un blog de Radu Dumitru

Review iPhone 18 Pro Max: performanță și autonomie de top, plus îmbunătățiri pentru cei pasionați de fotografiere

24 Sep 2026  ·

TEHNOLOGIE  ·

12 comentarii

iPhone 18 Pro Max s-a lansat pe piață cu trei schimbări importante, în opinia mea: are un chipset mai rapid, are o cameră principală nouă, cu diafragma variabilă ca pe aparatele foto mari, și mai are și o baterie îmbunătățită, care-i oferă autonomie și mai lungă.

Acum că l-am testat pe îndelete, haideți să vă spun și cât de mult contează aceste modificări. Eu îl voi compara cu generația anterioară, ca să vedem ce s-a schimbat de la an la an, dar majoritatea oamenilor își schimbă telefonul, în medie, la 3 sau 4 ani. Diferența față de acele generații va fi mult mai accentuată.

Preț: 8500 de lei la eMAG, dar vă dă Flip bonus 500 de lei dacă aveți ceva de vândut înapoi.

Totul pe video:

Ca aspect, noul iPhone 18 Pro Max schimbă doar culorile. Culoarea vedetă este acest Burgundy care mie îmi place mult. A folosit-o și Samsung în trecut, pe un S22 Ultra, și mă bucur să o văd din nou pe un telefon de top. Nuanța este frumoasă, un vișiniu închis, dar mie mi se pare prea închis. În lumină, telefonul este roșiatic. Dacă-l ții în umbră, pare mai degrabă negru.

Culmea este că am văzut de aproape și celelalte culori. Noul albastru este atât de deschis încât de la distanță poate părea argintiu. Mai avem apoi chiar argintiu și negru. Mie mi se pare că, după ce în generația trecută am avut acel portocaliu puternic, emblematic, care făcea ușor de recunoscut un iPhone 17 Pro de la orice distanță, acum în 2026 Apple s-a dus din nou spre culori mai sobre, mai safe.

Vestea bună este că dimensiunile sunt neschimbate față de generația anterioară. Dacă treceți de la 17 la 18, puteți folosi husa pe care o aveți deja. Greutatea a crescut însă cu 15 grame și nu este clar de ce. Bănuiala mea este că are legătură cu camera de vapori mult mai mare și cu stratul suplimentar de cupru adăugat sub ecran, pentru disiparea căldurii.

Per total, însă, noul iPhone 18 Pro Max rămâne un telefon foarte bine făcut, ca și generația anterioară. Ecranul este protejat de Ceramic Shield 2, rama și spatele sunt o combinație de aluminiu și Ceramic Shield, carcasa are rating IP68, desigur, iar butoanele au rămas neschimbate. Acel buton Camera Control de pe lateral, despre care se zvonea că va fi simplificat pentru a scădea costurile, a rămas același buton complex care deschide camera foto, dar are și funcții touch pentru controlul ei, dacă îți dorești asta.

Pe lângă culoare, singura modificare de aspect a fost la senzorul FaceID, la camera de selfie ca să zic așa, care acum este mai mică. Apple a găsit o metodă de a micșora suprafața vizibilă a senzorului care-ți detectează fața, ascunzând o parte din el sub pixelii ecranului.

Ca hardware, ecranul nu pare schimbat. Urcă până la 3000 nits în HDR și are refresh la 120 Hz. Telefonul are și două difuzoare puternice și melodioase, Wi-Fi 7, USB-C 3.2 Gen2 cu ieșire video, un nou modem proiectat chiar de Apple, numit C2, are în continuare magneți pe spate.

UN CHIPSET FOARTE PERFORMANT

Ce s-a schimbat, atunci? Chipsetul este unul nou, numit A20 Pro, și este remarcabil de performant. În primul rând, este construit în 2 nm, față de 3 nm pe generația anterioară, și vine la pachet tot cu 12 GB de memorie RAM.

Chipsetul are 6 nuclee pe procesor, din care 2 super performante și 4 eficiente, apoi un GPU cu 7 nuclee, cu unul în plus față de generația anterioară, fiecare având și un accelerator neural integrat. Apple a dublat apoi numărul de nuclee de pe Neural Engine, de la 16 la 32, ceea ce ajută la procesări de tip inteligență artificială (adică Super Intelligence, pardon… ăăăă… adică Apple Intelligence), și la rularea locală de modele AI pentru editat text și video. Apple spune că noul chipset este mult mai performant și că are și o lățime de bandă a memoriei crescută cu 50%.

Și chiar este mai performant. În testele mele, noul A20 Pro pur și simplu este… Formula 1. Pe un singur nucleu, este cu 21% mai rapid decât generația anterioară, care oricum era mult mai performantă decât telefoane moderne din piață, echipate cu Snapdragon 8 Elite Gen 5.

În multi-core, A20 Pro este cu 25% mai rapid și pe GPU este cu 33% mai rapid decât generația anterioară. Observați din grafice cum stă și față de alte telefoane din piață.

În Geekbench 7, de asemenea, câștigă în toate testele. În 3DMark, simulând gaming-ul, câștigă în toate testele și cu avans considerabil. În Solar Bay Extreme, cel mai nou test din suita 3D Mark, iPhone 18 Pro Max este cu 50% mai rapid decât iPhone 17 Pro Max și observați cum stă față de alte flagship-uri testate de mine.

Dacă ar fi să-l compar doar cu alte iPhone-uri, performanța este aproape dublă pe single-core și multi-core față de un iPhone 15 Pro Max, iar pe GPU creșterea este mai mult decât dublă.

În acest moment, iPhone 18 Pro Max este cel mai performant telefon din piață și asta de departe. Vom vedea în curând dacă noul chipset Qualcomm îl poate ajunge din urmă, dar asta contează mai puțin. Concluzia importantă este că, pe acest telefon, orice aplicație șî orice joc rulează excelent și probabil același lucru va putea fi spus și pentru jocurile și aplicațiile de peste 3-4 ani și chiar mai mult.

Practic, cu suportul software Apple pe termen lung, în jur de 8 ani de update-uri de iOS, cu acest chipset foarte performant și cu bateria mare, un iPhone 18 Pro Max se va comporta excelent și peste câțiva ani.

În principiu, important este rezultatul, nu și cum s-a ajuns aici. Pe scurt, este vorba de trecerea la 2 nm, memorie optimizată, bus crescut, nuclee în plus etc. Merită însă menționat sistemul mult mai performant de răcire de pe acest telefon, care îi permite procesorului să stea mult mai multă vreme în frecvențe mari, de aproape 5 GHz.

Apple a mutat chipsetul oarecum în afara PCB-ului, separându-l un pic de alte componente. Apoi, memoria RAM nu mai este montată peste procesoare, ca un sandviș, ci lângă acestea. Asta a permis ca atât procesoarele, dar și memoria să fie în contact direct cu camera de vapori, transferându-i deci mai rapid căldura pentru disipare.

Camera de vapori a crescut de 3 ori ca suprafață, iar peste ea este adăugat un strat mai gros de grafit și unul nou de cupru, ambele cu rolul de a disipa și mai mult căldura pe întreaga suprafață a telefonului, ceea ce permite o răcire mai rapid.

Este un sistem ingenios și util celor care se joacă mult pe telefon sau celor care învârt multe aplicații complexe. Când telefonul disipă căldură în ritm bun, chipsetul poate funcționa la frecvențe înalte mult mai mult timp înainte de a-și reduce singur performanța din cauza căldurii.

NOUA CAMERĂ FOTO

A doua mare noutate pe iPhone 18 Pro Max este camera foto principală, care are acum diafragma variabilă. Apple a introdus un sistem cu 6 lamele care poate închide sau deschide obiectivul în 4 stop-uri, f/1,48, f/1,8, f/2,8 și f/4.

Pe scurt așa, cu cât obiectivul este mai deschis, cu atât intră mai multă lumină la senzor și deci poți fotografia noaptea sau în lumină slabă cu mai puțin zgomot, cu ISO mai mic sau poate cu un timp de așteptare mai mic pe acel Night Mode. O primă îmbunătățire se vede din start. Generația anterioară folosea un obiectiv fix de f/1,8. Cea nouă poate coborî la f/1,48, o deschidere semnificativ mai mare și care lasă mai multă lumină.

Uitați o comparație, de fapt, între cât de luminoase sunt fotografiile atunci când folosesc același timp de expunere și același ISO, dar schimb diafragma între cele 4 valori disponibile.

Și nu-i vorba doar de imagini mai luminoase. În imaginea de mai jos, telefonul ține luminozitatea constantă crescând ISO-ul de la 2000 la 16.000, în timp ce eu modific f-ul. Uitați-vă la textura lemnului, care la f/4 este pierdută din cauza impunerii ISO 16.000, dar la f/1,48 are mult mai multe detalii fine surprinse pentru că telefonul a ales ISO 2000.

Acum, din ce am văzut eu, telefonul are tendința să aleagă des f/1,48, chiar și ziua în amiaza mare. Face automat trecerea spre f/4 doar când detectează mai multe persoane, aflate pe mai mult planuri de adâncime de câmp, astfel încât toți să fie bine focalizați, sau în contre-jour.

Mie îmi place însă posibilitatea de a alege și manual apertura. Eu știu că, dacă vreau să-mi fotografiez copilul într-o piață frumoasă sau undeva în fața unor munți, atunci o să aleg eu manual f/4 astfel încât să fie bine focalizat cât mai mult din fundal pentru că asta îți dorești într-un astfel de cadru. Dacă vrei un portret cât mai bine lucrat, exista deja modul Portrait pentru asta.

O astfel de cameră cu diafragmă variabilă nu este nouă pe telefoane. Au mai avut și alții, dar mereu le-au eliminat după un an. Ce-i drept, au fost și destul de limitate. De exemplu, Samsung Galaxy S9, în 2018, a avut o cameră care putea schimba între f/1,5 și f/2,4, o scară mică, pe când Apple introduce din start mai multe stopuri între care să alegi.

Rămâne de văzut cât va păstra Apple această cameră. Sincer să fiu, nu contează prea tare. Chiar și această apertură variabilă ar putea deveni irelevantă într-un viitor cu senzori mai buni sau cu procesare mai bună de imagine, dar, până atunci, eu mă bucur să o văd pe telefon. Cred însă că este cu adevărat utilă celor care se pricep un pic la reglaje fotografice și, dacă luați acest telefon, v-aș ruga să citiți vreo 15 minute pe Wikipedia despre ce înseamnă acel număr f, despre timpul de expunere și valoarea ISO, ca să înțelegeți ce influență au în rezultatul fotografierii.

Puteți să vă încercați și spiritul artistic cu noua setare. Închiderea lamelelor obiectivului forțează anumite efecte optice de star burst sau stele luminoase sau cum s-o zice în română. De exemplu, la f/1,48 luminile punctuale au un halou difuz în jurul lor, dar apoi capătă mai multe raze de lumină ce pot schimba… impresia artistică a fotografiei rezultate.

În general vorbind, însă, fotografiile sunt la fel de bune ca pe generația anterioară. Nuanțele sunt perfect surprinse, inclusiv în beznă, iar iPhone 18 Pro Max are chiar un talent remarcabil de a regla foarte bine balansul de alb, indiferent de culoarea luminilor ambientale.

Telefonul s-a descurcat foarte bine în tot felul de situații complexe, de exemplu în această sală de jocuri cu lumini puternice și colorate, unde totuși fiecare este bine surprinsă și precis conturată. Am fotografiat și noaptea la iMapp, tot cu rezultate excelente.

 

Chiar nu pot reproșa nimic telefonului, mai ales noaptea, că ziua oricum era un model de top. Camera principală este excelentă. Camera ultrawide surprinde o scenă atât de largă încât nu mai contează așa tare că se pierd niște detalii fine. Camera cu zoom optic 4x își face binișor treaba.

Și pe filmare, camera principală este faorte bună. Balans de alb fără greș, culori plăcute, iar stabilizarea optică făcută când filmezi din mers este foarte performantă, fără vreun tremurat inestetic de imagine.

La fel de bune mi s-au părut și filmările pe timp de noapte, pe camera principală. Pe cea ultrawide și pe zoom se vede imediat o pierdere semnificativă de detalii în filmare, dar cam așa se întâmplă pe toate telefoanele.

Sunt însă multe alte îmbunătățiri aduse sistemului foto-video, mici, dar utile. De exemplu, poți afișa o histogramă pe ecran. Setările Pro sunt acum disponibile în meniul de fotografiere, ba chiar poți să alegi tu ce setări și opțiuni să pui pe ecran. Poți face timelapse și la rezoluție 4K acum. Poți activa modul Cinematic și după ce ai filmat deja un clip, că telefonul salvează de la început informații despre adâncimea de câmp.

La fel ca în trecut, poți filma și în Apple Log 2 în ProRes, când telefonul capturează de fapt o cantitate uriașă de informații în fiecare cadru. Un minut de filmare are aproape 5 GB și asta este o funcție gândită pentru cei ce editează apoi pe îndelete materialele respective.

iPhone-urile au fost mereu excelente pentru fotografiere și mai ales filmare. Seria 18 Pro vine cu schimbări mici, dar multe, care doar fac întregul pachet și mai bun.

AUTONOMIE+

Iar a treia mare îmbunătățire este la bateria telefonului. iPhone 18 Pro Max are un acumulator de vreo 5400 mAh, crescut de la 4800 mAh pe generația anterioară, generație care oricum avea o autonomie uriașă.

La pachet cu chipsetul în 2 nm, vă zic pe baza testelor altora că iPhone 18 Pro Max obține cam 10% autonomie suplimentară în utilizare continuă în diverse aplicații. Este o creștere bună de la an la an, având în vedere că generația anterioară oricum era de top, iar față de telefoanele de acum 3-4 ani, autonomia va fi semnificativ crescută.

Eu vă pot spune că este un telefon care te poate ține aproape două zile. Eu îl încarc până la 85% și seara ajung la 35%, deci folosesc 50% din baterie peste zi. De asemenea, acum se încarcă mai repede, eu am văzut 47 de wați pe aparatul meu de măsură, am înțeles din testele altora că ar fi chiar și 52 de wați.

Singurul dezavantaj al telefonul este că s-a scumpit. De la vreo 7700 de lei anul trecut, la lansare, a ajuns la 8500 de lei în acest an. De fapt, Apple a scumpit și iPhone 17 acum în septembrie, deși acel modele este de un an pe piață. A fost un an în care mai toate telefoanele s-au scumpit sau urmează să se scumpească, din cauza problemelor cu memoria RAM și a stocării.

Este, însă, un telefon scump, indiferent de motiv. 8500 de lei… este un prag psihologic greu de trecut. Varianta de 2 TB, cea mai mare, ajunge la 16.500 de lei!

Dacă însă acesta este anul în care vă cumpărați un nou iPhone, atunci iPhone 18 Pro Max n-are cum să nu vă placă sau să vă dezamăgească. Mie mi se pare că au schimbat exact ce contează chiar și față de generația anterioară, dar eu sunt genul care face multe fotografii și clipuri video și îmbunătățirile acesta multe și mici contează mult pentru mine. Pentru alți oameni, chipsetul mai rapid și autonomia crescută vor fi principalele diferențe față de iPhone 17 Pro Max. Dacă veniți de la o generație și mai veche, veți găsi un telefon excelent din toate punctele de vedere.

Preț: 8500 de lei la eMAG, dar vă dă Flip bonus 500 de lei dacă aveți ceva de vândut înapoi.

    12 comentarii

  1. 8500 pe un telefon pe care, daca il scapi de la nivelul mainii, se indoaie chiar si pe margine. Probabil si asta e tot un feature.

    • da, nasol cu strugurii

    • Esti cel putin amuzant. Ca idee, am doua carduri de debit la doua banci, pe care am acum destul sa iau o masina noua. Nu vorbim despre depozite, alea sunt separat. Nu ma laud, doar zic ;)

    • cu un filtru simplu pe emag, vad ca mai sunt 11 branduri care ofera telefoane peste 8000 de lei. tu ai ales sa strigi doar dupa apple hua.. de ce oare?

    • pt ca…despre asta e recenzia? whataboutism much?

    • Dr Love – nu ai prins nimic

  2. Diafragma variabila, hmm. Orice parti in miscare, adauga complexitate in plus si posibile probleme de fiabilitate.

    • Inslusiv Samsung S9+ (aparut acum 8 ani) avea o camera cu diafragma variabila si nu au fost probleme de fiabilitate. Eu l-am folosit 4 ani fara probleme.
      Mai mult, am avut si geamul de la camere spart pentru cateva luni pana l-am inlocuit, timp in care a intrat destul praf la camere. Cu toate astea, nu a fost afectat sistemul de schimbare a diafragmei.

    • @Andrei G: si de ce Samsung a renuntat la diafragma variabila?

    • si de ce Samsung a renuntat la diafragma variabila?

      pentru acelasi motiv pentru care a renuntat si la ecranul curbat, rame din titan sau jack audio: pentru ca apple nu (mai) avea. plus ca acum cativa ani senzorii erau mai mici, deci benficiile erau si mai mici. plus ca samsung oferea doar doua deschideri ale diafragmei fata de 4 (apple)

  3. Nu înțeleg mania asta cu camerele foto! Cati vad pozele pe un display mai mare de 6.9 inch? Câți le printeaza si fac postere?
    Marketingul funcționează bine…

  4. Eu aș privi cu rezerve toată partea asta cu diafragma și toate detaliile alea tehnice, pentru că ce e aici e valabil doar la telefoane, iar diferențele sunt foarte mici – normal că e mai bine să ai diafragmă cu deschidere variabilă, dar diferențele sunt mici. Acel f se referă al distanța focală, iar modul în care influențează deschiderea diafragmei (care e relativă) focalizarea sau profunzimea câmpului depinde și de construcția obiectivului, pe lângă distanța focală. Cât despre aparatele foto, acolo diferența de mare între f/1.8 și f/4.

    Acele cadre în care este marcat planul apropiat și cel îndepărtat au cam aceeași profunzime a câmpului focal. Cele la f/1.8 sau f/1.48 par chiar mai clare în depărtare, dar probabil pentru că s-au mișcat acei copaci, nu din cauza câmpului focal. Telefonul face oricum procesare post, e greu de spus care e diferența reală de luminozitate (care e practic o singură treaptă de expunere) sau profunzime a câmpului – dacă la cadrele de aici trântești un contrast, sharpen și alte reglaje similare poți să uiți de câmpul focal.

    Legat de preț, cel mai ieftin model de iPhone Pro Max e cu 30% mai scump decât era acum 5 ani (când am luat eu).

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus