Inca o dovada ca viata e doar o loterie proasta

Un băiat de 12 ani a murit după ce a mâncat biscuiţi ce conţineau otravă pentru şobolani, pregătiţi de două colege de la şcoala sa, pentru doi rivali.

“Băiatul a murit joia trecută, după ce a mâncat biscuiţii otrăviţi pregătiţi de două fete, de 13 şi 14 ani, care şi-au mărturisit faptele”, a declarat Mariana Villas Boas, comisarul comunei Jabotao, care face parte din zona metropolitană Recife (nord-estul Braziliei), potrivit Mediafax.

Adolescentele au pus o doză letală de otravă în biscuiţii ce erau de fapt destinaţi către doi rivali din aceeaşi şcoală. Pentru a nu trezi suspiciune, ele i-au cerut băiatului să pună biscuiţii în locul lor, el însă i-a mâncat.

Ce cretinătăți absolute se întâmplă în viaţă, ce ghinioane gigantice. Mă întreb dacă prostia cruntă e o scuză pentru crimă, deşi cel mai probabil în faţa legii aşa va fi, mai ales că fetele respective erau minore. Totuşi, cât de proaste să fie încât să prepare biscuiţi cu otravă pentru doi rivali de la şcoală? Adică nu cred că poate există o moarte mai tâmpită decât asta.

Elevul mort trebuia doar să care biscuiţii undeva, nu să-i mănânce. A luat o doză dublă de otravă şi a murit. Acum mă întreb: poate fi considerat că măcar a murit un singur om, nu doi aşa cum s-ar fi putut întâmpla, sau dimpotrivă, dacă biscuiţii ar fi ajuns unde trebuie n-ar fi omorât pe nimeni, un singur biscuite nefiind o doză letală? Oricum ar fi, ştirea aceasta îmi întăreşte convingerea că trăim în haos şi că nu există un plan măreţ, destin şi alte asemenea cuvinte mari.

via Realitatea.

La revedere, Ilie Nastase!

Ilie Năstase se declară sictirit de România, țară pe care vrea să o părăsească rapid şi unde să nu se mai întoarcă niciodată. Face asta după ce a rămas fără permis auto, Poliţia prinzându-l băut la volan.

E Ilie Năstase, tenismen celebru, a adus numele României pe buzele atâtor oameni. Mi se pare chiar normal să fie lăsat să circule beat la volan, să nu-l mai urmărească paparazzi deşi, iată, le dă motive, ba chiar ar fi de aşteptat ca fiecare femeie să-i sară direct în penis, că tot este el mai playboy aşa. Asta ar trebui făcut. Eu zic să-i urăm drum bun, poate prinde o vilă chiar lângă a Mihaelei Rădulescu, altă nemulţumită de ţara noastră, mai puţin atunci când e vorba de vândut cărţi.

Cum nu ne respectăm noi românii eroii, oamenii care ne-au reprezentat la vârful piramidei sportive…

Hai să vă zic de alt tenismen celebru şi sătul de ţara sa. Boris Becker, un neamţ, poate aţi auzit de el. E un obscur al tenisului, cu doar 6 titluri de Grand Slam câştigate printre cele 49 de victorii majore ale carierei sale, nicidecum vreo legendă în Germania. Boris (mâncăm grătar în fiecare sâmbătă, îmi permit să-i spun pe numele mic) şi-a declarat reşedinţa în Monaco, deşi cu adevărat stătea mai mult în Germania, dar într-un final autorităţile nemțești s-au prins de asta. “Cum, stai de fapt în Germania, foloseşti drumurile noastre, mergi la spitalele noastre, faci poluare aici, te folosești de gunoierii noștri, dar taxele le plăteşti în Monaco, unde e un paradis fiscal? Închisoare, oricât de legendă ai fi tu!“. Aşa că Boris Becker a plătit 3 milioane de dolari retroactiv pe taxe pentru a scăpa de închisoare, iar tribunalul nemţesc i-a condamnat totuşi tupeul şi i-a ars o sentinţă de 2 ani cu suspendare.

Banii si gunoiul se tin in sacose diferite

Bătrâna a aruncat din greşeală banii la coşul de gunoi. Ea se pregătea să trimită banii în Belgia, la copiii ei. Greşeala pensionarei a fost că a confundat punga în care a pus banii cu sacoşa în care se aflau mai multe lucruri ce trebuiau să ajungă la coşul de gunoi.

Erau 10.000 de euro. Mie mi se pare de bază ca dacă ai două pungi identice, una cu bani, una cu gunoaie, poţi să amâni un pic manipularea celei cu gunoaie, că poate le încurci la tomberon. Sau dacă nu poți amâna, atunci verifici de trei ori pe care anume o arunci. Chiar şi cu pungi diferite aş face la fel. Iar asta n-are nici o legătură cu vârsta, că 10.000 de euro sunt prea mulţi pentru a fi pierduţi din greşeală.

via Adevărul.

Zilele trecute, stire mare pe Mediafax…

Iepuraş găzduit în curtea MAE, omorât de o pisică

Doi iepuraşi au locuit timp de aproximativ trei zile în curtea Ministerului de Externe. Mici şi pufoase, cele două animale nu au deranjat pe nimeni şi au primit hrană.

Potrivit relatărilor unor persoane de la Minister, unul dintre iepuraşi a fost însă omorât de una dintre pisicile care locuiesc în zona Ministerului.

După acest eveniment, celălalt iepuraş a fost dus într-un loc ferit.

Ştire demnă de Mediafax, ba chiar preluată şi pe Hotnews. Mâine veţi citi la ştiri cum un câine a lătrat un biciclist pe strada Baladei, cum mie mi s-a pus un cârcel şi am umblat şontâc-şontâc toată ziua şi cum un moş a găsit un ziar pe stradă şi l-a aruncat la coş.

via Mediafax.

In spatele concluziilor OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat ieri că acum consideră telefoanele mobile ca fiind cancerigene de aceeaşi natură ca şi plumbul, gazele de eşapament sau cloroformul. După un review al studiilor pe această temă, au anunţat că telefoanele mobile cresc riscul de a face cancer la cap, cifrele avansate fiind o creştere de 40% a riscului pentru cei ce vorbesc măcar 30 de minute pe zi.

OK, ce trebuie observat aici:

1. E vorba de o creştere cu 40% a riscului. Deci nu ai 40% şansă să faci cancer, ci ai cu 40% mai multe şanse. E o mare diferenţă în exprimare. Dacă fără telefon mobil şansa de a face cancer la cap este de 1 la 1000, cu telefon mobil ea devine 1,40 la 1000.

O lege care imi place: interzicerea fumatului

Ieri am aflat de la ştiri că senatorii din Comisia de Sănătate au aprobat în unanimitate un proiect de lege care prevede interzicerea fumatului în toate locurile publice, inclusiv restaurante şi terase, cu amendamentul că pentru fumători se pot organiza spaţii foarte bine separate de restul localului. Ca nefumător, mega-aprob şi salut iniţiativa deputatei Manuela Mitrea. N-ar fi ceva extrem, deja multe ţări având astfel de legi.

Se mai cere şi interzicerea vânzării ţigărilor pe o distanţă de 250 de metri de intrarea în şcoli şi spitale. Era să scriu că e o exprimare inutilă dacă lasă deschisă portiţa scurtăturilor şi a trotuarelor şi calculează cei 250 de metri doar ca lungime de șosea, în timp ce copiii ar putea ajunge la chioşcurile cu ţigări prin tot felul de ganguri şi scurtături. Am verificat proiectul de lege, care poate fi consultat pe site-ul Camerei Deputaţilor, şi acesta spune că cei 250 de metri vor fi măsuraţi ca lungime de drum public. Prin altă lege a circulaţiei am găsit că drumul public include şi trotuarele şi cam orice zonă pe care poţi circula inclusiv ca pieton, aşa că ar fi cam totul acoperit.

Povestea copilului injectat cu botox e falsa

Săptămâna trecută a circulat pe Internet o ştire despre o mamă “denaturată” din SUA care îşi injectase fiică de 8 ani cu botox pentru a o face să arate mai bine. Indignare, dezbateri despre operaţiile estetice, despre copiii care se machiază de la vârste tot mai fragede și vai câte altele s-au scris despre asta.

Zilele trecute s-a dovedit că totul a fost fals. Un ziar britanic, The Sun, a plătit-o ca să însceneze totul, probabil pentru a face şi ei un reportaj incendiar despre subiect. Femeia a ajuns celebră în America după ce a apărut la alte câteva emisiuni ca să explice de ce şi-a injectat faţa cu botox, ba chiar a pierdut custodia ei după ce oficialităţile au decis că nu este o mamă bună.

Ţeapă. A fost totul fals, până şi numele ei. Ce mă miră cel mai mult este că Serviciile Sociale i-au luat fata fără să ceară şi o dovadă medicală a injecţiilor. “Ai declarat că ai făcut o prostie? Te credem pe cuvânt şi-ţi luăm copilul.” Acum i l-au dat înapoi, dar tot mi se pare un mare abuz.

via TheSuperficial.

Negare

Citeam ieri un articol despre tatăl Mădălinei Manole, care vrea ca Poliţia să continue investigaţia asupra morţii fiicei sale. Nu înţelege de ce sunt nişte urme de sânge pe un întrerupător de lumină. “Păi, dacă mie mi-ar veni să mă sinucid, mă aşez pe pat, trag paharul pe gât, scap paharul jos şi gata! Dar nu sare sângele în baie şi pe oglindă, şi pe întrerupătoare.”

Eu văd situaţia aşa: sunt dovezi mai mult decât clare ca Mădălina Manole s-a sinucis. A pus o prietenă să-i obţină otrava. A lăsat mesaj scris pe telefon, în care îşi cerea iertare şi din astea. Parcă a făcut şi o înregistrare video sau o scrisoare, nu mai ştiu exact că n-am mai urmărit dezvăluirile senzaţionale de la Măruţă. Desigur, rămâne o şansă de 1% ca moartea ei să fi fost crimă perfectă, dar hai să fim serioşi… dacă sună ca o rață, înoată ca o rață şi arată ca o rață, e mică şansă să fie câine.

Problema este că tatăl Madalinei Manole nu va fi convins niciodată de nici un argument. Am fost mereu fascinat de cum lucrează mintea oamenilor care, împotriva tuturor argumentelor logice, aleg să creadă altceva. Nu pot să-i înţeleg.

via Realitatea.

Pagina 6 din 46« Prima...45678...Ultima »