un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

La restaurantul turcesc Saray

13 Feb 2012  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

Înflăcărat cândva de posibilitatea de a mă bucura de o masă copioasă în compania deja cunoscutului nashu_mare am purces la a achiziţiona împreună un voucher de pe zumzi.ro pentru nişte aripioare la restaurantul turcesc Saray. Ulterior, sâmbătă care tocmai a trecut, am purces la utilizarea sus-numitelor vouchere şi la mâncarea aripioarelor aferente lor. Am mai băgat şi altele pe lângă, aşa că iată Saray:

Vin fiert, 250ml, parcă 12 lei. Bun.



Ciorbă de linte la 10 lei. Asta mi s-a părut foarte bună şi cu siguranţă este un fel pe care l-aş lua de câte ori aş merge la Saray. Este un pic groasă, tinzând spre o supă cremă, dar nu atinge totuşi densitatea uneia. Este iute fix cât să te ardă la gură, dar nu cât să te facă să nu o poţi mânca, ci doar îţi doreşti şi mai multă şi îţi face poftă de mâncare. A venit servită cu un ardei iute şi o felie de lămâie din care am stors un pic în farfurie.

Aripioarele respective costau 13 lei pe voucher şi cred că dublu în realitate. Au fost 8 aripioare de pui bine făcute, cu gust din acela de grătar autentic. Au fost servite cu orez din grâu (ştiu, sună bizar), care mi s-a părut foarte bun, fiind o garnitură despre care la fel voi zice că aş manca-o de fiecare dată când aş avea ocazia. Au mai fost şi nişte legume pe margine, de garnitură, adică vreo 2-3 felii de roşii, nişte ardei iute, ceva ceapă, 2-3 frunze de pătrunjel şi salată de varză albă şi roşie. Pe total un platou bun şi din care te saturi.

La desert eu am luat baclava cu fistic la 15 lei. Baclavaua a venit sub forma a trei cornuleţe, dar cu suficientă compoziţie în interior şi foarte bune în zonele puternic însiropate, iar fisticul e chestia verde de deasupra, presărată. E bună. Am gustat un pic şi dintr-un cataif cu fistic, bun şi acela. 15 lei.

Cappuccino venețian, adică unul vienez (adică espresso, lapte, frişcă) peste care se presară şi bucăţele de portocală şi lămâie rasă. Ca să vedeţi câte fiţe pe mine… 12 lei parcă. Vedeți și un ceai negru, digestiv, servit la final.

Servirea a fost foarte bună, atmosfera e plăcută, muzica orientală, două televizoare pe pereţi. Nu staţi lângă uşă, că e curent. Restaurantul este pe strada Lipscani 21, dar mai degrabă îl găsiţi dacă vă spun că este vizavi de clădirea Bancorex, la intrarea în Centrul Vechi de acolo, vizavi de un City Grill.

    9 comentarii

  1. deci… it was a date?:D

      (Citează)

  2. Putea zgarcitul de nashu_mare sa manace altfel decat cu cupoane de reducere? Bacsisul cine l-a lasat? Macar trebuia sa ii dai si lui un link. :))

      (Citează)

  3. Fara link, viata e pustiu.

      (Citează)

  4. Planul meu a functionat. Acum sa vedem cum ma inscriu pentru marketing afiliat. Hmm…

      (Citează)

  5. Faine paharele de ceai, sunt identice cu cele folosite in Turcia, unde se foloseste intens zaharul cub.

    Baclavaua mi se pare exagerant de scumpă. Am mâncat și prin centru Istanbulului (zona turistică, la restaurant și era cam tot pe acolo)

    Dacă au la restaurant, încearcă supa lor de rosii cu crutoane și un fel de branză/cașcaval.

      (Citează)

    • Nu aveau decat de linte si ciorba zilei, care nu stiu ce era in acel moment.

      Daca bei ceai la paharel din acela, nu-ti pun un pliculet intreg de zahar ca devine prea dulce. Jumatate e suficient sau chiar deloc.

        (Citează)

  6. Citesc cu plăcere posturile tale despre restaurantele din bucuresti, mi-a plăcut mult si cel al lui dinescu – traditional românesc, insa daca atunci m-am abtinut sa te întreb acum o sa o fac: tu ai comandat si mâncat toate astea? In ideea ca mi se pare foarte mult. Cel puțin la dinescu mi se părea ca erau produse pentru patru persoane.
    Când vii in braila, iti propun Crama lui Terente, un loc in care eu unul mănânc si mă simt foarte bine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus