blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul de YouTube.

Review Nokia N9 – cel mai bun design

18 Oct 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

A venit momentul să înapoiez Nokia N9 după o săptămână de testare. Asta înseamnă că în viitorul apropiat nu va mai veni nimeni la mine să spună “wow, ce telefon e acesta?”; doar N9 a atras astfel de reacţii în ultimul an. Dar dincolo de aspectul deosebit al telefonul sunt şi toate celelalte elemente care îl pot transforma într-un model de mare succes? Să vedem mai jos.

Specificaţii: ecran AMOLED de 3.9 inci la rezoluţie 854 x 480 pixeli, cu sticlă Gorilla şi tratament anti-glare; cameră foto de 8 Mpx cu filmare 720p @ 30 fps; sistem de operare MeeGo; chipset Texas Instruments cu procesor la 1 GHz şi accelerare grafică Silicon Graphics; 1 GB memorie RAM, 16 GB stocare internă, fără slot de card; GPS, Wifi, BT, TV-out, NFC, suprimare de zgomot, HSDPA, baterie capsulată de 1450 mAh; foloseşte card microSIM.

În post am pus câteva fotografii cu telefonul și capturi de ecran și fotografii de test, dar mult mai multe găsiți în albumul de pe SkyDrive.


CUTIA
Nokia N9 soseşte într-o cutie albastră, mărişoară, iar în ea am găsit, pe lângă telefon, şi un “bumper”, adică o husă cauciucată ce îmbrac[ telefonul (mai puţin ecranul) pentru a-l proteja de lovituri şi zgârieturi. Trebuie să recunosc că Nokia N9 arata atât de bine încât jumătate din timp l-am ţinut neprotejat, doar pentru a mă bucura de aspectul său şi de senzaţia de bijuterie bine rotunjită în mână.

Tot în cutie se afla căşti, un cablu micro USB şi un adaptor de priză pentru acesta, cam ca la orice model actual.

CONSTRUCŢIE
Am mai zis şi o repet: Nokia N9 este un telefon cu un design extraordinar. Acum, când toată lumea râde de Nokia pentru că sunt în scădere şi pierd piaţa pe care altădată o dominau, iată că designerii finlandezi vin cu această bijuterie parcă special pentru a le râde tuturor în faţă şi a le spune “uite ce ştim noi să facem!”. N9 arată super, super frumos!

Aşa au zis toţi cei ce l-au văzut. De la partea frontală, fără niciun buton fizic sau capacitiv pe ea, dominată doar de un ecran gigantic şi impresionant prin negrul adânc pe care îl afişează şi prin culorile vii de care AMOLED-ul este capabil, până la muchiile rotunjite ale carcasei în care ecranul se îmbină perfect, făcând atât de natural gestul “swipe” pe care se bazează telefonul, adică un gest ce începe de pe carcasă şi continuă pe ecran pentru a trage ferestrele într-o parte sau în alta.

Spatele este negru şi particularizat doar de o bară argintie pe centrul său, în care se afla sigla Nokia, camera foto de 8 Mpx şi LED-ul pentru flash. Partea superioară şi cea inferioară este tăiată tot drept, dar aspectul se potriveşte mult mai bine în acest design elegant şi subţire decât o făcea pe Nokia N8, care nu mi-a plăcut ca design.

Şi ca bomboană de pe tort, carcasa este perfect îmbinată. E făcută din policarbonat şi, datorită faptului că telefonul nu poate fi demontat de utilizator, e foarte bine închegată, nu face zgomote, nu pare a se deforma, nu i se mişcă sau apasă nicio zonă. Este impecabilă din toate punctele de vedere.

HARDWARE
Ecranul este al doilea element “wow” după carcasa telefonului. Tehnologia AMOLED se potriveşte perfect cu Nokia N9, culorile sunt vii şi intense, iar negru este negru ca noaptea. Majoritatea celor care l-au văzut au spus că imaginea de pe ecran pare lipită pe ecran, nu generată în spatele sticlei acestuia, atât de bine este construit telefonul.

Ca hardware Nokia N9 nu stă rău, dar se cunoaşte că MeeGo este un sistem de operare aflat la începutul vieţii (şi la sfârşitul ei, întrucât Nokia deja l-a sistat) şi ar mai fi fost necesare nişte optimizări ce nu pot veni decât prin testarea pe piaţă. La conectivitate telefonul stă, ca mai toate Nokia, foarte bine, având TV-out, HSDPA de 14,4 Mbps cu 5,76 Mbps uplink, NFC, bluetooth (culmea, doar 2.1), wifi, GPS. Memoria lui nu poate fi extinsă însă.

În partea de sus a telefonului se afla jack-ul audio, amplasat foarte aproape de margine, pentru a profita vizual de rotunjimea carcasei. După el se află un căpăcel ce poate fi apăsat pentru a “destupa” conectorul micro USB, iar în continuare un alt căpăcel alunecă pentru a scoate la iveală cardul microSIM (a trebuit să-mi tai cartela pentru a putea utiliza telefonul). Cam aici ar fi singurele aspecte negative ale celor prezentate până acum; acel căpăcel care acoperă portul micro USB s-ar putea rupe dacă nu eşti atent cum îl manevrezi atunci când încarci telefonul, iar microSIM-ul a fost o surpriză neplăcută pentru mine.

În partea de jos este speakerul telefonului şi atât.

Doar pe laterala stângă se afla butoane, anume unul de Power şi două de Volume. V-am zis că este un design minimalist.

Bateria din păcate nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. E o dovadă că nici Nokia nu poate face minuni în acest domeniu în care toată lumea îi laudă; şi ei suferă de baterii insuficiente atunci când pun un sistem de operare de smartphone-uri şi hardware pe măsura lui. Bateria lui N9 ține maxim o zi, ba chiar sâmbătă mi-a făcut surpriză să se termine şi mai repede, dar e drept că l-am folosit mai intens atunci.

FOTOGRAFIERE
Nokia ne-a obişnuit cu camere foto/video de top, probabil şi datorită colaborării cu Carl Zeiss. N9 dispune de o cameră foto de 8 megapixeli, foarte bună, dar tot cea de pe Nokia N8 rămâne cea mai bună din piaţă, deşi are deja 1 an de când a fost lansată.

Sistemul foto este foarte bun. Camera se încarcă într-un timp decent, iar apoi frecvenţa de fotografiere este foarte mare, Nokia N9 putând captura imagini la mai puţin de o secundă între ele. Focalizarea se face incredibil de repede, chiar dacă uneori nu focalizează bine. Adică telefonul spune că a focalizat, dar se vede pe ecran că n-a făcut-o bine. Nokia N8 nu dădea astfel de rateuri şi sunt uimit să descopăr această problemă la N9, chiar dacă apare rar.

Sunt destule opţiuni de configurat (moduri de fotografiere, flash, ISO, balans de alb), dar nu se poate dezactiva sunetul de declanşare a camerei. Imaginile se salvează în format JPEG, au între 1,1 şi 1,6 MB, rezoluţia maximă este 3248 x 2448 pixeli, iar calitatea lor este bună şi culorile sunt cele naturale. Clipurile video, în rezoluţie 720p, se salvează în format mp4.

Senzorul este foarte bun, capturând imagini acceptabile și seara și noaptea, în conditii slabe de iluminare.

Iată mai jos câteva imagini capturate cu Nokia N9, dar le găsiți la rezoluția originală pe SkyDrive.

SISTEMUL DE OPERARE MEEGO
Este prima oară când am văzut MeeGo, cât şi ultima, pentru că ştiu că Nokia l-a oprit şi pe viitor va produce doar smartphone-uri cu Windows Phone 7. Mai bine.

Nu mă înţelegeţi greşit. Nu este nimic în neregulă cu MeeGo, este complet altceva decât Symbian-ul şi funcţionează bine, dar nu mai bine decât Android sau Windows Phone 7, aşa că în luptă dreaptă tot n-ar fi avut şanse.

Ce-mi place însă la MeeGo este sistemul de trei ecrane. Unul gigantic (“Home”) pe care se află pictogramele ce lansează diverse aplicaţii. Seamănă cu iOS. Al doilea ecran conţine aplicaţiile deschise, sub forma unor thumbnails-uri cât un sfert de ecran fiecare, aşa că vezi imediat şi unde anume este deschis un program. Al treilea ecran conţine notificările tale, începând sus cu meteo, continuând cu emailurile primite, iar apoi prezentând combinat mesaje de Twitter şi Facebook, care sunt integrate nativ în telefon.

MeeGo se bazează pe “swipe“, un gest care înseamnă că tragi cu degetul pe ecran începând cu marginea să. Oricare margine. Cu un swipe pe ecran ieşi din orice aplicaţie şi ajungi din nou la ecranul principal; dacă faci swipe de sus, aplicaţia chiar se închide, nu doar trece în background. Dacă vrei să dai cu degetul pe ecran în interiorul aplicaţiei (dai de la o poză la alta, te joci Angry Birds, tragi de hartă), nu faci gestul chiar din marginea carcasei, ci mai în interiorul ecranului. Ia un pic de timp să te obişnuieşti, dar apoi devine simplu.

Dacă apeşi în partea de sus a ecranului ai acces rapid la setările de volum, iar un swipe de jos în sus, dar nefinalizat, face să-ţi apară patru pictograme pentru funcţii principale precum telefon, camera foto sau browser.

Faptul că sunt doar trei ecrane nu m-a deranjat, ba chiar mi s-a părut ok. Pe Android am 7, dar mi se par prea multe. Iar ecranul în care aplicaţiile curente îţi sunt prezentate cu preview real este foarte util atunci când comuţi rapid între ele.

Îmi place aspectul de “altfel” al sistemului de operare. Ceasul şi alarmele se configurează trăgând limbile unui ceas până la momentele de timp respective; calculatorul este foarte elegant; SMS-urile vin şi pleacă dintr-o interfaţă foarte asemănătoare cu cea iPhone, dar îmi place asta. În plus, toate conversaţiile se regăsesc în Messages, chiar şi cele purtate prin Facebook. Eu credeam că scriu SMS-uri cuiva, dar de fapt mă contactase prin chat-ul Facebook şi mesajele îmi apăreau în interfaţa comună din telefon.

Totuşi, Meego are probleme. Unele comenzi au lag în mod aleator. Apeşi ceva, nu se întâmplă nimic, mai apeşi o dată, se întâmplă de două ori… Se întâmplă aleator, dar cam în 1 din 4 cazuri şi eu m-am dezobişnuit de asta pe smartphone-urile cu Android. Ţin minte că aşa era şi la început pe alte sisteme de operare şi în timp au fost optimizate şi făcute să ruleze mult mai rapid, dar din păcate Meego nu mai este dezvoltat de Nokia şi nu are cine să-l îmbunătăţească. Totuşi, pentru Nokia N9 urmează să apară cât de curând un update care poate mai rezolvă din aceste probleme care pe mine m-au deranjat.

SOFTWARE
Software-ul este de două tipuri: cel ce vine inclus cu Meego şi cel care se ia din Ovi Store.

Nokia N9 include din prima destule programe utile. Are integrare cu Twitter şi Facebook, iar nivelul acestor programe este mulţumitor. Notificările lor apar pe ecranul destinat lor.

Contul de Gmail s-a integrat foarte bine în telefon şi emailurile intrau imediat în căsuţa poştală.

Localizarea şi navigaţia sunt asigurate prin Ovi Maps şi Navigation, programe complexe şi utile. Nu am avut ocazia să folosesc N9 la navigare GPS în această perioadă, dar ştiu de la alţii că Ovi Maps este considerat un soft bun şi de la alte telefoane că are hărţi detaliate ale României.

Browserul a randat rapid şi corect orice site, inclusiv flash-ul. N-am ce să comentez de rău la el.

Tot cu telefonul au venit şi programe de notiţe, Documents, AccuWeather, Calendar, YouTube şi Skype, plus câteva jocuri printre care şi o versiune de Angry Birds. Aparent nu mai cumpăra nimeni telefoane decât dacă rulează Angry Birds pe ele.

Din Ovi Store, unde mi-am făcut cont într-un minut, am mai luat eu alte programe, precum jocul Fillr sau Foursquare.

Prin urmare, chiar şi pe MeeGo sunt disponibile principalele programe folosite de majoritatea oamenilor. Tristeţea mea vine din faptul că nu se ridică la înălţimea software-ului echivalent de pe Android sau de pe Windows Phone 7. De exemplu Twitter asigură funcţionalităţile normale, dar nu se poate configura în detaliu ca pe alte telefoane. Facebook pare un pic neprelucrat. Foursquare îşi face treaba, dar n-am reuşit să confirm un prieten sau să văd ce comentariu a lăsat cineva, deşi eram notificat de aceste noutăţi (să vedeţi ce soft şmecher şi bine făcut are Foursquare pe Windows Phone 7.5).

Mai mult, aş spună că punctul slab al lui Nokia N9 este la capitolul software, dar nu la lipsa acestuia, ci la câteva decizii greşite de design al aplicaţiilor. Enumăr rapid câteva lucruri care nu mi-au plăcut:

  • nu se poate opri sunetul de declanşare al camerei foto.
  • volumul maxim al difuzorului este cam slab, dar pare o problemă software.
  • nu pot grupa pictogramele de pe Home în foldere, nu pot elimina din Home programele preinstalate.
  • nu pot configura timpii de update pentru Twitter sau Facebook.
  • nu pot opri wifi-ul.
  • îmi arată numărul de telefon care mă sună, dar nu şi numele contactului, pentru că “aparţine la două contacte diferite”. În practică era acelaşi contact, dar sincronizat din mai multe conturi, şi aş fi fost fericit să-mi arate aleator unul dintre ele.
  • când faci click pe un contact nu-l apelează, ci mai afişează un ecran suplimentar din care alegi să apeleze sau să trimită mesaj sau alte acţiuni.
  • când sună telefonul, întâi îl deblochezi trăgând în sus de ecran, apoi apeşi pe răspunde sau închide.

Mai mergea prelucrat şi îmbunătăţit, dar asta se poate face doar după ce telefonul ajunge pe piaţă şi îl folosesc milioane de oameni de pe urma cărora se poate lua feedback bun. Aşa este destul de trist să ştii că un sistem de operare bunicel nu va fi făcut şi mai bun pentru că Nokia deja l-a oprit.

CE E BUN

  • aspect extraordinar de frumos
  • ecran AMOLED
  • bumper inclus
  • interfaţa “altfel” prin sistemul de operare inedit

CE E DE RĂU

  • bateria nu ţine mult
  • lag şi aspectele de mai sus din software
  • aş fi preferat să poate fi configurat la un nivel şi mai avansat

CONCLUZIE

Ca aspect Nokia N9 este genial. Mergeţi şi căutaţi-l în magazine şi ţine-l şi voi în mână doar ca să vedeţi ce înseamnă design de calitate. Ca software este bun, dar era loc de şi mai bine, însă MeeGo a fost deja oprit. Este un telefon bun şi pe fanii Nokia îi va mulţumi cu siguranţă, mai ales că este o îmbunătăţire gigantică faţă de Symbian. Pe cei care folosesc Android sau iPhone nu cred însă că-i va convinge să facă trecerea, chiar şi cu acest aspect extraordinar.

Un lucru însă îmi este clar: un viitor Nokia N9 rulând Windows Phone 7.5 va fi un jucător important pe piaţa telefoanelor.

Fotografii mai multe cu telefonul, capturi de ecran și fotografii de test găsiți pe SkyDrive.

    11 comentarii

  1. Nice :D
    Arata super… daca avea Android, il cumparam!
    Tks pt review!

      (Citează)

  2. ce e in poza aia cu harta judetului neamt?

      (Citează)

    • @add: aia in germana? Era softul de navigatie, dar fiind in casa nu avea pozitie GPS si pozitia implicita era probabil pe la nemti pe undeva.

      @DevHell: am incercat pe silentios si tot facea zgomot.
      Meego e mort la modul figurativ, daca vrei. Nokia se va axa pe WP7, meego ramane pentru entuziasti/dezvoltatori.
      3500 de update-uri? Dar cate probleme au, ca doar abia e lansat.

        (Citează)

  3. Într-adevăr, arată super bine. Cum ar fi fost să fie pe el Android? Era telefonul anului :)

      (Citează)

  4. 1. sunetul de la camera se poate opri… dacă se da telefonul pe silentios :D
    2. wi-fi-ul se poate opri daca se opreste de tot conexiunea internet
    3. urmeaza sa apara cat de curand un mic update ce cuprinde peste 3500 de imbunatatiri.
    4. nokia nu l-a abandonat, ci din contra, se lucreaza deja la un al doilea update (mai multe detalii pe blogul lui Konttori)
    5. meego nu e mort, chiar azi a fost lansat meego 1.3 community edition http://wiki.meego.com/ARM/N950

      (Citează)

  5. Am testat și eu unul zilele trecute și nu avea lag deloc. Vor veni update-uei cu mai multe opțiuni de modificare, inclusiv foldere. Acum se lucrează la un emulator care-ți va pemite să imporți orice aplicație Android! S-a dus problema cu lipsa aplicațiilor!

      (Citează)

    • Mult noroc cu emulatorul ala, nu e asa simplu. Teoretic Meego e tot un linux, ca si Android, si are sanse bune sa emuleze, dar hai sa o vedem si in practica. Nu uita ca Androidul se bazeaza pe Back si Home si Menu, iar Meego pe swipe, de exemplu.

        (Citează)

  6. Știu asta, cred că de-asta durează mai mult. Pot fi adăugate butoane virtuale pe ecran care să le suplinească pe acelea originale. Din câte am înțeles, ceva de genul vor face. Din câte știu, emulatorul era demult pornit spre dezvoltare pe Meego, înainte de primele zvonuri cu N9. Nu cred că mai durează mult.

      (Citează)

  7. marius ionescu

    20/11/2011 la 11:17 PM

    un telefon exceptional, nu aveti de ce sa regretati ca nu are android pe el.sistemul de operare meego este unul foarte rapid, foarte prietenos.am butonat un telefon nokia n9 si pot spune ca am ramas impresionat cat de bine se misca.

      (Citează)

  8. pt meego – a aparut un update la software (version 20.2011.40-4 ).nokia n9 se pare ca nu este parasit.daca vreti sa vedeti o idee de viitor urmati linkul http://www.concept-phones.com/nokia/nokia-n10-triple-boot-phone-runs-android-meego-windows-phone-mango/

      (Citează)

  9. Problema, am acest model de 1 an si imi apare de citeva zile un mesaj care zice ca ajung la maximul de memorie 16 GB, tot ce am pe el nu depaseste 6 GB. E, astazi am copiat tot pelaptop sil-am golit, tot 15.79 GB ocupati imi arata in data storage
    Nu inteleg
    Astia de la Nokia Romania nu raspund, telefon nu mai au, ce sa fac?
    Sa-l resoftez, nu stiu cum
    Poate ma ajutati
    Multumesc

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus