►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
30 Aug 2023 ·
AUTO ·
Am mers la drum lung cu Tesla, după cum spuneam despre KFC-ul de pe autostradă, și mai jos găsiți tot felul de cifre despre consum și impresii despre încărcarea mașinii.
Model Y Long Range, da? Am plecat din București cu bateria la 90%. Traseul urma să fie Pitești – Rm Vâlcea – Sibiu – Orăștie – Alba Iulia în prima zi. Este un Supercharger în Sibiu și navigația spunea că urma să ajung acolo cu vreo 30% în baterie.
Estimările acestea sunt foarte precise, apropo. Dacă vă interesează, aș scrie un articol despre scandalul recent legat de autonomia maximă de pe mașinile Tesla și diferența între autonomia indicată generic pe bord și cea indicată după ce pui un traseu în navigație, moment care este ca și cum ai deschide cutia lui Schroedinger. Cu altă ocazie, poate.
Update: luați o Tesla prin linkul meu și primiți discount de minim 250 euro (variază). Citiți și:
Puteam merge direct la Sibiu, dar am oprit însă și la Supercharger-ul din Pitești pentru că eram curios să văd unde este și să fac fotografii pentru un alt articol și să verific dacă-i treaba bine făcută acolo.
Pe autostradă am circulat între 8:25 și 9:09, deci 44 de minute. Bateria pe autostradă a scăzut de la 85% la ieșirea din București până la 51% când am ajuns în Pitești. Am folosit 27,6 kWh din baterie cu un consum mediu de 245 Wh/km.
Traversarea Bucureștiului a consumat 2-3% din baterie, chiar dacă a durat o oră. Apoi pe A1 am mers repede, de asta a scăzut atât de tare și bateria. Și da, aș fi ajuns la Sibiu cu vreo 25% în mașină, pe dealuri este total alt consum, vedeți mai jos.
Nu o să spun altceva decât că am condus cu viteza legală pe autostradă, desigur. Tesla este foarte confortabilă de condus pe o astfel de șosea: pui pilotul automat, care inclusiv virează singur, și tot ce trebuie să faci este să ții mâna pe volan și din când în când să-i arăți că ești atent la drum.
Inclusiv schimbarea benzii o face automat. Eu doar semnalizam dreapta sau stânga și mașina, după ce analizează camerele video, trece pe banda cealaltă. Are setări despre cum să faca această manevră, 4 niveluri, între “lent” și “Mad Max”. Chiar așa se numește opțiunea 4, Mad Max, e funny.
Să clarific sau să risipesc câteva mituri despre mersul cu mașini electrice pe autostrăzi, că poate unii au impresia că se merge cu 60 km/h și geamurile deschise, ca să țină bateria:
Toate cifrele din articol sunt cu aerul condiționat pornit, apropo. Asta mă întreabă cel mai des lumea când e vorba de autonomie: “dar mergi cu aerul pornit?” Da, cum altfel? Aerul pornit, muzica din Spotify prin SIM-ul mașinii.
Aerul condiționat consumă infim, apropo. Vorbim de o baterie care poate propulsa o mașină de 2 tone pe minim 400 de kilometri. Traversarea capitalei consumă vreo 3%. Credeți că aerul condiționat este ceva sesizabil?
De fapt, eu am setată mașina ca să pornească automat ventilația chiar și când este parcată, atunci când temperatura în habitaclu trece de 41 de grade Celsius. Face asta inclusiv în zilele în care nu o conduc deloc. Impactul în autonomie este nesemnificativ.
Anyway, Supercharger-ul Tesla din Pitești este lângă oraș, la un centru comercial Auchan Bradu unde este și un showroom eMAG, food court, Brico Depot, din astea. Am stat un pic de vorbă cu un alt șofer Tesla care mergea spre Pitești, apoi m-am dus la toaletă și am luat o cafea și am plecat spre Sibiu.
Întrucât bateria era pe jumătate plină la inițierea încărcării, puteți vedea în graficul de mai jos că mașina s-a încărcat la putere destul de mică față de maximul de 250 kW disponibil la Supercharger, deși în marea majoritatea a timpului am fost singurul client acolo. Încărcarea a pornit cu 93 kW și s-a finalizat cu 39 kW, media fiind de 54 kW. Am plătit 43 de lei pentru aproape 23 de kWh.
168,6 km în 2 ore și 44 de minute. Bateria s-a dus de la 90% la 55%, am consumat 26,95 Wh cu o medie de 160 Wh/km.
Se putea și mult mai bine, dar mi-am făcut de cap. Mașina s-a dovedit rachetă în accelerație. Sunt vreo două curbe pe Dealul Negru în ac de păr și apoi o urcare abruptă unde multe alte autoturisme abia țin viteza constantă. Tesla te înfige în scaun de nu poți să te ridici. Este și foarte stabilă în viraje. Tracțiune 4×4, până la urmă, și cu centrul de greutate foarte jos, deci nu am fost surprins.
Am făcut cam o oră până la Rm Vâlcea. Nu-mi plăcea acest drum când eram mic (bunicii mei erau din Rm Vâlcea și mergeam des), dar este altceva când conduci tu, plus ca șoseaua a fost mult modernizată față de copilăria mea.
Puteți vedea mai sus cele trei culmi de pe Dealul Negru și apoi urcarea constantă de la Râmnicu-Vâlcea spre Sibiu, pe Valea Oltului.
BTW, graficele sunt dintr-o aplicație numită Tessie, care se conectează la API-ul Tesla și ia de acolo toate datele necesare pentru statistici avansate și grafice. Oferă mult mai multe informații decât aplicația Tesla oficială, dar este pe bani. Dacă aveți o mașină Tesla și vă plac statisticile, luați Tessie prin acest link și primiți o lună gratuită, ca să vedeți dacă vă place și cum funcționează.
Apoi am stat mult pe centura orașului în trafic aglomerat, dar pe Valea Oltului a fost liber și fără lucrările la carosabil pe care mă așteptam să le găsesc. Mi-a plăcut stațiunea Călimănești, este îngrijită, cu multe clădiri renovate, cu trotuare cu flori și locuri de fotografiere. Era aglomerat și la Mânăstirea Cozia, ca de obicei. Cu altă ocazie o să opresc din nou acolo, îmi place mult cum arată mânăstirea acolo pe malul râului, plus istoria ei. Acolo s-a semnat, în fond, “pacea de la Cozia” dintre Radu Vasile și Miron Cozma.
Drumul a fost apoi bun până înainte de Sibiu, când intri din nou pe A1, iar eu am ieșit după doar câțiva kilometri spre Șelimbăr pentru încărcarea mașinii.
Superchargerul din Sibiu este la un mall numit Shopping City Sibiu. Am încărcat 27 de minute de la 55% la 90% și m-a costat 52 de lei. Am plecat spre KFC Orăștie.
Le pun la comun deoarece totul s-a desfășurat pe autostrăzi.
După cum se vede din scăderea consumului de la 245 la 195 Wh/km, am condus mai liniștit în această zonă, plus că vreo 10 km au fost pe drum național, nu pe autostradă. Am pus pilotul la viteza legală și ochelarii de soare pe ochi și am stat liniștit.
A doua zi am plecat din Alba Iulia cu bateria la 40% și pe ploaie. Mașina estima că voi ajunge la Sibiu cu 16% în baterie. Am ajuns cu 17% și unul dintre motivele indicate de computerul de bord a fost vântul de 9,5 km/h dinspre nord-vest. Mă sparge când spune astfel de lucruri. Tesla nu doar că știe temperatura în interior și în exterior, dar și cum bate vântul.
86,1 km în 56 de minute, bateria de la 40% la 17%, am consumat 19 kWh cu o medie de 220 Wh/km. Media de viteză a fost mai mică, pe ultima porțiune spre Sibiu circulau toți cu 110 km/h, probabil din lehamite.
La Sibiu am încărcat din nou de la 17% la 90% în 40 de minute și m-a costat 115 lei. În acest timp am băut o cafea la Tucano, pe terasa mallului la o porție de Instagram, apoi am vizitat toaleta și dus am fost.
91,5 km în o oră și 34 de minute, bateria de la 90% la 73%, am consumat 12,9 kWh cu o medie de 143 Wh/km.
S-a circulat mai greu acum, mașina spune de o viteza medie de 63 km/h. A fost coloană, dar o singură dată ne-am oprit de tot și nu știu de ce. Erau multe TIR-uri, poate intrase cineva la Dabo Doner drive-through și de asta. Este un Dabo Doner drive-through pe Valea Oltului.
Dar da, doar 17% consum total pe Valea Oltului. Asta înseamnă un drum național normal, unde mai pui și frână și unde nu rupi recorduri de viteză, că mai sunt localități și altele.
În Râmnicu Vâlcea am avut câteva opriri, că am fost să plătesc o taxă la cimitir, apoi am mâncat un gyros bun și am fost și să văd cum mai arată astăzi casa bunicilor mei, înainte de a pleca spre București. Ieșirea din Rm Vâlcea este în haos, se circulă bară la bară cu opriri pe vreo 5-10 km. Șoseaua aceea este depășită de traficul pe care-l are în prezent.
180,2 km parcurși în 2 ore și 51 de minute. 1:25 a durat traversarea Dealul Negru, apoi 50 de minute pe autostradă până aproape de centura București, unde am ajuns fix la ora de vârf pentru trafic bară la bară. Am traversat orașul în 40 de minute până în fața blocului meu.
În total la acest drum mixt am consumat bateria de la 72% la 32%, mai exact 30,7 kWh cu o medie de 171 Wh/km. Pe autostradă am mers cu 130 km/h.
Se vede și în graficul de mai jos cum s-a dus bateria pe Dealul Negru și apoi scăderea mult mai abruptă de pe autostradă și apoi intrarea în oraș:
Am pus graficul cu temperatura exterioară ca să vedeți și cum evoluează aceasta ziua. În Rm Vâlcea era cald, dar apoi a scăzut un pic spre vârful dealurilor și apoi, la câmpie, creștere treptată spre canicula de 36 grade C din București.
Câteva concluzii:
Pe autostradă n-ai de ce să nu mergi la limita legală, exceptând cazul în care vrei să fii hypermiler sau te temi că nu ajungi la destinație. În mod normal, ajungi fără probleme la încărcare. Plecând din București, ai încărcare rapidă la capetele tuturor autostrăzilor (Supercharger la Constanța și Pitești, la Ploiești sunt alte stații rapide, dar distanța este oricum mică). Dincolo de Sibiu, pe A1, sunt stații rapide private cam la fiecare 60 km. Rompetrol are în fiecare benzinărie (la KFC-ul unde am oprit eu erau 2 x 150 kW), Mol la fel, la Simeria este un Petrom de 300 kW etc.
Rămâne valabil ce-am zis la început. Cu cât circuli mai rapid (mașina accelerează ținându-te în scaun până la viteze foarte mari), cu atât ajungi mai repede la un încărcător, dar și stai acolo mai mult. Depinde de fiecare unde alege să-și petreacă timpul: în mașină circulând la consum sau la încărcător după ce ai circulat legal.
Pe drumuri naționale mașina are cel mai mic consum, în special dacă mai sunt și niște dealuri în ecuație. Acolo autonomia reală chiar se apropie de cea declarată oficial.
Autonomia mașinii este de București-Deva fără oprire. Aș ajunge acolo cu 4%, zice navigația. Sigur, aș trece pe lângă vreo 10 stații diferite de încărcare rapidă, dar să zicem că nu aș vrea să încarc. București-Iași fără oprire, ajung cu 8%. Aș putea ajunge de asemenea în Cluj-Napoca cu o oprire de 10 minute la încărcare în Sibiu. Până la Constanța ajung cu 44% baterie rămasă în mașină.
Tesla este foarte plăcută de condus în ambele tipuri de drumuri. Am condus vreo 450 km în fiecare zi și m-am dat mereu jos din mașină odihnit. Scaunele, aerul condiționat cu filtrare excelentă, minimalismul bordului, poziția, plafonul panoramic, toate contribuie la o experiență plăcută.
Când vrei să depășești, o faci. Cred că este una dintre cele mai bune mașini pentru asta. 514 CP și cuplu imediat la pedală, devine incredibil în cât de puțin timp și spațiu treci de un TIR sau mai multe.
Nu m-au deranjat timpii de încărcare la drum lung. Cea mai lungă încărcare a fost de 40 de minute. A durat 10 minute să ajung la o toaletă în mall, apoi până am comandat un cappuccino și până l-am băut făcându-mi poză cu degetul în sus și apoi am bârfit ceva cu niște prieteni pe mess și gata timpul. Pe unii probabil că i-ar deranja acest timp. Asta e. Eu, dacă parcurg 400-450 de km cu pauză de 40 de minute după aceea, sunt ok. Singura excepție ar fi dacă ai vreo urgență la… 1000 de kilometri distanță și n-ai chef de pauze, dar nu văd cum aș putea ajunge în situația asta.
Am condus 828 km și am cheltuit 340 de lei pe încărcare, iar la final mai avea 32% din baterie, deci încă vreo 150 km rămași. Hai să zicem deci 1.000 de kilometri cu 340 de lei cheltuiți, adică un consum echivalent de benzină de 4,72 litri/sută la drum mixt și fără a merge deloc la consum, ci din contră.
Mi-a trecut orice formă de range anxiety după acest drum. Mai aștept doar iarna ca să văd cum este autonomia atunci, deși cu pompă de căldură pe mașină nu mă aștept să fie diferențe așa mari. Chiar dacă ar fi, în oraș nu prea contează, iar la drum lung nu se fac la fel simțite, dar vom vedea atunci.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
44 comentarii
30/08/2023 la 8:22 AM
Foarte bun articolul. E bine ca exista infrastructura necesara si (inca) nu e bataie atat de mare pe incarcatoare.
A avut autopilotu vreo faza in care a fost surprins de ceilalti soferi, sau a fost totul linistit?
AndreiD(Citează)
30/08/2023 la 8:40 AM
Din toate graficele tale rezulta ca ai plecat din Bucuresti la ora 7:41 si ai ajuns la Alba Iulia la ora 17:18. Asta inseamna peste 9 ore. Am intrat de curiozitate si eu pe google maps si am pus acelasi traseu. Google spune ca il fac in sub 5 ore (4:46). Deci 4 ore pierdute pe drum pentru cum spui tu o cafeluta o briosa o toaleta…..
E cam mult timp pierdut totusi.
Articolul este foarte bun si plin de informatii utile pentru cei care se gandesc la achizitia unei masini electrice. Din pacate ii cam sperii.
dif(Citează)
30/08/2023 la 9:25 AM
Vezi si partea buna, devii expert in cafele si briose plus ca “descoperi placerea condusului incet”, vorba unor clasici.
Au facut unii teste cu o kia electrica prin Germania, la 260km/h bateria se descarca complet in 17min. Iar aia chiar merg asa. Se pare ca asta e motivul pentru care nu vezi electrice pe banda de viteza ci mai degraba in rand cu tirurile (de fapt sunt surprinzator de rare pe autostrada desi orasele sunt pline) . Apoi, la noi sunt 10 electrice la 5 statii, la aia sunt probabil 50 electrice la 5 statii, pana iti vine randul bei la cafele de te saturi.
O sa ajunga si la noi asa dar peste cativa ani. Atunci Radu o sa scape de electrica zicand ca a fost un experiment. Sau o sa inchirieze un diesel cand mai merge la Deva
Add01(Citează)
30/08/2023 la 9:36 AM
e o legenda urbana ca “aia (in DE) chiar conduc asa” (cu 260):
1. nu toate autostrazile sunt fara limita
2. unde nu e limita, daca traficul iti permite, poate un 1% din masini sar de 180. Sunt foarte rare situatiile de trafic in care poti merge cu 160+ constant mai mult de cateva minute.
urweiss(Citează)
30/08/2023 la 9:52 AM
Nus pe unde circuli tu dar pe unde merg eu nu e asa rar. Iar daca mergi noaptea ori dimineata devreme, ai zeci de km de autostrada fara limita doar pentru tine.
Dar 260 mai greu totusi, 200 in schimb e absolut obisnuit. Eu merg de regula cu 160-180, trec o gramada de rachete pe langa mine. Tesla/electrica nici una, tot astept sutele de cai dezlantuiti dar se pare ca voi astepta mult.
Add01(Citează)
30/08/2023 la 9:58 AM
mostly prin NRW / Hesse / Pfaltz si BW unde doar A3 e in principal fara limite…
urweiss(Citează)
30/08/2023 la 2:06 PM
Nu era cazul sa raspunzi dar cred ca esti constient ca in De chiar sunt bucati de zeci de km fara limita. Si pe subiect, te-a depasit vreodata vreo tesla sau alta electric cand aveai 180km/h?
Personal, nu am vazut, nu mi s-a intamplat. O singura data am vazut unul cu tesla crosetand cu 160-170 ca apoi sa iasa de pe autostrada (banuiesc ca era aproape de casa si a prins curaj sa bage tare)
Add01(Citează)
30/08/2023 la 9:56 AM
Banuiesc ca te-ai uitat si ca la KFC Orastie a ajuns la 14:00 si a plecat la 16:40 neincarcand deloc deci din alea 4 ore pierdute 2h 40m n-au prea fost pierdute…
Radu(Citează)
30/08/2023 la 10:31 AM
Cel mai real comentariu, din pacate da, se pierd ore intregi pentru incarcare. :(
alexEAT(Citează)
30/08/2023 la 11:14 AM
Viena Pitesti dintr-o bucata. Plecat la 5 dupa masa, am ajuns la 4 juma dimineata. Din care o ora si vreo 10 min stat in vama la nadlac. Consum 5.4, benzina. Alimentat o singura data pe tot traseul, la intrare in tara. Prins si o ploaie zdravana de la nadlac pana dincolo de timisoara. Pauze: alimentat o data, 5 min si alte 20 min intr-o parcare cat sa mananc un senvis. Plus inca vreo 3 opriri scurte prin diverse locuri ptr un pisu scurt. N-am grafice sa pun.
Strict pe articol: da, problema electricelor este timpul de incarcare. 40 min pierdute la incarcare inseamna niste zeci de km parcursi, chiar suta pe autostrada. Si nu toti au chef sa piarda vremea (voit sau nu) ptr cafele sau alte zdranganele atunci cand pleaca undeva. Mie imi place sa ajung la destinatie cat mai repede si sa pierd vremea acolo. In rest se confirma ca electrica este super ptr oras, mai ales daca o incarci acasa.
Blackskull(Citează)
30/08/2023 la 9:01 AM
Felicitari pentru articol, te citesc de foarte multa vreme dar de obicei nu comentez.
Ma asteptam sincer sa iasa mai bine la consum. Sunt curios cum vezi diferentele dintre ea si o Toyota Hybrid pe termen lung. O toyota Hibyrid ajunge cam la acelasi raport de l/km dar diferenta pe termen lung cred ca o face inevitabila schimbare a bateriei.
Nu stiu exact ce costuri implica la Tesla dar sigur sunt mult mai mari decat cele de la o Toyota.
Cum ai gandit pe termen lung ? vrei sa o vinzi la un anumit nr de km ?
Dorin(Citează)
30/08/2023 la 10:07 AM
Well… not according to science.
Hertz dupa primul an in care au avut 20k de masini la inchiriere au declarat ca au economisit 50-60% la mententanta.
Source: https://thedriven.io/2022/08/05/hertz-says-tesla-fleet-of-rental-evs-are-50-pct-cheaper-to-maintain-than-fossil-fuel-cars/
E destul de logic ca la o masina cu 20 de parti in miscare vs 200 ca la una termica (ca sa nu mai vorbin de hibride care practic au complexitatea adunata a masinilor termice plus electrice) e mult mai ieftina mentenanta (sau posibil chiar inexistenta in majoritatea cazurilor).
Btw, nu multi stiu dar la Tesla nu exista conceptul de revizie. Singurele lucruri care sunt consumabile sunt filtrele de aer (la 2-3 ani) care se pot schimba acasa.
Radu(Citează)
30/08/2023 la 10:53 AM
Dorine, mai lasă-l dreaq de consum. Sincer, mie mi se pare că interesații de electrice s-au transformat în obsedații de consum din tinerețea mea, când erau oameni care doar despre asta vorbeau, cum să facă să consume mașina mai puțin.
E OK discuția în contextul range-ului și a ce poți face cu mașina în practică, dar dacă vorbim de economie de bani poate că oamenii care se gândesc în primul rând la consum nu ar trebui să aibă mașină. :))
Ciuby(Citează)
30/08/2023 la 5:09 PM
Nu am ridicat problema in contextul de consum in sine ci incerc in primul sa imi dau seama daca renteaza achizitia unei masini electrice vs una hibrida. Daca costurile de operare sunt similare la ambele pe termen scurt, sincer nu prea vad utilitatea unei masini electrice pt ca se adauga timp de incarcare si o eventuala inlocuire a bateriei la un moment dat.
Pana la urma cred ca e o decizie legata de finante in primul rand, ma indoiesc ca toti isi cumpara masini ca se le schimbe in 2-3 ani, eu personal ma gandesc atunci cand achizitionez o masina noua sa o tin cativa ani minim. Toyota Hybrid are 10 ani garantie la baterii, daca costurile de operare in practica sunt similare o sa aleg clar Hybrid.
Nu vreau sa starnesc o polemica, ma bucur ca Radu a scris un articol asa de detaliat si transparent dar sincer pentru mine (care ma gandeam serios sa imi iau o electrica pt ca stau la casa si o pot incarca usor) nu cred ca mai e o optiune valida deloc.
Dorin(Citează)
30/08/2023 la 11:20 AM
@Dorin, din ce mai scrie aici pe blog, Radu merge foarte putin cu masina. Asta inseamna ca nu va trebui sa-si faca griji in legatura cu o potentiala inlocuire a bateriei pentru ca cel mai probabil va inlocui masina din cauza vechimii inainte ca bateria sa se degradeze semnificativ.
Andrei G(Citează)
30/08/2023 la 11:23 AM
Poate la tesla nu exista conceptul de revizie dar si aceasta are suspensii, roti, frane, filtru habitaclu. Si astea se uzeaza la fel ca la o masina normala, poate chiar mai repede data fiind greutatea mai mare a masinii. Stiu, franare regenerativa si chestii, dar se duc si placutele alea. Gumele la o electrica sint mai scumpe si se uzeaza mai repede. Poate-ti pica un far, poate ai o eroare pe partea electrica ca la orice alta masina. E posibil. Deci niste costuri tot sint. Si nu-s de neglijat. Ca toti prezinta electricele ca pe niste masini care n-au nevoie de bani decat ptr curent.
Blackskull(Citează)
30/08/2023 la 1:58 PM
Timpul de incarcare e de fapt direct legat de dezechilibrul adus in reteaua electrica, o singura masina consuma imens atunci cand incarca, echivalentul a unei cladiri serioase.
O statie care sa deserveasca pe zi acelasi nr de masini ca si cele cu benzina/motorina ar avea nevoie de un reactor nuclear prin apropiere, campuri de panouri ori eoliene..Cand se va atinge masa critica a electricelor in trafic ca si numar o sa apara si prabusirea (incepand cozi imense la fiecare statie). Se vede deja putin prin alte tari, Olanda carcoteste deja, Germania schimba regulie cu retelele electrice, altii baga mare la pret; dar la noi e inca loc de crestere.
Add01(Citează)
31/08/2023 la 9:46 AM
@Dr Love
Nu stiu man, exista si varianta sa mergi in spatele tirului o vreme, ca nu e mare diferenta intre 70 si 90 cat e limita sau intre 40 si 50 cat e limita.
Eu respect limitele de viteza si nu ma deranjeaza sa mai merg din cand in cand in spatele unui tir. Nu ca s-ar intampla des, come on, e ridicol sa iau masina de 200+ cai doar pt asta.
Acuma daca voi ii dati cat tine masina pe orice portiune de drum, da, e nevoie de multi CP dar problema nu sunt tirurile, ci faptul ca nu respectati legea. De aia e amuzant.
Si btw, in ultimii ani am observat ca tirurile conduc mai tare decat canduc eu, merg ca nebunii.
Marean(Citează)
30/08/2023 la 9:43 AM
Asa e cand iti iei jucarie scumpa, te bucuri ca ai scapat de range anxiety uitand ca asta e o problema care nu exista la o masina clasica :-))
Eu nu reusesc sa inteleg care e faza cu 500 CP, adica de ce ?!
Dar nu vreau sa fiu inteles gresit, daca nu as fi zgarcit si nu as considera ca banii dati pe orice masina mai scumpa de 25-30k sunt aruncati, probabil ca mi-as lua si eu. :-)
Marean(Citează)
30/08/2023 la 9:55 AM
500cai pentru depasiri scurte. Pusi toti la treaba prea des dau gata toata bateria in 15min.
Add01(Citează)
30/08/2023 la 10:47 AM
E complet overkill. Adica eu cu 130 cp pot sa depasesc cam tot ce vreau, ca nu fac depasiri din alea demente, pe portiune de 100 m, dupa care vine vine curba fara vizibilitate.
Dr Love(Citează)
30/08/2023 la 11:09 AM
Pai, poate nu vrei sa depasesti deloc, iar atunci sunt suficienti si 40CP.
Cu 130CP, depinde de masa masinii de cuplu, de cutie de viteze si de daca opresti aerul conditionat cand depasesti ( bagi NOS-ul) – daca ai 1 tona, poti sa depasesti decent, dcaa ai 1.5 tone, nu prea. Daca ai pe cineva in fata care merge cu 80km/h ( aka 25m/s) si vrei sa depasesti la 100CP/tona o sa ai nevoie de vreo 2 secunde sa ajungi si tu la 100km/h , care inseamna o diferenta de 5.5m/s, ca sa depasesti in siguranta o masina , fata de care ai 10m macar, inainte sa depasesti, ca sa nu stai infipt in el si sa mai lasi 10m in fata cand te bagi, ca sa nu fi total taran, astia sunt vreo 15m , adica vreo 3 secunde. Iti trebuie, deci minim 5-6 secunde sa faci depasirea aia, ca sa fie sigura, trebuie sa mai ai in fata macar 4-5 secunde liber, asta inseamna 10s * 30m/s vreo 300 m deplasarea ta, plus un ipotetic care vine din fata sa mai aiba si ala tot cam asa, deci te uiti la un 400-500m , daca te grabesti, daca nu, poti sa depasesti un vehicul care se deplaseaza cu 80-90km/h doar la risc cu 130cp, sau doar daca ai 130cp pe o masina mai usoara, gen Sandero, Logan.
Cu 500CP, chiar si la masina de 2 tone, in 2-3 secunde ai ajuns la minim 130km/h de la 80km, in cam tot atata timp ai terminat depasirea. 200m de spatiul liber in fata, pot fi suficienti. 300, daca vine ceva din contrasens. Nu e tot aia.
Cu exceptia cazului mentionat anterior, in care tu, de fapt, nu vrei sa depasesti pe nimeni, caz in care nu conteaza puterea nicicum, iti trebuie ceva cuplu sa misti masina aia si atat, o sa conteze puterea doar pentru aia care asteapta in spatele tau, sa-si ia ei Tesle.
Catalinx(Citează)
30/08/2023 la 10:56 AM
@Dr Love, spui asta despre 130cp pentru că probabil nu ai condus suficient de mult o mașină semnificativ mai puternică. Dpmdvd pentru ce drumuri avem noi în România puterea „decentă” începe de la 150cp pe clasa compactă. Și nu e vorba de depășiri „demente” și alte d-astea, hai să n-o dăm în extreme.
Ciuby(Citează)
30/08/2023 la 11:07 AM
Depinde de motor. Daca tu ai benzinara fara turbo de 150 cp, s-ar putea sa te iau cu diesel de 130 cp turbo, ca eu am cuplu mai mare si putere maxima la turatie mai mica.
Dr Love(Citează)
30/08/2023 la 11:19 AM
@Dr Love, poate merge „să-i iei” în situația aia pe prietenii tăi interesați de consum, eu știu să retrogradez și benzinara aia aspirată de 150cp nu o să fie așa leșinată precum crezi tu. Asta așa, ca idee, că parcă ziceai că nu facem curse pe stradă.
Oricum, eu vorbesc din experiență proprie, aveam mașină de puterea pe care o ai tu acum vreo 10 ani, între timp am crescut constant și probabil aș avea ceva și mai puternic dacă nu ar putrezi mașina în parcare din cauza WfH. Și, ghici ce, pe măsură ce a crescut puterea motorului a crescut și confortul condusului pentru mine, deci înțeleg reacțiile de „te iau”, doar că mie mi se par amuzante din postura șoferului care nu e nevoie să apese pedala de accelerație până la fund pentru nicio depășire.
Ciuby(Citează)
30/08/2023 la 11:33 AM
@Dr Love, merge ce spui tu doar daca ambele motoare sunt subturate (sau macar la limita de jos a turatiei optime). In rest, masinile pe benzina sunt mai sportive decat cele cu motoare diesel.
Andrei G(Citează)
30/08/2023 la 11:37 AM
Discutiile cu “ai nevoie de minim X cp ca sa depasesti tiruri” nu inceteaza sa ma amuze, desi sunt minim 15 ani de cand le citesc pe internet.
Hilarious :-))
Marean(Citează)
30/08/2023 la 1:49 PM
Marean, de ce sa fie amuzante in Ro? Da, in tarile unde ai macar portiuni de un km cu doua benzi, ca sa poti de pasi un tir care se taraie cu 50-60 la ora, sunt foarte amuzante, dar la noi sunt portiuni de zeci de km cu serpentine, curbe fara vizibilitate si linie continua si ai foarte putine locuri in care poti depasi. In conditiile astea, nu cred ca vrei sa te tarai cu un motor de 90 cp, depasire pe 500m.
Dr Love(Citează)
30/08/2023 la 2:41 PM
Am doua masini, una de 90cp motorina, 15 ani, si alta de 190cp benzina, 3 ani. Si cu aia de 90 merg depasiri bine, in nici un caz 500m cum zici. Mai ales daca e deal cand multi se tarasc incet si nu inteleg de ce, sunt masini mult mai noi. Aia de 190 merge mai bine, evident, dar nu chiar asa cum ma asteptam.
Add01(Citează)
30/08/2023 la 2:52 PM
Am doua perechi de adidasi. Cu aia vechi alerg mai bine. Cam asa ceva. Depinde cp pe tona.
Dr Love(Citează)
31/08/2023 la 9:47 AM
@Dr Love
Nu stiu man, exista si varianta sa mergi in spatele tirului o vreme, ca nu e mare diferenta intre 70 si 90 cat e limita sau intre 40 si 50 cat e limita.
Eu respect limitele de viteza si nu ma deranjeaza sa mai merg din cand in cand in spatele unui tir. Nu ca s-ar intampla des, come on, e ridicol sa iau masina de 200+ cai doar pt asta.
Acuma daca voi ii dati cat tine masina pe orice portiune de drum, da, e nevoie de multi CP dar problema nu sunt tirurile, ci faptul ca nu respectati legea. De aia e amuzant.
Si btw, in ultimii ani am observat ca tirurile conduc mai tare decat canduc eu, merg ca nebunii.
Marean(Citează)
30/08/2023 la 10:04 AM
In Germania, cladirile mari /malluri/rezidentiale.. au deja o noua obligatie, sa fie conectate simultan la mai multe puncte de alimentare electrica pentru a compensa dezechilibrele aduse de incarcarea masinilor. Intamplator preturile pe mp de apartament au sarit de 10mii eur. Dar avem chargere in parcarea subterana, fiecare loc de parcare e dotat xu 22kw, facem economie la benzina.
Ca ordin de marime, o masina electrica electrica pusa la incarcat consuma in acele 10-20 min cat un bloc cu zeci de apartamente.
Add01(Citează)
28/05/2024 la 9:22 PM
Add01, o spui de parca ar fi un lucru rau cantitatea de energie consumata de o masina electrica pusa la incarcat. Te-ai gandit sa faci conversia, sa vezi cata energie reprezinta acei zeci de litri de benzina pe care ii alimentezi tu? Ai fi surprins sa stii ca tu consumi energie echivalenta unui numar si mai mare de apartamente. Parca acum suna altfel, nu?
Dincolo de faptul ca e mult mai eficient (dpdv al cantitatii de energie consumate) sa mergi cu o electrica (din constructie e semnificativ mai eficienta la transformarea din energie stocata in energie de miscare, plus randamentul e semnificativ mai bun dpdv mecanic, motorul e direct pe ax, frana regenerativa etc) si nici nu vreau sa amintesc despre emisiile de noxe prin teava de esapament – separat de toate astea, te-ai gandit cat se consuma ca sa produci benzina aia? Pe partea de producere energie electrica, mai ales prin Europa lucrurile stau bine si merg spre si mai bine, ponderea productiei de energie regenerabila, curata, creste din ce in ce mai mult. Sunt orase, regiuni care produc energie doar din surse curate, nepoluante. Spre comparatie, la producerea benzinei nici nu se poate concepe sa existe productie curata, ci dimpotriva, e o energie produsa ineficient si foarte murdar, extrem de poluanta de produs.
AlexPop(Citează)
30/08/2023 la 10:09 AM
Foarte bun articolul, m-a convins ca masina electrica este, totusi, masina pentru mers in oras sau pe distante scurte.
Fac deseori drumuri de 1000-1500 km si asta ar insemna sa opresc de mult prea multe ori, practic as dubla timpul de parcurgere, sau chiar mai rau. Asta presupunand ca gasesti mereu punctul de incarcare liber, ceea ce prin Europa nu e garantat, mai ales in perioade de vacante.
AdrianG(Citează)
30/08/2023 la 10:15 AM
si eu mi-am petrecut vacantele la bunici la Rm Valcea, sper c-ai mers acolo cu Dacos/Ionescu/Normandia de la autogara, pentru experienta completa
Dan(Citează)
30/08/2023 la 10:41 AM
Să îmi spui și mie ce mașină tradițională de peste 45.000 euro se chinuie pe dealuri :)). Mi se pare fascinant cum dintr-o dată este “normal” să intri prin orașe și la mall-uri ca să încarci mașina, când până acum toate drumurile ocoleau orașul :)).
BogdanP(Citează)
30/08/2023 la 1:16 PM
De acord cu tine, nu cred ca exista masina peste 45.000 euro care sa aiba probleme la urcarea unui deal cu o panta medie. Nici macar la urcarile foarte abrupte de pe Transalpina nu am vazut sa fie probleme.
Dar in acelasi timp cred ca este placut sa ai 500 CP si sa stii ca oricand poti accelera foarte rapid.
Andrei G(Citează)
30/08/2023 la 10:45 AM
Eu scot 3,8 la suta cu TDI-ul gol, deci te-am batut :)
Dr Love(Citează)
30/08/2023 la 11:24 AM
Dar tu poti face asa cu masina ? https://streamable.com/7sxjyd :))
Si la un drum putin mai lung, 300-400km orice masina termica o sa ajunga mai repede ca tine, indiferent de cum mergi. Dar da, daca nu ai program de luni pana vineri si poti merge cand vrei sa incarci masina, poti pleca cand vrei de acasa, te descurci si cu o electrica destul de usor. Si astept drumul spre Iasi, ca nu am vazut asa multe puncte de incarcare pe traseul ala.
Alin(Citează)
31/08/2023 la 3:15 PM
Daca ziceai ca astepti drumul de Novosibirsk era mai relevant, pana la Iasi ajungi fara incarcare si e plin de statii atat pe drum cat si in oras.
https://www.plugshare.com/
Darius(Citează)
30/08/2023 la 6:10 PM
si? au comentat toti aia care fac 800km dintr-o bucata? sau care merg cu 200 pe autostrada?
add(Citează)
30/08/2023 la 6:46 PM
Aproape. Mai ramasese unul.
Add01(Citează)
01/09/2023 la 11:54 AM
Desi nu sunt fanboy-ul masinilor eletrice din motive relevante pentru mine, citesc des review-urile si parerile posesorilor despre aceste masini.
Si sunt 3 lucruri principale pe care le constat:
1) majoritatea articolelor despre autonomie se transforma in review-uri de cafenele sau restaurante din benzinarii. :))
2) foarte (dar foarte) putini posesori de EV’s care sa fie nemultumiti de masinile lor. Oare chiar asa sa fie? :)
3) in aproape toate cazurile, comentariile post articole sunt savuroase. care pe care, ca si cum ar exista “masina suprema”
Evident ca nici articolul acesta nu face exceptie de la cele 3 de mai sus :)
Cristi(Citează)
28/05/2024 la 10:29 PM
1. Pentru cei care fac doar ocazional drumuri de sute de km prin tara, nu exista nicio problema. Insa cu totul altfel stau lucrurile cu cei care fac des drumuri lungi, acestia sunt cei ce de regula nu doresc sa faca pauze de (relaxare, de pipi, de mancare) si aleg sa nu bea/sa rabde/sa faca foamea ca sa traga sa ajunga cat mai repede la destinatie. Sunt practic doua categorii de soferi total diferite intre ele, iar electricele NU sunt pentru ambele categorii.
2. Pari surprins. Probabil nu esti constient de gradul extrem de mare de satisfactie al celor care conduc electrice, din 2010 incoace. An de an, gradul de satisfactie al “Tesla owners” a fost mai mare decat al oricarui alt brand, incluzand chiar si marcile de lux (e unul dintre lucrurile care au propulsat compania si au ajutat-o sa creasca de la un producat de super super nisa la un producator cat se poate de mainstream). Tocmai ca in ultimii ani, Tesla ownership satisfaction a inceput sa scada, pentru ca in sfarsit dupa atatia ani, dotari tehnologice care la Tesla au fost standard si pe care lumea le iubeste, au inceput sa fie prezente si la alte brand-uri. Oricum, per total, majoritatea covarsitoare a celor ce conduc EV, nu mai vor altceva. Dpdv al placerii condusului, usurinta de a fi conduse, nivelul scazut de zgomot, de vibratii, stabilitatea pe sosea si in curbe, sunt produse aproape imposibil de combatut in categoriile respective de pret (nu mai zic despre partea de acceleratie sau depasiri, unde electricele sunt intr-o cu totul alta liga).
3. Populatia oricum e divizata (vezi razboiul dintre useri referitor la Android vs iOS sau multe alte subiecte unde oamenii se razboiesc chiar si fara argumente, doar din preferinte), dar in anii astia, noi asistam la o tranzitie tehnologica radicala si intotdeauna in istorie, tranzitiile s-au lovit de reticenta de schimbare a unei parti semnificative din populatie. Peste 20 de ani, copii/nepotii nostri vor rade (mai degraba in zona “haha ce prosti erau astia”) citind comentariile reticentilor la schimbare exact cum radem noi azi despre cei care sustineau ca locomotiva cu carbuni e cea mai buna si nu va fi inlocuita vreodata. La fel a fost si cand s-a facut tranzitia de la trenul cu carbuni la cel diesel si apoi la cel electric.
AlexPop(Citează)