un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am văzut un Dreamliner!

4 Jun 2013  ·

TURISM  ·

12 comentarii

LOT (liniile aeriene poloneze) au prezentat pe 25 mai la București noile lor avioane Boeing Dreamliner, noua vedetă a americanilor, mai bun, mai economic, mai ușor, mai cu baterii care nu iau foc. Atâta doar că prezentarea s-a ținut la hotelul Crowne Plaza și deci, în afara cazului în care marele avion a fost parcat la intrare, nu cred că l-a văzut vreunul din cei prezenți acolo. Asta face cu atât mai curioase exprimări precum “vă mărturisesc că în Dreamliner-ul celor de la LOT Polish Airlines nu ai cum să nu te simți special!”, dar na…

Oricum, întrucât am fost recent la Varșovia, ghiciți ce-am găsit pe aeroportul internațional Chopin? Un Dreamliner. Două chiar, având în vedere că le-am văzut în zile diferite și aveau numere de identificare diferite. Iată-l parcat sau decolând. Frumos avion, mare, mai mare decât tot ce era acolo pentru pasageri.

18 scaune complet rabatabile la clasa Business, 21 la Premium Economy și 213 scaune în clasa Economy, în formație 3-3-3. Poze pe site-ul LOT.

Acum mai rămâne să văd și un Airbus A380. Cel mai mare din parcare… pentru pasageri. Pentru mărfuri, la decolare aștepta balena uriașă de mai jos, aparținând UPS. Este un McDonnell Douglas MD-11F, un avion cu 3 motoare (al treilea îl vedeți instalat pe coadă, la baza stabilizatorului vertical). Este atât de mare și greu încât trenul de aterizare de pe spate are 3 rânduri de roți, pentru stabilitate în manevrare pe pistă. Încarcă aproape 140 de tone de marfă și vreo 140.000 de litri de combustibil.

mcdonnell_douglas_md11f_2mcdonnell_douglas_md11f_1

Am fost la Varșovia pentru a vedea serviciul MyWallet de plăți cu telefonul mobil, pe care Cosmote îl lansează și la noi anul viitor.

    12 comentarii

  1. frumos avion!

      (Citează)

  2. numai mie mi se pare că logo-ul celor de la LOT este aproape la fel ca ăla de la Tarom, doar că invers?

      (Citează)

  3. am vazut un A380 la Parsi sau Londra nu mai stiu exact…nu ai cum sa nu il vezi cand e tras la burduf…e cat o planeta.
    si la cargo mi-as dori sa vad un antonov…dar la noi nu e nicio sansa…nu cred ca avem in tara vreo autostrada cu o linie dreapta suficient de lunga unde sa aterizeze ala.

      (Citează)

  4. Am văzut eu antonov pe otp, e mai înalt decât clădirea prin care se face îmbarcarea, comparabil cu turnul de control :)

      (Citează)

  5. Am vazut si eu 380 de la Emirates tras pentru boarding pe Fiumicino asta-vara , avea 3 sau 4 jetway-uri.Deh pentru ca Bucuresti (inca) e la Terminalul (3 parca) non Schengen. Pacat ca n-am facut poze.

      (Citează)

  6. Stirea initiala spunea ca zborurile cu 787 LOT vor fi reluate din 5, dar s-au grabit putin si au inceput de la 1 iunie…

      (Citează)

  7. Eu le-am fotografiat pe 30 mai.

      (Citează)

  8. Salutare,

    La deruta, iti pun un link cu ceva ce te-ar putea interesa. Imi cer scuze pentru calitatea pozei si imi pare rau ca nu se observa titlul pozei (timestamp) 14-06-2013 10.00.16

    http://www.image-share.com/ijpg-2190-48.html

      (Citează)

  9. Da, primul A350 a inceput sa zboare. Au mai ramas 2496 de ore de zbor pana sa ajunga la prima companie aeriana :)

    http://www.a350xwbfirstflight.com/

      (Citează)

    • Am văzut pe CNN decolarea, interesant avion. Poate va ajunge și la noi, peste 1-2 ani și Bucureștiul ar putea “cere” avioane de 380 de pasageri măcar pe câteva curse.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus