un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +

Plec in Delta

26 May 2010  ·

TEHNOLOGIE, TURISM  ·

8 comentarii

Mâine dimineaţă plec în Delta Dunării într-o excursie organizată de Sony şi Smartpoint cu ocazia lansării unei noi generaţii (s-ar putea spune chiar unui nou tip) de camere foto: Sony NEX-3 şi NEX-5. Abia aştept să văd cum arată celebra deltă, pentru că n-am mai fost până acum. Despre noile camere nu ştiu prea multe, n-am avut decât puţin timp liber în care să sap după ceva informaţii. Din ce am înţeleg de pe net, e vorba de un hibrid între camere compacte şi DSLR-uri, adică au obiective interschimbabile şi senzori […]


Avioane pe cerul Londrei

26 May 2010  ·

TURISM  ·

4 comentarii

Avioane pe cerul Londrei

În Londra, poate mai mult decât în orice alt oraş pe care l-am vizitat (și am vizitat o grămadă), am văzut foarte multe avioane zburând la înălţime joasă deasupra oraşului. Sunt câteva mii pe zi, având în vedere că în orice moment aveam minim 3 în câmpul vizual, iar asta stând lângă Parlament sau lângă palatul Buckingham, nu pe la periferie. Mi se pare foarte periculos să dai permisiunea de a zbura peste oraş la decolare sau aterizare, deoarece la atâtea mii de avioane cred că e inevitabil ca unul să […]


Cel mai mare burger pe care l-am mancat vreodata

17 May 2010  ·

TURISM  ·

12 comentarii

A fost miercuri seara, în Londra, la GBK – Gourmet Burger Kitchen. E un fast-food în care te duci şi comanzi mâncarea la bar, apoi ei o prepară şi ţi-o aduc la masă. Sunt multe în Anglia, iar în Londra am văzut unul lângă catedrala St Paul şi altul lângă Turnul Londrei, unde am mâncat eu, dar sunt sigur că sunt şi altele prin toate zonele turistice. Burgerul de bază (“Classic”) are salată verde, maioneză şi roşie cu un sos peste ea, plus carne din vită Aberdeen Angus, din care se […]


Anglia e SF

10 May 2010  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

3 comentarii

Am ajuns cu bine în Anglia, un zbor plăcut cu Blue Air. Vestea proastă a venit cu o oră înainte de aterizare: “în Londra sunt 6 grade şi plouă”. 6 GRADE!?! Eu aveam haine ca pentru România. Şi chiar 6 grade s-au dovedit a fi la aterizare, deşi ploaia se oprise şi încă n-am văzut-o din nou. Dar faptul că eram în Anglia din nou m-a încălzit şi am rezistat. Ţara asta e atât de mişto încât m-aş muta aici instant dacă aş găsi ceva bun de muncă. E prima oară […]


Cati bani face TAROM-ul?

22 Apr 2010  ·

TURISM  ·

33 comentarii

În România, Tarom a anunţat pierderi zilnice de 1,1 milioane de euro, a precizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Marin Anton. Aceste pierderi erau cauzate de vulcanul islandez în fiecare zi în care avioanele nu zburau pe motiv de “nor de cenuşă”. Mă întreb cum se face acest calcul. Eu înţeleg că 1,1 milioane de euro ar fi venitul zilnic al companiei, din moment ce pierd aceşti bani dacă nu zboară. Mă întreb totuşi cum se ajunge la această sumă. Poate ştie cineva o explicaţie mai bună şi ne deschide […]


M-am intors de la Brasov

22 Apr 2010  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

2 comentarii

Am revenit din “Kronstadt” în Bucureşti. Lăsând la o parte micile observații pe care le făceam în ultimul post, hotelul la care am stat mi s-a părut foarte ok, camerele fiind curate şi baia foarte bună, iar personalul era zâmbitor şi te facea să te simţi bine-venit acolo. E vorba de Casa Mureșan de pe Str. Nicopole. La micul dejun a fost bufet suedez cu omletă, kaiser prăjit, ou ochi, cremwurst, mezeluri, caşcaval, pâine prăjită, brânză, unt, gem de două feluri, miere, iaurt Danone, cereale, lapte, cafea, ceai, două tipuri de […]


La Brasov

20 Apr 2010  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

8 comentarii

Azi am plecat la Braşov dis-de-dimineaţă şi mă întorc mâine seară. La 7 fără 5 am ieşit pe DN1, la 9 am intrat în Braşov, deşi am mers fără să forţez. Stau într-un hotel care se laudă cu vreo 40 de camere, dar cu toate acestea mie mi-au dat-o pe cea mai îndepărtată. Nu cred că mai sunt decât alte 2-3 locuri ocupate, aşa că nu înţeleg de ce, cu hotelul aproape gol, camerele alocate sunt alea de pe cel mai îndepărtat culoar de la ultimul etaj unde ajungi schimbând 3 […]


Ce mai e prin Sinaia si Brasov

27 Nov 2009  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

1 comentariu

Ce mai e prin Sinaia si Brasov

Miercuri am urcat la Cota 1400 cu telecabina şi am coborât cu telegondola. Recomand acest traseu tuturor celor care vor să facă un pic de mişcare şi în plus vedeţi peisajul din ambele cabine. E 15 lei plus 10 lei pentru un adult. La Cota 1400 era pustiu şi naşpa şi nici o urmă de zăpadă. Trist rău, am stat 10 minute şi am coborât. Telegondola însă te lasă undeva în pădure, mai sus de Taverna Sârbului, şi până în oraş e ceva de mers pe jos, deşi mie tocmai această […]

sus