Gaura neagră din centrul galaxiei noastre a fost fotografiată pentru prima oară

A apărut o primă fotografie a găurii negre din centrul galaxiei noastre, cea numită Sagittarius A* sau Săgetător A*, cum i se spune la noi. O să-i zic cu Sagittarius A*, ca să nu fie confuzie în caz că citiți și alte site-uri străine.

(sursa)

Fotografie este prea simplu spus. Imaginea a fost obținută combinând observațiile a 8 observatoare spațiale, făcute pe o perioadă lungă de timp. Acest grup de telescoape se numește Event Horizon Telescope, că s-a specializat pe așa ceva după ce în 2019 a arătat imaginea unei găuri negre mult mai mari, dar din altă galaxiei, cea a M87 (aici și aici).

Imaginea este remarcabilă din câteva motive. Cel mai important este că nu știm nimic despre gaura neagră situată în centrul galaxiei noastre, deși este o ancoră în jurul căreia orbitează toate stelele din galaxie. A fost teoretizat de ceva vreme că probabil este o gaură neagră, dar abia în 2020 doi cercetători au luat premiul Nobel pentru Fizică după ce au demonstrat că doar un obiect super-masiv ar putea fi în centrul galaxiei noastre, demonstrându-i deci clar existența.

Doi ani mai târziu, ansamblul de telescoape obține această imagine care demonstrează clar că este o gaură neagră. Se vede clar inelul de plasmă ce orbitează această gaură neagră la fiecare câteva minute (aproape cu viteza luminii), dincolo de limita ei Schwarzchild (de unde nici lumină nu poate scăpa), plasmă creată din toate stelele pe care le-a mâncat și le mănâncă acest obiect spațial.

Reușita fotografierii este importantă pentru această tehnologie de observare. Știm atât de puține despre gaura neagră din centrul galaxiei noastre deoarece nu poate fi observată direct, este prea mult gaz și praf între noi și acea zonă, care este foarte densă. Fotografierile de acum s-au făcut pe o durată lungă de timp și din diverse puncte ale Terrei. Au adunat petabytes de date, atât de multe încât au preferat să zboare cu hard-disk-uri speciale din diversele colturi ale lumii, în loc să le transfere prin Internet, pentru a aduce toate datele în același loc, unde un computer le-a putut filtra și îmbina.

Am văzut un interviu bun pe CNN în care cineva spunea că este ca și cum ai vrea să fotografiezi un munte care este mereu înconjurat de nori, așa că nu poți fotografia decât mici bucățele vizibile printre nori și, într-un timp foarte lung, combini o mulțime de imagini pentru a vedea întreg muntele.

Însăși numele ei, Sagittarius A*, are legătură cu asta. Astronomii au descoperit de multă vreme o sursă puternică de semnale radio undeva în centrul galaxiei noastre. Putea fi mai multe lucruri, că multe obiecte cerești generează semnale radio din procesele lor chimice. Sursa se află pe cer în ceea ce noi numim constelația Săgetător și, fiind cea mai puternică din acea zonă, a primit numele Săgetător A, Sagittarius A, conform schemei de numerotare (alfabetizare?) a acestor lucruri. Semnalul radio arăta și că atomii care-l emit sunt într-o stare de excitație superioară, iar astfel de surse primesc și un asterisc în coadă, deci Sagittarius A*.

Cum ziceam, abia în 2020 s-a putut demonstra că este o gaură neagră. Și este una mare. Are de 4,3 milioane de ori masa Soarelui nostru. Soarele în sine ar putea încăpea fără probleme în această gaură neagră, deși majoritatea celor din galaxiei sunt de dimensiunea unui oraș. Discul de acreție, inelul acela auriu din jurul ei (cu tot cu câteva valuri inegale de praf prin el) este cam la distanța orbitei planetei Mercur de Soarele nostru.

Este mare. Cea arătată acum 3 ani, M87 din altă galaxie, este de vreo 10 ori mai mare decât întregul nostru sistem solar. Incredibil în ce interval de dimensiuni se încadrează diversele obiecte cosmice din Univers.

Uitați-vă și la animația de mai jos. Toate acelea sunt stele care se mișcă în jurul găurii negre. Au viteză mare, orbita lor este foarte rapidă și probabil vor cădea în interiorul ei în viitor. Cred că este imposibil ca vreo stea de pe acolo să aibă și planete în jurul ei, trebuie o zonă mai “calmă” pentru a se putea forma acestea.

By ESO/MPE