un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dar familia unde era?

9 Aug 2010  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Un tânăr mort de supradoză de droguri e ştire principală la ProTV de câteva zile, după ce doctorii l-au externat şi n-au mai vrut să-l ţină sub observaţie în spital. Familia respectivului acuză spitalul de neglijenţă, lene şi neimplicare. Citez din declaraţii:

Femeia are convingerea că doctorii au refuzat să-l interneze la dezintoxicare, deşi băiatul ei se afla în stare foarte gravă.

“El chiar a avut un moment în care a vrut să se lase, să-şi mai acorde el o şansă. Şi am zis bine, hai, ce să facem, te duc şi te internez. Mai stai o săptămână. Le-am spus: “Domne, uite, vrea să se interneze.” Nu! Sub nicio formă nu ne-a băgat nimeni în seamă”, spune Tatiana Petrescu, sora victimei.

Rudele lui Andrei susțin că el ar fi încercat să se îndrepte.

Dacă medicii şi-au făcut sau nu bine treaba, nu decid eu, ci ancheta care se va face. Dar am câteva întrebări logice:

  1. Medicii n-au vrut să-l mai supravegheze, dar familia ce scuză are?
  2. În spital nu l-au putut băga, dar de ce nu l-au ţinut cu forţa în casă?
  3. Unde era restul familiei când tânărul a plecat de acasă şi şi-a cumpărat supradoza fatală de droguri?
  4. De ce nu a stat cineva cu ochii pe el non-stop, dacă tot se cunoştea faza nasoală prin care trecea? Ştiu oameni care stau lipiţi de copiii lor atunci când aceştia au o simplă febră.

Ştiu că în România e la pământ sistemul de recuperare a drogaţilor şi alcoolicilor, dar parcă acum medicii sunt acuzaţi doar pentru că acea familie nu vrea să accepte adevărul mai crunt, că ei şi-au neglijat obligaţiile morale care apar între rudele cele mai apropiate.

    1 comentariu

  1. Din titlu eram să nu-ţi dau dreptate dar citind articolul am înţeles despre ce este vorba. Da, uneori (chiar prea des) căutăm să ne justificăm greşelile acuzînd pe alţii de erorile noastre. E mai uşor să scapi de remuşcări aşa. Sînt alături de părinţii aceia nenorociţi pentru că am copil şi nici prin cap nu-mi poate trece ideea că pot trăi mai mult decît copilul meu.

    Dar revenind la problemă aş vrea să-ţi atrag atenţia că problema are rădăcini foarte adînci, în copilăria copiilor noştri. Poate nu ai avut ocazia să întîlneşti dar există oameni care-şi dau copiii la creşă, grădiniţă sau şcoală ca să fie educaţi. Este o greşeală fatală chiar, educarea unui om se face în cei mai fragezi ani ai vieţii şi numai de către oameni foarte foarte apropiaţi de copil. Nici un străin nu va putea educa sau corecta apucăturile dezaxate ale copilului tău. Făcînd abstracţie de faptul că părinţii sînt singurii care au adevărata putere asupra copilului vreau să scot în evidenţă faptul că părinţii au în primul rînd obligaţia faţă de societate de a se ocupa de copil şi nu invers. Un copil needucat va fi respins de societate, prieteni, colegi, şefi etc., aceasta fiind dovada clară că devierile de la calea unei vieţi normale şi cumpătate au rădăcini în copilărie. Putem da vina pe profesori, anturaj, medici, vecini, farmece pînă ne vine acru…, părinţii sînt responsabili de soarta şi destinul copilului.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus