un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum funcționează depozitele Aquila, una dintre marile companii românești de distribuție și logistică

29 Nov 2022  ·

FOOD & LIFESTYLE, GÂNDURI  ·

12 comentarii

Aquila este probabil una dintre cele mai mari companii românești despre care sunt convins că majoritatea oamenilor habar nu are că există sau nu știe ce face. Eu le-am observat mașinile prin România, că au de la TIR-uri la dube de mici dimensiuni, dar tot nu știam nimic despre companie.

Așa că m-am dus să vizitez un depozit logistic de-al lor, atunci când au avut un soi de ziua presei și m-au invitat și pe mine. M-am dus cu gândul că fac un clip video ca la depozitul robotizat eMAG (de fapt mai bun ca acela, că am luat noua cameră cu mine), un how it’s made, how it works, un Turul Companiilor. Și nimic, că filmatul și fotografiatul interzis, din motive de contracte stricte cu clienții lor care au marfa acolo.

Așa că iată explicația în cuvinte, ca pe vremuri, zici că este articol precum scriam în 2015. Eu zic totuși că am explicat bine ce se întâmplă pe acolo.

Angajații îi spun Acvila, deși se scrie Aquila. Compania a fost înființată acum vreo 28 de ani de doi prahoveni și se ocupă cu distribuția de produse de consum. O mare parte dintre produsele pe care le vedeți în hipermarketuri, supermarketuri, buticuri de cartier și benzinării pleacă din depozitele Aquila (au vreo 12 mari prin țară plus altele mai mici) și sunt duse acolo de cele 1.600 de autovehicule din flota Aquila, de la 230 de TIR-uri și până la o sumedenie de camioane și dube pentru transport “capilar” (last-mile, cum s-ar zice).

Cum merge treaba asta, mai exact. Păi să zicem că ești Snickers și vinzi o grămadă în România, dar nu ai depozitul tău de marfă. Te duci la Aquila și le plătești lor pentru depozitare și logistică. Ei importă marfa ta, o depozitează, o distribuie apoi în România de la nivel de palet de marfă și până la butic care vrea o cutie de 12 ciocolate.

Și am văzut multe produse variate în depozitul vizitat. Am fost pe centura Bucureștiului, între Militari și Chitila, unde au un parc logistic cu multe depozite și zeci sau sute de TIR-uri în tranzit pe acolo zilnic. Oficial este în Dragomirești-Vale, că imediat ce ai făcut dreapta din centură spre parcul logistic începe această localitate.

Noi am vizitat depozitul DC12, care în mare parte este ocupat de produse Ferrero. Pare depozitul lui Moș Nicolae, sunt acolo paleți de Kinder, Rocher, Mon Cheri, Nutella și restul produselor, toate tipurile, toate dimensiunile, iar culmea este că cei de la Aquila spuneau că asta este marfă pentru câteva zile. Se mănâncă mult Kinder în România, I guess.

Am văzut însă acolo multe produse pe care le vezi in fiecare magazin de cartier din țară. N-am zis degeaba de Snickers, toate produsele companiei Mars trec pe acolo. Am văzut detergenți și  săpunuri (Domestos, Omo, Dero, Cif etc), hârtie igienică, cafea Lavazza, sucuri Rauch, dulciuri Casali (bomboane din acelea cu rom, mini-banane de ciocolată etc) și Manner, produse de la Knorr, Bonduelle, Hellmann’s, mâncare de animale Whiskas și Pedigree, cutii de vinuri și multe altele.

Am văzut mărci pe care nu le știam, probabil pentru că nu merg în anumite lanțuri de magazine. Am văzut și produse Lidl, aveau cutii mari de Parkside și Grill Master. De fapt treaba nu se limitează la alimente, că distribuiau și aer condiționat de la mai multe mărci sau tot felul de electronice și electrocasnice Philips. În mod sigur unul sau mai multe produse pe care le aveți acum în casă au trecut prin depozitul Aquila de lângă București.

Business-ul Aquila are de fapt trei direcții mari:

🛒 Distribuție: cumpără ei anumite mărci, le importă și este treaba lor să le vândă prin România. Acesta este grosul afacerii, aproximativ 1,5 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului.

🚚 Logistică: când doar “mută marfa” pentru o companie. Cred că așa se lucrează cu Ferrero. Aquila importă marfa, o depozitează temporar, o împarte în teritoriu, dar la comanda celor de la Ferrero.

🏭Producție: au chiar brandurile lor proprii pe care le produc și deci este în totalitate treaba lor să le distribuie și să le vândă unor magazine.

Pe partea aceasta de producție, cel mai mare brand propriu al Aquila este Gradena, o gamă de fructe și legume congelate. Este o piață de multe milioane aici, că a început și lumea să se prindă că este leguma înghețată rapid și atât (în 4 ore de la culegere, în cazul Gradena). Le aveau expuse pe acolo, într-un congelator, iar recent au lansat și amestec Guacamole, amestec Tandori și de Ardei, pentru cei ce vor un soi de dip/sos/condiment la ce-or găti prin casă.

 

În caz că vedeți prin magazine și brandurile LaMasă și Yachtis, sunt tot ale lor. Ultimul este de pește congelat, nu de iahturi.

Cele trei direcții de mai sus se multiplică pentru că intervine și clasificarea pe trei tipuri de temperaturi pentru marfă: ambientale, refrigerate și congelate. Fiecare are nevoie de un anumit tip de depozitare (2-4 grade C pentru refrigerate, am intrat câteva secunde acolo și este treabă de haină și căciulă) și de o anumită mașină de transport.

Apoi, vorbim de produse pentru vânzarea la raft sau pentru vânzarea în HoReCa, unde avem ambalaje mai simple, dar cantități mai mari. Vorbim de găleți de maioneză, Nutella etc.

Tot Aquila are o divizie separată pentru vânzarea de produse către magazinele benzinăriilor. Se pare că este un business suficient de diferit de celelalte încât să aibă propria sa echipă cap-coadă. Ei livrează către Lukoil și alte lanțuri.

Anyway, după explicația privind ce face compania ne-am dus să vizităm și depozitul în care ne aflam. Majoritatea spațiului era ocupat de produse Ferrero. Închipuiți-vă rafturi metalice pe 5 niveluri cu paleți pe care scrie Kinder, Nutella, Rocher și alte asemenea nume de dulciuri. Am intrat și într-un depozit frigorific în care erau ținute Pingui și restul Kinder-urilor de frigider, dar am ieșit rapid.

Fac acolo ceea ce vă așteptați să se întâmple într-o depozit logistic modern. Știu dinainte ce marfă le sosește pe TIR-uri, așa că un software de Warehouse Management System alocă pentru camion o poartă de descărcare și o oră la care să fie acolo, iar pentru paleții dinăuntru câte un raft în depozit, ales mai în față sau mai în spate în funcție de viteza de rotație a mărfurilor.

Angajații depozitului descarcă marfa și o duc la locul potrivit. Au la dispoziție pentru asta tot felul de stivuitoare și lize de mari dimensiuni, din acelea în care stai pe un scaun și le comanzi, plus PDA-uri care le spun ce să facă. Rafturile din depozit, cu 5 niveluri fiecare, au toate un televizor sau un afișaj în capăt pe care curg diverse informații.

Ulterior, dacă marfa trebuie dusă undeva, este scoasă de la raft, pusă pe alt camion și trimisă într-un depozit similar din țară sau în alte locuri de descărcare, iar de acolo este transferată pe camioane de tonaj mai mic sau dube care merg din magazin în magazin pentru a lăsa câte o cutie de produse.

Se lucrează de obicei în 3 ture. Așa este activitatea logistică în general. Ziua sosesc camioane cu marfă de intrare. Marfa iese din depozit la alte ore. Acest depozit de pe centură deservește București-Ilfov și încă niște județe din zonă, iar marfa pleacă la primele ore ale dimineții, că atunci se fac de obicei aprovizionări în magazine. Probabil că spre alte orașe se pleacă noaptea, cum fac și serviciile de curierat.

Pe afară erau diverse mașini de-ale lor, de la TIR-uri standard de 18,5 metri și până la diverse camioane, majoritatea cu lift motorizat în coadă. Pentru refrigerate și congelate au montate în mașini un “box frigorific”, care este un sistem modular mișto gândit. În primul rând, se poate scoate de pe o mașină și monta pe alta, adică după câțiva ani poți înlocui doar duba cu una nouă, nu și instalația frigorifică. Apoi, sistemul este ajustabil ca volum, are pereți de compartimentare și îl poți dimensiona după nevoie în funcție de ce transporți.

Au 1.600 de mașini în total în flotă care mută marfa între cele 24 de depozite din țară și cele 67.000 de magazine cu care lucrează în România și Moldova.

Uneori folosesc ceva numit roll-container. Este genul acela de palet metalic pe roți pe care-l puteți vedea des prin Mega Image-uri, că mereu un angajat pare să tragă de unul cu marfă într-o direcție sau alta. Avantajul acestor containere este următorul: mixul de marfă pentru un client se pune într-un astfel de container și operațiunea este filmată, ca să nu existe apoi discuții că s-au comandat 5 pungi de pufuleți și au venit doar 4.

Containerul este sigilat, urcat în camion, descărcat direct la client și lăsat acolo fără a se mai face vreun inventar și vreo numărătoare la predare-primire. Asta micșorează timpul petrecut de mașina de livrare la magazinul client la vreo 30 de minute.

(Acesta este un roll-container. You see them rollin’, you get merch.)

Este un avantaj și pentru angajații magazinului. Sunt o mulțime de magazine, benzinării sau mici localuri unde nu există suficienți angajați pentru ca unul dintre ei să stea 2 ore la numărat pachetele de gumă primite înainte de a semna procesul verbal. Acum primește containerul pe roți și îl desface când are timp și are 24 de ore la dispoziție să sesizeze probleme de stoc.

Mie mi s-a părut o practică standard în industrie, iar cine a inventat-o a fost foarte inspirat. Am auzit că s-ar numit și “delivery-on-trust”.

Cei de la Aquila mai fac și alte servicii. Propria lor activitate de distribuție este sprijinită de vreo 600 de vânzători în România și încă vreo 70 în Moldova, oameni care merg din magazin în magazin și îl mai conving pe patron să ia încă o cutie de biscuiți sau trei navete de sos de roșii, nu doar două. Pe partea de merchandising, adică promovarea in-store a unor produse, au vreo 220 de angajați pe care-i trimit unde este nevoie ca cineva să spună “vreți să încercați noul pateu de delfin?” sau ce se mai promovează prin magazine zilele acestea.

Ne arătau chiar că pentru Ferrero, care cred că este cel mai mare client al lor, construiesc și rafturi promoționale. Sunt niște rafturi speciale, albe, cu numele firmei frumos scris acolo și pe care se găsesc doar cutii de Raffaello, Rocher șamd. Ei asamblează astfel de rafturi în depozit, pun produse pe ele, apoi întreg raftul cu cutiile de bomboane în el este ambalat și livrat în magazin direct echipat.

Și cam asta face Aquila, pe scurt. Plus 12% cifră de afaceri YoY în primele 9 luni ale lui 2022, plus 47% creșterea de profit, 124.000 de paleți spațiu de depozitare total și aproape 3.000 de angajați. Și cam asta a fost vizita. Am ieșit înapoi pe centură și am stat într-un blocaj de 30 de minute. Sunt două benzi pe întreg tronsonul, se pare, dar față de acum 5 ani când mergeam mult mai des pe acolo, este mai rău. M-am gândit inițial să merg și eu până la rondul de la Domnești, să văd minunea României, dar mi s-a luat după primele minute în coloană.

    12 comentarii

  1. Mon Cheri, adica acei mancatori de rahat cu opritul de la vanzarea produselor lor vara pentru ca n-au auzit de refrigerare si transport cu temperatura controlata. Cu ipocrizia asta m-au convins sa nu le cumpar niciodata produsele.

    Inca nu am gasit motiv sa le fac plangere la CNA, pentru ca ei nu mint in reclama, doar mananca rahat si nu numai ca recunosc ca sunt inapoiati tehnologic, dar se si lauda cu asta.

      (Citează)

  2. Cum adică “plus 12% cifră de afaceri YoY în primele 9 luni ale lui 2022, plus 47% creșterea de profit”? Recunosc că economia sau finanțele nu sunt punctul meu forte, dar nu cumva asta e definiția inflației, sau cel puțin unul din factorii care generează inflație? Mai ales în domeniul în care activează ei, unde costurile cu transportul/logistica influențează direct prețul produsului la raft…

    Poate îmi scapă mie ceva, dar mi se pare bizar ca profitul ca crească cu o rata de 4:1 față de cifra de afaceri, în special dacă nu te cheamă OMV/Petrom.

      (Citează)

    • Nu. Daca in 2021 faci investitii de 3 milioane la o cifra de afaceri de 10 milioane, probabil ca o sa ai profit mic, chiar zero. Dar in 2022 la aceeasi de cifra de afaceri o sa ai profit mare, ca investitiile sunt facute, gata.

        (Citează)

    • @seba18: nu, venitul și profitul pot fi foarte decorelate. Poți avea venituri mari și pierdere, poți avea venituri în scădere YoY și profit mai mare.

      Depinde de ce investiții faci sau daca reinvestești profitul sau îl declari profit pentru dividende sau cumpărat iahturi.
      De obicei investițiile contează. Într-un an investești mult în mașini economice sau în software nou, anul următor culegi beneficiile sale prin eficiență mai mare.

      Inflația nu contează așa mult decât în sensul că același produs este mai scump decât anul trecut. Peste tot eu văd însă că s-au relansat vânzările, că se depășesc volumele din 2019 șamd.

        (Citează)

  3. Guacamole congelat si incalzit in tigaie. Nu, mersi. Unele chestii trebuie savurate numai in sezon.

    Mon Cheri, adica acei mancatori de rahat cu opritul de la vanzarea produselor lor vara pentru ca n-au auzit de refrigerare si transport cu temperatura controlata. Cu ipocrizia asta m-au convins sa nu le cumpar niciodata produsele.
    Inca nu am gasit motiv sa le fac plangere la CNA, pentru ca ei nu mint in reclama, doar mananca rahat si nu numai ca recunosc ca sunt inapoiati tehnologic, dar se si lauda cu asta.

    Sa puna, dom’le, niste conservant, sa ii placa lui Gaelex. Toti aia cu produse cu termen de valabilitate scurt, cum isi permit ei sa fie inapoiati tehnologic? La unii cum rezista painea 2 luni pe raft?

      (Citează)

    • alunelu: Guacamole congelat si incalzit in tigaie. Nu, mersi. Unele chestii trebuie savurate numai in sezon.

      Da, dar sunt curios cum este, o să iau când găsesc. Nu e nevoie de tigaie, poți să-l decongelezi și prin alte metode până la urmă.

        (Citează)

  4. Dacă se scrie Aquila, cum ar trebui să se citească în română?
    Hint: origine latină.

      (Citează)

  5. Acquila in latina se citeste “acvila” (a.kwi.la).

      (Citează)

  6. Am vazut tiruri de-ale lor, credeam ca este doar o companie de transport.

      (Citează)

  7. Și printre cei mai tâmpiți șoferi tot ei ii au

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus