+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +
26 Sep 2013 ·
GÂNDURI ·
Încă de când am citit primele cărți ale lui Dan Brown am susținut că omul nu are talent la scris. A ajuns celebru scriind despre un subiect controversat în Codul lui Da Vinci, ba chiar aș putea spune că a fost făcut celebru pentru că scandalul a fost amplificat de alții. Are talentul de a găsi tot felul de scenarii, simboluri și aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei, dar stilul său de a scrie este absolut banal și neinspirat. Părerea mi s-a reconfirmat zilele trecute, când am citit cea mai recentă […]
30 Jun 2013 ·
GÂNDURI ·
Dacă vreți să citiți o serie de cărți SF foarte bună, încercați cea scrisă de James S.A. Corey și formată din cărțile Leviathan Wakes, Caliban’s War și Abaddon’s Gate. Eu le-am citit pe primele două pe nerăsuflate, iar apoi am avut de așteptat doar câteva zile până la lansarea volumului 3, o potriveală foarte plăcută. Le găsiți pe Amazon. Acțiunea se întâmplă în viitor, când sistemul solar este colonizat puternic, Pământul, Marte și planetele îndepărtate se tot ceartă pentru independență, iar în acest timp o substanță foarte ciudată, de origine extraterestră, […]
18 Apr 2013 ·
GÂNDURI ·
Dan Brown se pregătește de lansarea unui nou roman, intitulat Inferno. Bănuiesc că în română i se va spune Infernul. Lansarea internațională este pe 14 mai. Acțiunea va avea loc în Italia, Florența, și probabil va avea legătură cu o pictură pierdută de-a lui Leornardo da Vinci. Am citit celelalte romane mai degrabă ca să văd despre ce vorbește toată lumea ca urmare a controverselor stârnite de Codul lui Da Vinci. Situația a stat cam așa: Îngeri și demoni – o carte bună polițistă și de aventuri, ceva prea trasă de […]
9 Apr 2013 ·
GÂNDURI ·
Adică le recomandă chiar George Martin fanilor săi, ca să aibă ce citi în anii cât scrie Winds of Winter, al 6-lea volum din seria ce-a început cu Game of Thrones/Urzeala Tronurilor. Ce recomandă Martin? “Classics of our genre […] without whom, in truth, there might not be a fantasy genre at all” J.R.R. Tolkien (LORD OF THE RINGS) Robert E. Howard (Conan the Cimmerian, Kull of Atlantis, Solomon Kane) C.L. Moore (Jirel of Joiry) Jack Vance (THE DYING EARTH, Lyonesse, Cugel the Clever, and so much more) Fritz Leiber (Fafhrd […]
31 Jan 2013 ·
GÂNDURI ·
Seria de cărți Game of Thrones a lui George R.R. Martin (acela este numele primului volum, seria fiind numită de fapt A Song of Ice and Fire) mi se pare un pariu riscant. Martin a pornit cu ideea de a face o trilogie, iar acum scrie la volumul 6 din totalul de 7 plănuit în acest moment. Calendarul de apariție a fost următorul: A Game of Thrones – 1996 A Clash of Kings – 1999 A Storm of Swords – 2000 A Feast for Crows – 2005 A Dance With Dragons […]
22 Jan 2013 ·
GÂNDURI ·
În general îmi place să citesc cărți SF sau fantasy. Nu pentru nave și lasere, ca la copiii mici, ci pentru imaginația fantastică a unor autori. Cărți precum The City & The City a lui China Mieville sau Lord of Light a lui Zelazny sunt greu de egalat. Când nu știu încotro să o mai apuc după ce termin un titlu mă folosesc de două unelte: Wikipedia, începând cu exemple de autori de diverse genuri SF, citind pe scurt despre ce sunt acele cărți și apoi căutându-le, și diverse topuri de […]
18 Jan 2013 ·
GÂNDURI ·
Un articol de anul trecut spunea că filmul The Avengers a avut încasări foarte bune deși o versiune piratată a apărut aproape imediat pe net. Explicația găsită era în faptul că filmul s-a lansat încă din prima zi în aproape toate cinematografele din lume, așa că cei ce doreau să-l vadă s-au dus și au plătit banii pe bilete, n-au mai așteptat să-l pirateze. Concluzia a fost că pirateria poate fi combătută și prin aducerea produsului cât mai rapid în fața potențialului consumator. Oferă-i rapid șansa să-l aibă și mulți vor […]
10 Jan 2013 ·
GÂNDURI ·
Am văzut multe citate bune din cartea De ce este România altfel? a lui Lucian Boia. Este o carte despre români, cultura noastră, mentalitatea, spiritul civic (sau absența lui), ideea perpetuă de inferioritate, lipsa comunităților și a educației de a trăi într-una, toate explicate și din punct de vedere istoric și politic. Mă uit pe stradă la toți oamenii care strică lucrurile doar pentru că nu-s ale lor sau pentru că “din banii noștri sunt luate”, la toți mârlanii care sunt regii șoselelor, la toți mitocanii care au impresia că sunt […]