21 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Văzuţi în magazinul Reserved din Băneasa. Îmi vin în minte tot felul de glume. Scoţi elasticul acestor chiloţi din pantaloni şi spui “forţa e puternică în mine”. Te deschei la pantaloni în timp ce mormăi acordurile muzicii din Războiul Stelelor. Bagi mâna în chilot, îl scoţi pe micuţ afară şi rosteşti cu o altă voce “Mihai (sau cum te-o chema)… eu sunt penisul tău”, dar asta merită făcută într-o toaletă publică. Tragi elasticul cu două degete deasupra pantalonilor în timp ce-i spui cu voce cool unei fete “vrei să vezi sabia […]
21 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Iată fotografia care a câştigat 10.000 de dolari la concursul Naţional Geographic 2011. Îi aparţine unui indonezian numit Shikhei Goh şi surprinde o libelula înfruntând ploaia. Acelea sunt picături de apă ce trec pe lângă micuţa insectă sau chiar o lovesc, în timp ce se ţine cu picioarele din faţă de o crenguţă. Mie mi se pare incredibilă. Ştiu cât de greu este să fotografiezi insecte, iar tipul ăsta nu doar că a surprins perfect o libelula, ci şi felul în care stă îngheţată în curentul de apă ce o înconjoară, […]
21 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Să-mi iau tricou din asta? L-am văzut la @nashu, mi s-a părut genial. El insistă că portocaliul e culoare de boss, dar pe mine nu prea mă prinde şi mai degrabă l-aş lua pe roşu. E de pe tu.ro
21 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Am văzut sâmbătă Misiune Imposibilă 4, tot cu Tom Cruise. Mă aşteptam la un film mai varză decât celelalte, mai ales auzind că intriga se învârte în jurul faptului că Ethan Hunt este pe fugă chiar şi de propria sa agenţie, încercând să-şi dovedească nevinovăţia. Adică, al catelea film în care încearcă să-şi dovedească nevinovăţia este? Filmul mi s-a părut mai bun decât toate celelalte şi cu siguranţă unul în care urmăreşti acţiune cu sufletul la gură, de la cap la coadă. Are cascadorii şmechere inclusiv pe cea mai înaltă clădire […]
20 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Spre surprinderea mea, la #FlashmobCuLer de ieri nu s-a pronunţat deloc cuvântul “ler”. Am ascultat în schimb o colinda cultă (aşa se zice?), frumos cântată de (şi aplauze pentru) Ionuţ Tecuceanu, Anca Duma şi Daniela Matei, împreună cu un cor de vreo 40 de alţi tineri. Probabil că aţi citit deja că totul a fost organizat de Cosmote, fiind metoda lor de a vă ura sărbători fericite; sau, dacă n-aţi citit, la mulţi ani din partea Cosmote România! Urmăriţi clipul de mai jos pentru a vedea montajul celor câteva minute de […]
20 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Anul acesta au murit diverse persoane care au ținut ani în șir titlurile știrilor. Ieri, uitându-mă pe o listă făcută de cineva, mă gândeam a cui moarte este cea mai importantă. A cui dispariție va salva cele mai multe vieți în viitor, va economisi cei mai mulți bani sau va altera în alt mod cursul istoriei? Lista ar fi: Osama bin Laden Steve Jobs Gaddafi Kim Jong-Il
19 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
OK, nu toate, ci doar căteva, dar tot este amuzant să descopăr cât efort investesc unii oameni în a realiza ceva. Ar trebui ca Lego să fie în mod oficial considerat o artă? Cât despre fotografiile reale ale anului 2011, încă le aștept pe cele de pe The Big Picture, dar până atunci puteți privi cele trei galerii de pe TheAtlantic.com: unu, doi și trei. Uitați-vă la fotografia numărul 7 din primul set și citiți-i povestea, cred că e unicat în lume. Update: nu este, mai e si cea de aici.
19 Dec 2011 ·
GÂNDURI ·
Pizza Hut are un blat nou, disponibil pentru 3 lei în plus la orice pizza mare. Se numeşte crown pizza sau ceva aşa şi vine cu porţii de brânză topită pe marginea fiecărei felii, brânză pe care o întinzi peste pizza înainte să o bagi în gură. Nu pare foarte atrăgător, dar este, brânză e bună şi pizza are un gust nou.