Marvel’s Wolverine este un joc bun, dar nu vă așteptați la ceva similar cu Spider-Man 2

Marvel’s Wolverine este făcut tot de Insomniac Games, creatori jocurilor Spider-Man care au devenit emblematice, chiar legendare pe PS4 și PS5. Spider-Man 2, cel puțin, a venit cu întreg orașul New York gata de explorat cum vrei tu, cu o poveste bună, personaje complexe, tot felul de momente wow de acțiune. Simțeai că mai bine de atât nu se poate.

Așa că aveam așteptări mari de la Wolverine, iar jocul în mare parte le confirmă. Dacă vreți un joc de acțiune non-stop, cu multe lupte, în care ești o mașină de ucis practic invincibilă, Wolverine vă oferă această experiență. Jocul de pune în rolul lui Logan, dar cu ceva timp înainte de evenimentele din seria X-Men. Logan face parte din altă echipă, alături de Sabertooth și Mystique, conduși de un Nathanial Essex. Acțiunea începe printr-un conflict cu Trask, iar în a doua parte a jocului apar și The Hand și alte personaje negative.

Wolverine este o mașină de ucis, după cum spuneam. Singurele sale arme sunt ghearele de metal și le folosește întreg jocul pentru a hăcui oameni și roboți. Desigur că personajul se dezvoltă constant cu noi skilluri, mișcări speciale, tot felul de combo-uri și puteri, ca să caftești și mai bine inamicii. Și prin cafteală mă refer la a-i măcelări foarte violent, că despre asta este totuși jocul.

Spuneam că este bine făcut. Luptele se desfășoară într-un mod fluent, curg frumos și, câtă vreme înveți să folosești diversele skilluri și combo-uri și dodge și parry, sunt chiar satisfăcătoare. După o vreme, Wolverine pare chiar invincibil, iar când intri într-o nouă arenă parcă abia aștepți să te duci în mijlocul inamicilor și să-i distrugi.

Jocul are și câteva secțiuni stealth, cu clasicul furișat prin iarbă pentru a elimina pe rând fiecare inamic. Dacă ești văzut, toți sar pe tine, desigur. Totuși, Wolverine este genul de joc în care nu te deranjează, de fapt, dacă toți sar pe tine pentru că oricum de fapt doar 2-3 inamici sunt implicați în lupta respectivă. Altfel spus, acele secțiuni stealth sunt mai degrabă la alegerea ta, e un fel de challenge personal ca să vezi dacă poți elimina inamicii unul câte unul pe furiș sau nu.

Și la fel ca în alte astfel de jocuri, periodic te lupți și cu câte un boss sau ai partea de o acțiune puternic scriptată, care uneori este spectaculoasă. Este o urmărire cu mașini care este spectaculoasă, la fel și un segment într-un avion. Mai sunt și clasicele momente de downtime, de conversație cu ceilalți supereroi sau oameni obișnuiți din jurul tău.

Principalul personaj care-l ajută pe Wolverine este Jean Grey, cu o poveste parcă prea complicată la mijloc. Interacțiunile dintre Jean și Wolverine sunt însă foarte bune, uneori chiar amuzante, ca în momentul în care ea îl vizitează acasă sub pretextul că a venit să împrumute niște zahăr. Flirtul lor este întrerupt de un atac al dușmanilor, din păcate.

Cum am spus, jocul luat așa de sine stătător este bun, te distrezi jucându-l, în special dacă îți plac luptele, confruntarea directă cu inamicii. Este și un joc foarte liniar, cameră după cameră, arenă după arenă, iar odată ce-l termini, terminat rămâne și nu prea mai ai de ce să revii la el.

Problema jocului este dacă nu iei jocul de sine-stătător, ci îl compari cu Spider-Man. Când îl compari cu Spider-Man (care, repet, este făcut de același studio), Wolverine pare foarte limitat, pare un joc pentru care nu s-a depus nici măcar jumătate din efortul anterior.

Spider-Man 2 are un New York excelent creat și îți oferă libertatea de a-l explora cum vrei tu, cu tot felul de lupte pe diverse străzi, dar și tot felul de mini-jocuri sau misiuni secundare plăcute.  Spider-Man 2 celebra intenționat viața orașului și te făcea să simți că tu veghezi la bunăstarea lui.

Wolverine, în schimb, este complet liniar, nu te poți abate deloc de la traseul tău și nu oferă practic nici o componentă open-world. În aceste condiții, faptul că te poartă prin vreo 4-5 orașe diferite nici nu contează așa mult. Putea la fel de bine să fie același, că tot nu-ți dai seama. Sunt doar străzi pe care alergi și clădiri pe care le escaladezi până la următorul grup de inamici.

Și nu doar că lumea jocului este foarte mult simplificată, lipsindu-i măreția și sentimentul acela de oraș mare și activ din Spider-Man, dar și luptele sunt de fapt simplificate. Spider-Man este genul de supererou care nu omoară pe nimeni. Nu are atacuri letale. Luptele par mereu un fel de David versus mulți Goliath puternici, doar că David are la dispoziție puteri speciale care echilibrează balanța.

Wolverine este la capătul opus. Practic nici un inamic din joc nu scapă cu viață, iar Wolverine oricum este un super-erou de tipul tanc, care este foarte rezistent și trebuie doar să apeși butoanele ca să tai în stânga și în dreapta. În joc nu ai niciodată senzația că tu ești în dezavantaj, că trebuie să te descurci împotriva sorților potrivnici, ci mai degrabă problema se pune cum poate Wolverine să-i omoare și mai rapid pe actualii inamici, ca să treacă la următoarea arenă. După o vreme, luptele se banalizează, în special pentru că după primele 2-3 ore de joc ai văzut cam toate tipurile de inamici. Sigur, sniper-ul cu pușcă al Reaverilor este înlocuit de sniperul cu arc al ninja-ilor The Hand, dar tot același tip de inamic este.

Tot ca o dovadă că Wolverine este gândit pentru o audiență matură este că singurul mini-game din joc, pe lângă deblocat amintiri vechi, este colecționarea de sticle de whisky. Wolverine bea la modul serios. Nu mă mir, dacă i se vindecă ficatul așa bine.

O problemă pe care am avut-o eu cu jocul, dar cred că foarte puțini o vor avea, este că e foarte violent. Nu este un joc pentru copii. Nu știu ce rating are sau dacă părinții se uită la astfel de lucruri când copilul le cere să le cumpere un joc, dar Wolverine este plin de sânge, de cuțite băgate prin ochi, capete, burți și altele. Trec vreo 5 minute de la începutul jocului când Sabertooth îi smulge capul unui inamic și ți se arată corpul acestuia, din care sare sânge.

Na… armele lui Wolverine sunt lamele care-i ies din mâini. Nu avea cum să fieun joc fără sânge, dar parcă prea vezi de aproape cum îi cuțitează pe toți de parcă ar pregăti frigărui pentru grătar.

Per total, însă, este un joc reușit. Grafica este bună, povestea este… o poveste, luptele curg bine, engine-ul permite o fluiditate în mișcări și combouri care îți permite să devii un fel de Rambo cu super-puteri. Dacă vă așteptați însă la un fel de Spider-Man 2 cu Wolverine, nu este așa ceva decât prin felul în care arată și se mișcă, dar nu și prin vreun aspect open-world sau de misiune secundare sau de explorat orașele. Poate la Wolverine 2, că pare că ne vom îndrepta în acea direcție.