un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Black Friday: eMAGOtterDysonFlipFashion DaysFinestorePC GarageevoMAGAltexFlancoVodafoneOrangeSevensins ◄◄

asus s5507

Imaginea găurii negre din M87 în context mai bun

16 May 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Când a apărut fotografia aceea cu gaura neagră din galaxia M87, la începutul acestei luni, mie mi s-a părut uimitor modul în care imaginea a fost obținută, acel efort coordonat între mai mult de 10 telescoape din diverse țări, cu fotografii în zile succesive și doi ani necesari pentru a interpreta sute de PB de date generate de acele observații.

Imaginea găurii negre în sine… este doar un cerc portocaliu pe un fundal negru, adică greu de înțeles fără un alt context mai uzual.

În documentul oficial, diametrul găurii negre este exprimat în microarcsecunde, adică după cât de mare o vedem noi pe un cer împărțit în 360 de grade, fiecare împărțit în minute și apoi secunde. Asta este destul de dificil de înțeles.

Prima imagine în care gaura neagră în sine m-a impresionat este cea de mai jos, via XKCD:

Întreg sistemul nostru solar ar putea intra acolo, fiind chiar mic pe lângă gaura neagră.

Din ce citesc pe net, imaginea de mai sus nu este bine scalată. Sistemul nostru solar pare de vreo 4 ori mai mic în diametru, dar de fapt este de vreo 10 ori mai mic în diametru decât al găurii negre. Asta este impresionant, mai ales când vă gândiți că alte găuri negre au de obicei dimensiunea unui oraș.

Voyager 1 a fost lansat în 1977 și de atunci călătorește cu viteză mare în afara sistemului nostru solar, fiind deja la vreo 22 de miliarde de kilometri distanță. Și totuși, în acest timp abia ar fi ajuns la marginea găurii negre M87 dacă ar fi pornit din centrul ei. Discul portocaliu este și el foarte mare. Tot ce-i vizibil în fotografie probabil are de 30 de ori diametru sistemului nostru solar.

asus s5507

    16 comentarii

  1. Si cand te gandesti ca gaura aia neagra nu e de fapt materie, ci e doar campul gravitational atat de puternic incat nici lumina nu poate trece de el. De fapt in mijlocul acelei pete negre e o “singularitate”, toata materia e concentrata int-un singur punct maimica decat un varf de ac…..

      (Citează)

    • Singularitatea de care zici este matematica. Cea fizica este o singularitate spatiu-timp sau gravitationala si este propusa in lipsa de altceva. Tocmai ca evita ideea inceputului frazei tale “si cand te gandesti”. Crede-ma, stiu ce zic. La fel ca tine ;).

        (Citează)

    • Singularitatea e la big bang, dacă țin eu bine minte. Pentru găurile negre există mai multe modele matematice, iar materia absorbită este trimisă înapoi sub formă de radiație (radiația Hawking) la o temperatură invers proporțională cu masa ei (zice wikipedia).

        (Citează)

  2. e Thanos acolo, si da din degete

      (Citează)

  3. Este bine desenata schema. Pluto are raza orbitei la 5.9 miliarde km, iar raza Schwarzschild a acestei gauri negre este cam 18 miliarde km. Din explicatii rezulta ca pata neagra din centru este umbra diametrului Schwarzschild, adica mai mare nitel. Da, incape un diametru de 3 ori mai mare al sistemului solar acolo.

      (Citează)

  4. Am facut si eu o poza cu Huawei P30 Pro si a iesit un pic mai clara.

      (Citează)

  5. Recent s-a descoperit o sârmă într-o gaură neagră.

      (Citează)

  6. johny jambe de bois

    16/05/2019 la 7:34 PM

    Lumina aia portocalie nu inseamna ca tot ala e si diametrul gaurii negre, ci depinde unde ne aflam noi raportat la distanta focala a lentilei gravitationale si in ce punct se intilneste “lumina indoita” de ea.

      (Citează)

  7. “mai ales când vă gândiți că alte găuri negre au de obicei dimensiunea unui oraș.”

    Nu înțeleg fraza asta? Ce alte găuri negre de dimensiunea unui oraș mai cunoști ? Sau te referi la București ?

      (Citează)

  8. Ce vedem noi e de fapt ceva ce s-a intamplat acum multi ani de zile, mai exact atatia ani cat ii trebuie luminii, deci acestei imagini sa ajunga la noi.

      (Citează)

  9. Leo:
    Ce vedem noi e de fapt ceva ce s-a intamplat acum multi ani de zile, mai exact atatia ani cat ii trebuie luminii, deci acestei imagini sa ajunga la noi.

    asa e, vedem o imagine de acum 53 de milioane de ani, avand in vedere ca M87 e la 53 de milioane de ani lumina distanta deci luminii i-a luat 53 de milioane de ani ca sa ajunga la noi, pe Pamant. Probabil daca am vedea o imagine in timp real ar arata la fel, dar oricum, science, fuck yea.

      (Citează)

  10. Ne uitam la o imagine de acum 53 de milioane de ani….

    Chiar daca am avea tehnologia de a calatori pana acolo…..sunt sanse mari ca ea sa nu mai fie acolo…..pentru ca universul in sine este in expansiune si distantele dintre doua puncte se maresc…..

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus