un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

CFR minte că avertiza oamenii de pericol, când de fapt a lipit avertismentele după accident

10 Mar 2017  ·

GÂNDURI  ·

35 comentarii

Ia uitați ce mârlănie fac cei de la CFR, mințind lumea că ei au luat măsuri de securitate și oamenii se curentează pentru că nu le respectă.

Mai mulți oameni s-au curentat în ultima vreme pe podul CFR din parcul Herăstrău, pod care-i un loc foarte popular pentru cei care fac “turul parcului”, că doar pe acolo poți trece de pe un mal pe altul. Cel mai recent, pe 7 martie, un tânăr de 16 ani a căpătat arsuri de gradul 2 și 3 pe 90% din corp după ce a atins din greșeală liniile de electricitate încercând să-și facă un selfie.

Ce-au făcut cei de la CFR: după apariția știrii, au trimis acolo niște oameni care au lipit afișe cu “atenție, pericol de curentare” și apoi au declarat că, iată, zona era semnalizată, cei care s-au curentat n-au respectat avertismentele. Le-au lipit abia acum și susțin că, de fapt, erau acolo de multă vreme.

Din fericire, cei de la Digi24 filmaseră acolo cu o zi sau două înainte, așa că am scos imaginile și au arătat cum afișele au apărut recent.


Sau, în fine, asta susține Digi24 că au făcut cei din CFR. Dacă-i adevărat, e o mârlănie mare cât rețeaua de cale ferată învechită (adică foarte mare). Trebuie să fii tâmpit să crezi că asta rezolvă situația și că nu se va prinde nimeni, într-unul dintre cele mai fotografiate locuri din Herăstrău, mai ales cu acele afișe cu aspect nou-nouț. Dacă nu-i adevărat și cei de la CFR doar au lipit acum, la spartul târgului, niște afișe de avertizare, my bad, e bine și așa.

Asta-mi aduce aminte de instructorul de legislație auto cu care am făcut școala, prin 2001. Ne zice “dacă faceți accident și e din lipsă de semnalizare, să faceți rapid fotografii la zona respectivă, că cei de la Administrația Drumurilor au obiceiul să vină rapid cu semne și să le monteze”. Deh, Stalin ar fi mândru.

Clipul video Digi24 este acesta, dați la momentul 6:45.

Nu zic că-i vina CFR-ului pentru electrocutările respective, ci doar condamn declarația lor. Am trecut și eu de câteva ori acel pod, am făcut-o rapid și fără să ating multe obiecte, că eram conștient că sunt pe un pod de cale ferată, nu pe promenadă. Cert este că, în zilele calde, mii de oameni îl trec în fiecare zi, iar ceva trebuie făcut pentru a le asigura securitatea.

    35 comentarii

  1. Selecție naturală. Ce făcem atâta caz pe tema asta?

      (Citează)

  2. @George cu idiotii care se urca pe stalpi si ajung sa se electrocuteze: n-am nicio problema, selectie naturala at it’s finest.
    Ca doar pe colo se poate transfera lacul… te inviti sa il traversezi cu un carucior in brate (eu am avut varianta de tip “tanc” potrivita la trotuarele si bordurile din Bcuresti). Sau cu doua biciclete.

    A promis primareasa zilele trecute ca ne face pasarela, se pare ca Oprescu chiar rezervase buget pentru lucrare cand au murit copii aia acum cativa ani, doar ca s-a uitat de ea.

      (Citează)

  3. Cand am spus ca traim intr-o tara de animale iresponsabile cu ocazia radiatiilor de la muzeu, mi s-a spus ca sunt exagerat. Cand am zis ca traim intr-o tara de animale iresponsabile cu ocazia faptului ca masinile de taxi circula desi sunt pe cale sa se desfaca in bucati si nu le verifica nimeni, mi s-a zis ca sunt pretios si pretentios.
    Acum aflu ca pot sa ma curentez daca traversez un pod de cale ferata aflat intr-un parc plin de oameni si plin de copii. Si primul comentariu vorbeste de selectia naturala, desi oamenii care s-au curentat nu au facut decat sa traverseze podul fara sa stie ca acolo exista capcane mortale, pentru ca nu era semnalizat.

    Desi semnalizarea nu e niciodata de ajuns cand e vorba de pericole, pentru ca nimeni nu merita sa fie pus in pericol pentru ca nu a fost atent sau pentru ca e idiot.

    Cred ca noi romanii o sa ne trezim pe tema sigurantei spatiilor publice cam cand vor fi capcane mortale pe strada din 5 in 5 metri. Si chiar si atunci se vor gasi imbecili care sa le gaseasca scuze autoritatilor – care sunt niste animale itesponsabile, nu stiu daca am mai zis.

      (Citează)

    • mai spun ceva: locuiesc in apropierea unui bulevard foarte circulat care anul trecut a fost carpit si dupa ce a fost carpit nu s-au refacut marcajele de pe asfalt pentru trecerile de pietoni.
      de atunci, mi se intampla des ca atunci cand traversez sa vad soferi dezorientati ca eu sunt in mijlocul strazii si care trebuie sa franeze brusc, pentru ca nu-si dau seama ca acolo este de fapt trecere de pietoni.
      un timp am zis ca s-au inmultit pur si simplu idiotii, pana mi s-a intamplat si mie o data in timp ce eram la volan sa nu-mi dau seama ca e trecere de pietoni, cateva sute de metri mai incolo fata de locul pe unde traversez eu de obicei.

        (Citează)

    • Ești exagerat. Rău. Nu o să spun și de ce, că oricum nu o să vrei să înțelegi.

      Doar o întrebare am: podul în discuție îl traversezi pe trotuarul (de gardă), pe calea ferată sau pe sus, pe grinzile metalice cu zăbrele?

        (Citează)

    • podul il traversez pe trotuarul de garda, daca pot.
      ultima data cand am traversat podul asta acu’ vreo 2 ani eram cu carutul si era atat de multa lume si dintr-un sens si din altul incat nu se putea trece pe trotuar cu carutul, ca trotuarul e ingust si nu au loc cei din sens opus, asa ca am luat carutul in brate si am traversat podul fix prin mijlocul caii ferate.
      cei cu bicicletele am observat ca faceau la fel, pentru ca pur si simplu era prea multa lume.

      hai sa lasam curentatul la o parte, as vrea sa te intreb daca tie ti se pare normal ca intr-un parc sa fii nevoit sa traversezi o cale ferata ca sa ajungi dintr-o parte a parcului in alta.

        (Citează)

    • Aha, deci stai pe Iuliu Maniu

        (Citează)

  4. Ce treabă are Stalin cu treaba asta? :)

      (Citează)

  5. Podul respectiv nu este deschis circulației pietonale. Asta se poate observa cu lejeritate din lipsa acceselor – sau, mă rog, a unora corespunzătoare (common sense, anyone?), precum și a lipsei oricăror amenajări minimale pentru traficul pietonal. Dacă totuși cineva alege să-l folosească în aceste condiții este evident că apoi nu se mai poate plânge de condiții.

    Da, știu, e obligatoriu să folosim podul feroviar ca să poată trece pietonii dintr-o parte în alta. Că suntem cetățeni europeni și avem drepturi! Oare chiar nu mai poate nimeni să conceapă să facă cale întoarsă dacă n-are pe unde traversa balta?

    Bun! Aici îmi odihnesc cazul – selecție naturală și nimic mai mult! Îmi pare rău dacă pentru unii sună cinic, dar asta este realitatea!

      (Citează)

    • Daca podul este inchis circulatiei pietonale, acest lucru trebuie macar semnalizat. O administratie responsabila ar fi si inchis drumul cu gard sau bariera. Una cat de cat normala la cap ar fi pus macar un panou cu drum inchis.
      Orasul in general si parcul in special trebuie sa fie prietenos cu oamenii, stiu ca e un lucru greu de inteles in tara lui “nu calcati iarba!”.

        (Citează)

    • LOL – un gard/barieră e lipsă acolo, ca să aibă lumea cu cărucior ce sări și ajunge în fața trenului fără posibilitate rapidă de repliere în caz de. Plus, ar fi frumos… zilnic știri cu mâni, picioare și gâți fracturați din vina CFR/Primărie, că doar ei au pus acolo gard pe care lumea să-l sară…

        (Citează)

  6. costin:
    Aha, deci stai pe Iuliu Maniu

    Nu, nu stau pe iuliu maniu, deci inteleg ca la fel e si acolo. Firea merita scuipata in gat.

      (Citează)

    • In decembrie au terminat de asfaltat și de atunci nu au tras o dunga. De la Cotroceni pana la veteranilor asfaltul e curat.

        (Citează)

    • Bai vreau sa va spun ca dupa discutia de aici am facut o sesizare pe Civic Alert ref la treaba cu trecerile de pietoni.

      Ei, azi dimineata am observat ca azi noapte s-a vopsit trecerea de pietoni, cred ca s-au vopsit de fapt toate ca am mai vazut inca una.

      Nu stiu daca e coincidenta sau Civic Alert chiar functioneaza, dar as zice sa incercati si voi cei de pe langa Iuliu Maniu.

        (Citează)

    • Interesant.

      @costin: acum vreo 5 ani, Regina Elisabeta a stat vreo 6 luni fără dungile trasate pe întreg bulevardul pentru că licitația de găsire a unei firme care să traseze benzile fusese contestată și blocată. Se mergea haotic, fiecare pe unde avea chef.

        (Citează)

  7. Eu nu înţeleg de ce n-a făcut nimeni o pasarelă acolo. Ar fi scos cel puţin 2-300 de mii de euro.

      (Citează)

  8. Este o cultură a iresponsabilității în țara asta. Adică, la toate nivelele, oamenii sînt obișnuiți că las’ ca merge și așa, și pur și simplu nu le pasă.

    – Aceia care ar trebui să facă reparații mărunte, de ex să facă un cablu colac și să nu-l lase să atîrne, nu o fac (nu mi-e clar la ce s-a curentat acel tînăr dar presupun că nu direct la linia de contact care e la 4 metri înălțime).
    – Iar cei care văd situația nu fac nimic. Ia să fi sunat 100 de oameni pe zi în ultimii 10 ani la CFR spunînd “vedeti că e un cablu care atîrnă pe podul cutare”. Oare CFR chiar ar fi ignorat cele 365000 apeluri ?

    Persoanele care merg pe acel pod sînt și ele angajate undeva și în 90% din cazuri își fac treaba la servici cu exact aceeași răspundere. Dacă nu au instrucțiuni PRECISE să facă ceva, nu iau inițiativa, nu fac !

    De ex. la mine la servici, de cîte ori am fost EU acela care să închidă în geam atunci cînd era vînt, geamul se tot trîntea și zeci de oameni care treceau pe acolo, nu se gîndeau să facă operația simplă de a-l închide (și nu, nici eu nu-s angajat să închid geamuri sau în general în cadrul administrației clădirii).

      (Citează)

  9. A citit cineva Legea nr. 289/2005? De curios? Hai sa discutam si de respectarea unei legi care se refera tocmai la accesul persoanelor in zona caii ferate. Si care tocmai rolul asta il are, de a proteja oamenii. Cautati pe google, e simplu. :)

      (Citează)

    • Pai zi-ne tu daca tot ai adus vorba si vrei sa argumentezi ceva, nu ne trimite la google.
      Oricum, faptul ca scrie in lege ca “e interzis sa mori” e aberant, ca nimeni nu vrea sa moara (mai putin cazurile in care vrea).
      De obicei legile de genul asta sunt facute tocmai ca sa exonereze de responsabilitate pe cei care ar trebui sa faca ceva, pe principiul “eu ti-am spus, in rest e treaba ta”.
      Nu, nu e doar treaba mea, e si treaba lor.
      Una e sa vorbim de calea ferata in general, care efectiv nu poate fi securizata din cauza lungimii ei, si alta e sa vorbim de o portiune de cale ferata de cateva zeci de metri care se afla intr-un parc.

        (Citează)

    • si va mai invat ceva, ca vad ca e nevoie:
      trebuie sa intelegem cu totii ca autoritatile statului si legile trebuie sa actioneze asa incat prin tot ce fac sa-l serveasca pe cetatean, sa-l protejeze, sa fie prietenoase cu el, pentru a-i face viata mai usoara.

      acesta e scopul lor si daca nu si-l ating, statul insusi devine inutil.
      noi platim taxe catre stat ca sa ne facem viata mai usoara tuturor, nu ca sa fim pe cont propriu cum se sugereaza aici prin ideea “daca esti prost, mori” si in nici un caz sa fim tratati de stat ca niste sclavi.

      vad ca mult lume nu intelege aceste lucruri de baza intr-o societate moderna.

      cat priveste selectia naturala, e aberant sa vorbesti de ea in societatea umana de astazi, in care exista de exemplu servicii de sanatate publica si politie.

      cine e fan selectie naturala, este rugat ca data viitoare cand se mai imbolnaveste, el sau copilul lui, sa nu faca nimic, sa nu ia mediamente si sa nu mearga la medic.
      aia e selectie naturala, desteptilor.

        (Citează)

    • Robo, eu nu pricep ce vrei tu sa spui pana la urma. Exprimarea ta e ambigua. Explica-mi si mie ce are trebui sa faca Compania CFR ca sa nu mai urce tampiti pe un pod electrificat ca sa isi faca poze si sa moara electrocutati. Spunand partenerilor de discutie “desteptilor”., nu te face pe tine mai inteligent, cred ca banui asta. Insiri cuvinte goale ca sa arunci vina pe cine? Pe stat, pe legi, pe CFR, pe Primarie ca un dilimache urca pe un pod electrificat? Podul ala e conceput ptr accesul oamenilor sau e construit ptr trenuri, Robo? Lasa blablaurile si citeste legea. Lasa vorbele goale si spune-mi cum ai opri tu un individ care vrea sa isi faca poze pe un pod CFR. Si care e vina CFR-ului ca nu se poate trece decat pe podul lor. Argumentat, nu bazaconii ca pana acum.

        (Citează)

    • nu doar un dilimache urca pe acel pod, tu esti pe bune?
      podul ala e traversat intr-o zi obisnuita de vara de weekend de sute, daca nu mii de oameni.
      pentru ca nu au alta alternativa ca sa ajunga in partea cealalta a parcului, de asta.
      de altfel, nu este primul accident prin electrocutare acolo, deci ce dovezi ii mai trebuie cuiva ca sa intelega ca este periculos si ca nu e vorba doar de prostia unuia.

      mai clar pentru tine:
      1. incetati sa mai gasiti justificari pentru nepasarea autoritatilor, este aberant si in acest caz, si in general.

      2. nu ma intereseaza exact cine e responsabil in cazul asta si nici nu este important
      ce spun este ca autoritatile trebuiau sa faca mai mult: fie CFR (dupa cum vezi vin dupa accident si monteaza pe furis semne, deci se simt responsabili si ei), fie administratia parcului.
      3. ce se poate face, concret, ca sa te luminez:
      – se poate construi o pasarela pentru acces pietonal care sa nu se intersecteze cu calea ferata
      – se poate bloca accesul pe pod, pur si simplu, cu garduri sudate sau alt fel
      – se poate bloca accesul pe alee, cu bariera si panouri care spun ca drumul e inchis mai departe

      oricare din cele 3 e o solutie mai buna decat sa lasi oamenii (inclusiv dilimache) sa se puna in pericol. Chiar si dilimachele are dreptul sa nu fie pus in pericol, sa stii.

      acum e mai clar?

        (Citează)

    • Robo, tu esti pe bune? Cam cati urca pe pod (se catara pe pod, deasupra lui, in apropierea liniei de contact) si se numesc oameni normali? Nu mai amesteca traversarea cu urcatul pe pod ptr facut poze, ma indoiesc ca mii de oameni fac zilnic asta. Ai logica la tine?

        (Citează)

    • Ala care s-a ranit avea 16 ani.
      Adica un copil. Un copil prost, dar un copil.
      Unde sunt multi copii, trebuie sa iei masuri suplimentare de protectie.
      Asta daca nu esti un animal care crede ca un copil prost merita sa se electrocuteze pentru ca e prost.
      Serios, voi ori nu ganditi ori sunteti niste animale.
      M-ai facut sa-mi amintesc de porcii care acum mai multi ani cand l-au omorat cainii pe copilul acela in parc spuneau “pai ce-a cautat acolo”.

        (Citează)

    • Robo, ai putea sa nu jignesti in comentarii? Nu a spus nimeni nimic de un copil atacat de caini, nu e nimeni porc, nu e nimeni animal. Sa pastram comentariile pe teritoriul bunului simt. Intrebarea e cum poti face sa nu urce o persoana pe un pod in apropierea liniei de contact daca el vrea asta. Si care e vina statului in toata mizeria asta? Fara injurii si fara “mii care trec podul zilnic”, sa puna un gard si altele. Ce poate face statul ca sa impiedice un potential sinucigas? In afara de a pune semne de avertizare? Si te rog, fara animale, nu ganditi, porci etc

        (Citează)

    • Cine a zis ceva de sinucigasi? Ce legatura au sinucigasii? Nimeni nu poate face nimic ca sa-l impiedice pe unul care VREA sa se electrocuteze sau sa se sinucida in alt fel, asta e evident.
      Dar noi despre asta vorbim aici? Dupa parerea ta copilul ala care s-a electrocutat voia sa se sinucida sau nu si-a dat seama in ce pericol se pune?

      Ce dovada mai buna vrei pentru faptul ca CFR-ul se simte responsabil decat ca ei s-au apucat sa puna semne de avertizare dupa accident si sa minta ca erau acolo dinainte?
      Deci ei insisi se simt cu musca pe caciula intr-o situatie in care e interesul lor sa se foloseasca de orice chichita legala ca sa se exonereze de raspundere, si te-ai trezit tu sa-i aperi cu legea in mana.

      Te faci ca nu pricepi si-mi irosesti timpul. Sau mai exista o varianta, da’ iar o sa te superi daca o scriu.

        (Citează)

    • Sunt de acord cu tine in privinta asta, Robo, discutia cu tine e timp irosit. Succes in politica, ai fi bun.

        (Citează)

  10. Tauon are în principiu dreptate în sensul că CFR a construit acolo un pod CFR și o cale ferată pe el, cf. standardelor CFR: trotuarul e f. mic, sînt cabluri electrice, te poți accidenta în multe feluri. Era treaba primăriei și/sau a administrației parcului să dubleze acel pod cu unul pietonal, nu era treaba CFR să facă podul dual.

      (Citează)

  11. Ok, nu vreau sa dau lectii nimanui, dar dupa logica asta, ar trebui sa fie avertismente pe fiecare fereastra mai sus de parter ” Pericol! Daca sariti pe fereastra puteti muri!”
    Pe bune?!

      (Citează)

    • Uite multe din blocurile astea nou construite, inclusiv cel in care locuiesc eu, au ferestre mari la care pervazul nu are mai mult de 60-70 de cm. Un copil de 3 ani are inaltimea in jur de 1 metru.
      Ce zici, daca tu ai locui intr-un asemenea bloc si ai avea copil mic, ti-ai lua ochii de pe copil cand geamul e deschis? Te-ai gandi sa pui un gard ceva in exterior?
      Sau ai lasa selectia naturala sa lucreze?

        (Citează)

    • @Robo – ahahahaha!

        (Citează)

  12. Ce sa vezi, nu sunt singurul care considera ca daca oamenii se accidenteaza repetat intr-un loc, problema s-ar putea sa nu fie ca sunt ei idioti.

    https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/ocolirea-parcului-herastrau-in-siguranta-pentru-pietoni-persoane-cu-dizabiltati-si-biciclisti

      (Citează)

  13. A murit copilul care s-a electrocutat in Herastrau, ca sa stiti.
    Asa-i trebuie daca a fost prost, nu? Mai ales ca nu-l cunosteam, deci nu ma intereseaza. Nu?

      (Citează)

  14. Altul care a murit in herastrau pe pasarela aia nenorocita, chiar ieri
    http://bucurestifm.ro/2017/06/12/biciclist-mort/

    Era prost si asta, da-l dracu’, nu?

      (Citează)

  15. Ce sa vezi, primaria a inchis accesul pe pasarela CFR din parcul Herastrau

    http://m.hotnews.ro/stire/21823376

    Asta inseamna ca au murit suficienti prosti in opinia lui Firea, ca altfel de ce sa o inchida?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus