Cum arată parcul Cișmigiu astăzi: un mix de nou și vechi, de paragină și… mai puțină paragină

Am dat o tură prin parcul Tineretului și am promis că merg și prin Cișmigiu. Cișmigiu, parcul de lângă liceul meu, de unde uneori chiuleam doar pentru a merge prin parc, pentru a sta pe o bancă la aer sau pentru a ne plimba cu barca.

Îmi place acest parc, îi știu fiecare alee și fiecare intrare. M-am băgat cândva pe sub Monte Carlo. Am jucat cândva șah la zona de șahiști (s-a terminat rapid jocul). Ne-am făcut poze de nuntă pe acolo.

Pe scurt, îmi place Cișmigiul precum i-a plăcut cândva și lui Grigore Băjenaru.

Cu atât mai nasol a fost să-l văd plin de găinaț și în paragină în ultimii ani. Ffs, este un parc în centrul orașului, vizavi de Primăria Generală și la doi pași de toate zonele turistice, cât de greu o fi să-l menții în stare bună? Apoi am văzut că sunt diverse certuri pe buget între PMB și PS1 și toți ocolesc parcul, iar pentru porumbei încă nu există o soluție. Măcar Cișmigiul a scăpat de Firea, care voia să taie o mulțime de copaci și să planteze chioșcuri în locul lor.

Am fost însă recent prin parc, înainte de Paști, și l-am găsit schimbat. Nu știu dacă de la ploile de dinainte, dar era curat. Nu cred că de la ploi. Covorul acela de găinaț nu s-ar fi luat așa ușor.

Mi s-a părut, însă, că parcul arată mai bine. Era curat. Chiar n-am mai avut ce să-i reproșez la acest capitol.

Zona de copii unde am dus-o pe Alice era ok. Curată, funcțională, pavaj moale pe jos, mulți alți copii la joacă. Erau foarte mulți oameni în capătul dinspre ruine, La Cetate, unde este o mică terasă. Terasa La Bibliotecă, cea cu un copac crescut prin acoperișul ei, era tot acolo, dar o instalație de aer condiționat sau o hotă făcea foarte mult zgomot și poate de asta o ocoleau clienții.

Diferența însă față de experiențele anterioare a fost doar la curățenie. Lacul era în continuare gol. Podul mare este închis pentru reparații, dar nu pare să muncească nimeni la el. În zona aceea ornamentală unde de obicei erau lebede, spre nordul parcului, părea tot paragină, dar curgea apă prin ea și probabil între timp s-a umplut.

Într-un loc este un vechi cântar din acela public. Sunt sigur că nu mai este funcțional. Am zis mereu că un astfel de cântar ar trebui dus la un muzeu, ca să rămână pentru posteritate, iar restul luate de prin oraș pentru că sunt inutile.

Multe alei arată în continuare rău. Borduri rupte, asfalt rupt, bănci vechi rupte. Nu înțeleg de ce s-au montat acum mulți ani acei mici stâlpișori metalici care delimitează spațiul verde și apoi s-au și legat între ei cu un lanț. Pe cine împiedică acel lanț? Chiar și o pisică trece peste el fără probleme.

Parcul pare a fi în două lumi. Câteva alei au băncile acelea montate acum vreo 10 ani, mai moderne. Altele au bănci montate… nu știu, în război.

Chiar și așa, însă, este o îmbunătățire. Uitați-vă la fotografiile de mai jos (octombrie 2022) ca să vedeți de ce. Sunt momente când parcul capătă un covor de găinaț care acoperă orice. Porumbeii și restul păsărilor sunt un fenomen scăpat de sub control în București.

Și bună dimineața la cafeluță (știu că nu este dimineață) pentru cititorii care nu pot privi fără o astfel de urare poze cu parcuri! De asemenea, dacă vreți să vedeți Cișmigiul în alți ani, uitați-l în 2012, 2011, și un album din 2009-2010.