28 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
Până la urmă ce se întâmplă pe Bulevardul Regina Elisabeta cu banda unică ce urcă de la Eroilor spre Universitate? Conform indicatoarelor, este doar pentru autobuze şi servicii de urgenţă, alt trafic fiind interzis în acel sens. Cu toate acestea, întotdeauna când trec prin zonă văd alte maşini mergând în sus, pe acea bandă, şi nu păţesc nimic chiar dacă îi vede Poliţia. În principal sunt taxi-uri. Nu m-ar deranja ca acea bandă să fie deschisă în mod oficial şi pentru taxiuri, pentru că ar fi o metodă bună de a […]
26 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
Oamenii care au prins din plin perioada comunistă cred că au rămas marcaţi de sărbători precum ziua lui Ceauşescu, deoarece astăzi mulţi dintre colegii mai în vârstă mi-au spus, în mod spontan, de această aniversare. Probabil că le-a rămas întipărită în minte, ca şi Crăciunul sau Sfânta Maria. Eu, care aveam 7 ani la Revoluţie, nu mai ţin minte foarte multe din acea perioadă. Ceva însă tot ţin minte. Ce refoloseam, ce “reciclam” şi cum puteţi citi, inclusiv cu o mică declaraţie de-a mea, pe site-ul RE Concept.
26 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
Mă uitam pe anunţul magazinului Koyos.ro despre noile “carduri Curaj“, în spatele acestui nume inedit (e pe ideea “curaj la cadouri”) ascunzându-se de fapt un card de cadouri. Vrei să-i faci cuiva cadou ceva de 500 de lei, dar nu ştii exact ce-şi doreşte? Dai acei bani pe un card Curaj de 500 de lei, îi faci cadou cardul respectiv şi cu el în mâna omul se duce şi-şi cumpără ce vrea de acea valoare. Principiul nu este nou şi totuşi, gândindu-mă la practicile magazinelor online din România, nu este foarte […]
26 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
Aşa mi se pare mie că spune Michel Telo în melodia Ai Se Eu Te Pego. Zice la refren “demisia, demisia”… Înapoi la ale noastre, am rămas uimit să-l aud ieri seară pe Băsescu discutând despre problema demisiei şi explicând de ce nu şi-o va da. Nu contează motivele. Mie mi se pare că acest subiect nici măcar nu trebuia deschis, ci ignorat ca şi cum n-ar fi fost în discuţie. Care ar fi motivul demisiei? Faptul că 1000 de oameni cer în fiecare zi acest lucru, în Piaţa Universităţii? Bine, […]
25 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
Ai fi zis că în Mioveni cea mai mare construcţie este uzina Dacia, dar cred că locul 1 îl are de fapt aceasta biserică. Mulți păcătoși… După forma zici că e inspirată de Sf Sofia din Istanbul, dar probabil este dedicată sfintei Dacii, iar lumea se roagă la modul “fereşte-mă de înfundarea jiclorului şi aeriseşte frânele mele…” Jiclor, nu jigler, da? Ce plăcere era să suflu din când în când în el şi să gust niţică benzină…
25 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
N-am mâncat niciodată un ardelean, dar pentru cei care ar vrea să fie canibali și se tem de legile ce împiedică asta s-au inventat chipsurile Lay’s cu “gust ardelenesc”. Serios acum, ce naiba e gust ardelenesc? Cum descrii aşa ceva? Cum poţi să creezi o aromă pentru aşa ceva? Adică îţi propui în strategia de vânzări să scoţi un astfel de produs şi te duci la echipa de chimişti ce amestecă arome şi… ce le zici? “Vreau ceva cu gust de Ardeal!”? Şi aia ce arome amestecă pentru asta? Au ardelenii […]
25 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
V-am spus deja că mă enervează faptul că dimineaţa văd numai orori, crime şi tragedii la ştirile cu care îmi încep ziua. Decizia televiziunilor de a transmite numai astfel de tragedii mi se pare greu de explicat, dar e treaba lor, iar eu pot alege dacă mă uit sau nu. Altceva ce nu înţeleg este titlul ştirilor de pe site-uri precum Realitatea.net, StirileProTV.ro şi Antena3.ro. Titlurile sunt mereu misterioase, făcute nu să-ţi transmită chiar din acele câteva cuvinte o informaţie, ci doar să te atragă să deschizi ştirea şi să le […]
24 Jan 2012 ·
GÂNDURI ·
Pe TravelGirls.ro aflu nişte motive bune pentru a călători iarna. Puteţi intui câteva din ele, precum preţuri mai mici extra-sezon, atmosfera de Crăciun, schi sau mai puţini turişti. Eu n-am gândit niciodată aşa. Dacă aş putea, iarna n-aş merge nicăieri (ci, probabil, aş hiberna). Mereu am spus că sezonul propice pentru vizite începe prin luna mai şi se termină în septembrie-octombrie. Între aceste luni ai ocazia să vezi frumoasele oraşe străine sau natura extraordinară la modul cel mai plăcut: curate, decorate cu flori şi cu copacii înfrunziţi. În plus, eşti îmbrăcat […]