un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Trei idei după Summer Well 2014

16 Aug 2014  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

infografic_summerwellSummer Well a fost și s-a dus. Orange a făcut publice câteva date despre vizitele la pavilionul lor 4G: 4300 de oameni și-au tatuat un animăluț Orange pe mână (era veșnic coadă acolo), 6000 de oameni au vizitat pavilionul, peste 2000 au jucat fotbal interactiv în care tu șutai și cineva de la Piața Universității apăra mingea.

Cât despre festival, trăgând o linie personală, mi-a plăcut show-ul făcut de John Newman și muzica lui Bastille, iar în a doua zi The National m-au impresionat, apoi vocea clară a celui de la Placebo. Oarecum de așteptat, aceștia fiind vedetele serii. N-am nimic de reproșat, totul a mers perfect de la început și până la capăt, a fost calm și bine, am găsit parcare, am venit și plecat ușor, doar vreo 2-3 au crezut că este o idee bună să-și ridice prietenele pe umeri, n-au fost cozi mari la mâncare și băutură șamd.

După ce în prima zi am mâncat Calif, în a doua am încercat o porție de noodles udon cu alune, tofu, ananas și lime de la Frog. Geniali! Nu aveam mari așteptări, fiind fără carne, dar tăițeii au fost foarte gustoși, alunele bune (de obicei mă tem de alune în mâncare, că se pun din cele ieftine, nasoale la gust, dar n-a fost cazul aici), tofu avea gust de pui, iar câte o mică bucată de ananas îi dădea o aromă foarte plăcută. 3 jetoane, dar a meritat testul, iar porția a fost mare.
summerwell_02

Câteva idei pentru la anul, ca să meargă totul și mai bine:

1. Trebuie creat un punct de întâlnire oficial.
De exemplu un mare cub portocaliu amplasat undeva pe iarbă. Am văzut chestia asta în aeroportul din Amsterdam, care are un mare “meeting point” (numit chiar așa) pus pe hărți și semnalizat în interior, iar acolo se întâlnesc toți cei care așteaptă șoferi, sunt în excursii organizate șamd.

V-am spus, la Summer Well îi vedeam pe diverși urlând în telefon “unde ești, eu sunt la chioșcul de jetoane!”. Doar că erau vreo 3 chioșcuri diferite, iar după un timp telefonie mergea greu spre deloc. Cel mai bine ar fi ca organizatorii să facă ei un punct oficial de întâlnire și vizitatorii se cuplează acolo.

2. Altă stație RATB.
Acum stația a fost pe Ion Mihalache, vizavi de turnul BRD, dar acolo e cam înghesuială pentru câți așteptau autobuzul. Cred că mult mai bun, mai ales pentru o linie specială Summer Well, ar fi chiar în Piața Victoriei, în zona aceea mare și neutilizată din dreptul parcului Kiseleff.

Nu de alta, dar mult noroc să-i explici unuia din provincie sau din străinătate că stația Piața Victoriei înseamnă la 50 de metri după Cafe Antipa, când zona este imensă și patru bulevarde mari pleacă spre nord.

statie_ratb_summerwell

3. Acces mai ușor pentru persoanele cu handicap.
Sigur, erau niște structuri de lemn puse pe jos până se ajungea în zona scenei, dar de acolo era pământ, unul foarte denivelat. S-a chinuit o femeie să împingă un scaun cu rotile până undeva mai în spate de i-au ieșit fulgii.

Cred că dacă venea un singur om în scaun cu rotile, fără să aibă cine să-l împingă pe acolo, n-ar fi avut forță singur pentru a se deplasa.

Eu aș angaja și câteva persoane care să-i asiste pe handicapați. Scaune cu rotile la dispoziția celor care au nevoie (au un picior în ghips etc), ca în aeroport, eventual o persoană care să te preia de la intrare și să te ducă unde dorești.

4. Fetelor, dress code-ul pentru astfel de festivaluri este “slutty”. Mulțumesc.

Oamenii aceștia își făceau selfie cu monopied și declanșare prin gesturi a camerei.
summerwell_04

    3 comentarii

  1. “Telefonia mergea greu spre deloc” … Păi nu suplimentaseră masiv rețeaua? ROFL!

      (Citează)

  2. E de inteles la astfel de evenimente sa mearga mai greu telefonia, hai sa fim seriosi. La urma urmei lumea era acolo ptr event nu ptr stat pe telefon.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus