►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
« Știri despre tehnologie – 6 aprilie 2017
Locuiți în sectorul 4? Veți plăti individual taxa de gunoi, direct la Direcția de Impozite »
Sunt unele routere ce oferă o performanță bună pe cablu și wireless, suficiente pentru un apartament și o familie normală, și costă și sub 200-300 de lei, făcându-le un best-buy pentru cei ce vor o astfel de soluție. Până acum aveam două modele de acest tip în topul routerelor, un TP-Link și un Asus, iar acum am adăugat și acest D-Link DIR-842.
Specificații D-Link DIR-842:
După cum observați, nu are porturi USB.
Preț: în jur de 250 de lei la eMAG sau PC Garage în momentul scrierii articolului. Verificați prețul actual.
DIR-842 este mic, negru, foarte ușor (poate fi și lipit cu dublu-adeziv de perete, la o adică). Pe față are câteva LED-uri mici, pe spate porturile. Cele patru antene, destul de lungi, nu pot fi detașate. Plasticul pare din cel ieftin, dar așa este mai nou în gama aceasta de preț.
Pe spate are următoarele:
Pe cablu, în testul de pe Speedtest.net, am prins 920 Mbps download, echivalentul a 115 MB/s. Pe torrente, unde testez modul în care routerul gestionează zeci de conexiuni simultane de mare viteză, am prins o viteză medie de 63,1 MB/s. Asta include perioadele lente de la începutul și finalul download-ului. În cursul transferului, am văzut și vârfuri de 77 MB/s, ceea ce constituie valori bune pentru clasa sa.
Pe wireless, routerul oferă 867 Mbps pe banda 5,2 GHz pe 802.11a/n/ac și 300 Mbps pe banda 2,4 GHz pe 802.11b/g/n.
Rezultatele maxime obținute au fost bune, în linie cu capacitatea maximă pe fiecare bandă:
Un schepsis de reținut apropo de wireless: pe banda de 2,4 GHz, pentru 802.11b/g/n, routerul face default canale de 20 MHz lățime și obțineam maxim 70-80 Mbps în teste. Intrați în setări, dezactivați opțiunea Coexistence 20/40, setați rețeaua pe unul dintre canalele 1-11 și s-ar putea să observați că acum face canal de 40 MHz și link-ul se stabilește la 300 Mbps.
Ce oferă un router mai scump, să zicem 500-600 lei? Capacitate wireless mai mare, care înseamnă și capacitatea de a gestiona simultan mai multe dispozitive wireless, stabilitate foarte bună (nu umbli la el cu lunile)
Nimic remarcabil aici, dar routerul are un wizard simplu de configurare și o interfață simplă de utilizat.
Am văzut un QoS cu prioritizare, în sensul că poți seta ce prioritate are fiecare dispozitiv conectat și routerul îi asigură automat niște bandă, când are nevoie. E bine să puneți televizorul smart acolo sau laptopul de muncă pentru a nu avea probleme când copii rup în două Internetul pe, ehm… jocuri.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
Dacă vreți un router ieftin cu performanțe decente, acesta este unul dintre ele. Un model fără mari pretenții; are de făcut o treabă simplă, să dea net într-un apartament, și asta face.
Preț: în jur de 250 de lei la eMAG sau PC Garage în momentul scrierii articolului. Verificați prețul actual.
Alte articole bune despre rețelistică wireless:
« Știri despre tehnologie – 6 aprilie 2017
Locuiți în sectorul 4? Veți plăti individual taxa de gunoi, direct la Direcția de Impozite »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
24 comentarii
06/04/2017 la 3:20 PM
Sa stii ca multe din routerele astea mici si ieftine sunt folosite si cu medii USB in ele. Eu le-as da un MARE minus celor care nu au niciun port USB sau celor care au USB dar merge cu 800KB/s.
Decat sa iei un NAS care e mai scump si in care oricum bagi un HDD, e mai simplu sa iei un HDD extern si sa il conectezi pe USB la router si apoi sa accesezi continutul de pe telefon/TV cu wifi sau port retea.
rdb(Citează)
06/04/2017 la 3:55 PM
Din punctul asta de vedere apare insa un dezavantaj la routerele ieftine si trebuie luat in considerare. In general nu prea au un power management pentru portul USB, si asta inseamna ca un hdd nu va intra in sleep si se va roti de tampit in continuu.
Iona(Citează)
06/04/2017 la 4:00 PM
In general au si ele power management. Sau macar cele USB 3.0. Nu asa agresiv cum se poate din router, dar dupa o vreme tot se opresc.
rdb(Citează)
06/04/2017 la 4:09 PM
L-am luat anult trecut de BF, la jumatate de pret. Isi face treaba bine, nu exceleaza dar are si banda de 5 Ghz care se gaseste mai rar la banii astia.Singura buba este interfata pentru configurare prin URL. Pe mobil ai f putine functii (nu poti da restart) iar daca incerci cu versiunea de desktop, e cam inutilizabila pe mobil (android)
Silvanus(Citează)
06/04/2017 la 4:42 PM
164 lei la Altex, sau tot cam acceasi bani resigilat la emag. :)
Dragos(Citează)
06/04/2017 la 4:43 PM
Bună oferta.
nwradu(Citează)
06/04/2017 la 4:44 PM
*aceeasi
Dragos(Citează)
06/04/2017 la 5:03 PM
De fapt, “aceiași”. Aceeași e forma de singular pentru feminin :P
nwradu(Citează)
06/04/2017 la 5:10 PM
Antene detasabile? Nu.
Suport DD-WRT? Nu.
NEXT!
Gaelex(Citează)
06/04/2017 la 8:18 PM
Intrebare de noob: am un router ASUS RT-N18U cu 3 antene detasabile. Cu ce ma ajuta? As putea, de pilda, sa cumpar antene mai “puternice” astfel incat sa am semnal mai puternic in ultima camera dintr-un apartament tip vagon?
Mihai(Citează)
07/04/2017 la 8:33 AM
Pt ce vrei sa le detasezi? Ti le bagi undeva? Vad ca esti expert in toate.
scipio(Citează)
07/04/2017 la 9:10 AM
Exista antene de 5dbi, 7dbi si chiar 9dbi pe care le poti pune pentru un semnal mai puternic. Ce vine pus pe routere este de obicei de 3dbi, dupa care te miri ca nu iti ajunge semnalul.
Antene sudate este acceptabil la routerele sub 100 de lei, la cele AC este inacceptabil.
Gaelex(Citează)
07/04/2017 la 9:55 AM
Tu vrei Ferrari cu dotări de limuzină la 200 de lei. Tot mai multe routere ieftine au antenele nedetașabile pentru că micșorează costurile, iar cei care înlocuiesc antenele, chiar și la routere scumpe, probabil sunt 0,01% dintre cumpărători.
nwradu(Citează)
07/04/2017 la 11:18 AM
Vreau o optiune simpla, nimic prea complicat sau excesiv. Antenele sunt proaste ca sa fii obligat sa iei mai multe produse.
Gaelex(Citează)
06/04/2017 la 11:01 PM
Am doua d-astea. Săptămânal se blochează și trebuie resetate. Se misca bine pana nu o mai fac…
Petru(Citează)
07/04/2017 la 6:26 AM
In ultima vreme au innebunit cu preturile astia de la Emag. Unele produse sunt si cu 30% mai scumpe decat la alte magazine.
De multe ori chiar si resigilatele la “oferta” sunt mai scumpe decat acelasi produs nou la Altex.
Un laptop in jur de 6000 de lei la Evomag/Cel, e 6500 la Emag.
Mihai(Citează)
07/04/2017 la 9:17 AM
De obicei problema vine de la distribuitor. Companiile mari fac pe rând oferte speciale la fiecare magazin mare. Două săptămâni vezi o promoție bună la Altex, apoi promoția se mută la eMAG, apoi la evoMAG șamd.
Alteori, contează ce vrea distribuitorul să lichideze. Are 5000 de routere în stoc? Se duce la magazin, zice “vă dau 10.000 de euro să mi le vindeți pe astea” și le oferă și un preț bun, magazinul face bannere, dă în newsletter șamd.
Cu produsele mici, importate direct, nu știu cum se întâmplă. Acolo de obicei e un product manager care a mizat că se vor vinde și, dacă nu se vând, le bagă la preț tot mai mic ca să elibereze raftul.
Vorbeam cu cineva de la un magazin despre ce formulă matematică folosesc ei pentru a micșora săptămânal prețul unor produse care n-au mers bine pentru a lichida în cele din urmă stocul.
În general, însă, Altex are prețuri foarte bune. Vând foarte mult, își permit să negocieze foarte bine.
nwradu(Citează)
08/04/2017 la 1:07 PM
10.000 de euro?! Vreau si eu un furnizor din asta :))
Cam toata lumea vrea sa vanda routere dar n-au prea inteles ce trebuie sa ofere: un router gigabit cu semnal puternic si eventual AC, cu antene detasabile si cu suport DD-WRT sau Open WRT. Dupa care daca are si port USB eventual 3.0, client de download de pe torrente deja este prea smecher si prea avansat.
Conteaza mai putin AC-ul decat gigabit-ul, este mai importanta prezenta wireless-ului pe 5GHz pentru ca 2.4 este tot mai aglomerat si nu ai loc de canalele altora. Eu de exemplu acum vad alte 4 retele pe langa cele 5 ale mele.
La cat costa abonamentele de 500Mb si 1Gb este literalmente stupid si prostesc sa iti iei routere cu porturile de 100Mb…
Gaelex(Citează)
07/04/2017 la 8:24 PM
100 la Auchan. Azi. Ma gandesc daca sa iau unul sau 2. :)
mucea(Citează)
10/05/2017 la 10:42 AM
Antenele alea sunt de 5dbi. Poti sa pui antene mai puternice, dar poti sa si instalezi un firmware alternativ care iti permite marirea puterii (cu scaderea vitezei, totusi) cum e HGG, si gasesti tu singur compromisul dintre putere semnal si viteza.
rdb(Citează)
03/06/2017 la 8:00 PM
“Un schepsis de reținut apropo de wireless: pe banda de 2,4 GHz, pentru 802.11b/g/n, routerul face default canale de 20 MHz lățime și obțineam maxim 70-80 Mbps în teste. Intrați în setări, dezactivați opțiunea Coexistence 20/40, setați rețeaua pe unul dintre canalele 1-11 și s-ar putea să observați că acum face canal de 40 MHz și link-ul se stabilește la 300 Mbps.”
Buna seara,
Am incercat toate combinatiile dintre canalele si nu reusesc sa fac link-ul de 300Mbps in banda de 2.4 Ghz (sta in 144 Mbps)
Revizia B1 firmware default (2.02)
Aveti vre-o solutie?
Andrei(Citează)
06/06/2017 la 12:53 PM
Poate e zona prea aglomerată ca să facă link pe 300. Cum afli linkul, unde te uiți?
nwradu(Citează)
15/11/2017 la 9:10 AM
Am luat acest model de router pentru a-l folosi ca router principal intr-o retea, dar si pentru a extinde reteaua wireless, avand in vedere ca are porturi gigabit si wifi AC. Din nefericire echipamentul este groaznic pe partea de wifi. Eu am luat 3 bucati, intentionand sa folosesc unul ca router principal (conexiune RDS de 1 Gbps) si celelalte doua pentru a le folosi ca AP-uri in retea. Pe partea wired routerul se comporta bine, dar pe wifi dupa putina vreme (cateva ore) incepe sa inghete, pierde pachete sau ping-ul catre routerul de baza are valori foarte mari, uneori de 1-2 secunde. E ciudat, avand in vedere ca am folosit routere mai ieftine si mai vechi si si-au facut bine treaba in modul acesta. Oricum, dezamagitor acest router si o pata neagra pentru Dlink…
Sorin(Citează)
21/02/2019 la 10:25 PM
Am avut inainte un TP-LINK Archer C9 care a murit subit dupa 1 an de zile. Zilele astea l-am schimbat cu modelul prezentat aici. Sunt placut impresionat: e micut, elegant, non-instrusiv. Archerul voia sa stea in picioare si era cat un tanc. Am obtinut rezultate aproximative cu ale tale. Rezultatul meu pe cablu: https://i.imgur.com/fXF7Bjd.png.
root(Citează)