznos în România, dar s-au dus rapid pe apa sâmbetei în momentul în care au urcat preţurile la un sandviş la vreo 16 lei, de parcă era cineva nebun să dea atâta. E totuşi un sandviş, n-are ingrediente secrete sau reţete complicate aşa că îl poţi face şi tu acasă după un pic de efort. Aşadar, dacă Subway vine cu preţuri rezonabile pot avea succes la noi, deoarece concurență pe piaţă nu prea au în afară de Toscana (doar la Piaţa Victoriei) şi Gregory’s (mai intra cineva la ei după sandvişuri?).

În mall-ul AFI Palace s-a închis Pan Asian, un fast-food asiatic, şi s-a deschis în locul său Wu-Xing, fiind, dacă nu mă înşel, prima locaţie cu vânzare a lor. Preţurile sunt la fel de idioate ca şi pe site, adică 8,39 lei, 16,82 lei şi alte asemenea valori de zici că le-au calculat cu Excel-ul la marele fix. Care monede sunt cele mai răspândite? De 50 şi de 10 bani. Perfect, rotunjiţi totul la 50 de bani, că doar în mall nu te duci să te uiţi la fiecare bănuţ, la propriu, pe care-l cheltui şi hai să facem aşa treaba. Când văd preţuri atât de detaliate mă simt insultat că nu mi se dă restul până la ultimul ban.

O reclamă la radio îmi spune că acum la McDonald’s hamburgerul e 3 lei! Doar 3 lei, mai exact. N-am nimic cu majoritatea preţurilor de la McDonald’s. Aşa cum sunt, e unul din cele mai accesibile fast-fooduri de prin malluri, adică locurile unde mănâncă o grămadă de oameni la prânz şi o grămadă de copii fugiţi de la şcoală, iar la McDonald’s poţi mânca un sandviş mare, cartofi prăjiţi şi o bărdacă de suc pentru doar vreo 13 lei, cât e un meniu Big Mac. Nu comentez cât de sănătos sau nu este Big Mac-ul, ce conţine, cât rezistă la soare şi în ce ulei se prăjeşte, ci consider că sunt elemente ştiute de toţi şi e problema fiecăruia dacă alege să mănânce acolo sau nu. Ideea e că poţi mânca un meniu pentru 13 lei şi ai şi garanţia curăţeniei în banii ăştia. Dar un hamburger la 3 lei? Voi aţi văzut ce conţine un hamburger? Are cea mai micuţă bucată de carne “turnată” vreodată şi e pusă într-o chiflă la fel de subţire, de zici că a fost făcut să intre pe sub uşă. Mai are înăuntru două felii de castravecior murat şi un strop de sus. 3 lei pentru aia, 3 lei după ieftinire? O fi o nouă strategie de-a te face să mănânci Big Mac, pentru că burgerii simpli cu siguranţă nu merită banii.

Referitor la burgeri, tare mi-e poftă de unul gros rău, făcut din carne moale şi suculentă, pus cu multă verdeaţă şi sos şi caşcaval topit într-o chiflă excelentă. Problema e că nu se găseşte nicăieri la noi. Hard Rock Cafe are burgeri mari şi bunicei, dar sunt uscaţi rău de zici că-s făcuţi din acelaşi material ca şi tampoanele de femei şi trebuie să bei trei litri de lichid doar ca să-ţi lubrifiezi gâtul. Unde pot găsi unul ca cel din imaginea de mai jos? (dacă mergeţi în Londra, treceţi pe la un GBK) Ştie cineva dacă la Ruby Tuesday, care se mândreşte cu mâncare americană, am vreo şansă?

Cheese and egg burger at GBK

    14 comentarii

  1. Din punctul meu de vedere, Ruby Tuesday sunt exagerat de scumpi. Nu zic, e oarecum buna mancarea, dar nu merita cat dai pe ea.

      (Citează)

  2. BK-ul de la Romana e deschis de anul trecut. Am mancat acolo inainte de revelion.

      (Citează)

  3. La Subway chiar au sandwichuri bune, dar mie mi se par extrem de scumpe. De exemplu, intr-o tara in care meniul zilei la orice restaurant e aprox. 12 lei, un sandwich de la subway + un suc costa ~20 lei (asta asa, ca idee, ca eu ma mir cum rezista, am impresia ca oricine ar prefera ca la pranz sa ia masa la restaurant, mai ales ca e si mai ieftin). Si ma indoiesc ca vor face o exceptie pentru Romania, sa aibe preturi mai mici.

      (Citează)

  4. Imi place ca zici “e nebun cine da 16 lei pe un sandvis” si pe urma vorbesti de burgerii de la Hard Rock Cafe, care costa 45 de lei unul…

      (Citează)

    • @AdrianG: la McDonalds da, ca e un fast food mancat cum apuci intr-o inghesuiala naspa. La Hard Rock platesti nu doar mancarea, ci si brandul, atmosfera, servirea si restul. Nu se poate face o comparatie.

        (Citează)

  5. @radu:
    Nu stiu. Eu am mancat Ultimate Burger de 2 ori si coaste o data. Din punctul meu de vedere nu merita nici unele pretul cerut. Ei incearca sa fie un HRC pe tema sportiva, dar nu prea ma atrage nici idea, nici atmosfera. Plus ca un suc era 7-8 lei si la alcool sareau calul cu preturile.

    Ultimate burger e cu piept de pui. Un prieten si-a luat 2 burgarasi mici de vita care pareau mai ‘suculenti’. Poate daca iti iei unul mare de vita va fi bun.

    La salate stau mult mai bine, prietena si-a umplut un castron din bufetul lor de salate si mai mai ca l-am impartit amandoi.

    De la HardRock imi recomanzi vre-un burger? Ca parca mi s-a facut pofta de ceva ‘sanatos’ dupa toate porcariile de sarbatori.

      (Citează)

  6. da, aia de la burger king sunt mult mai buni decat uscaciunile alea de la mac

      (Citează)

  7. Am mancat pentru prima oara Subway in Franta si chiar am fost placut surprins , pretul un pic cam piperat pentru Romania dar poate la noi o sa fie cu un alt pret oricum as manca din nou. Ca sa fiu si un pic carcotas ….as putea spune 6 euro pt. un sandiwch de 30 de cm . hehehe il fac cu felii de caprioara =)) de banii aia eu

      (Citează)

  8.   (Citează)

  9. Radu, incearca un cheesburger la Embassy-ul de la Romana. E atat de mare incat il aduc desfacut. :D

      (Citează)

  10. Dupa ce vei manca o bagheta de vita de la Dristor Budapesta, nu te mai intereseaza nici un burger:D

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus