8 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Mai jos e harta gunoaielor din Bucureşti. Se pare că avem gunoaie doar într-un singur loc, undeva în sectorul 2 în Pantelimon, pe lângă şinele de tren de la Baicului. În rest Bucureştiul e impecabil. Probabil a făcut curat marmota. Asta pe lângă părerea din aprilie cu Go Suck It, Romania!
7 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Oraşul m-a convins din prima că trebuie să revin pentru o vizită amănunţită, de asta l-am şi inclus în cele 5 destinaţii de top din Spania (Madrid, Barcelona, Valencia, Sevilla şi Granada). Îmbina şi noul şi vechiul, sunt nenumărate străzi, parcuri, statui, poduri, clădiri, muzee şi alte obiective ce pot fi admirate în Valencia şi vă rog să ajungeţi pe acolo. Are un dezavantaj mare, care în acelaşi timp e şi avantajul său: e prea aproape de Barcelona. Dacă trebuie să alegi doar unul dintre ele, te duci în Barcelona. Eu […]
7 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Fotografii cu clădirile de mai jos probabil aţi văzut de o mie de ori deja, dar acestea sunt mai mişto pentru că sunt ale mele. Oraşul Ştiinţei şi Artelor este un complex de câteva clădiri şi un parc mare aflat în centrul oraşului Valencia şi trebuie neapărat vizitat. Că arhitectura e incredibil, lesne de observat asta şi din imaginile ataşate. Ce e în el este uneori mai interesant: eu am avut parte de o expoziţie de dinozauri, roboţi în mărime naturală care se mişcau şi răgeau precum se crede că o […]
7 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Am scris un post pentru biciclistul.ro, despre sistemul public de biciclete din Barcelona. Plăteşti un abonament lunar şi poţi folosi oricare din miile de biciclete ce pot fi luate şi lăsate la sutele de standuri speciale din oraş. Trebuie să vedeţi harta plină de staţii pentru a vă da seama de întinderea acestui sistem incredibil. Arhi i-o zice pe aia dreaptă unei femei căreia i-a fost lene să fie mamă pentru copilul ei, dar acum când acesta e mare l-ar vrea din nou în viaţa ei de femeie liberă şi de […]
7 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Un articol din Capital spune nişte date foarte interesante despre livrările de pizza din Bucureşti: 80% din piaţa e dominată de Jerry’s, Pizza Hut Delivery, Trenta, Presto şi Cuptorul cu lemne. Domino Pizza intra pe piaţa românească. E al doilea lanţ ca mărime din SUA, un gigant în ale pizzei şi care vine cu misiunea declarată de a ajunge numărul 1 pe piaţa românească în doar doi ani. E de cercetat. Jerry’s Pizza are 3 milioane de euro cifră de afaceri pe an, dar despre profit nu se zice nimic. Zilnic […]
6 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Ca şi în cazul incendiului de la Giuleşti, unde asistenta este acuzată că n-a fost Super Woman, un nou caz asemănător a apărut la Costineşti. Un elev de 14 ani s-a dus să se scalde în mare, deşi profesoara din tabără îl avertizase că salvamarii au ridicat steagul roşu şi îi interzisese să intre în apă. Elevul s-a înecat. Profesoara riscă acum dosar penal. Trecând peste tragedia respectivei familii (în continuare mă sperie modul în care o mică neatenţie, o mică greşeală sau pur şi simplu ghinionul îţi pot curma viaţa), […]
6 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Chiar mă întrebam câte pahare de 250 ml pot bea dintr-o sticlă de 500 ml.
6 Sep 2010 ·
GÂNDURI ·
Au atât de mulţi bani, încât aţi crede că îşi permit să angajeze un chirurg estetician extrem de bun pentru a le face sânii să arate de milioane. Zice un top al vedetelor cu cei mai urâţi sâni, găsit pe Realitatea.net. Cine e pe locul 2? Pamela Anderson. Pamela Anderson are sâni naşpa. Vorbim despre femeia care deţine recordul de apariţii pe coperta Playboy, ca să nu mai vorbesc de numerele internaţionale din diverse alte ţări (e şi pe coperta Playboy România din septembrie, de exemplu), de cea care a fost […]