un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Noutăți în restaurantul IKEA

13 Aug 2015  ·

GÂNDURI  ·

21 comentarii

Prieteni, sunt modificări mari în restaurantul IKEA, local ce în continuare are cele mai mari încasări din România. De la dozatorul de sucuri au dispărut Pepsi, Mirinda, 7Up și Lipton-ul, înlocuite de apă fructată ce va conține cu 50% mai puțin zahăr decât sucurile pe care le înlocuiește. Modificarea este deja făcută, iar o doamnă de acolo mi-a mărturisit, sub protecția anonimatului, că și sucul de merișoare va dispărea în curând.
ikea_catalog_2016_03

Nu pot decât să aplaud această decizie. Mâncăm și bem foarte mult zahăr în viața de zi cu zi fără ca măcar să o știm, iar dacă IKEA propune sucuri mai sănătoase în cel mai mare restaurant din țară, felicitări pentru idee. Sucurile clasice au fost înlocuite cu apă cu arome de ceai verde, lămâie, merișoare, cola, pere sau zmeură, un fel de sucuri de casă. Nu știu din ce-s făcute respectivele arome, dar ei se jură că sunt mai “sănătoase” decât ce era înainte la “robinet”.

Tot la capitolul băuturi, dar la raionul de delicatese suedeze pentru acasă, veți putea cumpăra ice tea de pin și mesteacăn (nu sunt sigur dacă-s două produse diferite sau e un mix). Ice tea de copac n-am mai băut, sunt curios cum va fi.

somon_asc_ikeaSchimbări sunt și la mâncarea din restaurant, somonul servit acolo va proveni de la ferme certificate ASC, adică Aquaculture Stewardship Council, adică pescuit fără a distruge ecosistemul și cu grijă pentru refacerea populației de somon din zonele respective. Sau na, somonul poate că-i crescut în bazine speciale, ca la noi în păstrăvării, dar în acest caz va fi tratat cu tot respectul cuvenit unui pește rozaliu.

Lipsa certificării ASC era unul dintre principalele motive pentru care eu nu mâncam niciodată somon la IKEA. Mereu întrebam dacă este ASC-izat și mi se răspundea negativ; “of, bine, dați-mi chifteluțe…”, răspundeam supărat, sau mai recent ceream rață cu varză, care a fost genial de bună câtă vreme a fost la IKEA, că am impresia că au scos-o acum.

Despre faptul că există în meniu chifteluțe de pui (fără gluten și lactoză) și vegetariene v-am mai spus, dar de la 1 septembrie orice meniu va putea fi comandat la jumătate din cantitate și jumătate din preț, pentru copii. Mai poți găsi și iaurt înghețat cu gem, la 3 lei paharul.

Nu vă speriați, hot-dog-ul rămâne în meniu! De fapt, de câteva luni zona de bistro de la parter s-a mărit cu tot felul de preparate românești precum mici, cartofi wedges, meniuri cu hot-dog și cartofi, cârnați șamd – iese de-un fast-food acolo. Mă aștept ca la anul să bage și pizza.


La prezentarea de ieri am aflat cu surprindere că restaurantul IKEA are și un magazin de mobilă atașat. Probabil că de la ice tea-ul acela de mesteacăn a mai rămas ceva lemn și au mai făcut câte un scaun, o masă, din el. În fiecare an lansează câte un catalog mare de tot pe care să-l răsfoiești în timp ce stai în restaurant (cel de anul acesta practic începe cu meniul restaurantului).
coperta_catalog_ikea_2015

Ediția de anul acesta, a 10-a în România și a 51-a internațional, este axată pe bucătării. Vreau să mulțumesc oficial celor de la IKEA că au adus atâtea noi accesorii și idei de organizare a bucătăriei după ce noi am renovat-o pe-a noastră, ca acum să ne uităm supărați în catalog și să zicem “uite și asta ce mișto arată…”. Sunt idei multe de organizare, accesorii de toate felurile, veselă colorată, diverse obiecte utile în bucătărie (după prezentare mi-am mai cumpărat un tocător micuț, făcut din lemn, și inele și cârlige pentru o draperie – un gest bărbătesc!).

Am văzut în catalog și o gamă ediție limitată numită Sittning. Nu știu când apare în magazine, scrie “în curând”.

Jos pe la electrice am găsit, pe lângă încărcătoarele wireless, și acest încărcător de priză cu trei ieșiri USB. Se numește Koppla, scoate 5 V și maxim 3400 mA în total sau maxim 2400 mA pe o singură ieșire USB. E o soluție bună pentru casă și mai ales călătorii, mai ales dacă aveți, ca mine, un aparat foto care tot pe USB se încarcă.
koppla_ikea_1koppla_ikea

Nu fiți geloși pe catalogul meu, veți primi și voi unul la ușa în curând și va fi disponibil și online și în aplicația IKEA de mobile. Până atunci, iată câteva chestii puțin mai dubioase de prin el. Iar de IKEA 2 din zona Pallady nu s-a zis nimic nou (managerul a zis ceva, dar n-a auzit nimeni pentru că n-a ținut microfonul bine), încă nu se știe data deschiderii.

    21 comentarii

  1. Unele produse IKEA sunt decente, de exemplu lampile cu LED si unele cu abajur, umerasele, scaunele de birou, seturile de tacamuri de bucatarie, vesela. Altele, adica mobila in general, sunt niste mizerii pe principiul “calitate de rahat la pret nerusinat”.

    Trebuie sa alegi cu grija ce cumperi.

      (Citează)

    • Nah, sunt mai multe. Plitele sunt chiar ieftine și bine, de mobila de bucătărie sunt foarte încântat, dulapurile sunt bunicele, accesoriile de bucătărie sunt bune, am luat un pantofar și sunt mulțumit, birou, scaune, polițe, soluții pentru birouri.

      La al doilea apartament renovat am luat mobilă de bucătărie din alte părți, dar nu mi se pare că a ieșit la fel de bine.

      Nu mi se pare că stau foarte bine la băi, unde au puțin mobilier și puține soluții. Totuși, după ce vreo jumătate de an am umblat săptămânal în toate magazinele de mobilă de la noi, am început să respect mult mai mult IKEA (și am dat vreo 20.000 de lei acolo, de altfel).

        (Citează)

  2. LOL – genul programului – caterinca :) bine ca m-am uitat si la partea a 2-a, e de cumparat incarcatorul ala. eu eram fan fish sticks, nu stiu daca mai sunt in meniu.

      (Citează)

  3. Vizitez IKEA cel mult odata pe an si nu prea ma intereseaza preparatele lor.Cu atat mai putin bauturile cu diverse arome mai mult sau mai putin naturale.Cat despre somon, daca am vrut, mi-am cumparat.Nu mi-am pus niciodata problema provenientei sau a certificarii ASC.Mi se cam rupe de astfel de chestii, viata e prea scurta ca sa-mi bat capul cu ele.

      (Citează)

  4. Ce este certificarea ASC? Garanteaza niste proprietati ale carnii?

      (Citează)

  5. Nu suntem geloși pe catalogul tău. Unii dintre noi l-au văzut de ceva timp, dar în engleză. Identic dealtfel.
    Referitor la mobilă, aceeași problemă: Ikea vinde doar dimensiuni standard, într-o țară în care încă predomină clienții care locuiesc în apartamente cu dimensiuni non-standard.
    Mă chinui de o jumătate de an să găsesc o firmă care să-mi faca un dulap cu uși Risdal, dar pe dimensiunile din casa mea.

      (Citează)

    • Leo: Mă chinui de o jumătate de an să găsesc o firmă care să-mi faca un dulap cu uși Risdal, dar pe dimensiunile din casa mea.

      Am avut aceeași problemă și eu. Încă n-am scris despre renovare și dulapuri, dar ne-am proiectat noi un dulap și un cuier, pe dimensiunile necesare nouă, am trimis cerere de ofertă la diverse firme și am primit înapoi preturi fantastice, genul 1500 și 2500 lei.

      Am luat de la IKEA până la urmă unele din gama Pax, o variantă cu uși oglindă și una cu ceva lemn alb elegant (care acum văd că a fost scos). Au costat 800 și 1200 lei. Nu-s perfecte ca dimensiune, dar mai faci și compromisuri sau improvizezi, plus că sistemul lor modular mi-a permis să mai adaug ulterior încă o polită și un suport lateral cu cârlige.

        (Citează)

  6. E normal ca un local care merge pe pierdere, in sensul ca ofera calitate peste pret, sa aiba cele mai mari incasari.

      (Citează)

  7. sirop / suc de mesteacan… am baut de la un magazin cu specific slav de pe la noi. Mi s-a parut ca are un gust deosebit… de apa cu ceva zahar. Dar nah, cine sunt eu sa judec gustul puternic de copac. Si culoarea mi-a placut: intre doua pahare identice, unul cu apa celalalt cu sucul de mesteacan, aveai sansa sa-l nimeresti pe cel cu apa, poate cel de la IKEA va fi altceva. Ca sa va mai faceti o parere ar semana cu laptele sorbit cu paiul dintr-o nuca de cocos proaspat data jos din copac… dar fara aroma de nuca de cocos.

      (Citează)

  8. Un alt lucru bun la Ikea este că păstrează anumite linii de mobile timp de decenii. Da, aţi citit bine, decenii. Eu mi-am luat nişte biblioteci modulare de la ei, numite “billy”. Apoi într-un roman din anii 80 sau aşa ceva scria că cineva are…. Billy !!!

    De ce e bun lucrul ăsta ? pt că poţi oricînd să completezi, să extinzi… mobila Billy este foarte simplă ca design, dar vînd corpuri de diferite lăţimi şi înălţimi, uşi suplimentare, etc…

    Sîntem cu toţii obişnuiţi să putem să zicem înlocui o aripă, o bară, un scaun la o maşină veche de 10 ani sau mai mult, de ce nu ar fi asta standard şi la mobilă ? ai un set mobexpert, mîţa lui nwradu îţi distruge un fotoliu din set, vrei să cumperi unul la fel, de schimb… succes la mobexpert !

      (Citează)

    • Da, dar nu-i chiar cel mai bun exemplu, Billy e un produs legendar la ei.

      În plus, l-am schimbat recent, e mai adânc, poți pune uși, ci că nu mai pune lumea atâtea cărți în bibliotecă și l-au adaptat la tendințele moderne.

      http://techcrunch.com/2011/09/09/death-of-books/

      Era un fotoliu, parcă pe coperta de acum 2 ani, care era neschimbat încă de la lansarea magazinului. Bănuiesc că nici la Poang nu vor schimba prea curând ceva.

        (Citează)

  9. Ender:
    pestii de la IKEA sunt asomati.

    nu cred. nu mi s-au parut afumati.

      (Citează)

  10. Tu mananci burgeri la greu, dar la somon intrebi de ASC :)
    CUm vine asta???

      (Citează)

    • Eram ironic, nici măcar nu cred că-i pasă cuiva la noi sau că acum va mânca somon pentru că are certificare.

      Eu nu mâncam pentru că nu-s mare fan pește, de obicei luam rață sau chifteluțe. Matilda ia aproape mereu somon.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus