un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Yo-Yogurt

10 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Nu mă bâlbâi, ci e numele unui lanţ de cofetării prin țări străine, să le zicem, care vând iaurt îngheţat la cupă. Şi nu e vorba doar de iaurt simplu îngheţat (froyo, ca Android-ul 2.2), ci de unul cremos în care se pun şi fructe, ciocolată, sosuri dulci, bombonele, nuci, alune, migdale, fistic, jeleuri, dulceaţă şi tot ce-ţi poate trece prin minte, după gustul şi voinţa clientului. Pe Yo-Yogurt asta l-am întâlnit în Granada, Spania, pe o străduţă cu terase şi restaurante. În imagine vedeţi unul cu bucăţi de mango, fulgi […]


Statuie noua in Piata Revolutiei

10 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Un cal mult prea corect anatomic este aproape gata în Piaţa Revoluţiei, în fata Bibliotecii Universitare (unde era o parcare foarte bună, dar na, acum au parcat permanent calul). Fotografia am făcut-o acum două săptămâni şi poate că acum statuia e deja într-un stadiu mai avansat.


Telefoane in blogosfera

9 Nov 2010  ·

TEHNOLOGIE  ·

22 comentarii

Iată o listă cu telefoanele celor care scriu pe principalele site-uri de tehnologie din România: Ionuț Bălan (chip.ro) – HTC Desire si HTC Diamond 2 Cristi Manafu (manafu.ro) – iPhone 3GS si Blackberry Bold Dan Lica(gadgetel.ro) – HTC Desire Erwin Szogyenyi (mobilissimo.ro) – Google Nexus One Emil Dragotă (emildragota.blogspot.com) – Samsung i550 Anton Nagy (pocketnow.com) – citez, că e mult prea tare: “HD2 (Vodafone), Desire (Digi), Bold (Orange), Optimus7 (Vodafone personal) si Touch HD (doar navigatie). Toate le car cu mine in borseta :)” Răzvan Baciu (razvanbb.ro) – iPhone 4 Costin […]


Dilbert

9 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

Spune-ți părerea


Renault, pe duca?

9 Nov 2010  ·

AUTO  ·

10 comentarii

Aş vrea să văd nişte cifre de vânzări Renault în România pentru că, din ce văd pe stradă, impresia mea este că nu mai au aşa mult succes. Unde e Megane 3? Această generaţie s-a lansat în 2008 şi totuşi nu ţin minte când am remarcat ultima oară un astfel de model pe stradă. Îmi aduc aminte că de Megane 1 era plin Bucureştiul. Când a apărut Megane 2 a fost la fel, într-o lună era la toate colţurile de stradă. Sedan-ul a avut un succes probabil şi mai mare şi […]


Ziua masinii

8 Nov 2010  ·

AUTO  ·

11 comentarii

Ca să vorbesc influenţat de cursa de Formula 1 de ieri, maşina mea tocmai a încălţat gumele de iarnă. N-am mai aşteptat să vină vremea rea, ci am avut timp weekendul acesta şi le-am pus deja. Abia am găsit un service de roţi unde să nu aştept la o coadă gigantică, în vreo 2-3 locaţii unde mersesem înainte fiind deja mulţi clienţi înaintea mea. După care, întrucât era sărbătoarea Sfântul Mondeo, i-am făcut cadou maşinii şi 20 de litri de benzină de 99, plus o spălare temeinică. Nu parcaţi sub copaci […]


Bendeac o are… lipsa?

8 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Deci frate… unde e? Unde îţi ţine Bendeac sceptrul şi bijuteriile coroanei? Că nu se văd. Pare că nu le are în dotarea standard. Iar dacă le are, ce a făcut, şi-a lipit-o cu scotch de burtă? Lăsând la o parte grotescul emisiunii, trebuie zis că Bendeac, dacă rămâne fără emisiune TV, ar putea fi oricând un transexual foarte bun.


Button scapa dintr-o ambuscada

7 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

6 comentarii

Când am văzut ştirea de pe ESPN F1 am crezut că are titlul pus la modul metaforic, dar nu, e pe bune. Jenson Button, campionul mondial la Formula 1, a scăpat dintr-o ambuscadă pregătită de 6 oameni înarmaţi în timp ce se deplasa de la circuitul de Formula 1 la hotelul în care e cazat în Sao Paolo, Brazilia. Asta ca să vedeţi cât de mişto e să vizitezi Brazilia. Se pare că şi echipa McLaren  se aştepta la astfel de probleme, deoarece Button se afla într-un Mercedes blindat şi condus […]

sus