+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
3 Apr 2026 ·
GÂNDURI ·
Oracle se spune că ar concedia între 20.000 și 30.000 de angajați în aceste zile, din totalul de 162.000 al companiei. Sper că nu și din România.
Din ce am văzut la știri, sunt 10.000 în India, probabil la fel de mulți sau mai mulți în SUA.
Este uimitor însă tonul rece cu care s-a făcut anunțul, printr-un email trimis la 6 dimineața angajaților prin care li se spune că, practic, începând de astăzi sunt concediați. Vor primi un document digital pe care trebuie să-l semneze urgent pentru a primi o compensație, dar urgent, că în curând li se vor dezactiva conturile și accesul la rețeaua Oracle.
Emailul este acesta:
We are sharing some difficult news regarding your position.
After careful consideration of Oracle’s current business needs, we have made the decision to eliminate your role as part of a broader organizational change. As a result, today is your last working day.We are grateful for your dedication, hard work, and the impact you have made during your time with us.
After signing your termination paperwork, you will be eligible to receive a severance package subject to the terms and conditions of the severance plan. You will receive an email from DocuSign to your Oracle email address with details on your severance and termination date.
Immediate Action Required
To receive important follow-up information, including FAQs and separation documents to help you through this transition, you must provide a personal email address.
Please click here to submit a personal email address immediately. If you make a submission error, please re-submit a new form. Please Note: The personal email address will only be used for correspondence regarding separation-related information and severance agreements.
Access to your computer, email, voicemail, and files will be deactivated soon, and you will be unable to log into your computer. As a reminder, you are prohibited from downloading, copying or retaining (including emailing yourself) any Oracle confidential information.
Thank you for your contributions to our organization. If you have additional questions, please reach out to the HR team via the Ask HR page or at (888) 404-2494.
Oracle Leadership
De asta mă bucur încă o dată că în România și UE avem niște legi care nu permit companiei să-ți trimită un mass-message total impersonal în care să-ți mulțumească pentru munca dificilă depusă, dar “astăzi este ultima ta zi de muncă aici, and thanks for all the fish”.
De asemenea, Oracle a dat un pachet compensatoriu destul de slab. Acesta a fost așa: toți angajații concediați au primit 4 săptămâni de plată, plus câte o săptămână în plus pentru fiecare an de vechime în companie, dar limitat la maxim 26 de săptămâni în total.
Altfel spus, dacă munceai de 4 ani în Oracle, primești salariul pe două luni. Dacă munceai de 22 de ani sau mai mult, salariul pe jumătate de an. Nimic în rest. Am mai văzut concedieri prin companii americane, unii dau și câteva luni de asigurare medicală în continuare, ca să nu rămâi cu ochii în soare dacă tocmai te tratai de ceva.
Să vă dau un exemplu din România, destul de recent. Companie IT&C mare, tot americană, dă afară vreo 30% din oameni. Compensația oferită a fost de 2-3 salarii lunare, plus câte un salariu lunar pentru fiecare an de vechime în companie. Dacă munceai de 4 ani la ei, primeai salariul pe 6 luni în avans, cât unul care a muncit la Oracle în SUA pentru 22 de ani. Dacă munceai de 10 ani acolo, primeai salariul pe un an. Treaba asta mai varia în funcție de post și vechime, dar în principiu mai mulți oameni au zis “bă, e chiar bună oferta lor”.
Oracle are niște probleme. Ellison o fi unul dintre cei mai bogați oameni din lume, dar acțiunile Oracle au scăzut cu 50% în ultimele 6 luni, iar investițiile în AI au generat costuri mari. Concedierile acestea par mai degrabă o măsură de a calma investitorii speriați de scăderea la bursă.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
27 comentarii
03/04/2026 la 2:02 PM
Sunt diverse moduri de a te uita la problema.
Generatile mai tinere spun ca cariera nu mai inseamna nimic, ca angajatorul e un vampir care te suge de timp, sanatate, energie in schimbul carora iti da doar un salariu memeru prea mic in comparatie cu nevoile tale si din cand in cand te umileste oferindu-ti un teambuilding sau un christmas party sau chiar un bonus mizer cu care iti poti cumpara cel mult un TV cu o diagonala de rahat de max 55″ sau doua plinuri de motorina care nu ajung oricum pana la baza partiilor din St Gallen. Aceste generatii sunt de parere ca nu trebuie sa oferi nimic in plus angajatorului, relatia fiind pur tranzactionala: eu iti ofer ce stiu timp de 8 ore, tu-mi oferi un salariu cat mai apropiat de cerintele mele, ura si la gara.
In acest caz, mesajul mi se pare ca contine tot ce e necesar sa contina si compania ofera totusi pana la 6 salarii compensatorii, ceea ce este un gest destul de generos. Putea sa nu ofere decat maxim 1-3 luni si nimeni nu-i putea reprosa ca nu a fost fair, indiferent ca ai muncit 4 ani sau 20 ani. It´s nothing personal, it´s business.
Altfel, iata dovada ca in RO companiile incearca sa dezvolte relatii mai echilibrate si apropiate cu angajatii pentru ca e extrem de greu sa recrutezi si sa tii angajatii (si pe aia prosti, darmite pe aia buni, deci oferi conditii bune tuturor). Abordarea in astfel de situatii este mult mai umana si mai de bun simt decat cea din alte piete, “rasfatand” practic angajatii, contrar parerilor negative si vaicarelilor pe care le auzi daca pui fata in fata angajatii cu ofertele si abordarea relatiilor de munca din partea angajatorilor din RO. Nu generalizez, doar compar situatia din corporate world RO cu US si occident in general.
Nu mai vorbesc de frecventa si % cu care cresc salariile si pachetele de compensatie in general in RO vs. restul lumii. Si ce facilitati se ofera aici ca standard, comparativ cu multe alte piete.
La noi lucrurile astea au grabit criza in domeniul businessului privat pentru ca au depasit cu mult cresterea economica din RO care a fost intr-adevar, ani la rand, mai mare decat cea din alte piete dar care azi a disparut, spre deosebire de pretentiile de pe piata muncii care continua sa creasca absolut nerealist.
Nu ma indoiesc ca criza care se desfasoara azi combinata cu ascensiunea AI vor aduce pretentiile de pe piata muncii mai aproape de realitate.
Din nou, ca si in 2009, 2021.
De data asta probabil pentru o perioada mult mai lunga, posibil permanent.
03/04/2026 la 10:52 PM
Cu excepția faptului că dacă munceai de 20 de ani la ei, nu prea ai cum să fii din generațiile mai tinere. Deci te-au fraierit pe carieră avansare, dă totul pentru companie, dar compensatiile limitate la 26 de săptămâni, ”ca la generațiile ăstea tinere. Este?
Zic așa de amuzament, oricum nu-mi pasă, deși nu-s din generațiile tinere aveam mindsetul ăsta de când nu era la modă.
Ia însă în calcul și că în US, pe la Oracle salariile către seniorat se duc spre $150k dolari pe an, din care rămâi cu vreo 100k net, iar de la IC-6 în sus se discută pe alte cifre, așa că nu i-aș văita musai pentru preaviz.
Sigur majoritatea oamenilor trăiesc cu rate și plăți și probabil se vaită, dar fiecare doarme cum își așterne.
Mai exact, ce înseamnă realitatea și de ce acum sunt departe de realitate?
04/04/2026 la 1:19 AM
Departe de realitate inseamna fara legatura cu ce stii, cu ce experienta ai, cu ce si cat poti contribui la businessul si profitabilitatea companiei.
Unul care abia stie cu ce se mananca lumea din jurul lui sare la sume mari ca asa a auzit el ca are “un baiat”, ca atata a calculat el ca are nevoie sa traiasca asa cum vrea, ca si cand businessul plateste dupa nevoile fiecarui angajat, nu dupa cat produce, ce responsabilitati are si cat contribuie la profitabilitatea si sanatatea businessului.
Dar cand vinzi in RO servicii B2B (cazul meu) la un pret mediu orar de 3x mai mic decat colegii din vest ca atat poate sa inghita (cu greu) piata noastra, cand ai vanzari nete de 12-15x mai mici decat ei (zeci vs sute de mil. euro) iar costul salarial mediu brut per capita in RO este cu doar 45-48% mai mic apare o problema.
De eficienta si implicit de profitabilitate.
Concret, aia sunt de aproape 4x mai profitabili ca mine. In principal pentru ca piata lor poate sa plateasca un premium urias fata de RO care este extrem de ‘cost sensitive’. Si pentru ca volumele lor nu sufera comparatie, oferind economy of scale.
In secundar, pentru ca ei vand la client peste 1,600 ore din timpul anual platit al unui angajat in vreme ce in RO daca vinzi peste 1,400 stai bine!
Pentru ca diferenta de costuri indirecte este prea mica sa conteze (Romania nu are vreun avantaj daramator pentru ca chiria, energia, serviciile, tehnica de inventar, costurile financiare, asigurari sunt pe paliere comparabile).
E compania profitabila in RO? Este.
E nivelul de profitabilitate comparabil cu al celorlalte piete? Nici pe departe!
Sunt angajatii romani bine platiti?
Absolut, prea bine, cu mult mai bine decat colegii lor din vest relativ la profitul produs la acelasi 1€ salariu brut incasat.
Faptul ca apa plata si kilul de salam costa cam la fel in RO ca in vest pot sa inteleg si intr-o buna masura de aia au si ajuns angajatii din RO mai bine platiti decat merita, pentru ca inafara jobului toti platim aceleasi preturi, fie ca o facem dintr-un salariu de 1,750€ sau de 17,500€ si trebuie sa te intalnesti cumva cu omul la jumatea drumului pentru ca nu in orice job poti angaja asiatici.
Dar asta nu e vina mea si nu vreau sa platesc cu profitul meu si sanatatea firmei aberatiile economice la care s-a ajuns din cauza unor diletanti iresponsabili care au scapat de sub control finantele si destinul tarisoarei asteia.
Cred ca asta iti raspunde deplin la intrebare.
In paradigma asta sunt multe businessuri din RO, din pacate.
Este reducerea sau plafonarea salariilor in RO o solutie pentru imbunatatirea eficientei?
Da, pe termen scurt, mai ales ca azi suntem in offsaid mare.
Pe termen mediu ar fi cresterea eficientei muncii care se poate face pe mai multe directii (mai buna calificare & training, procese mai eficiente, automatizare mai mare, disciplina muncii mai buna, fidelizare mai buna, etc).
Pe termen lung maturizarea si stabilizarea pietei ar permite vanzari la un price premium crescut.
04/04/2026 la 6:27 AM
@Tom, as empatiza cu textul tau dar corporatiile mari de obicei vand munca ta, a romanului, pe pietele externe, nu pe cea interna, si nu mi se pare mare “rasfat” sa fii platit a cincea sau a zecea parte din cat e platit un omolog din occident pentru aceeasi valoare produsa.
Nu vine nimeni in Romania sau India sa faca acte de binefacere, vin sa faca profit. Si accepta conditiile, cat timp renteaza. Cand nu mai renteaza: bye-bye, ne vedem cand isi revine piata! Iar oamenii accepta si ei si revin pentru ca, vorba cantecului, rata sau chiria vine-n fiecare luna.
04/04/2026 la 12:19 PM
Vlad, fiecare industrie are particularitatile ei. Eu o stiu bine pe a mea care nu poate ajunge la ratele de profitabilitate din Vest pentru ca piata locala pe care vand atata poate plati produsul/serviciul meu.
La cei care produc in RO si vand afara apar categorii de costuri suplimentare legate de licentiere, de conformitate, de vanzare pe alta piata.
Dar un lucru e clar si e general valabil. Munca in RO este inerent mai ineficienta decat in Vest.
Diferenta la “costul cu munca vie” nu mai este nici pe departe de ordinul de marime de care spui: salariile s-au apropiat foarte mult de Vest in ultimii 10 ani iar anumite pozitii in anumite industrii costa comparabil, unele fiind platite chiar mai mult decat in vest (IT ex.).
Sigur, ramane un avantaj la cost fata de ce se produce in Vest dar nu e nici pe departe atat de mare cum crede lumea.
Acest avantaj nu are cum sa fie intors in salarii catre angajati pentru ca acestia se platesc, competitiv, la nivelul pietei in care se produce iar daca o companie poate produce ceva mai ieftin intr-o tara si vinde ceva mai scump in alta, bravo ei.
Pana la urma menirea unei companii este sa faca profit cat mai bun tinandu-si, printre multe altele, angajatii multumiti la un nivel cat mai bun pentru piata in care produce, astfel asigurand stabilitatea si sanatatea businessului, permitandu-le sa se bucure de profituri bune cat mai multi ani.
04/04/2026 la 6:19 PM
@tom: O „pretenție nerealistă” este, de fapt, nerealistă doar în măsura în care piața nu o validează. Dacă eu cer 3000 € și nicio companie nu este dispusă să ofere acest salariu, atunci da, putem vorbi de o așteptare nerealistă.
Însă faptul că tu poți genera doar 6000 € din munca mea și, implicit, consideri că 3000 € nu este sustenabil, nu înseamnă că alte companii nu pot produce 15.000 € sau mai mult din aceeași muncă. În acel context, ele își permit și pot concura pe piață oferind salarii mai bune.
Productivitatea nu ține doar de angajat, ci și de companie: de calitatea contractelor, de tipul proiectelor și de modul în care sunt alocate resursele. Dacă ai proiecte bine plătite și potrivite pentru nivelul echipei, vei putea susține salarii competitive. În schimb, dacă angajezi un developer senior pentru task-uri de tip site-uri de prezentare, e firesc să nu poți genera suficient venit încât să-i acoperi așteptările salariale.
De aici apare și frustrarea: „eu încasez 500 € pe un site WordPress, cum să dau 3000 € net unui developer?” — problema nu este neapărat nivelul salariului cerut, ci modelul de business și tipul de proiecte.
04/04/2026 la 9:25 PM
Sigur, Empire, asa e. Insa doar teoretic.
Pentru ca practic nu exista asemenea diferente intre firmele de pe aceeasi piata. Este imposibil. Adica e posibil, dar firmele care nu pot sustine un nivel de rentabilitate comparabil vor muri de la sine, mai degraba mai devreme decat mai tarziu.
Apoi, exista deja studii salariale pe foarte multe domenii industriale, pozitii si grade de senioritate.
Nivelul salarial in piata nu mai e de niste ani o loterie la discretia angajatorului.
Ofertele de angajare dar si ajustarile salariale in cadrul organizatiei existente se fac si functie de aceste “benchmarks” astfel ca e usor de identificat un derapaj, de-o parte sau alta, care pana la urma nu serveste niciuneia dintre parti.
Altfel, a trecut vremea cand se platea cu mii de euro un dev pentru produse ieftine. Acum platesc cateva sute de euro niste licente de AI si chiar la preturi modice de vanzare profitul creste.
06/04/2026 la 5:35 PM
@Tom, facand exceptie de directori, in general nivelul salarial oferit nu prea are legatura cu profitul pe il aduci tu companiei. Singurele criterii relevante sunt:
1. Compania are profit in tara X sau este mai rentabil sa ne mutam in tara Y?
2. Gasesc angajati cu acelasi nivel de pregatire pentru un salariu mai mic?
Asadar totul depinde de cerere si oferta. Ai multi potentiali angajati, oferi salarii mediocre. Ai un numar limitat de potentiali angajati, oferi salarii mari.
06/04/2026 la 6:56 PM
@andreig
Dimpotriva, legatura este directa pentru toti cei aflati pe statul de plata, indiferent de functie.
Daca costurile businessului sunt prea mari (salariile fiind cel mai mare cost, by far) si profitabilitatea este afectata semnificativ, restructurez businessul, ma reprofilez sau inchid.
Daca un angajat platit corect nu produce profit la nivelul stabilit de companie, angajatul este inlocuit sau organigrama restructurata in jurul altor competente care pot produce conform planului de business.
De partea cealalta, salariile dintr-o piata sunt determinate de profitabilitatea pietei respective – industriile profitabile platesc salarii mai mari – dar si de pool-ul de angajati (cantitativ si calitativ) unde angajati bine calificati pot solicita salarii mai mari relativ la media industriei respective. Iar bonusurile oferite sunt generate doar de profitabilitate.
Cresterea galpoanta a salariilor ca cea din ultimii ani, fara o crestere de pret si volum a pietei care le genereaza si fara o crestere a calitatii angajatilor devine factorul care invita o reforma radicala in industria respectiva, asa cum se intampla acum cu IT si nu numai.
Altfel, criteriul 1 e lipsit de relevanta pentru piata in majoritatea ei. Spre norocul tarii asteia, nu sunt prea multe companii care-si pun problema asa.
Criteriul 2 este insa foarte important si afecteaza TOATE companiile din RO.
Realitatea este ca nivelul de pregatire si competenta al angajatilor romani este printre cele mai mici din UE afectand eficienta businessului (trebuiesc angajati mai multi, care muncesc putin si prost, rotatia mare induce costuri suplimentare, investitia in traning devine cost nerecuperabil, etc).
Daca nivelul de pregatire si disciplina a fortei de munca este in scadere, care e ratiunea pentru care angajatorul sa tot creasca salariile? Si atunci se intampla ce ziceam mai sus: apar solutii reformatoare, fie ca se numesc angajati asiatici sau automatizare/AI sau restructurare de competente si linii de business amenintate de fenomen. Toate astea afecteaza direct piata muncii.
Altfel, cred ca angajatii cu adevarat buni nu au probleme sa gaseasca joburi bine platite. Vorbesc din experienta. Dau afara oricand 4 “prosti” ca sa angajez 2 “destepti” oferindu-le cat mai mult din salariul cumulat al celor 4, platind la nivelul maximal al pietei, poate chiar putin peste. Fac astfel economii la chirie si celelalte cheltuieli indirecte legate de acei oameni. Si daca cei 2 vor putea produce si mai mult decat aia 4 atunci cu siguranta vor veni si bonusuri on-top. Principiul “un angajat multumit va produce mult si va fi mai fidel” functioneaza de aproape 30 ani la mine in pravalie.
Din pacate piata ofera prea rar astfel de oameni.
07/04/2026 la 9:06 AM
@Tom, da, industriile profitabile platesc salarii mai mari. Dar aici discutam de salariile dintr-o anumita industrie. Si asa, nu cred ca vom avea niciodata situatii in care dintre doua firme, X va plati salarii cu 50% mai mari doar pentru ca are profit mai mare decat Y.
Putem lua ca exemplu industria auto. Muncitorii din uzinele Dacia nu sunt platiti cu 50% mai mult decat cei din uzinele Renault doar pentru simplul fapt ca brandul Dacia are o marja de profit cu cel putin 50% mai mare decat marja grupului Renault.
07/04/2026 la 12:11 PM
@andreig
normal, dar nu despre asta vorbeam.
vorbeam despre faptul ca in orice industrie salarizarea este (si) o functie de profitabilitate a acelei industrii.
si ca salarizarea, ca si profitabilitatea, sunt caracteristice fiecarei industrii.
Intre industrii pot exista diferente semnificative, dar nu si in interiorul aceleiasi industrii, desi cu siguranta Rolls Royce are o profitabilitate si salarii sensibil mai mari decat Toyota. Dar asta e doar o exceptie marginala care confirma regula pe care o fac companii comparabile ca Toyota care, prin anvergura lor, determina nivelul pietei.
03/04/2026 la 2:44 PM
In Romania te pot concedia de pe o zi pe alta, fara preaviz, fara nimic, daca se desfiinteaza pozitiile. Au fost cazuri la uipath, ntt si ibm. La valori mult mai mici, dar exista si la noi. Sunt curios cum au fost dati afara cei de la emag zilele astea ca erau cateva sute..
03/04/2026 la 3:24 PM
Fix la fel. Un mail primit dimineața prin care au fost anunțați că sunt concediați. Au primit salarii compensatorii totuși.
03/04/2026 la 3:52 PM
Mi se pare generos sa primesti max 6 salarii compensatorii. Eu nu am primit nimic cand s-a terminat dupa ~ 10 ani. Si nu iti imagina ca au dat afara programatori. Probabil procentul de programatori e mic din numarul ala.
03/04/2026 la 5:48 PM
Titlul e cam de tabloid pentru un blog de tech. Mesaj de ‘ura’? E doar limbaj de corporatie, la fel de sec ca intotdeauna. Cat despre compensatii, ‘minime’ raportat la ce? La salariile din RO sau la standardul lor global? Putin mai multa obiectivitate n-ar strica.
03/04/2026 la 6:08 PM
Mai citește încă o data titlul…
03/04/2026 la 7:34 PM
Bre, e ura nu ură.
Nu ai mai auzit de expresia “ura si la gara”?
03/04/2026 la 8:06 PM
Articolul e scris ca sa genereze indignare ieftina. Si mai e o chestie: e mult bullshit faza asta cu protectia angajatului in Europa sau Romania. Cand o corporatie ca Oracle decide sa taie 30k de oameni, nicio lege nu te tine in brate. Te dau afara si in UE si in RO la fel de repede daca vor, diferenta e doar de birocratie si poate cateva salarii in plus. Ideea ca suntem noi ‘protejati’ e o iluzie care da bine in articole, dar realitatea e la fel de crunta peste tot.
03/04/2026 la 11:13 PM
Asta pentru ca nu avem sindicat serios. De exemplu in Olanda si Germania au tinut negocierile 6-12 luni pana i-au dat afara si cu pachete babane.
03/04/2026 la 8:51 PM
Și tocmai cînd unii cereau piscină la birou… https://adevarul.ro/economie/lumea-in-care-it-istii-erau-zei-in-romania-a-fost-2519331.html
04/04/2026 la 8:15 AM
Cluju’ si IT-ul…: miroase a sulf de aici de la Bucuresti cand s-a spart bula astora
04/04/2026 la 2:51 PM
Vreau doar sa zic Kudos to Tom. Unul dintre cei mai echilibrați oameni care comentează pe bloguri, o gură de aer proaspăt în haznaua care a devenit secțiunea de comentarii a blogurilor.
@Radu: Știi, accesele se taie așa brusc pentru că e posibil să ai isteți care vor să se răzbune pe companie, să își tragă ei niște informații, să plece cu niste exceluri…să ceva.
Compania știe deja că oamenii aia nu o sa mai producă și nu o să funcționeze “normal” așa că încearcă să termine cat mai repede.
Am auzit că pe la noi corporațiile dau 72 de ore să te gândești dacă accepți oferta sau nu. Timpul asta e destul de lung daca îți cunoști drepturile (majoritatea habar nu au ce scrie în contract da altceva) dar e de ajuns sa dai un telefon și la avocat, să iei o oră de consultanta și îți spune ăla dacă poți obține mai mult sau tre să semnezi rapid.
Chestia e că nu ne place când companiile scapă de noi rapid dar avem așteptarea ca de multe ori când ne dăm demisia sa nu mai stăm în preavizul ăla de 20 de zile că ne așteaptă ăilalți…vai ce ne bosumflam. Dar când o simțim și noi…nu e bine, vrem preaviz.
Angajații din Romania au pierdut de multa vreme contactul cu realitatea tocmai pentru că li s-a suflat în curișor atâta vreme.
04/04/2026 la 7:10 PM
Copiile de siguranță se fac din timp, nu în ultimul ceas, că ”dacă se virusează calculatorul?”
05/04/2026 la 9:31 AM
Am zis eu ceva de backup? N-ai înțeles ce risc e generat de niste oameni supărați că sunt dați afară…aia e.
06/04/2026 la 9:08 AM
Alex, pare ca tu nu ai inteles ce zice Marinel.
06/04/2026 la 10:49 AM
Niles: Datele pot fi copiate, poți face niste poze ecranului, îți poți da fw la mailuri, mai poți face niste stricăciuni prin procese. Știu, e stupid să faci asta, compania poate afla, te da in judecata, bla, bla… Dar nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Așa că, să minimizeze riscurile, compania taie accesul așa din senin.
Despre asta vorbesc, nu că șterge unul baza de date la care ai backup.
Știu că e greu de crezut, dar mno, viața bate filmul.
05/04/2026 la 10:43 AM
Vai vai, ce tragedie domnule. Saracii oameni. Chiar asa, cu un email? Pai in Romania sunt oameni care nu numai ca sunt dati afara cu un sut in cur si fara nicio compensatie, dar se intampla sa afle dupa un timp ca nici contributiile la pensie nu li s-au platit cu anii.