un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am văzut și noua Hyundai Kona foarte rotunjită

27 Sep 2023  ·

AUTO  ·

14 comentarii

Am văzut noua Hyundai Kona și chiar arată a OZN, așa cum spuneam acum ceva vreme. Este foarte rotunjită, din față aproape că respinge toate ideile de design pentru ceea ce considerăm a fi un automobil.

De remarcat și că din lateral se observă mai bine caroseria în două culori. O mare parte din aripi, plus partea de jos a portierelor, au altă culoare față de verzuiul mașinii.

Pot să spun că nu înțeleg exact direcția de design a Hyundai? Adică avem acest Kona foarte rotunjit, plus modelul Bayon asemănător. Tucson are design-ul său aparte, cu mască frontală mai impunătoare și diverse dungi orizontale. Ioniq 5 este cu pătrate și “pixeli”. Ioniq 6 este un sedan cu alură de Taycan. Santa Fe-ul din America este un dric pătrățos.

Întorcându-ne la Kona, mașina expusă avea motor de 1 litru cu 120 CP și tracțiune față, cutie automată, destul de multe dotări și tehnologie, în special pe siguranță, ecran de 12″ în bord. Costa 130.000 de lei cu TVA, adică fix 26.000 de euro preț promoțional. Un preț bun, de altfel.

Chiar sunt curios câți cumpărători vor fi atrași de acest design nou. Design-ul prea controversat poate fi o problemă la vânzări. Dacă 10% dintre clienții potențiali elimină direct mașina de pe lista lor de variante pentru că nu le place design-ul, brandul are o problemă mare pe o piață atât de concurențială în acest segment. Străzile sunt pline de Tucson și de Kona mai vechi, să vedem cum se va vinde și noua generație.

    14 comentarii

  1. Chiar is 2 culori, sau alea negre is niste plastice lipite?
    Ca design e …. meeeh. Din lateral e ok, din spate ok, fata nu-mi place deloc.

      (Citează)

  2. Mie imi place design-ul botului, mi-as lua oricand o veioza sau un aspirator robot care sa arate asa.

      (Citează)

  3. Un Tucson luat la pila.

      (Citează)

  4. frumoasa cu spume!

      (Citează)

  5. Banda aia de LED arata bine in mers, cand e aprinsa pe toata latimea masinii.

      (Citează)

  6. Tot Tesla e socoteala…

      (Citează)

  7. Din lateral îmi place mult, dar din față, deloc.
    Am fost în showroom să o văd și m-a dezumflat total.

      (Citează)

  8. Când vad scaunele alea fix ca alea pe care le aveam la Dacia 1310….ma apuca nostalgia.

      (Citează)

  9. Eu nu inteleg noua linie de design Hyundai cu care au iesit in 2022 la turisme sau suv mici. Fie colturoase si oribile (gen i20, Elantra), fie rotunjite si oribile cu blocuri optice puse in cele mai dizgratioase si nefericite pozitii pe colt (gen Kona, Bayon). Sigurele modele frumoase sunt ioniq 5 (pe 6 l-au desfigurat) si van-ul ala care e unul dintre cele mai frumoase din lume.

    Am cumparat recent masina iar hyundai si fratele geaman Kia erau pe lista dar nu m-am putut apropia de kona sau de bayon sau de niro de oribile ce sunt pe afara (electricele nu sunt pt mine o optiune cel putin in urmatorii 5-8 ani). Iar pentru mine decizia de achizitie se sprijina dpdv estetic si calitativ in proportie de 70% pe interior ca acolo petrec 100% din timpul cu masina. Totusi, sunt atat de urate la exterior ca am facut ceva ce mi-am jurat ca nu se va intampla cat oi trai: am cumparat de la grupul VAG. Stiu ca voi regreta, dar momentan sunt ok cu alegerea facuta cel putin dpdv design si calitate interior.

      (Citează)

    • Doar ca Vag sunt inca in preistoria electronicelor si a softului. Ma uit la al meu “full” luat in 2019, soft cu iz anii 2010, ecrane mai 2015 asa, capabilitati bune prin 2005 probabil, nici un update de harta nu poti sa faci fara “dealer” (si 300 eur).
      Sa mai zic ca usb-urile sunt degeaba, un telefon pus pe harta mai degraba se descarca ff incet decat sa se incarce.
      Am si magazie de cd-uri! Haha. Dar conectare la internet ciuciu. Insa pot sa fac hotspot, na. Sa pun muzica pe telefon de la magazia de cd-uri. Sau de pe cardul sd.

        (Citează)

    • Mda, nu e cea mai rapida “tableta”. Se mai “agata” uneori pana si-a facut un update acum vreo 3 zile si pare ca nu mai “agata”. Are niste dume elementare de UX atat pe tableta cat si pe bordul digital. Harta merge ok (am 1 an gratis) dar sincer folosesc Android Auto si mi se cam rupe de harta lor (chiar, de ce se mai obosesc fabricantii auto cu sisteme de navigatie preinstalate cand Android Auto sau Apple Carplay ofera 110% ce trebuie?!). Ma deranjeaza ca nu are niciun port USB normal (adica mare), are vreo 3 dar toate mici (B sau C sau cum s-or numi).

      Ma distreaza insa cu functiile tip “retard driver”: ACC, park assist si alte mantzocarii penibile.
      Le tin pe off pentru ca sunt intruzive si imi dau un sentiment de nesiguranta.
      Masina de pe stock le avea incluse iar discountul a fost atat de mare incat practic nu au costat nimic. Am insa ce ma interesa, adica motorul 1.5L/150 CP, cutia 7DSG (care insa din cauza setarilor de economie si reducere a poluarii are “a mind of its own” si un comportament sovaielnic, lent, trebuind folosita preponderent in modul sport) si garantia de 5 ani.
      Inca incerc sa ma acomodez cu o masina unde soferul imparte prea mult din deciziile la volan cu computerul masinii.
      Asa ca dumele (mari/mici) de soft vor fi parte integranta din experienta de conducere nu doar la o masina VAG ci la majoritatea celor de azi si mai ales din viitor.

      Daca asta e viitorul, incerc sa ma adaptez de pe acum, ca mi-o placea sau (mai degraba) nu.

        (Citează)

  10. Eu nu înțeleg direcția de design tesla – Cybertruck nu se potrivește cu s3xy.
    Altfel Hyundai fură design ca de obicei: au îmbrăcat aripile în plastic ca la bz4x.

      (Citează)

  11. E un pic mai putin urata decat aia pe care-o inlocuieste. Cat despre gama, asiaticii n-au avut niciodata acelasi limbaj de design in gama, nu-s ce va mirati.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus