+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
The nwradu is feeling ready to work hard. A fost o lună plină. Anteriorul state of nwradu l-am scris de Paști, acum vreo trei săptămâni, dar deja sărbătorile par la fel de îndepărtate precum cele de iarnă.
Au trecut, însă, a trecut și botezul lui Alex și, parcă impulsionat și de soarele și vremea bună de afară, mă simt dornic de muncă. În ultima lună am tras chiulul la maxim, ca să zic așa, fiind ocupat și cu altele, dar acum simt că trebuie să revin la treabă.
Paștele l-am petrecut la Galați, după cum v-am spus anterior. Ca de obicei, de altfel. Cred că doar în 2020 am stat acasă. M-am bucurat că Alice a dormit să meargă noaptea la Înviere și am fost și eu cu ea. Ar fi putut merge cu bunicul ei, dar am mers și eu mai mult ca să am această amintire. S-a achitat cum trebuie de sarcină, a mers conștiincioasă apoi până acasă cu o micuță candelă în mână.
Două săptămâni mai târziu, pe 26 aprilie, a avut loc botezul lui Alex. L-am făcut la biserica Sf Gheorghe Nou, cea de la km 0, care este mare și frumoasă și cu tot felul de moaște în interior. Pe nași lui Alex nu aveți de unde să-i cunoașteți, nu sunt oameni din online-ul românesc, ci vecini noi de-ai noștri, cu care am petrecut foarte multă vreme în ultimul an. Au și ei fete de vârste apropiate cu a lui Alice, ne-am înțeles bine din prima.
Știți cum se zice că, la al doilea copil, totul se întâmplă la o scară mai mică? Așa a fost și aici. Un botez mic, cu câțiva prieteni apropiați și cu bunicii lui Alex, dar ne-am distrat bine. Am început la ora 16, s-a terminat pe la ora 20, eu am mai stat “cu băieții” încă vreo oră și ceva ca să mai verificăm niște pahare.
1 mai a venit cu muncă, la propriu. Am făcut curățenie mare. Sâmbătă ne-am dus iar pe Calea Victoriei, din nou affogato la Velocita, ne-am întâlnit și cu Ioneștii ca să ne spună ce au făcut prin Coreea de Sud. Duminică am stat și noi acasă la un grătărel care a început la ora 14 și s-a terminat târziu, cu prea multe excese. Luni… am scris acest articol.
Am continuat seria reparațiilor prin casă. Am schimbat două lămpi de exterior, de perete. Am folosit funcția aceea de căutare de imagini pe net, fotografiind lampa arsă, și s-a dovedit că același produs este vândut cu 50 de lei de niște chinezi prin eMAG, dar și cu 150 de lei de o firmă românească sub brandul ei propriu. Afacere curată!
Am mai analizat inundația despre care scriam data trecută, din subsol. Încep să cred că a fost o pungă de gheață sau zăpadă strânsă pe undeva, infiltrată cumva, care s-a topit când a mai venit căldura. Vom vedea în viitor ce se mai întâmplă la ploi puternice.
Pe blog n-a fost mare acțiune. Au fost multe zile slabe. Cele mai citite articole au fost:
Hai să zici că review-ul este un articol muncit, rezultatul unor teste întinse pe câteva zile. Articolul despre ADAC măcar a fost pe un subiect care mă pasionează. Restul, însă, au fost subiecte subțirele. Cam așa mi s-a părut toată luna aprilie, de fapt, una subțire ca subiecte. Mă uitam pe titlurile articolelor și au fost puține despre tehnologie, pur și simplu nu s-au întâmplat prea multe. Sper că luna mai va fi diferită.
BTW cred că sunt printre cei care-și fac cele mai puține selfie-uri. Este încă o lună în care nu găsesc o fotografie cu mine, măcar una singură, ca ilustrație pentru acest articol. Noroc că uneori îmi fac fotografii cu copiii în brațe, ca să aibă și ei poze cu mine când vor fi mai mari, că altfel…
Bebe Alex este, după cum v-am spus, botezat, cel mai proaspăt creștin, trecut prin altar și ce se mai face. A plâns un pic la baie, dar deja se potolise când îl ștergeau cu prosopul după aceea. Culmea, a fost cranky probabil din motive de foame după aceea, la fotografiile cu familia, așa că în toate probabil apare plângând. Încă nu le am, ni le va trimite fotograful.
Preotul a fost tare. Nici el nu știa când este Sfântul Alexandru. A zis ceva de genul “cu nume de sfânt, care este sărbătorit pe… trebuie să ne uităm în calendar când este…”
Mi s-au umezit însă ochii la botez. Mă uitam la Alex, așa micuț, blond și cu ochii albaștri, curios despre ce era în jurul lui. Alice era și ea în preajmă, a vrut să vadă de aproape tot ce se întâmplă, cum este îmbrăcat copilul șamd. Mi-am adus aminte cum era să moară Alex dacă nu-i făceam o ecografie banală la timp și câte emoții am avut după aceea. Mă uitam la ei doi și mi-am dat seama că cea mai mare realizare a mea sunt copiii, că altceva mai bun sau mai remarcabil n-am făcut până acum. Sper să-i și creștem cum trebuie și să aibă o viață bună.
Apoi am băut și mâncat bine. Alex a dormit 3 ore neîntrerupt după biserică și ne-a lăsat să ne vedem de ale noastre.
Acum este în ultimele două zile ale “temutului” salt 4, care la Alice a fost dur, în sensul că voiam să o ducem la vrăjitoare ca să-i scoată argintiul viu sau ceva așa. Alex este doar un pic mai plângăcios de câteva zile, ceva destul de lejer. Sper, totuși, să fie de la salt, nu să rămână așa.
Bebe Alex clămpănind la tastatură, că este în perioada când îi plac texturi și să apese lucruri:
Fotografie similară cu Alice, făcută în 2022:
Alice continuă să fie surioară bună și fetiță cuminte. Am mai dus-o pe la câte o înghețată.
Îmi place că a ajuns la vârsta la care a devenit de 3 ori mai curioasă despre tot ce-i în jurul ei. Într-o zi i-am arătat câte frunze diferite sunt prin copaci. În alta s-a uitat cu interes într-o carte despre Sistemul Solar. Știe să adune și să scadă destul de bine, citește pe litere, îi merge bine.
În iulie va merge într-o tabără, cu câțiva colegi de-ai ei de grădiniță. Să sperăm că iese totul bine.
Mă bucur că a reînceput Formula 1. Bine, a fost o cursă și acum sunt din nou 3 săptămâni de pauză, dar asta e.
Am mai jucat un pic de Sea Power de Paști. De atunci nu prea am mai avut timp, dar în luna mai vreau să mă ating un pic de Forza Horizon 6 și de 007 First Light, după cum spuneam aici.
Avem o lună cu multe aniversări și weekenduri cu prietenii. Apoi, la final de mai, am o reuniune cu clasa de liceu, dacă se ține (nu pare mult entuziasm pentru asta pe grupul de WhatsApp creat), și apoi dăm o fugă la Iași, la rude. Între timp, muncă și sper să ne bucurăm de vreme bună în weekenduri.
Să aveți o lună bună!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
1 comentariu
05/05/2026 la 8:46 AM
Nu prea comentez , dar sincer, mi-au dat lacrimile cand am vazut acele maini micute pe tastatura si la ce ai zis ” cea mai mare realizare sunt copii” pt simplul fapt ca am si unul mic de 1 acasa pentru care mi-as da viata. Si in timp ce iti scriu acest comentariu deja mor de dorul lui, chit ca am plecat de o ora de acasa