5 Aug 2016 ·
GÂNDURI ·
O știre care mi-a făcut săptămâna mai veselă a fost cea despre cererea depusă de Monica Macovei: vrea excluderea lui Victor Ponta din Barou pe motiv că acesta ar fi intrat acolo fără examen, doar pe baza faptului că avea un doctorat în domeniu, iar acel doctorat s-a dovedit un plagiat și, de altfel, titlul îi va fi retras. Asta arată că aceste probleme trebuie discutate. Poate că vă spuneați că ce mare problemă este un doctorat copiat de pe la alții, să ridice mâna cine n-a scris direct din cărțile […]
4 Aug 2016 ·
GÂNDURI ·
Ritmul donațiilor pentru statuia lui Brâncuși s-a păstrat relativ constant, în jur de 50.000 de euro pe jumătate de lună, deși recent a fost adăugat canalul de donare prin SMS. Dai SMS la 8898 și donezi 2 euro. Până acum s-au strâns 361.098 euro. Ne aflăm la jumătatea perioadei de 4 luni. După estimările mele, nu se va strânge nici măcar 10% din suma de 6 milioane de euro necesară cumpărării statuii. Din discuții cu cei din jur, mi-am dat seama că cea mai mare problemă este că statul n-a explicat […]
2 Aug 2016 ·
GÂNDURI ·
Continui seria aventurilor din Mauritius cu o descriere a insulei. Mark Twain a fost cel care a spus că Dumnezeu a creat întâi Mauritius și apoi paradisul, iar pe acesta din urmă l-a copiat după insula din Oceanul Indian, un citat pe care agențiile de turism nu vor conteni din a vi-l spune. Dacă-l mai aud sau citesc o dată, probabil că mă ia cu leșin. Nu că insula n-ar fi frumoasă. Este. Mă așteptam să mi se pară inedită mai degrabă prin orașele ei, închipuindu-mi unele tropicale, vesele, unde oameni zâmbitori […]
1 Aug 2016 ·
GÂNDURI ·
Imaginile de mai jos sunt din Taiwan. Am văzut ceva asemănător într-o emisiune despre street food prin Taiwan și mi-au rămas mai degrabă în minte scuterele. Mă gândesc la ce aglomerație este acolo dacă și cu scutere se fac astfel de cozi și blocaje în trafic. Taiwan are o densitate a populației de 647 oameni/km2 (România are 84), cu o populație de 23 de milioane pe o suprafață de 36.000 de km pătrați, majoritatea fiind însă zone montane, nelocuite. Este o mare înghesuială. Chiar și cu așa o densitate a populației, […]
31 Jul 2016 ·
GÂNDURI ·
Dacă tot vi l-am arătat pe Stephen Colbert la Convenția Republicană din SUA, să-l vedem și la cea Democrată. Aici oamenii au fost pe poziție, l-au păzit să nu mai urce pe scenă. Și nu ratați nici galeria de fotografii cu Bill Clinton jucându-se cu baloane.
30 Jul 2016 ·
GÂNDURI ·
Dacă analizați un pic cazurile de corupție, veți vedea că cei acuzați se pot împărți în două categorii: cei care și-au luat din timp măsuri de apărare, ștergând urmele, făcând un hățiș de firme sau situații prin care își derulau manevrele, o caracatiță greu de demontat de către procurori. cei care sunt prinși cu pantalonii în vine și care credeau că “mafiotul mare” îi va proteja și pe ei. Țeapă, scuturile de protecție nu se întind așa departe. Liviu Mihaiu pare a fi din a doua categorie. Sorin Ovidiu Vântu este […]
29 Jul 2016 ·
GÂNDURI ·
Nicușor Dan a anunțat ieri că-și transformă organizația într-un partid în toată regula, numit Uniunea Salvați România, care va candida și la alegerile parlamentare din noiembrie (sau decembrie, s-ar părea). Pare o mișcare logică având în vedere scorul mare obținut la alegerile locale din București. Chiar și doar cu susținătorii din București ar trebui să fie suficient pentru a ajunge în Parlament cu câțiva membri. USR vine ca o alternativă bună în scena politică, unde cei sictiriți de hoția de acolo chiar nu mai au cu cine vota. Mai bine faci […]
28 Jul 2016 ·
GÂNDURI ·
Nu vreau să-i iau apărarea lui Iohannis, care se dovedește pe zi ce trece un președinte șters, un nou Constantinescu. Revin în alt articol despre asta. Vreau să semnalez însă că recent a fost blamat nemeritat: l-a decorat pe un Dumitru Iliescu și toată lumea a crezut că-i vorba de un fost șef SPP care, la Revoluție, conducea unul dintre TAB-urile ce încercau să calce manifestanții prin oraș. Indignare, zeci de articole scrise pe acest subiect, înjurături șamd. S-a dovedit că e vorba de un alt Dumitru Iliescu, medic ortoped la […]